vineri, 31 decembrie 2010

La multi ani!

Acum vreo luna si jumatate ziceam ca am un obiectiv de sfarsit de an. Acum pot sa spun despre ce era vorba. Pentru ca, intr-un fel sau altul l-am realizat. Am vrut sa avem pe blog cu macar una mai multe postari decat anul trecut. Si, dupa cum se vede, asta e postarea nr. 82. Deci misiune indeplinita! Ca sunt unele mai mici, ca sunt altele mai putin interesante... ca sa nu zic abureala de tot, sunt 82 si asta e! Bine ca ne-a apucat vrednicia la scris pe sfarsit de an.
Sper ca la anul sa avem mai mult spor, mai multa inspiratie, mai multe evenimente bune pe care sa le povestim, mai multe plimbari despre care sa relatam impresii, mai multe poze frumoase de impartasit. Sper sa avem nu cu una, ci cu mult mai multe postari decat anul asta!
La multi ani si, desi e prima data cand imi pare rau ca trece anul... ca trec anii, sper din tot sufletul sa avem un 2011 bun pentru toti, sa fim sanatosi si impreuna si linistiti si multumiti cu ceea ce ne da Dumnezeu!

joi, 30 decembrie 2010

Rugaminte de sfarsit de an... si nu numai!

Cum n-aveam si eu ce sa fac acum la sfarsit de an, mi s-a nazarit sa ma macine o chestiune. De fapt ma macina ea de ceva timp, dar inca nu am reusit sa ii dau de cap. Pentru ca se pare ca e foarte complicata.
Adica!! Probabil fac sau spun… sau nu fac sau nu spun diverse… si nu-mi dau seama intotdeauna de consecintele acestor acte care, desi voluntare, probabil ranesc uneori involuntar. Adica imi place sa cred ca nu as face rau nimanui cu buna stiinta, dar cum sunt om… si cam zombie si preocupata de multe in ultimul timp, sunt convinsa ca mai calc si in strachini… sau pe bec sau cum o mai fi sa fie. Si uneori imi dau seama de asta din atitudinea celor din jur, dar mi-e greu sa pun degetul exact pe rana pe care am cauzat-o (sper sa exagerez totusi un pic si sa nu provoc chiar astfel de dezastre). Numai ca nu stiu cum sa abordez problema si cum sa repar ceva ce cred ca am facut, dar nu stiu exact ce si cum si in ce fel. Suna de te ia durerea de cap, corect? Mai clar (sper), sunt situatii in care primesc reactii contradictorii din partea cuiva, reactii pe care nu stiu cum sa le interpretez. Si incep sa imi storc creierii, sa dau filmul inapoi ca sa imi dau seama ce ar fi putut cauza respectiva atitudine. Ce ma macina cel mai tare e faptul ca poate eu insami am o atitudine care nu lasa omul sa imi spuna care-i baiul… da’ nu stiu nici asta cum o fac.
Asa ca… avand in vedere si luand in considerare ca am spart ceva becuri in anul asta ce tocmai se incheie, imi cer iertare de la cei dragi si apropiati mie… si de la restul, pentru ceea ce am gresit cu gandul, cuvantul sau fapta (ca la spovedanie!!) si formulez o rugaminte – pentru cei care de voie – de nevoie tin la mine :) – trageti-ma de mana cand o iau pe aratura sau ziceti ceva! Adica as vrea ca cei pentru care contez sa-mi spuna sincer si direct in fata cand fac ceva gresit sau zic ceva aiurea sau nu fac ceea ce se asteapta de la mie… hai fie, si cand fac ceva bun astept o lauda! :) Asta ca sa nu devin paranoica si sa incep sa barai la cap pe toata lumea sa aflu daca e suparata sau nu pe mine! Nu pe bune acum!! Eu chiar am pretentia sa mi se zica... doar si in asta consta apropierea de cineva.

Treaca de la mine!

Ieri, dupa ce am fost intr-un minunat hypermarket sa iau una-alta pentru Mariuca si dupa ce am dat din coate la propriu cam o ora si jumatate cand in mod normal ar fi trebuit sa ies de acolo in nici jumatate de ora, ieri, cum zic, eram pornita sa bomban iar pe tema disperarii care ii apuca pe romani inainte de vreo sarbatoare. Toti vor mancare! Nu mai conteaza criza, nu mai conteaza cati poti manca... parca se termina lumea si a doua zi nu mai apuci sa mananci.
Ieri, de exemplu, era bataie pe morcovi. Parca toata natiunea se transformase intr-o armata de rozatoare! Da, stiu!! Nu e Revelion fara salata boeuf!! Pe care eu una nu o mai mananc de ani de zile pentru ca mi se pare cireasa de pe tort la o masa si asa exagerat de grea si grasa. Dar, na!! Daca asa face toata lumea... nu pot fi unii mai prejos!
Deci eram pornita sa bomban! Si am si bombanit un pic, mai ales ca, dupa ce ca m-am luptat cu multimea care, apropos, ieri pe 29 la 11 dimineata parea sa fie toata la cumparaturi si nu la munca, a trebuit sa suport si casiera super toanta care se misca din 2 in 3 si imi facea mie morala ca nu se vedeau codurile de bara cum trebuie! (Noroc ca eram prea atenta la Mariuca care isi tot arunca cizmele pe jos ca altfel cred ca i-as fi urat multe si altele in afara de "la multi ani"!)
Pentru a nu stiu cata oara deci... nu mai bomban! Mai bine incerc sa ma incarc pozitiv asa pe ultimele doua zile din an. Si-asa am citit horoscopul pe 2011 si se pare ca o sa am destul de tras... Noi sa fim sanatosi ca o sa fie bine!! Nu ma mai enervez, treaca de la mine!

marți, 28 decembrie 2010

Kaiserschmarrn... sa zicem!

I-am facut ieri clatita Mariucai si tati s-a bosumflat ca n-a apucat sa guste macar. El, al mai mare fan al clatitelor!! Si pentru ca a fost “cuminte” si NU a spalat vasele si pentru ca inca mai suntem sub influenta vieneza, am hotarat sa ii fac lui un Kaiserschmarrn autentic… sau ma rog, sa zicem autentic! Am facut o documentare pe Google (normal!) si am ales o reteta pe care am incercat sa o urmez cat mai bine.
Am facut cam asa:
1. Am separat doua albusuri de galbenusuri. Pe doamnele albusuri le-am mixat bine si la final le-am adaugat un varf de lingurita de sare.
2. Galbenusurile le-am frecat, ca ce altceva sa le fac?!, si apoi le-am turnat si astora o lingurita de zahar si un plic de zahar vanilat. Dupa ce s-au imprietenit un pic, le-am linistit cu o ceasca de lapte si o ceasca similara de faina… turnata, cum se spune, in ploaie.
3. Albusurile le-am reunit cu galbenusurile substantial modificate si tot amestecul a ramas sa se odihneasca 10 minute.
4. Dupa respectivele minute, am incins o tigaie si am topit o lingurita de unt. Cand s-a topit untul, am pus jumatate din aluat, am imprastiat niste stafide si tuturor le-am luat fata cu un capac. In reteta scria ca trebuie lasat capacul 10 minute si focul pe mediu. Nu l-am lasat 10 minute ca n-am avut rabdare, dar cand s-a rumenit clatita un pic, am intors-o pe partea cealalta si, cand nu mai era cruda deloc, am inceput sa o ciopartesc.
5. In farfurie se pune asa neglijenta, dar i se drege aspectul cu zahar pudra (eu nu am pus ca in familie nu-l suportam) si cu orice dulceata sau gem se gaseste. Cica merge si cu compot. Eu am pus la prima dulceata de capsuni, la cea de-a doua de gutui.
Iata si dovezile:





Asta e reteta adaptata de mine, foarte usor de imbunatatit cu variatii pe diverse teme. Am gasit si una de la Jamie… foarte usor poate fi incercata - http://www.jamieoliver.com/foodwise/article-view.php?id=2121

Hai, spor la treaba!

Ciocolata

Toata lumea stie ca nu prea sunt fan ciocolata. Dar imi place cea neagra… si ciudata eventual. Asa ca mi-am descoperit un nou punct de atractie de calatorie – in toate supermarket-urile sau magazinele de dulciuri caut ceva negru si inedit.
In consecinta, de la Viena m-am intors cu 6 ciocolati doar pentru mine. Socant, stiu!!! De gustat le-am gustat pe toate, de mancat integral nu prea sunt sigura. Dar am un top, normal!
Mai intai… ele arata cam asa:

Apoi recomandarile mele sunt:
1. Lindt Coacaze negre. Lindt-ul e preferata mea oricum, indiferent ce ciocolata ar fi. Asta cu coacaze nu are decat 49% cacao… deci e neagra pentru incepatori. Dar se pare ca mi-a placut cel mai mult, desi o pot suporta mult mai amara.
2. Lindt Mango&Cayenne. Neagra 70% si cica HOT. Foarte pe gustul meu, iute asa si-asa. Nu atat de HOT pe cat ma asteptam, oricum!
3. Lindt Rodie&Chili. (Ce combinatii fac astia!!) Tot neagra 70%. Buna! Nu super, dar buna.
4. Lindt din gama Excellence… Chili. Asta, trebuie sa recunosc mi-a placut mai mult decat 2 si 3, dar am clasificat-o a 4-a pentru ca ma asteptam sa fie iute… si nu prea e. Sau mi s-au distrus mie papilele gustative de tot. Mentiune – 1 si 4 facute in Elvetia la Lindt acasa, 2 si 3 la Lindt Germania. Acum… nu pot decat sa trag concluzia ca elvetienii stiu mai bine, deh!
5. Am luat si o Milka. Nu m-am putut abtine pentru ca am vazut ca e cu vanilie si fistic, preferatele mele la orice. O trec pe 5 pentru ca nu e neagra, in rest e suuuuuuuuuuper buna. Chiar se simte crema de vanilie si fisticul pentru ca e facuta in sistem umplutura.
6. Suchard neagra 70% cu fistic. Cam dezamagitoare prima bucatica. O sa mai las sa treaca 2-3 zile si o sa mai incerc o data.

In rest… nici una nu e buna la temperature camerei… adica un pic incalzita si moale. Pentru mine toate functioneaza reci, din frigider.
Asa-i ca v-am facut pofta???

luni, 27 decembrie 2010

Fata lu' tata!

