luni, 29 iulie 2013

Simfonia belgiana (I) - Bruxelles

Capitala belgiana este mai mult decat ciocolata si institutii europene, este foarte primitoare si calda, chiar si in zilele ploioase. 
Tot ce iti cere este sa o descoperi, pas cu pas.

Strumfii au cetatenie belgiana

In piata mare

Asocierea intre acest nume si ciocolata = un deliciu ;)

Stand pe ganduri

Open-minded

Micul indecent, una dintre atractiile capitalei belgiene

Sneak-peek

Un altfel de terasa

vineri, 26 iulie 2013

Cand copilul intreaba...

Tot despre Ari... Dar in alt fel. A gasit felicitarea asta zilele trecute. Eu cica pun amintiri bine!!! Nu m-am prins ca a gasit-o, asa cum nu ma prind probabil de multe lucruri pentru ca ea le analizeaza in fuga si nu le pomeneste pentru ca nu i se par interesante... Sau le pomeneste mult mai tarziu in te miri ce conjuncturi, facand cine stie ce asociatii...



Am vazut-o un pic trista. N-am apucat sa intreb. "Mami!!!!", zice incet. "Da, Ari!" "De ce esti tu cu tati si cu Katerina in poza asta? Eu unde sint??" Ea a inteles bine ce a inteles. Eu... n-am gasit raspunsul instant. Nu pentru ca n-as fi stiut sa ii explic. Ci pentru ca mi s-a pus un nod in gat. Pentru ca m-a durut trairea ei. M-a durut pana si gandul ca pentru cateva secunde... minute... sau cat s-o fi uitat ea acolo, a avut impresia, ba chiar convingerea, ca e exclusa. 

Paradoxal, senzatia e ca primul copil e protejat mai mult si tot primul copil sufera mai mult. Si toti o fac! Indiferent cat de veseli se arata sau cat de binevoitori sunt fata de bebe. Toti sufera trauma venirii pe lume a unui potential inlocuitor sau, in orice caz, a unuia caruia trebuie sa ii dea... cel putin pentru inceput. 

Ii explic Arinei situatia in fiecare zi. Si incerc sa fiu corecta, obiectiva, echilibrata. Incerc oarecum sa ii dau Arinei mai mult atata vreme cat Kate nu stie inca sa fie geloasa. Si totusi Arina are mici rautati, se simte neglijata, e mai suparacioasa, mai plangacioasa... Iar eu ma simt vinovata. Pentru ca, in ciuda tuturor eforturilor, concluzia e cam asta:
"Ari, cine e Katerina pentru tine?"
"E vrajitoarea mea."
Iar vrajitoarea nu prea e ceva de bine! 

Ce pot sa spun?!? Incerc! Invat! Caut raspunsuri! Caut solutii! Probabil peste cativa ani buni o sa-mi dau seama daca am facut ceea ce trebuia sau nu. Fara sa le fac sa sufere, fara sa le rasfat excesiv. Nu sunt nici prima, nici ultima... iar reteta garantata nu exista. Dar, cand copilul intreaba, cred ca trebuie sa fac pe dracu' in patru sa am pregatit raspunsul corect.

De acelasi artist

Fii-mea e o talentata, ce sa mai??? Oi fi eu cioara care isi lauda puiul, dar poate cineva sa spuna ca a mai vazut asa ceva?!? :)))

Cu explicatiile autoarei... Aici e un iepure... daca va chinuiti putin, il vedeti... recunoasteti!


Aici... sint cam multe. Si am uitat ce a zis exact. Dar sigur era vorba de niste copaci si niste frunze.


Asta e un cap. Cred totusi ca l-am pozat cu fundul in sus! Sper sa nu se prinda! Copilul, cum cine? Doar imi spune dupa fiecare poza pe care o fac:"Da-mi sa vad!"


Aici e o casa... "Si niste lamai?", am intrebat eu. "Nuuu! Sint animalutze!" Intocmai! Eram pe-aproape!


Si cum putin galben nu strica niciodata... (Bleah!!!!) sa mai variem totusi putin culorile. Eu am jurat ca e un fluture. Dar n-am mai zis... ca mi-era teama de critici. Mi-a zis ca a facut un pod. Are o chestie cu podurile... n-as sti sa spun de ce si cum si in ce fel! Dar pod sa fie!! Cu cat ma uit mai mult, cu atat chiar seamana. Incep sa ma simt ca la psiholog:"Ce crezi ca reprezinta imaginea asta?" Si nici un raspuns nu e cel corect!


Si dovezile... in caz ca nu ne-ar crede cineva ca le-a facut chiar ea!! Cu atatea acuzatii de plagiat si furt intelectial in ziua de azi...


 La birou! Da si autografe!


De ce pun eu toate astea pe blog? Probabil se mai intreaba lumea... Pai ar fi cateva motive. Cel mai insemnat ar fi ca vreau sa tin minte totul si ca vreau sa le tina mai multa lume minte (iar cei interesati sigur sunt recunoscatori pentru forma asta de jurnal public). Iar cand fetele vor fi mari, fie o sa ne uitam impreuna sa ne amuzam... sau pe la 15-16 ani or sa spuna ceva de genul: "M-ai facut de ras!! Mi-ai distrus viata! Eu nu ma mai duc la scoala!" :)))

Si in plus de asta, lumea e foarte ocupata vara asta. Asa ca noi venim in ajutorul tuturor si povestim si aratam tot... sa scutim oamenii de vizite si telefoane. :))) Pupici tuturor!

joi, 25 iulie 2013

Tot nazdravanii

De ce dam noi banii pe jucarii??? Sa fie imprastiate si abandonate! Raspuns evident!


Oricum cele mai interesante jucarii sunt cele interzise... Daca sunt ascutite sau taioase, cu atat mai bine... Obiectele in general pot fi adaptate si scopul lor reinventat.


Iar coalitiile si aliantele intr-ale nazdravaniilor se alcatuiesc inca din frageda pruncie. Asa le-am gasit dimineata... Dovada si fetele lor de prinse asupra faptului.


Ok, asta e un exemplu de chinuit animalele intr-un mod frumos si estetic... Lui Toby inca nu i-a pus clame, dar asta pentru ca fuge, saracu' mancand pamantul.


Si dupa multe fapte eroice, vine si somnul adanc si inevitabil... daca nu pentru altceva, macar pentru reincarcarea bateriilor.


Si inca nu dam tot din casa!!!

miercuri, 24 iulie 2013

Scufitza Rosie

by Arina Badea Maria



"Eu sint Scufitza, da?"
"Si eu cine sint?"
"Lupul!"
"Aha! Buna ziua, Scufitza Rosie! Unde te duci?"
"La bunica."
"De ce?"
"Sa ii duc un cos cu vin!"
"Un cos?? Pai de ce?"
"Ca e bolnava."
"De ce?"
"Ca e bolnava-nava!"
"Ce inseamna?"
"Ei, asa! Acum tu te duci inainte!"
"Unde?"
"La bunicaaa!"
"De ce?" (Si eu enervanta!! :)))
"Ca sa o mananci!"
"Pai e buna?"
"Da, e buna!"
"Si apoi?"
"Vine vanatoru' sa o scoata pe bunica... Si pe Scufitza!"
"Pai pe Scufitza cand am mancat-o?"
"Pai am venit."
"Ia, cum!"
"Cioc-cioc!
"Si eu ce spun?"
"De ce ai gura asa de mare?"
"Asta spun eu?"
"Ca sa te inghit mai bine!"
"Pai nu erau mai multe?"
"De ce ai ochi asa mari? Ca sa te vad mai bine... De ce ai mainile asa mari? Ca sa te iubesc mai bine..."
"Suuuper! Cine pe cine iubeste?"
"Bunica pe lup... si Scufitza!"
"Deci sint prieteni!"
"Daaaa!"
"Aha! Si? Cum se termina"
"Eu fug! Dar nu mai vreau sa fiu Scufitza Rosie. Mai bine Cenusareasa!"

marți, 23 iulie 2013

Inca un special guest

Fac eu o aroganta si mai promovez unul luna asta. Pai nu se putea altfel!!! Lucrarile sunt incredibile! Cred ca va exista si o expozitie cu public in curand. Iar peste cativa ani... o sa iasa o avere din vanzarea lor!