In ultimele zile am ajuns la concluzia ca nu-i chip sa o fac pe Mariuca sa manance galbenusul... ala amarat de o data pe saptamana. Nu-l mananca gol, nici in supa-piure de legume, unde mai pui ca m-am chinuit sa ii fac si galuste... n-a fost impresionata neam! Asa ca m-am tot gandit pe unde sa il mai ascund si in dupa-amiaza asta, pentru masa-gustare de la 4.30 - 5, m-am decis sa fac o clatita. Am pus galbenusul cu pricina, niste apa si putina faina. Am fost tentata sa pun putin zahar vanilat, dar am renuntat. Si nici sare n-am pus... ma tin de promisiunea de a nu-i da decat accidental in vreo coaja de paine pana la 1 an. Am incins bine teflonata, n-am pus ulei si am turnat clatita. Cand s-a facut pe o parte, am intors-o si am ciufulit-o a la Kaiserschmarrn-ul austriac... si a iesit o chestie galbena (ca deh, era cu ou de tara) si un pic pufoasa. Am pus-o in castronel si peste am turnat si o lingurita de magiun Topoloveni... ca am auzit ca n-ar avea E-uri.
Asa aspectul cred ca nu e cine stie ce, dar copilului i-a placut... adica a mancat. Si-a bagat si manutele in castron, s-a vopsit cu magiun si pe haine... dar mai avem pana sa mancam cu furculita si cutit si fara sa murdarim toata casa! Tare e ca jumatate a mancat-o cu iaurt... dar de asta tati nu ar fi asa mandru! :)

duminică, 26 decembrie 2010

Bratislava sau aventura slovaca

Da, aventura pentru ca am plecat cu trenul de la Viena la Bratislava cunoscand doar un singur fapt, acela ca dorim sa vizitam capitala Slovaciei.
Fara ghid, fara research pe internet, fara asteptari, deci extrem de atipic pentru mine.
Cu toate acestea, surpriza a fost placuta. Nu este Praga, dar este un oras frumos care mai pastreaza urme ale istoriei sale si care iti da sentimentul ca oamenii sai sunt calzi si buni, ca pretuiesc prietenia si valorile familiale.
Targul de Craciun ne-a expus o sumedenie de delicii, brunch-ul luat la altitudine ne-a binedispus, shopping-ul ne-a delectat, facand toate sa uitam de gerul de afara.
Desi probabil ma voi documenta (ca niciodata) post-calatorie pentru a constientiza locurile vizitate, Bratislava imi va ramane in amintire ca o aventura urbana, o bifa in plus pe lista “de vizitat” si un oras caruia merita sa ii daruiesti un city-break.

Cele 2 feţe ale Vienei

Am vizitat Viena deja pentru a treia oara si m-a surprins din nou placut, ca si celelalte doua dati, aratandu-mi insa acum o fata necunoscuta mie.
Viena este mai mult decat vizitarea muzeelor, a magazinelor sau a locurilor de notorietate care o reprezinta.
Viena inseamna sa ii asculti muzica, sa iti delectezi privirea cu cele mai banale lucruri pe care ti le prezinta intr-un mod ce le face cu totul deosebite, sa iti incanti papilele cu noi descoperiri culinare, sa iti petreci timpul intr-o companie frumoasa, sa te integrezi in peisaj.
De Viena ma leaga cuvantele speranta si optimism si asta chiar in ciuda iernii care a facut-o sa isi piarda aparent din stralucire. Dar stralucirea nu trebuie sa o vezi mereu, ci sa o descoperi. Asa va dura mai mult pentru ca o vei purta in suflet.
Poate ca Viena nu va lua niciodata locul pe care Mainz-ul il ocupa in sufletul meu, dar este acolo undeva sus, pe lista preferatelor.
Stiu sigur ca ne va astepta mereu cu drag, intr-o zi de inceput de toamna, sa ne asezam pe terasa incalzindu-ne sub patura groasa si sa bem cea mai buna ciocolata calda din lume.

vineri, 24 decembrie 2010

Tot impresii de Viena

Daca stau bine sa ma gandesc, as putea sa fac si un top al revelatiilor Viena 2010… ca tot e sfarsit de an si se fac topuri si bilanturi si se trag linii si concluzii… si apoi poate o sa fac si o lista cu obiective pentru anul urmator… ca doar asta cu mers la targul de Craciun de la Viena a fost o dorinta trecuta pe lista la sfarsitul lui 2009 si tare bine a fost ca am putut-o indeplini!
Pe scurt, revelatia majora – nu mai plec niciodata in concediu iarna la frig!! :) Glumesc! Adica intr-adevar a fost greu sa functionez pe frig, dar nu e ca si cum nu m-as fi asteptat. Mai degraba a fost revelatie faptul ca te poti obisnui foarte repede cu un stil de viata civilizat, ca ti se face mult mai repede rusine sa nu respecti lucruri de bun simt atunci cand toata lumea in jurul tau le respecta, ca nu tine de natie sau de varsta sa respecti lumea cu tot ce inseamna ea pentru ca Viena, de exemplu, e o amestecatura de natii cu foarte multi turisti si totusi nici in cele mai aglomerate piete sau obiective, indiferent ca se mananca sau se bea sau doar se casca gura, nu se arunca hartii sau alte lucruri pe jos. Acolo e usor pentru toata lumea – si pentru localnici si pentru vizitatori si pentru oameni normali si pentru cei cu dizabilitati… si e normal sa fie asa. Si revelatia revelatie, din pacate, ar fi ca noi n-o sa ajungem niciodata acolo… desi suntem la un zbor de doar o ora si un sfert distanta.
Si ar mai fi faptul ca, nu stiu cum naiba, indiferent ce am mancat acolo, nu mi-a fost niciodata rau, iar dupa un carnat mancat aici zac doua zile. Norocul meu, ca altfel acolo as fi obeza, nu? Desi tind sa cred ca mai degraba sunt strainii cei care mananca mult si nu autohtonii… ca altfel nu s-ar explica numarul mare de doamne de varsta a treia pe care le-am vazut in pantaloni de piele… si carora le statea si bine!!
Eu recunosc ca m-as muta acolo pentru multiplele varietati de paine neagra. Mai-mai ca era sa iau si eu una in geamantan, dar ce folos ca tot n-as fi putut sa trag de ea la infinit! Si au si iaurt cu cafea, iar pe asta eu il caut pe oriunde ma duc pentru ca la noi inca nu s-a inventat.
Lasand la o parte atata mancare… ca pe bune ca nu ma mai intereseaza in nici un fel oala cu sarmale care fierbe la greu pe foc, cred ca Viena e super loc sa iti cresti copilul, sa il incurajezi sa se dezvolte si sa ii oferi optiuni. Se tineau ore peste tot – in muzee, in biserici, iar in interiorul primariei erau atelierele pentru pitici. Ce mestereau ei de zor la picturi si la facut prajituri!! Uite-asa se descopera marile talente!
Hai ca mai e putin pana la miezul noptii si ma prinde Mosu’ treaza. Craciun fericit!

Top Viena 2010… si un pic Bratislava

1. Compania suuuper placuta si intelegatoare! :)
2. Concertul Mozart & Strauss de la Orangerie Schӧnbrunn… cu tot cu domnisoara chinezo-coreeana sau ce-o fi fost ea, care aproape ca s-a rasturnat in somn peste vecina din dreapta. De domnul din stanga nu mai zic… ca taman acolo s-a trezit sa vorbeasca in somn!
3. Ideea de brunch duminica dupa-masa cu familia intr-un restaurant la inaltime si la propriu si la figurat. Frig afara de chiar sa crape pietrele, cald inauntru… in camera si in suflete. (Aici intervine picul ala de Bratislava!)
4. Kӓse wurst… sau, mai clar, carnatul cu branza – cel mai bun carnat gustat de mine ever!
5. Vanille – Kirsch Punsch – buuuuuuuuun si incalzitor. Chiar dadea curaj la infruntat gerul.
6. Prajiturile… le pun pe toate la gramada pentru ca toate au fost foarte bune. (Ca si cum eu nu as fi “prajitureasa” din fire si nuuuu, nici nu se asteapta nimeni sa zic de ele!)
7. Faptul ca am ajuns foarte repede oriunde si fara rataciri cu ajutorul unei retele de metrou foarte bine pusa la punct… care avea si lifturi si de toate ca deh, ce sa faca si austriecii astia?!?! Cand n-au ce face mai toarna un lift in mijlocul strazii! Bine, metroul ca metroul, dar sa nu uitam ca navigatorul nostru a fost de baza!!
8. Donauturm – cu toate ca am stat putin si nici nu am gasit loc in restaurantul invartitor. Dar am dat 6 euro pe o poza in care nici macar nu am iesit grozav!! :)

Eu as bifa si mersul cu avionul… pentru ca mie una imi place foarte tare, dar n-a fost o premiera si nici nu a avut ceva inedit. Poate sa trec expozitia lui Valie Export??? :) Ar merita daca tot ne-a zdruncinat pe toti un pic la cap… si o sa ramana oricum memorabila!