Astept feed-back despre artist! Nu ii dau numele ca nu cumva sa primesc pareri subictive! :) E adevarat ca aparatul nostru cel nou (un super cadou pentru care artista multumeste... desi nu ar trebui sa aiba acces la el!) ajuta foarte mult. Dar totusi... arta compozitionale e desavarsita. Nu?







vineri, 19 iulie 2013

Lectia de business - interviu cu Camelia Mortici

@ Internet source
Camelia Mortici este prietena noastra si a Cafenelei de multi ani, o doamna adevarata si la fel de fina precum floarea ce i-a impumutat numele, dar totodata o femeie foarte puternica si hotarata. Si pentru ca seria Special guest doreste sa promoveze oameni ca mine si ca tine, care insa pot sa faca diferenta si de la care avem ce invata, s-a aflat inca de la inceput pe lista noastra de invitati la o ceasca de cafea si un pahar de vorba.

C.V.: Camelia, povesteste si prietenilor si cititorilor nostri cu ce te ocupi in prezent.

C.M.: Buna tuturor! Foarte darnica introducerea, multumesc! Sper sa va faca placere discutia noastra de azi si chiar sa aveti ce invata din experienta mea de pana acum, pentru ca eu ma consider norocoasa si mult imbogatita de experientele profesionale si de viata prin care am trecut, dar si de oamenii pe care i-am intalnit in drumul meu! Urmare a acestora, acum imi petrec ... 90%  ca antreprenor in domeniul resurselor umane, iar restul... stiu, toti spun ca-i prea putin (inclusiv clientii ) ...ca femeie, matusa, prietena.

C.V.: De unde ideea de business propriu? De unde ai plecat insa, profesional vorbind, ca sa poti ajunge aici?

C.M.: Greu de spus, am fost intrebata des acest lucru si de fiecare data eu insami m-am intrebat la randul meu. Nu am un raspuns limpede, pur si simplu am vrut sa imi incerc puterile probabil, sa imi demonstrez ca pot, sa-mi dau o sansa. Da, sunt momente cand simti asta si ai curajul sa o si faci, pentru ca da, ai nevoie de mult curaj.
De unde am plecat? La baza sunt economist specializat in contabilitate... nu am profesat deloc, dar in echipa unui „dealer GSM” (cum se numea pe atunci), in care initial am vandut abonamente si telefoane mobile, a fost nevoie si de o persoana care sa se ocupe de hirtoagele urate de la personal, sa traga de fiecare angajat sa completeze, sa semneze una alta... si aceea am fost eu ;). Mi-a placut, mare parte am invatat singura, dar m-a ajutat si colaborarea foarte cu buna cu inspectorul ITM la care eram alocati si cu care inclusiv acum, dupa mai bine de 10 ani, colaborez. Dupa aproximativ 4 ani am intrat in grupul Altex unde dezvoltarea mea in acest domeniu a fost mult mai accentuata, iar ultimii 2-3 ani mi-au intarit si motivatia sa incep un business propriu, asta multumita colaborarii directe cu dl Dan Ostahie – CEO Altex care mi-a fost un adevarat profesor de viata profesionala, de business.
Nu cred ca e o reteta in a ajunge dintr-un punct in altul, chiar si profesional chiar si in viata personala. Trebuie doar sa vrei sa faci pasi, sa te dedici foarte tare si sa faci totul cu placere, din suflet! ATAT! Pare simplu, stiu! Si chiar este !

C.V.: De unde curajul de a risca, pentru ca pana la urma o schimbare intre statutul de angajat in cea de angajator, implica asumarea unor riscuri si de ce nu, a unor sacrificii. 