A, stiti ce nu aveau astia si mie chiar imi era pofta?? Niste sorici, dom'le!! Ca pana la urma tot porcu' e sfant, nu?? :))

joi, 16 decembrie 2010

Anunt la mica publicitate

Declar pierdut capac de telecomanda tv. Responsabil - una bucata copil debordant de energie. Imprejurare - distragerea atentiei in timpul mesei... cea cu carnita, bineinteles. Desfasurarea exacta a evenimentului ce a dus la pierderea obiectului - telecomanda a devenit neinteresanta si plictisitoare, prin urmare se cerea a fi aruncata dupa Toby (adica se testau ceva legi ale fizicii, nu asa!!... zborul unui obiect relativ dureros si impactul sau asupra altui obiect... ca bietul Toby ce poate sa mai fie acum???). Numai ca tinta a fost ratata... a se citi "s-a speriat si a luat-o la fuga la timp"... iar impactul s-a realizat cu solul, prin urmare telecomanda s-a destramat in bucati, bucati care ulterior au fost recuperate... mai putin una!! Se pare ca am descoperit totusi ca avem o gaura neagra in sufragerie... care inghite ceva obiecte. Prin urmare... pierdut capac de telecomanda tv... si declarat nul???

duminică, 12 decembrie 2010

Jurnalul unei nopti nedormite

Doamne, ce criminale sunt zilele alea in care alergi de dimineata pana seara cu un catralion (imi placea sa folosesc cuvantul asta cand eram mica!) de lucruri de facut si nu poti sa stai locului parca nici o secunda pentru ca simti asa cum tot vin alte si alte treburi peste tine. Si nu iti permiti sa te opresti sa nu care cumva sa pierzi ritmul, dar parca nici suficient de repede nu te misti pentru ca la fiecare pas iti aduci aminte ca mai ai si aia de facut si ailalta de rezolvat. Iar singurul lucru care te mai ajuta e sa te gandesti ca vine seara si nu iti doresti decat sa ajungi sa pui capul pe perna si sa dormi… fara vise daca se poate ca sa nu te distraga nimic de la o bine-meritata odihna.
Am pus capul pe perna aseara pe la 11 si un pic trecute si eram chiar increzatoare ca si copilul si catelul sunt suficient de obositi sa doarma lemn pana dimineata… de sot nu mai vorbesc pentru ca el oricum e celebru pentru somnul lui fara probleme! Dar iluzia nu a tinut decat o ora si jumatate. Pe la 1 fara netrecute fix copilul s-a trezit cu probleme de burtica iar in toata casa s-a instaurat haosul… pentru ca pret de vreo ora nimic nu a functionat, iar tipetele ei ridicau parul in cap maciuca. Da-i cu masajul, da-i cu luatul in brate sau cu plimbatul prin casa… in zadar si de neconsolat. Intr-un final a invins oboseala si somnul si-a reintrat in drepturi, mai intai cu suspine si pana la urma adanc si de nezdruncinat.
Asa ca ce poti sa mai faci la 2 noaptea?! Pai somnul s-a cam dus, dar ochii ustura… si doare si stomacul. Somnorosii s-au intors la culcare, dar astia mai sensibili raman sa se rasuceasca in pat pe toate partile… si cucuveaua canta pe-afara si oricum noaptea parca vezi toate problemele pe care nu le vezi ziua si le extrapolezi si ti se pare ca nimic nu mai are o solutie viabila. Pui de un ceai de tei si stai si te uiti in gol pe canapea asteptand sa fiarba apa… si normal ca te enervezi gandindu-te ca pierzi ore bune de somn care ti-ar fi prins tare bine. Si la o adica, daca acum ai insomnii dureroase, la batranete ce-o sa faci?!
In fine… trec 10 minute, mai trec inca 10… ceaiul frige, dar parca face totusi bine… televizorul nu e o optiune… nici macar disperata… exista in schimb laptopul si netul… dar doar de “rasfoit” pentru ca altfel cu cine Dumnezeu ai putea sa comunici?! Majoritatea populatiei doarme, iar ai mai tineri petrec printr-un club ceva… cine sa stea duminica dimineata la ora 3 pe net?? Cred ca in cele din urma am ceva in comun cu o anumita cucuvea pe care o urasc de moarte!
Intr-un final, pe la un 4 asa, nu se aplica decat somnul obligat… dupa alte vreo 50 rasuciri in pat… si convingerea ca poate totusi viata nu e suficient de activa daca nu dormi tun de oboseala. Asta si faptul ca in ultima vreme nici macar nu se mai iveste ceva interesant de scris!
PS
Trezirea e la 7.30 si nu cum ar fi normal intr-o zi de duminica pe la un 9-10 acolo macar!

joi, 9 decembrie 2010

10 luni si o saptamana

... si ne-am dus la baie sa ne spalam pe fatzuca si pe manutze dupa masa... si am dat drumul la robinet si Arina a zis "apa". Se poate sa fi fost o coincidenta... si sa nu se mai repete prea curand, dar, in conditiile in care eu i-am tot repetat cuvantul asta in multele ocazii in care ne-am spalat in fata chuivetei si a oglinzii, ma gandesc ca poate totusi... sa fie asta primul ei cuvant in afara de "mama", "tata" si "tataie" spuse alandala?? A, pardon!! Mai zice si "pa" cand face cu manutza. Si cum de la "pa" la "apa" mai e doar un pas... Eh, eu ma incapatanez sa cred ca a facut totusi o conexiune acolo... ca de zis, cuvantul l-a zis clar! Si eu care am crezut mereu ca in primul si in primul rand o sa zica "Toby"!

De raceala

Aseara, racita fiind, ma chinuiam sa adorm si ma gandeam la tot felul de bazaconii. Si cum bateam eu campii asa… in capul meu, mi-am dat seama de un amanunt… destul de interesant zic eu. Si anume… eu nu recitesc niciodata ceea ce scriu. Toate postarile de pe blog, toate scrierile mele… cred ca pana si compunerile pe care le faceam pentru scoala, toate cu marca “one time only!”. Si daca nu altceva, macar compuneri am scris cu zecile… ca doar asta era tema preferata pe care mi-o tot dadea doamna Sarbu la meditatiile de engleza… Nu chiar din clasa a 2-a… ha, prima tema cica sa copiez din cartea de engleza… si eu eram atat de stresata, habar n-am de ce, ca a copiat tata cu scrisul lui ala frumos si caligrafic… iar profa s-a prins, normal… doar ca n-a zis nimic. Mi-am scos parleala insa ulterior cu zeci de teme si pagini intregi de compuneri fanteziste. Si uite ce bine mi-a prins! Si ce Dumnezeu voiam sa zic ca am pierdut de tot orice idée?!?!
In fine… sunt racita si functionez cu rateuri cred. Oare din cauza asta nu sunt in stare sa termin cartea aia??? Daca nu recitesc, nu sunt in stare sa urmez sirul logic al evenimentelor… ma gandesc! Iar am uitat ce voiam sa mai zic!! Doamne, urasc sa fiu racita!

miercuri, 8 decembrie 2010

Prostioare de zi cu zi

Nu m-am gandit niciodata ca spalatul pe cap poate fi amuzant. Dimpotriva!! Niciodata nu mi-a placut aceasta activitate. A nu se intelege ca imi spal parul doar o data pe luna! :) Dar in dimineata asta am ras cu pofta pentru ca Arina m-a asistat.
Parul si capsorul ei le spalam in fiecare seara… sau aproape. Dar ea e prea ocupata cu cei doi pui de balena care impart cadita cu ea si nu realizeaza procesul. Cand ma vede pe mine insa, se pare ca e alta treaba.
M-am apucat repede de asta cu dusul deasupra cazii si n-am consumat mai mult de 5 minute, dar am lasat-o totusi si pe ea in raza vizuala pentru o eventuala supraveghere… desi il certa de zor pe Toby si nu avea ochi si pentru mine. (Toby care, normal, a luat-o la goana cand a auzit apa de la baie de teama ca nu cumva sa fie el cel vizat.) La inceput se uita atenta, mai tragea cate un tipat… de mirare sau ea stie de ce. Apoi a bombanit ceva… a aprobare sau mai degraba a dezaprobare. Iar cand mi-am pus pe cap un prosop sub forma de turban, a inceput sa rada in hohote… mai-mai ca nu se tinea cu mainile de burtica. M-a molipsit si pe mine si am ras amandoua pret de cateva minute bune… desi eu eram caraghioasa… si constienta ca ea rade de mine. Iar dupa ce a terminat cu rasul, tot intindea manuta sa imi ia respectivul turban. Nu i l-am dat pentru ca deja nu era altceva decat un prosop ud. Dar ma gandesc sa ii fac si ei o astfel de podoaba dupa baita si sa o pun in fata oglinzii. Sa vedem… de ea rade asa sanatos??? :)

luni, 6 decembrie 2010

Obiective

"Cafea tare. O cană potrivită de cafea tare cu foarte puţin zahăr. Era un ritual pe care îl păstra cu sfinţenie în fiecare dimineaţă. Nu s-ar fi putut descurca fără el de altfel. De cum se trezea, şi de cele mai multe ori asta se întâmpla foarte devreme, cafeaua era primul lucru pe care ştia să îl facă. Şi prefera să îl facă ea (nici măcar pentru asta nu se putea baza pe alţii). În atâţia ani dozele exacte pe care le îmbina îi intraseră în reflex. Doar un anumit tip de cafea. Din momentul în care îi simţea mirosul, lucrurile începeau să se aranjeze altfel. Avea primul scop pe ziua respectivă. Iar după prima sorbitură, deja ştia că jumătate din părţile mai puţin plăcute ale zilei nu mai reprezentau o provocare. Avea nevoie doar de cafea tare... atât de tare, încât prima senzaţie pe care o simţea era că inima îi stă în loc... şi se intrebase de multe ori dacă la un moment dat nu avea chiar să îi stea în loc cu adevărat.
În dimineaţa asta se trezi stând pe scaunul din colţişorul ei din bucătărie. (Bucătăria fusese mereu cel mai cald loc din casă şi acolo îi plăcea să stea să citească sau să îşi pună dosarele în ordine pentru a doua zi.) Aroma cafelei îi pătrundea în simţuri. Ea o făcuse, n-avea cine altcineva. Doar că nu îşi amintea. Avusese iar un salt în timp? Oare chiar mintea îi juca feste şi îi ştergea părţi de memorie? Simţi din nou panica. Pierduse momente din viaţă şi poate că nu avea să le mai recupereze niciodată."

Am inceput sa scriu chestia asta acum aproape 1 an... si imi propuneam ca anul asta sa o termin... sub forma de carte. Nu s-a intamplat asa si sunt si foarte departe de realizarea acestui obiectiv. Naspa... ca sa zic asa!!! :)) In schimb sunt foaaaaaarte fericita ca e foaaaaaarte aproape de indeplinire promisiunea legata de Viena. De-abia astept!!!! Ce emotii am!!!

vineri, 3 decembrie 2010

Daca ar exista Mos Craciun...