C.M.: La acel moment, in care am luat decizia de a schimba statutul de angajat cu cel de antreprenor, nu am fost impinsa de nimeni, absolut de nimeni ;), familia mea nici nu a stiut chiar, dar cred ca unele lucruri se intampla pur si simplu pentru ca asa trebuie. Nu sunt o curajoasa, ba din contra as spune... Eu am simtit ca vreau foarte tare sa fac asta, mi-am asumat riscul de a nu reusi, mi-am facut multe, foarte multe calcule, un credit care sa-mi asigure traiul pentru 5-6 luni din momentul in care nu am mai fost salariat. Da, atat mi-am acordat 5, maxim 6 luni in care sa reusesc sa ajung la un venit cel putin egal cu salariul avut ca angajat. Ei bine, da, asta s-a intamplat, am reusit sa pornesc la drum, sa continui pana azi si sper din tot sufletul sa „ies la pensie din MORGAN Sol” .
Nu am spus nimic de sacrificii pentru ca, dupa parerea mea, nu au fost! Tot ce am facut a fost si este din placere! E ca si cum ai manca o inghetata cu mare pofta si ai spune ca trebuie sa te sacrifici sa faci efortul de a mesteca ...

C.V.: Care a fost momentul cel mai dificil? Sa pornesti pe acest nou drum sau sa te mentii odata ce te-ai lansat in piata?

C.M.: Momente dificile sunt pe tot parcusul, nu as putea sa spun ca inceputul a fost mai greu decat momentele in care nu te mai bazezi pe salariul care-ti intra pe card la o data fixa, ci trebuie sa gestionezi cu mare cap facturile incasate ca sa-ti poti respecta furnizorii si scadentele, dar nici invers... Insa, toate se compenseaza cu satisfactia clientului multumit, surprins de promptitudine, de acuratete, si la randul lui, promt la scadenta si fidel de mai bine de 5 ani, majoritatea. Le multumesc pentru toate astea!

C.V.: Au fost momente cand ai fi vrut sa fi ales alt domeniu de activitate?

C.M.: Hmmm nu m-am gandit niciodata la asta, acum este prima data ... nu, nu cred ca mi se potriveste altceva mai bine! Ma rog, imi mai spun unii prieteni, colegi, chiar si clienti ca as fi buna de psiholog, dar prefer resursele umane in general, includ si latura psihologica si ma pastrez doar pentru prieteni sa fac pe psihologul ;).

C.V.: Care sunt calitatile care te-au ajutat cel mai mult cand ai pornit pe acest drum? Le detineai deja sau a trebuit sa le dezvolti pe parcurs, pe principiul nevoia te invata?

C.M.: Da, foarte buna intrebare, sincer, cred ca singura calitate a unui antreprenor bun, pe care am avut-o  la inceput de drum a fost dorinta de a face totul foarte bine si la timp, atat. De restul m-am lovit si a trebuit sa mi le dezvolt, cum spuneti si voi pe principiul „nevoia te invata”, pe parcurs. Inclusiv acum stiu ca am lacune, incerc sa le rezolv, sa invat de la cei din jur si apreciez enorm efortul celor care vor si fac asta pentru mine ;).

C.V.: Ai ajuns in locul pe care ti l-ai propus sau mai ai trepte de urcat?

C.M.: Dintr-un punct de vedere da, adica acela de a-mi permite ceea ce-mi doresc, de a ma simti implinita si multumita cu mine profesional. Si chiar si la acest capitol mai am multe de invatat, mai am multe trepte de urcat. Dar in general nu, de ce? Exista cineva pe lumea asta care sa fi ajuns in punctul in care sa spuna GATA! Atat mi-am propus, nu vreau mai mult? Nu cred... Vreau in primul rand sa am resursele sa continuu ceea ce am inceput, mult timp de acum inainte, sa ma dezvolt profesional, dar si ca om, sa-mi intemeiez o familie si sa am un copil, macar ;). E mult?!

C.V.: Cum este sa ai succes si pe langa asta sa fii femeie, tanara si frumoasa?