...si m-ar intreba ce cadou imi doresc... si ar fi sa aleg pe bune ceva pentru suflet si nu ceva practic, de care sa am nevoie mai degraba... Ta-ta-ta-taaaaaaam!!! Alegerea perfecta: http://www.jimmychoo.com/shoes/ailsa-coming-soon/invt/103ailsapat/
Sunt innebunita dupa pantofi! Mi-as cumpara sute si mii! Si normal ca visez la o pereche Jimmy Choo chiar daca suna a fitze. Iar astia ma reprezinta. Stil clasic, nimic iesit din comun ca forma... dar atat de pentru mine!!! Culoarea e un moft un pic... Dar si asta parca o bucatica din mine. Plus ca daca as avea unii negri, probabil nu i-as mai descalta... intr-atat i-as asorta la orice. :)
Eh! Macar un pic sa mai deraiez cu gandul, nu? Sa uit ca o gradinita particulara cu program pentru oameni muncitori (8.00 - 18.30) costa 400 de euro/luna. :( Si ca de luna viitoare s-ar putea sa iau o indemnizatie de 600 de lei!!
Serios acum!! Unde il gasesc si eu pe Mos Craciun

joi, 2 decembrie 2010

Leapsa nr. 2

Pentru ca inca imi mai bazaie in cap treaba asta cu leapsa cronologica, mi-a mai venit o idée. Si anume… intr-un an de zile… cronologic de-a binelea de data asta:
7 ianuarie – Pentru mine nu inseamna sfarsitul Sarbatorilor si depresia aferenta, ci inceputul unui alt sir de sarbatoriri.
13 ianuarie – Data care imi e, vreau – nu vreau, bine implantata in sistem.
25 ianuarie – Daca nu ar fi existat data asta, as fi inventat-o! Nu as putea trai fara ea!
2 februarie – Ha! Cea mai fericita zi din viata mea!!
13 februarie – Cred ca numarul Varsatorilor importanti din viata mea este deja considerabil.
26 februarie – Ca atunci cand ai 5 degete la o mana si oricare dintre ele iti este indispensabil… As zice ca “degetul” asta chiar e! :)
1 martie – Vine Primavara!! Incep sa functionez!!
3 martie – Sarbatorim de la distanta, dar cu ganduri bune.
15 martie – Cine nu are bunici sa isi cumpere! Eu nu as fi gasit nicaieri asa ceva si sa fi cautat!
15 aprilie – Suuuuuuuuuuuper zi de primavara!! Si ce “fetite” am eu nascute pe data asta!!
Florii – Pe undeva pe-aici ar trebui sa fie sarbatoarea asta… si sunt atatea flori, incat simt ca mi se umple sufletul de bucurie.
29 aprilie – Grasu’… adica eu! :)
16 mai – “Great minds think alike”… sau suflete care rezoneaza! :)
18 mai – Multe amintiri pretioase din frageda pruncie.
21 mai – He-he! Imparati in toata regula!
27 mai – Bortone unic si incomparabil!
6 iunie – Ochi ca 2 maslinute, zambet strengaresc… abia astept s-o vad crescand, desi cred ca parintii ei nu neaparat!
22 iunie – Parinte spiritual… sau mai degraba sufletesc.
2 iulie – Un pic dulce-amar, dar totusi important.
8 iulie – Cand ceva se lipeste de suflet si nu se mai dezlipeste indiferent de imprejurari.
13 iulie – Stie cineva ca de fapt eu am si un baietel scump si adorat??
6 august – Mereu mi-am dorit sa fiu in zodia Leu. Cred ca imi plac oamenii puternici!
15 august – Maaare sarbatoare cu multe sfinte pentru mine!
16 august – Relatie frumoasa de suflet.
23 august – Si multi ani inainte sper eu.
26 august – BFF si n-ar trebui sa spun mai mult!
4 septembrie – Primul copil perfect de care m-am indragostit vreodata. :)
8 septembrie – Si inca o data pentru sfinte!!
9 septembrie – Ana, Ana si iar Ana! Dulce si gingasa!
12 septembrie – N-am cuvinte! Sunt prea multe de spus… dar in particular. :)
15 octombrie – O foarte complexa si autentica definitie a cuvantului prietenie.
17 octombrie – Pai sunt sange din sangele ei si suflet din sufletul ei si totul una pentru alta!
8 noiembrie – Iarasi multi sfinti dragi mie.
18 noiembrie – Se nasc oameni frumosi de ziua asta… si la chip, dar mai ales la suflet.
19 noiembrie – Si 10 ani taman impliniti.
25 noiembrie – Pot sa spun orice si ma intelege, ajutor de nadejde oricand am nevoie, legatura stransa si fortificata de trecerea a deja multor ani cu multe si de toate. Sunt norocoasa!
30 noiembrie – In sfarsit am si eu pe cineva din familie de serbat!
6 decembrie – Mosu’ ala bun cu dulciuri!! Ura!!! Si o spiridusa mica si blonda!
12 decembrie – Sau garantia ca se mai nasc si oameni fara cusur.
15 decembrie – De "n"-ori femeie! De admirat, logic!!!
17 decembrie – Curaj, putere, dedicatie, forta, daruire, suflet, spirit, siguranta, determinare... sa mai continuu??
25 decembrie – Zi bogata in evenimente si semnificatii, intotdeauna mult asteptata si apreciata… ca si cei care o “detin”.
31 decembrie – Un nou inceput. Speranta si de la capat!

Si per total imi dau seama ce bogata sunt! Sufleteste, normal! :) Pentru ca oricum mai stiu o groaza de alte date - ianuarie: 1, 12; februarie: 1, 6, 7; aprilie: 19, 27; mai: 23, 24, 25; iunie: 18, 21, 26; iulie: 3, 4, 29; august: 19, 30; septembrie: 5, 11; octombrie: 6. Si cred ca as mai gasi.

Daca va identificati, inseamna ca e reciproc! :))

luni, 29 noiembrie 2010

Una din plimbarile de azi

Azi am plimbat-o pentru prima data pe Arina cu metroul. Nu pentru ca n-aveam ce face, ci pentru ca mi-am propus sa ajung intr-un loc si cea mai la indemana cale pentru asta era formata din trei statii dus si, normal, trei statii intors pe sub pamant. (Hm! Nu suna prea bine asta, dar in fine!)
A fost foarte serioasa pitica! Si studioasa! S-a tot uitat la oamenii din jur si as putea pune pariu ca si-a facut si foarte multe pareri... pe care a incercat ulterior sa mi le impartaseasca, doar ca eu mai am ceva dificultati in a invata limba ei. Ceea ce am inteles insa, a fost ca ii e imposibil sa reziste unui laptop in orice imprejurare - l-a analizat bine, desi cu coada ochiului pe domnul din dreapta care contempla niste poze la micul Apple si la finalul celor 3 statii de dus a decis ca trebuie sa isi incerce norocul si a intins manuta sa il apuce cu simt de raspundere. A fost un pic dezamagita ca nu poate ramane cu acest suvenir. Doar a fost pana la urma singurul demn de retinut - nu a interesat-o nici doamna din stanga care se tot maimutarea cretineste si nici macar tigancusa care canta de mama focului la un mini-acordeon incercand sa sensibilizeze audienta accidentala.
Pe drumul de intoarcere putem considera ca deja avea experienta, asa ca si-a permis sa ii zambeasca condescendent unei domnisoare care se voia simpatica... si chiar era intr-o anumita masura. In rest, cum erau in jur lucruri deja vazute, se cereau cateva momente de introspectie intrerupte pentru putin de aparitia unei alte gargarite de varsta apropiata. Ar fi vrut ea sa schimbe cateva impresii, doar ca micutza cu pricina era prea obosita sa poarte o conversatie. Asa ca impresiile au ramas inca de povestit. Dar excursia a fost fara indoiala interesanta si posibil de repetat... desi nu neaparat. :)

duminică, 28 noiembrie 2010

BudaPesta

De multe ori ma intreb de ce am asteptat atat ca sa calatoresc asa cum (incerc sa) o fac acum. Indiferent de anotimp, de vreme, de putinul timp la dispozitie.
Nu imi amintesc exact cand am prins gustul calatoriilor, dar stiu ca nu l-am avut de la inceput. Poate aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana a avut un cuvant de spus. Poate fiecare job schimbat m-a ajutat sa imi pot permite sa imi satisfac aceste mici placeri.
Sau poate trebuia doar sa deschid ochii!
O sa ma alatur Alinei in jocul de-a cronologia, dar data aceasta transpus in amintirea acelor momente care m-au facut astazi sa ador sa ma plimb, sa vad si sa cunosc locuri noi, sa explorez, sa ma intorc acasa mai bogata decat am plecat.
In 1995 am luat prima oara contact cu o alta tara, mergand la mare cu parintii, in Bulgaria, la Sozopol. A fost frapant sa iesim din ritmul nostru de fiecare vara care batuse in cuie statiunile Neptun si Olimp. Am descoperit oameni minunati care ne-au facut sa ne simtim extraordinar acolo, am vazut ce inseamna curatenie, disciplina, traditie, dorinta de a prospera. M-a marcat acea calatorie si vorbim doar de o vizita in Bulgaria.
In ‘96 si ‘97 am fost in diferite zone ale Greciei. Si acum regret ca nu am cumparat jumatate din vitrinele care expuneau minunate bijuterii de aur. Grecii stiu extraordinar de bine sa faca , comert. Au in sange acest lucru si iti ofera multe lectii de viata. Mi se parea fascinant la acea vreme sa pot primi o cutie de chibrituri mai aratoasa sau un evantai daca achizitionam ceva dintr-un micut magazin. Nu am cuvinte legat de mancare, era delicioasa, aromata, surprinzatoare.
In 1998 am plecat cu familionul la sora mamei, in Sardinia. Am stat cu totul o luna acolo, dar cateva zile le-am petrecut si in Corsica. Am putut anticipa atunci diferentele intre italieni si francezi. M-am intors ca o ciocolata pentru ca aproape in fiecare zi era rost de plaja. Si ce plaje … Mancarea si aici delicioasa. Regret si acum ca am refuzat cu incapatanare (caracteristica mie de altfel) sa gust din crevetii preparati de matusa mea. Si cand te gandesti ca acum i-as manca la orice masa!
In 2002 am fost cu matusa mea (cealalta matusa) intr-un circuit in Franta. Desi mi s-a parut extrem de obositor sa mergi atata drum cu autocarul, Franta mi s-a parut desavarsita. Citisem atatea carti, stiam atata istorie incat nu puteam sa o ratez.
In 2006 ne-am impartit intre primul 1 Mai afara (la Nisipurile de Aur) – care ne-a rezervat surpriza ca se poate sa nu dardai iremediabil de frig asa cum pateam de fiecare 1 Mai in hotelurile din Romania – si un concediu in Turcia, la Kusadasi. Aici nu m-am impacat cu mancarea si croaziera care si acum numai gandindu-ma imi face pofta de whisky (ca sa nu zic ca imi trezeste raul de mare!). Mi-am dat seama atunci in Turcia ca a petrece prea multe zile lancezind la soare si mancand, nu este concediul ideal sau cel putin sufletul nu castiga prea multe din afacerea asta. La intoarcere ne-am oprit prin Istanbul care ni s-a parut fascinant, cu totul altceva decat lumea "europeana" in care ne invartisem pana atunci. Tot aici am deprins placerea negocierii.
In 2007 am fost trimisa la un training intr-un orasel din Polonia, Wrocław. Desi nu am avut mult timp la dispozitie, am ramas cu o impresie foarte placuta despre el.
In acelasi an, ne-am bucurat de asemenea de un mic maraton pana la Viena, impreuna cu Alina si Gabi. Probabil acel moment a consolidat cel mai bine prietenia noastra inceputa cu ceva vreme in urma. Asa s-a nascut si numele acestui blog, dar si ideea, la care inca mai visez de a deschide o cafenea ca aceea la care am stat in acea dupa-amiaza de septembrie.
In 2008 am plecat in luna de miere! Tenerife, Costa Adeje, a fost destinatia noastra! Nu cred ca se putea sa fim in alt loc atunci, pentru ca acela a fost perfect! In mod surprinzator nu a fost genul de concediu in care lancezesti, pentru ca ne-am plimbat (noi si micutul Fox inchiriat), am shopping-uit, si ne-am si odihnit pentru ca o nunta pana la urma nu e ceva usor de pregatit!
Cred ca in 2009 s-a petrecut acel ceva care m-a facut sa imi dau seama ca toata munca pe care o depun merita sa fie rasplatita. Si cea mai mare rasplata tot de la mine insami va veni. Asa ca niste calatorii, fie ele si de week-end, pot deveni premiul mult visat!
Asa au urmat Mainz, Paris, Praga, Amsterdam (1 si 2), Nisipurile de Aur si de curand Budapesta.
Am deja o lista cu ce imi doresc sa urmeze in anii ce vor veni si astazi am completat-o cu o noua destinatie, Damasc. Am invatat in timp sa nu spun Nu hotarat din start si sa fiu deschisa pentru a explora noi orizonturi.
Dar sa revin la Budapesta! De "suparare" (traiasca motivul!) ca sejurul la Riga de voie de nevoie a trebuit sa il anulam, am decis (eu sunt mereu capul rautatilor) sa dam o fuga pe afara totusi si destinatia cea mai apropiata si la indemana a devenit Budapesta. Atat de aproape de noi, iar noi romanii atat de departe de ea …
Nu ma asteptam sa raman atat de fascinata de acest oras. L-am botezat in gandul meu, adevaratul Mic Paris.
Frumusete, istorie, arta, civilizatie, aer vestic. Cuvintele sunt prea sarace ca sa descriu ce am simtit aici. M-a impresionat si mi-a furat o particica din inima.
Prajitura cu mac, gulasul cu vita, magazinul cu bonsai, cofetaria Europa, fast-food-ul turcesc, cladirile, linistea orasului disturbata doar de claxoanele unor nuntasi, oamenii frumosi care asteptau sa intre la spectacolul de teatru, Piata centrala si nu in ultimul rand, Targul de Craciun din piata Vörösmarty. Acesta din urma mi-a mers la suflet tare mult. Craciunul este sarbatoarea mea favorita iar acest loc il anticipeaza cum nu se poate mai bine.
Frumos, prea frumos.
Am revenit acasa cu promisiunea ca ma voi intoarce pentru ca mai am multe de explorat in deosebita capitala a Ungariei.
Next stop, Viena! Here we come!















Jucati leapsa?

Am citit pe un alt blog despre o leapsa cronologica a vietii. Cica trebuie sa o primesti de undeva… sau cel putin eu asa am inteles… ca de-aia e leapsa. Citesti ce a scris “trimitatorul”, apoi treci si tu in revista, in ordine cronologica… logic!, cam ce ti se pare relevant din anii pe care i-ai trait pana in prezent… sau ce iti mai amintesti referitor la cei mai timpurii. Si apoi dai mai departe altei persoane sa spuna si ea varianta personala.
De primit, n-am primit de niciunde leapsa asta… am cam luat-o eu intamplator si fara invitatie directa. Dar mi s-a parut o idée interesanta. Adica inca mi se pare pentru ca ma straduiesc sa fac un exercitiu de memorie si sa intocmesc si eu propriul meu desfasurator.
Sa vedem! Primele amintiri… nu stiu de la ce varsta sunt. Si nici nu prea sunt in stare sa le pun intr-o ordine cronologica. Se amesteca cele din curtea bunicilor cu cele de la gradinita de la tara unde am fost prima data. Am o poza din vremea aia (de fapt nu prea o mai am ca e pe la ai mei)… sa fi avut vreo 4 ani?!?... si imi amintesc cand… sau cum a fost facuta. Si de fiecare data cand privesc fotografia aia, in primul rand vad chipul unei fetite care avea acelasi nume ca si mine si care s-a stins la cativa ani dupa. Nu stiu cati ani, putini oricum… si poate tocmai de-asta eu asociez disparitia ei chiar cu perioada aceea de gradinita… si cu prima senzatie stranie si un pic dureroasa despre o astfel de pierdere. Zic “putin” pentru ca prea mult nu intelegeam.
Pe vremea aia, imi amintesc, venitul la Bucuresti insemna un fel de excursie. Nu realizam deloc ca vin acasa. Apoi s-au inversat lucrurile… gradinita la oras si mersul la tara in vacanta. Doamna Emi care era foarte dragutza si blanda… ca bunica mea… si pe care o mai vad si acum, la o varsta semnificativa plimbandu-se la brat cu sotul. Ce exemplu de incalzit sufletul! Sorina a fost prietena mea la gradinita si chipul familiar in clasa I… si prietena de fapt pana la terminarea gimnaziului. Iar Andra era tovarasa de joaca de acasa… si de nazdravanii. In clasa a V-a m-am indragostit de profa de romana si visam ca asta am sa devin si eu. Apoi intr-a VII-a mi-a placut mult chimia si ziceam sa ma fac farmacista… nu mai stiu de ce nu m-am mai facut. Poate ca doamna Sarbu, meditatoarea de engleza care a venit acasa de la 8 ani pana am intrat la liceu, m-a influentat sa dau la Cosbuc si sa merg pe uman. In clasa a VIII-a am chiulit prima data… dar cu toata lumea… si am fost chemata in biroul directorului pentru ca eram sefa clasei si pentru ca niste baieti nazdravani rupsesera usa. Dar turnatoare nu eram! Si imi si placeau baietii aia!! :) A, si am luat 4 la sport pentru ca mi-a fost frica sa sar la capra.
In liceu am fost tocilara… si nu prea populara. Nu prea eram in stare sa imi fac prieteni, dar admiram multi profesori si cred ca unii dintre ei chiar ma placeau. Chiar si profa de Logica cred… care din Maria nu ma scotea… iar eu profitam sa ma prefac ca nu stiu cu cine vorbeste cand habar n-aveam la ce naiba se referea in lectia ei. Nu chiuleam, nu fumam… nu faceam mai nimic nelalocul lui. Si eram si cam complexata… asta pana intr-a XII-a cand am facut operatia de apendicita si am pierdut foarte repede si 15 kg. Savuram in schimb orele de engleza in Texas… asa se chema sala de clasa cu televizor si video-player unde am vazut prima data “Beauty and the Beast” de la Disney si Hamlet facut de Mel Gibson.
BAC-ul a fost un mare succes, intrarea la facultate nu. Neasteptat! Asa ca m-am dus 1 an la particulara… si m-am angajat. La 18 ani castigam bani!! Si invatam italiana de la televizor pentru ca ai mei m-au impins de la spate… aproape m-au fortat sa incerc si al 2-lea an la stat, cu italiana in loc de romana secundar. Si ce bine mi-a prins!!! Desi eu atunci mai degraba as fi plecat in lume decat sa ma duc din nou la examene. Nici in facultate nu am avut timp de popularitate. Eram intr-o continua alergatura intre serviciu si cursuri, dar am ramas cu prietenia cu Aleksandra care inseamna deja mult.
Pe la 19 ani am avut prima data prieten. Normal ca era baiatul cel rau… ca doar de astia sunt atrase fetele cuminti. Acum, fie vorba intre noi, fondul nu era deloc rau… dar era teribilismul varstei… si dorinta de a soca… si iresponsabilitatea fata de consecinte. Iar la mine era vorba de aventura… de ceva cu totul nou si diferit. Si faceam prostioare. Nimic de nereparat sau care sa ma afecteze pe viata, dar gandindu-ma acum inapoi, habar n-am cum de au avut ai mei puterea si intelepciunea sa ma lase sa experimentez si sa ma opresc singura. N-as vrea sa fi fost altfel totusi pentru ca au fost vreo 4 ani asa din care am multe amintiri si in care am fost zi de zi alaturi de fratiorul meu drag.
Plecarea in Elvetia m-a schimbat mult… si a 2-a, dar prima in special. Prima mea iesire din tara… singura! Primul meu drum cu avionul… si m-am declarat fan pe viata!
In 2000, al 2-lea prieten l-am parasit dupa 3 luni si jumatate fara drept de apel pentru ca a indraznit sa se bage in relatia dintre mine si frate-miu. Iar pe-al 3-lea il enervez… si ma enerveaza in fiecare zi de 10 ani incoace. :) Ca fapt divers, m-am maritat cu el la 25 de ani si am inceput sa turnam la copii – multi spirituali, doar unul al nostru personal. Si suntem mandri de ei… de unii mai mult, de altii mai putin. :)
Si muncesc de 14 ani… taman ce i-am implinit… uneori pe branci, alteori cu prea mult timp liber. Am fost si profa la facultate si meditatoare, dar am trecute doar 3 job-uri pe cartea de munca… Si de 1 an stau acasa pentru Arina… desi tot munca se cheama ca e. :)
Am facut si a 2-a facultate... nu ca mi-ar folosi la ceva. Prin 2007 am fost pentru prima data... si sper ca si ultima, pe la tribunal... si a fost si anul in care am cunoscut oameni minunati care mi-au ramas prieteni... si imi vor ramane pe viata cred eu.
Si ar mai fi… sunt convinsa ca as mai gasi oricand lucruri de scris… dar nu vreau sa ma intind la nesfarsit.
Cealalta leapsa, cea care m-a inspirat, era mult mai cronologica, cu mult mai multe referiri la varsta exacta. Eu am ocolit putin calea asta si in plus nu am vrut sa consemnez deloc marile evenimente triste din viata mea, nu pentru ca nu ar avea importanta, pentru ca au… si inca una foarte mare. Dar nu vreau sa mai scriu si sa ma gandesc la lucruri triste. Ba mai mult, ma gandesc sa dau si eu o leapsa pozitiva si optimista oricui are putin timp si dispozitia sa o preia. Nu trebuie sa fie publica, o pot citi si in particular… pentru ca de curiozitate dispun din plin! :)