C.M.: Sa am succes?! Mda, eu cred doar ca mi-am facut treaba bine, doar atat! Atata timp cat tu oferi respect, calitate si promptitudine e greu, nu imposibil – e adevarat, sa primesti in schimb altceva... Tanara si frumoasa?! Hmm, multumesc, nu-mi place sa vorbesc despre mine, nu pentru ca am ceva de ascuns, ci doar pentru ca prefer sa vorbeasca faptele mele si oamenii din jur, mai putin eu.
Dar, totusi, ca sa nu evit raspunsul, e bine, e placut, e motivant!

C.V.: Apropos de a fi femeie in lumea afacerilor... credem ca inca mai exista prejudecati. Sub ce forma te-ai lovit de ele si cum le-ai facut fata?

C.M.: Poate ca da, exista prejudecati de genul, dar sincer nu m-am prea lovit de ele, probabil si pentru ca in domeniul resurselor umane femeile sunt mult mai prezente decat barbatii, deci nu a fost o problema ca ma aflu si eu printre ele.

C.V.: La final de interviu, te rugam sa transmiti un mesaj prietenilor care ne citesc, mesaj din care sa putem invata ceva, care sa ne dea mai mult curaj si speranta ca atata timp cat vrei, inseamna ca si poti sa ajungi acolo unde ti-ai propus.

C.M.: Am fost consultata de multe ori, de persoane apropiate sau pur si simplu de colaboratori care mi-au cerut reteta „succesului” cum spuneti voi. Le-am povestit cam ce v-am povestit si voua si au tras concluzia ca DA, se poate, cu mult curaj si asumarea riscului de esec! Deci, sper ca ati tras si voi aceeasi concluzie ca si ei, alegeti-va ceea ce vi se potriveste, porniti la drum si livrati totul asa cum v-ati dori sa vi se ofere voua!
Succes din toata inima! ;)

Fetele lu' mami cuminti

Sa contiunam... La mine e rasu'-plansu'! La ele e distractie maxima! Arina tocmai a zis: "Noi sintem balamuc aici!"... iar Katerina a fost de acord ca un calutz: ptrrrrrrrrr!! :)

Exagerez, stiu!! De fapt, Arina nu se catzara si nu escaladeaza...


... nu se ascunde cand face o dracie... Halal ascuns!!


Si pana la urma, ea e cuminte... Katerina e capul rautatilor, nu?


Cu fatza inocenta, ea o mangaie pe sora-sa, nu o trage de par!


Si apoi da mandra o declaratie de presa.


Stati on-line! Mai urmeaza!

miercuri, 17 iulie 2013

Intre surori

Arina ii citeste Katerinei Cenusareasa. Stau una langa alta pe patul din dormitorul mare... peste zi conventia e ca ele sa adoarma acolo. Pe Katerina o mai mut in patut, dar Arina se lafaie pe aproape 2 m latime si o las pentru ca e incredibil cata bucurie ii poate provoca faptul asta atat de simplu.

"Mama vitega e urata!", zice Arina. E un amanunt esential pentru ea si considera ca asa trebuie sa inceapa povestea. Katerina intinde manuta sa apuce cartea. "Nu, nu, fetitza! Iti citesc eu!"... si zice asta un pic tipat. Kitty face ochii mari si se uita la ea ca la Dumnezeu. Deja pare sa creada tot ce ii spune sora-sa, deja pare ca o va urma intru totul... I se lumineaza fata cand o vede, iar Arina se topeste la zambetul ei.

"Cu ce rochie sa ma imbac? Cu aia sau cu aia? Cu ce inel?"... sare cititoarea mea peste etape... De fapt descrie pozele si foloseste cuvinte pe care si le aminteste din atatea re-re-re-citiri de Cenusareasa. Apoi o cauta pe zana cea buna... si, daca tot e buna, ii spune Katerinei ca ii place de ea... si apoi ne trezim direct cu "pintzu'" pe scara... eventual cu pantoful in mana. Povestea se citeste rapid. Dar nici nu are importanta. "Sint gozava. Acum stiu sa citesc", imi spunea ea chiar ieri. Si nu pot sa o contrazic. Ii plac mult cartile si ma bucur ca ma mosteneste. Si are si o memorie buna - desi nu o pun sa repete ce aude, imi place sa o provoc sa vad ce a inteles si ce inventeaza pe langa. Iar Katerina ne asculta in timp ce ne jucam asa. Nu intelege, normal! Dar ne percepe starile... si atunci cand noi radem, si guritza ei se duce pana la urechi.