vineri, 26 noiembrie 2010

Prajitura cu morcov si ghimbir

Anul trecut pe vremea asta eram foarte insarcinata… si mai ales pofticioasa la dulciuri. As fi mancat numai dulciuri daca as fi putut. De fapt cred ca asa se explica de ce nu ii place gazei mele sa manance… poate daca i-as da dulciuri, ar manca. Si cum ziceam, insarcinata fiind, aveam scuza (vorba vine!) sa mananc cam ce aveam eu chef fara prea multe mustrari de constiinta. Pai sa pofteasca bebelina mea si eu sa nu ii dau??? Ca trag acum ponoasele, e alta treaba… dar nu si scopul povestii mele!
Deci (fara sa fie neaparat o concluzie) s-a intamplat ca intr-o vizita o prietena sa ma serveasca cu o minunata prajitura cu morcov si ghimbir. Nu mai mancasem asa ceva si, cand am vazut bucatile generoase, am zis ca e putin riscant sa ma apuc de una intreaga. Dar sa va spun ca nu stiu cand am devorat-o??? Sau ca nu eram cu nimic mai prejos decat spiridusa aia mica blonda a prietenei in cauza care nu avea nici doi ani, dar era foarte ferma si convinsa ca vrea “moco”… sau cum zicea ea acolo. :)
A fost momentul in care am devenit fan! (Al prajiturii ca al celei mici eram deja.) Asa ca nu de mult, cam pe la inceputul perioadei mele “prajituroase” m-am gandit, normal!!, ca e cazul sa incerc sa fac si eu minunatia. In prima faza am gasit din intamplare o reteta pe net. Am executat-o, dar… nu zic ca n-a fost buna, pur si simplu ii lipsea ceva. Si atunci am facut ceea ce ar fi trebuit sa fac de la inceput – am apelat la reteta testata si acreditata. Si-a iesit!!! Chiar a iesit buna de sa nu te mai saturi.
Acum, am doua variante. Prima prajitura a fost realizata ca la carte (la propriu pentru ca prietena mea mi-a dat cartea cu reteta). A doua a fost ingrozitor de urias adaptata :) din doua motive in principal – primul a fost ca am vrut sa o fac de post, iar al doilea faptul ca ma grabeam ingrozitor… pitica m-a lasat sa incep executia, dar n-a mai avut rabdare sa o si termin. Prin urmare, ca sa fie treaba bine facuta, o sa ma straduiesc sa scriu aici ambele variante… adica pe cat posibil sa nu le incurc. De la prima nu am poze, de la a 2-a am cateva. Dar tin sa subliniez – nu aspectul face prajitura asta, ci gustul… si mirosul!!! Doamne, cum mirosea in casa cand era in cuptor!!!
Asadar… concret… prajitura propriu-zisa are nevoie de urmatoarele: 275 g de faina, 2 lingurite praf de copt, o lingurita bicarbonat, o jumatate de lingurita sare, 2 lingurite scortisoara macinata, o lingurita ghimbir macinat, 200 g zahar, 100 g zahar fin, 4 oua mari, 250 ml ulei, o lingura esenta vanilie, 4 morcovi mari (450g) dati prin razatoarea mica, 380 g ananas din compot sfaramat si scurs, 125 g nuca prajita si tocata marunt. Repet, asta e varianta oficiala. Varianta experimentata de mine se prezinta cam asa – am amestecat 275 g de faina, cu un pliculet de praf de copt, lingurita de bicarbonat, o lingurita mai rasa de sare si scortisoara ochiometric… mai mult de 2 lingurite, dar nu cu mult mai mult… mor dupa scortisoara, ce sa fac??! Doar ca, din cauza ei, prajitura mea a iesit bronzata bine!! Ghimbir n-am gasit decat din ala brut… crud… radacina, sau cum sa ii zic?? Asa ca am ras din el cat mi s-a parut mie ca ar fi reprezentativ – aici iarasi… cred ca e o problema de gust. Zaharul… n-am prea inteles eu ce e cu zaharul normal si cu ala fin… prima data am pus 200 de grame de zahar normal si 100 de zahar pudra, a 2-a oara am pus numai zahar normal si doar 280 de grame. N-am observat diferenta, ba chiar si a 2-a oara mi s-a parut cam dulce prajitura… pentru gustul meu. Deci am amestecat toate astea bine si am facut o gaura in mijloc… cica asa trebuie. Gaura cu pricina am umplut-o cu ouale batute, uleiul si vanilia… bine, nu si a 2-a oara pentru ca, din motive de post, am scos ouale. Am amestecat cu mixerul bine si dupa am pus si morcovii rasi… doar 3 pentru ca urasc datul pe razatoare… si nici n-aveam timp, dupa cum ziceam… am pus nuca… nu stiu cata pentru ca si la asta am tendinta sa torn fara sa ma pot opri… a, si nu am prajit-o si nici nu am maruntit-o cine stie ce pentru ca mie imi place sa o simt la mestecat. Iar ananasul… la prima varianta l-am zdrobit cu blenderul, la a 2-a l-am pus intreg. In nici una din variante nu l-am scurs pentru ca mi se parea si asa prea fainoasa prajitura. Ba chiar in varianta 2, probabil pentru ca nu am pus oua, am turnat si zeama de compot. Nu mi s-a parut sa fi stricat ceva, dar nici nu zic ca-s ideale alegerile mele lenese.

In rest, la carte mai zice sa preincalziti cuptorul cu 10 minute inainte, sa ungeti cu putin ulei tava de copt, sa puneti o foaie de hartie pe fund, si apoi sa mai ungeti iar cu ulei si sa tapetati cu faina. Iar prajitura trebuie turnata in tava netezind suprafata cu dosul unei linguri si coapta circa 50 de minute. Se lasa sa se raceasca inainte de a o scoate din tava si de a indeparta hartia. Mi-am facut datoria sa scriu si detaliile astea tehnice! :) Si concluzia e ca avem un "inainte" -

si un "dupa" -
Pentru iubitorii de crema mai exista si o optiune de glazura. Din 175 g branza fina de vaci sau mascarpone, 50 g unt frecat, o lingura esenta vanilie, 225 g zahar pudra si 1-2 linguri lapte se face o crema. Dar cu 225 de grame de zahar va spun ca iese diabetic de dulce!! Eu am pus jumatate din cantitate si tot zic ca am pus mult. Indicatiile de preparare sunt urmatoarele: “Pentru glazura bateti impreuna branza, untul si esenta de vanilie pana obtineti o compozitie omogena, spumoasa; adaugati apoi zaharul pudra si cat lapte e necesar pentru a putea intinde crema deasupra prajiturii. Tineti la rece circa o ora.” Nu stiu daca e vorba de crema… sa fie tinuta la rece inainte sa fie intinsa… sau de prajitura cu totul inainte de a fi servita. Din cauza imprejurarilor, eu nu am respectat nici una din cele doua… dar recunosc ca prajitura a fost mai buna a 2-a zi rece. Deci mai trebuie lucrat la stapanit pofte!
Va recomand sa incercati praji asta buna... si va asigur ca nu e deloc dificil de facut, chiar daca m-am alambicat eu aici un pic.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Si totusi nu sunt surprinsa!

Aventura noastra (a mea si a Arinei) in ceea ce priveste procesul asta tumultuos al mancatului continua. Cand indraznesc si eu sa sper ca progresam, dam imediat cam 5 pasi asa inapoi. In fiecare zi incerc sa pregatesc exact combinatia care alta data a parut sa ii placa, incerc sa ascund carnita bine sa nu dea nici un fel de miros respingator mancarii si mai ales incerc sa imi gasesc toate resursele de rabdare pe care le mai am si sa le canalizez in directia asta. Rezultatul in momentul asta e ca nu reusim in nici o zi sa atingem obiectivele… macar cele propuse de noi, mult mai indulgente decat cele trecute in carti sau recomandate! Si am in schimb tot mai multe griji si intrebari fara raspuns – oare isi ia suficiente vitamine?? oare creste cum trebuie?? oare e suficient de hidratata?? Si tot asa!
Azi, din greseala, in loc de carne de vita am luat din frigider o bucata de muschi de porc. In zapaceala mea perpetua am fiert la ea zdravan si nu m-am prins decat pe ultima suta ca nu i-o pot da Arinei sa manance. Am luat ficatelul de rezerva (intamplare intamplatoare pentru ca de obicei nu am rezerve) si l-am maglavaisuit cu legumele din supa si nelipsitul iaurt. Cum era de asteptat… esec total! Asa ca am inceput sa apelez la elemente ajutatoare. Intr-o doara i-am pus bucatele din carnea aia de porc in castronel sa isi faca de lucru. I-am mai pus eu carne si alta data si a aruncat-o imediat exact in gura lui Toby care deja e invatat sa stea la prindere. Dar acum am zis ca daca tot am fiert-o… si in casa toti adultii tin post… macar sa o folosesc la ceva. M-am intors doua clipe cu spatele sa mai lucrez putin la amestec si cand revin… ce-mi vad ochii?! Copilul meu tragea cu simt de raspundere de o bucata de carne folosind din plin cei 3 dinti si jumatate din dotare. Mai ia-i-o din gura daca mai poti! Mancarea pregatita ca la carte, sanatoasa, plina de vitamine… nici nu s-a obosit sa deschida gura sa guste. Muschiul de porc… alta treaba!! Ce stiu pediatrii… si toti oamenii astia mari??? Niste cartofi prajiti sa fi pus langa si nu cred ca ar mai fi opus bebelina mea nici o rezistenta!
Ce zici, tati?

marți, 23 noiembrie 2010

Teatru

Uitasem cat de mult imi place sa merg la teatru. Si cat de unica e emotia aia pe care o simt inainte de inceperea spectacolului. Si cum se transforma si timpul si spatiul daca stau si privesc cu respiratia taiata o piesa buna.
Vineri am fost cu ai mei parinti la National. A fost un cadou nemaipomenit si nu ma refer neaparat la partea materiala (desi a fost si asta), ci la faptul ca nu mai fusesem cu ei la un spectacol de taaare multa vreme. Si a fost o senzatie foarte placuta. Unde mai pui ca si aveam mare nevoie de o iesire si putina relaxare. Au fost ingredientele perfecte pentru o seara reusita.
Am vazut "Dineu cu prosti". Serban Ionescu si Horatiu Malaele in rolurile principale. O comedie deconectanta care se joaca, evident, cu sala plina. Iar Malaele a fost, ca intotdeauna, extrem de savuros. Non-stop pe scena, 100% implicat si transformat in personaj. E un spectacol care garantat ar putea fi pe placul si celor mai putin obisnuiti cu statul pe scaun timp de aproximativ doua ore fara pauza de fumat. :)) Il recomand cu caldura.

luni, 22 noiembrie 2010

Ce mai zi!