Cand se apuca sa citeasca, Arina isi ia langa ea cel putin 3 carti. Azi avea 7... dar n-a apucat sa termine nici macar Cenusareasa. Au adormit amandoua... si s-au trezit amandoua dupa vreo ora. De fapt galagioasa mica a trezit-o pe cea mare. Lenese cum stateam toate pe pat, ii spun:"Ne termini si noua povestea?" "Nu! S-a terminat ora de citire!" Si n-a fost chip s-o clintesc. Mi-am gasit nasul! :) Chiar trebuie sa fiu foarte atenta la ceea ce spun pentru ca orice poate fi folosit impotriva mea. Si cand s-or alia si amandoua impotriva mea... Pffffff! :)

marți, 16 iulie 2013

Perlutze II

Mamaie: "Sa-mi dea tati banii pentru periuta de dinti ca nu esti cuminte!"
Ari: "Tati nu ale bani, mami ale!"
Mamaie: "Dar de tigari are?"
Ari: "Da, ca balbatii fumeaza!"
Mamaie: "Pai tataie si Ionut nu fumeaza si sunt barbati!"
Ari: "Da, dal ei nu sint ulati!"

"Doamne-Dumnezeule, am ramas fara roata!"
"Cum asa? Unde e roata?"
"Acolo in spate! In goapa aia!"

 "Tebuie sa iti spun un sechet, da ulechea! Malina e fumoasa… si iti mai spun unul… si eu sint fumoasa!"

La baie, in cada:
"Unde se duce apa?"
"In canal... si de acolo o scoate nea Mircea... vine cu masina aia mare si o trage cu furtunul."
La cateva zile:
"Uite-l pe nea Milcea!!! E pe stada cu canala!!"

"Ce e ala?"
"Un stumf."
"Care strumf?"
"Care schie."
"De unde stii?"
"Are un caiet schiitol!"

"Te mai mananca bubitza?"
"Nu... s-a vinecat!"

"Lasa paturica aia in casa, altfel o duc la tomberon si o iau gunoierii!"
"Nuuu... pai bunoierii sint buni!"

"Uite-ti gentuta! Ti-am pus in ea palaria si ochelarii de soare!"
"Cardu' il am?"

"S-au terminat desenele?"
"Nu, e cublicitate!"

"Maine e ziua mea!"
"Cine ti-a spus?"
"Tataie al meu!"
"De ce e ziua ta?"
"Am 2 luni si 3 ani!" (Avea de fapt 3 ani si 5 luni)

"Vei sa ne jucam?"
"Ce sa ne jucam?"
"Pai facem folbal!"

"Toate fetele sint coscodine"
"Ce inseamna asta?"
"Ca fac teaba!"
"Si baietii cum sint?"
"Coscodini!"
"Si tati e?"
"Daaa!"
"Pai ce treaba face tati?"
"Face mancale."
"Cand a facut tati mancare???"
"Peste 2 saptamani cand era el mic!"

Nota:
Unele cuvinte au "l", altele au "r" pentru ca sintem in faza in care le amestecam.

luni, 15 iulie 2013

Nazdravanii din copilarie

Cuvintele nu prea isi au rostul... pentru ca avem imagini graitoare:

- pentru ca ii facem Katerinei baie asa...


- asta e cam indecenta, dar e o noua moda :)))


- cursuri de machiaj:



... iar autoarea e foarte mandra:


In mod sigur vor mai urma!

sâmbătă, 13 iulie 2013

Arome belgiene

Relieful culinar al Belgiei nu ne incanta doar cu munti de ciocolata si valuri zbuciumate de bere, ci si cu nenumarate arome si gusturi, de la basic la desavarsit. 
Incantare pentru privire si dezmat pentru papile .. dar las imaginile sa vorbeasca si va indemn sa vizitati Belgia!