Nu judecati parintii dupa copii! Recunosc ca eu am facut-o de multe ori. Mai vedeam copii rasfatati in diverse imprejurari si de fiecare data ziceam ca parintii sunt de vina daca nu ii pot stapani. Si cumva acum cred ca platesc pentru asta. Mi-a venit randul sa nu imi pot stapani odrasla. :))
La 9 luni si jumatate se pare ca Arina stie foarte bine ce vrea... sau mai bine zis, ce nu vrea. Iar metodele mele, de la cele corecte la cele mai putin corecte, de la cele simple la cele disperate, au cam esuat in ultimele zile. Si trebuie sa admit ca azi m-am dat batuta de tot. Am lasat-o sa nu mai manance si nici nu am mai facut curat... pentru a 4-a oara. Cand ma uit sau aud cum mananca alti copii, ma simt o mama denaturata.
Hm! As fi vrut sa scriu despre altceva azi... Dar cred ca am obosit mai mult decat daca as fi stat 12 ore la serviciu!

vineri, 19 noiembrie 2010

10 ani!

Cate se pot intampla in 10 ani! Si bune si rele… logic, pentru ca poti trai in 10 ani cat intr-o viata de om. Acum, per total, mi se pare ca au trecut repede. Daca stau insa sa detaliez sau sa ma gandesc la evenimente specifice, nu mi se mai pare ca am trecut prin tot ca si cum as fi apucat doar sa inchid o data din ochi.
Am experimentat si am invatat multe in anii astia. Si cred ca sunt recunoscatoare pentru fiecare secunda pentru ca, la urma urmei, din absolut tot ceea ce mi se intampla ar trebui sa extrag o esenta sau ceva si sa ma definesc, sa ma conturez ca om. Chiar si momentelea alea de suferinta, tristete, ingrijorare, dezamagire, disperare si-or fi avut rostul lor. Sau cel putin asa imi place sa cred… asa ma sfatuiesc sa cred.
A existat o perioada in astia 10 ani in care imi spuneam cu indarjire ca nu vreau ca anumite lucruri sa se intample. Mi se parea esential sa detin controlul si nu puteam accepta gandul ca uneori trebuie sa ma supun neprevazutului. Si, cu cat imi era mai clar ca respectivele lucruri totusi aveau sa isi urmeze cursul… acela nedorit de mine, cu atat parca ma incapatanam si imi canalizam energia sa tin cu dintii si sa nu renunt. Acum nu stiu daca as mai face la fel. Dar imi place sa cred ca am capatat incredere in drumul pe care il am de urmat si ca, daca acord creditul necesar, lucrurile merg de la sine acolo unde trebuie, fara sa ma mai dau eu cu capul de pereti traind iluzia ca ceea ce imi pun eu in minte e neaparat si cel mai bine si mai sanatos pentru mine.
Pornind de la asta… nu m-as mai intoarce nici o secunda in trecut. Au fost 10 ani plini de miez, plin de concret si am multe rezultate palpabile de pe urma lor. Dar sunt mai deschisa spre ceea ce urmeaza sa se intample. Desi din toate partile viitorul a incetat sa mai fie luminat, am totusi mare incredere si speranta in el.

joi, 18 noiembrie 2010

Hai la cresa cu pitici!

Acum trei zile m-am dus cu pitica sa ii depun dosarul de inscriere la cresa. Normal ca am luat-o si pe ea!! Trebuia sa vada cam ce e pe-acolo si sa aiba cuvantul decisiv. Ca ea a adormit in carut pe drum e alta treaba. Ma rog, o suspectez ca s-a culcat intentionat ca sa ma faca sa inteleg ca nu e interesata. Dar eu am trecut cu vederea aceasta mica diversiune si am urmat in totalitate planul cu care plecasem de acasa.
Acum… am depus eu dosarul si i-am explicat si ei asta. Nu i-am spus in schimb ce sanse mici are sa intre. Nu de alta, dar sa nu o derutez. Pai e mai ceva ca intrarea la facultate pe vremurile alea cand erau 20 pe un loc la Drept! Cica 500 de copii pe lista de asteptare si din astia au intrat doar 60 acum 2 luni. Si ce dosare s-or mai fi depus intre timp… Cu asa o lista de asteptare o sa aiba sanse sa intre cam cand o fi vremea sa mearga la grupa pregatitoare.
Primesc copii intre 1 si 4 ani… dar intre 1 an si 2 nu au decat 5. Se uita cam lung directoarea aia la mine cand i-am spus ca as vrea ca pitica sa mearga totusi inainte de 2 ani. Acum… pot s-o iau cum vreau! Ori si-o fi zis “Saraca, nu stie ce vorbeste! N-are decat sa astepte!”. Ori a gandit ca sunt o mama denaturata… si inclin sa cred ca sunt de vreme ce, din 400 de copii cati au ei aproximativ acolo, doar 5 au sub 2 ani. Ori toate mamele din Bucuresti stau acasa sau au bunici pentru pitici… sau au job-uri atat de bine platite incat pot da cate 10-12 milioane/ luna la o cresa particulara. Ori nu mai stiu ce sa zic! Oare trebuia sa o inscriu pe pitica inainte sa o nasc?? Oare ar fi bine sa rezervam locuri la cresa si sa le transmitem din generatie in generatie? Sau… poate ne rezolva Mos Craciun acum si ne pune un locsor sub brad. Oricum, am o vaga impresie asa ca, daca stau pur si simplu sa astept la rand, nu mai duc eu copilul asta la cresa neam!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Obiectiv de sfarsit de an

Mi-am propus sa fac multe azi si se pare ca am reusit. Si asta ma incarca pozitiv si imi da curajul sa imi propun si mai mult. Si chiar am un "ceva" pe care as vrea sa il realizez pana la sfarsitul anului. Nu spun despre ce e vorba pentru ca sunt un pic superstitioasa... si pentru ca e vorba de ceva munca la mijloc... Si e nevoie si de timp si de inca alti cativa factori care pot influenta reusita acestui "proiect". (Tot aud cuvantul asta "proiect" in diverse circumstante si zic sa fiu si eu in trend sa am un "proiect". :)))
Nu sunt convinsa ca pot face acest lucru... dar bunavointa am. Si daca o sa il realizez, o sa ma laud ca am reusit. :))

Ce a mancat Arina azi...

... dovlecel, morcovel si radacina de patrunjel
toate in supa fierte bine
si pasate-apoi la blender
cu carnita de vitel,
drese cu ulei apoi,
de masline ca-i de fitze,
si-n final cu iaurtel
sa-i placa lui Mofturel.
:))
Iar mami n-a mai mancat nimic pentru ca, dupa atata munca de lamurire cu Mofturel asta in cauza, n-a mai avut neam pofta de mancare!
Concluzia? Cine vrea sa slabeasca poate sa il inchirieze pe Mofturel vreo saptamana sau doua. Succes garantat!
A, i-am dat si o felie de paine in manutza sa vedem ce face cu ea. Pai habar n-aveam cate se pot face cu o felie de paine - o studiezi, o impungi cu degetul, o gauresti, o faramitezi... si la final o dai pe jos. Mami face si curat dupa regimul alimentar drastic. Pai nu trebuie si miscare???

duminică, 14 noiembrie 2010

My first Cheese Cake

Mutarea in casa noua se pare ca mi-a dat sansa sa imi exersez noi talente in domeniul culinar. Si pentru ca doream sa imi impresionez fiecare dintre musafirii care mi-au calcat pragul am incercat pe rand diverse retete in cautarea celei perfecte.
Inca din copilarie am ramas cu ideea ca fiecare cuplu trebuie sa aiba un desert care sa il reprezinte si pe care sa il ofere cu succes de fiecare data cand se ivesc invitati sau pur si simplu cand cineva are pofta de ceva dulce. Tot in copilarie credeam ca acest desert trebuie sa fie neaparat un tort. Dar, cu timpul, mi-am dat seama ca asta implica timp, dedicatie si uneori un eveniment special (pentru ca altfel nu ar mai fi el insusi un desert special si ar cadea in banalitate). Asa ca dupa ce am trecut de la perioada placintelor, la briose si apoi la fursecuri am descoperit o prajitura absolut simpla si absolut delicioasa. Probabil cea mai mare apreciere am primit-o de la bunica mea care a degustat-o in premiera si m-a felicitat pentru rezultat, bucurandu-se ca nu m-a crescut degeaba :) (printre alte lucruri bune si frumoase care s-au lipit intr-un final de mine)! Marturisesc ca nu sunt atat de skill-ata ca restul gospodinelor din familiile noastre, dar sa spunem ca am o scuza traind in epoca vitezei si a individualismului!
Si ca sa nu fiu fata rea, dupa atat bla-bla, o sa impartasesc si reteta:
Aluat: 250g de biscuiti sfaramati (eu am folosit Belvita Start) se amesteca cu 100g unt topit. Amestecul se aseaza pe foaie de copt si se preseaza pentru a-l uniformiza.
Crema: 250g Ricotta se amesteca cu 3 oua, 2 pliculete de zahar vanilinat si fulgi de nuca de cocos (optional), dupa ochi sau gust. Compozitia se toarna peste aluat si totul se da la cuptor vreo 45 de minute la foc moderat.
Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei.
Prajitura se lasa sa se raceasca si apoi se glazureaza cu gem de capsuni, zmeura sau fructe de padure, fructe proaspete or anything else you have in mind!
Delicios si rapid :) !

vineri, 12 noiembrie 2010

Cica vine Craciunul!

Am intrat luni in Bamboo. Nu, lunea nu e ziua mea de club… sau clubbing, cum vreti sa o luati. Am intrat doar intr-unul din magazinele lantului cu numele asta. Cautam un recipient – borcan, cutie sau ce-ar mai fi – in care sa pun cafeaua. Borcanul meu haios in forma de ananas, tot marca Bamboo, s-a spart la ultima mutare si m-a lasat balta! Da, stiu!!! E aiurea sa ai un borcan de cafea in forma de ananas… un ananas cu ochi! :) Dar era practic si incapator... si mai ales haios, o mai spun inca o data!
In fine… n-am gasit altul… fie el in forma de ananas sau de orice alt fruct! Sau mi-am pierdut concentrarea si nu am mai fost in stare sa aleg ceva... orice. Pai la tot pasul erau chestii de Craciun. Lasand la o parte globurile si beteala si brazii si alte lucruri in tema… intotdeauna m-am intrebat ce as face cu o cana pe care scrie Craciun, de exemplu. As folosi-o numai o zi pe an oare?? In plus, mie imi trebuia un borcan de cafea de toate zilele… aveam de ales intre unul mult prea banal si un Mos Craciun cam patetic. Pai si in august ce fac cu el? Il camuflez? Sau cumpar cate unul pentru fiecare luna din an? Cred ca asa se explica de ce forma de ananas era totusi una reusita pentru cafea.
Erau o gramada de maruntisuri in magazinasul ala, si in cutii pe jos… aproape ca nu era loc sa te misti. Lucruri pe care nu le-as cumpara pentru ca nu cred ca le-as folosi si pe care nu le-as face cadou pentru ca ma gandesc ca nici altii nu le-as folosi. Dar nu utilitatea lor m-a frapat. Pana la urma poate si casa mea e plina de nimicuri din nu stiu cate categorii. (Le arunc de cateva ori pe an si pana ma dezmeticesc bine, am altele la loc de care ma impiedic.) Ideea e... nu e cam devreme sa vezi pe 8 noiembrie atatea ornamente de Craciun? Nu mai zic ca vremea asta calda de afara nu te ajuta deloc sa intri in spirit. Dar parca si colindele care se auzeau in magazin sunau fals. Nu-mi venea sa cumpar nimic de Craciun, nu simteam nici o emotie aparte… ba chiar senzatia a fost cred contrara a ceea ce s-ar fi dorit – n-am avut chef de Craciun. M-am convins repede ca n-as putea gasi ce caut si am iesit.
A innebunit lumea asta cu totul sau e criza asta atat de a naibii incat se incearca orice metoda doar-doar s-o mai vinde ceva? Noroc ca nu o sa am de-a face prea mult cu magazinele in perioada urmatoare, altfel m-as fi plictisit de un Craciun atat de lung!

miercuri, 10 noiembrie 2010

Ceva bun!

Nu stiu cum se face ca in ultima vreme, prin diverse episoade de seriale, am tot dat peste americani innebuniti dupa waffles. Nu-mi vine sa le zic vafe pentru ca vafele pentru mine nu sunt decat cornetele alea de inghetata de pe vremuri (si de acum, numai ca acum nu mai sunt deloc bune!). Wafe belgiene sau nu, gofre sau cum le-o mai fi zicand, mi s-a facut pofta si-am zis sa incerc si eu una-doua sa vad ce-o fi asa de minunat la ele. Am mai tot vazut tarabe din astea ambulante care vand asa ceva, da’ m-am gandit ca, daca tot sunt la capitolul experimentat, macar sa le fac cu mana mea sa stiu din prima incercare daca ma declar fan sau mai zic si altora “mai bine lasa!”.
Probabil nu e nimic neobisnuit in faptul ca primul pas a fost sa caut un aparat special pentru asa ceva. Adica aluatul ca aluatul, dar daca nu le si coacem, n-am facut nici o scofala. Am citit eu pe forumuri (deci cercetare in toata regula!!!) cum ca s-ar gasi o asa masinarie prin supermarketuri. Si m-am pus pe cautat. E, sa nu exageram! M-am uitat prin vreo trei si am lasat-o balta. Doar nu era sa fac din asta un scop in viata. Si oricum aveam si o idée rezonabila de back-up. Pai faceam faguri cand eram mica!!! Avea mama o minunata forma din fonta sau ce-o fi aia, facuta pe sub mana pe la nu stiu ce turnatorie si eu si cu frate-miu mesteream de zor la ea oricand aveam chef… de joaca mai mult. Ce vremuri! Ce devastam bucataria! Si ce mai spala, saraca mama la vase!!!
Deci am barait-o pe mama bine la cap sa-mi gaseasca si sa-mi dea forma cu pricina. Si cum am zis ca reteta de faguri e banala, m-am pus pe facut chestii belgiene in forma romaneasca. Daca nu se cheama ca-s autentice, asta e! Pana la urma nu cred ca gustul poate sa difere asa mult.
Am luat o reteta de pe net si m-am straduit s-o respect. Am inceput cu 250 de grame de faina… masurate la sange, pe care le-am amestecat cu 3 linguri nici rase, nici cu varf de zahar, cu un pliculet praf de copt si o jumatate, tot potrivita, de lingurita de sare.


Separat am topit 100 de grame de unt si apoi am pus in el 3 galbenusuri, 500 ml de lapte si esenta de vanilie… jumatate de sticluta ca atat am avut. Aici se poate pune, normal, dupa gust… si rom sau altceva, mai mult sau mai putin.

Maglavaisul asta l-am turnat peste cel cu faina… si le-am mixat ca sa nu am vreo surpriza de cocoloase. Si la final, varful de pe varf, am pus cele 3 albusuri corespondente batute spuma.Iar am mixat bine… si mi s-a parut moale compozitia. Asa ca am mai turnat ochiometric faina cat sa imi stea niste chestie din aia in lingura, dar sa fie si curgatoare… cam ca la clatite asa.


Am incins bine forma aia… si nu mai stiu daca puneam unt sau ulei pe ea cand eram bucatari – junior, dar acum n-am pus nimic. Si nu mi s-au lipit si nici n-am avut alte reclamatii.

Normal ca, dupa ce am luat-o de pe foc, pe prima am mancat-o. Pai cum altfel??? Si taman bine ca am descoperit ca varful ala de lingurita de sare nu era suficient. Am mai pus inca unul.
Acum… nu stiu cum e aparatul ala special, dar la forma asta a mea dezavantajul e ca intra cam o lingura de compozitie. Si cum castronul meu era plin, am obosit tot facand o fagurica din asta dupa alta. Plus ca n-am avut nici un spor parca pentru ca dispareau pe masura ce le faceam… inmuiate bine in dulceata de visine. Asa ca pe la jumatate am luat o pauza si am continuat a 2-a zi. Compozitia se mai ingrosase in frigider si atunci mi-a venit mie ideea creata sa pun niste smantana din aia dulce peste. Ha! Si au iesit si mai bune! Chiar bune! Dar pontul cel mai pont ar fi urmatorul - sa le faca altcineva pentru ca se munceste mult si se mananca in 5 minute.

marți, 9 noiembrie 2010

Fun, Fun, Fun

Aseara 6 adulti si 1 copil s-au distrat de minune intr-un studio de pe Calea Victoriei!
Si cum spune inteleptul:
„I never cease to be amazed by the ability of a child to make a grown man act like a complete idiot.”
Aproape 2 ore de munca (pentru unii) si distractie, de nou si ingenios, de emotii si trac, de culori si chitari, de talent si prietenie.
Nu stiu ce parere a avut Arina despre prima ei sedinta foto oficiala, dar stiu ca noi, parintii si nasii domnisoarei, am avut emotii mai mari ca ea de parca dadeam cine stie ce examen.
Cu toate astea, se pare ca sedinta foto a fost o reusita – confirmata de specialistul insusi – iar mica noastra vedeta si-a intrat foarte natural in acest nou rol al sau.
Eu una abia astept sa vad produsul final si mai ales sa repet aceasta experienta minunata!
Aproape ca ma bate gandul sa imi fac un abonament la The Dreamcatcher!

duminică, 7 noiembrie 2010

RIGA versus HERMANNSTADT

Acum 2 saptamani ne pregateam de zor bagajele ca sa plecam la Riga. Parea destinatia ideala la acel moment: super oferta de pret, parte a Europei neexplorata inca de noi, vreme promitatoare.
Lovitura de teatru insa: zborul de intoarcere a fost anulat chiar cu o zi inainte de plecare si am fost nevoiti sa ne refacem rapid planurile si destinatia la indemana a devenit Sibiu!
Nu va pot povesti mare lucru despre Riga pentru ca deocamdata nu am vizitat-o, iar restul informatiilor pe care le detin eu se pot gasi cu usurinta pe internet.
Dar pot povesti despre Sibiu (din nou) si o voi face in cele ce urmeaza.
Este de departe orasul meu preferat din Romania. Presupun ca motivul principal este ca are acel aer usor vestic, usor medieval, usor non-romanesc. Si pentru ca daca vreau sa iau o pauza de romani si Romania aceasta este destinatia perfecta.
Am petrecut aici 4 zile superbe pentru ca si vremea a tinut cu noi. Si sa stai in octombrie la terasa din Piata Mare este un adevarat regal.
Ne-am cazat la o pensiune la vreo 15 minute de mers pe jos de centru. In felul acesta am putut explora orasul si i-am descoperit mai bine farmecul aparte.
Am vizitat tot ce se putea vizita si ce nu vizitasem cu alte ocazii, pentru ca, marturisesc, sunt recidivista si revin cu mare drag de fiecare data cand am ocazia in acest superb oras.
Top 3 obiective care mi-au captat atentia la aceasta ultima vizita:
1. Complezul National Muzeal “ASTRA” – din Dumbrava Sibiului. Pregatiti-va sa fiti uimiti de amploarea si frumusetea complexului muzeal, de curatenia si daruirea oamenilor care il ingrijesc. Este o lectie ce nu trebuie ratata;
2. Expozitia temporara “Imagini de iubire” de la Palatul Brukenthal– mi-a daruit un cadou tare frumos si anume intalnirea pe viu cu tablourile celei pe care imi place sa o numesc “pictorita mea preferata”, d-na Georgeta Grabovschi;
3. Turnul Sfatului – care, spre marea noastra suprindere pentru ca trecusem de prea multe ori pe langa el si nu observasem, se viziteaza si ofera o noua perspectiva asupra orasului Sibiu.
Si nu in ultimul rand, amintesc de mancarea delicioasa pe care am gustat-o aici, printre care: cea mai buna ciorba de burta (svabeasca) ever, un pastrav la gratar divin sau prajitura cu prune homemade.
Si daca vreodata planurile nu iti ies asa cum iti doresti, invata sa te bucuri de noua turnura pe care o ia situatia!