miercuri, 10 septembrie 2014

Despre varsta la orice varsta

Trece timpul asta criminal de repede, iar lucrurile in general sunt din ce in ce mai navalnice si mai haotice si ne ia valul si sarim peste etape... Si copiii devin adulti atat de repede, iar mie mi-ar placea sa ramana mereu copii!!!

Stiu ca si eu abia asteptam sa ma fac mare... acum 100 de ani! :) Dar ai mei imi tot repetau sa nu ma grabesc. Si nu ca am fost eu ascultatoare, dar s-a intamplat s-o iau pe calea normala. Acum, la randul meu, incerc sa trag de timp in ceea ce le priveste pe fete. Arina o sa mearga, de exemplu, la grupa 0 la 6 ani si jumatate. Si nu pentru ca o subestimez, ci pentru ca vreau sa o mai las sa se joace. Vreau sa dam fiecarei varste ceea ce ii corespunde, pentru ca mai tarziu... cine stie?!?

Pentru ca... Nu imi plac copiii care sunt/par mai adulti decat s-ar cuveni. Si nu ma refer aici la cei fortati de imprejurari nefericite. Ci la cei care sint "cool". Bine, nu e vina copiilor. Deci mai corect ar fi sa spun ca nu imi plac parintii copiilor scosi prea mult din tipare. Imi plac copiii isteti, copiii care sint incurajati sa faca propriile conexiuni logice, cei care ne fac sa vedem perspective pe care noi le-am pierdut de mult din vedere. Imi plac copiii curiosi, exploratori, baieteii care desfac, dezmembreaza, descompun si fetitele care vor sa devina "doctorite, balerine si printese si bucatare si mirese". Imi plac la nebunie copiii copii!

Nu-mi plac fetitele din concursurile alea tipic americane de frumusete. Mi se pare ca mamele lor fie nu s-au maturizat si se joaca cu papusi reale, fie distrug personalitatea copilului insufland si impunand visurile proprii. Nici dupa copiii din reclame nu ma omor. Nu vad necesitatea de a-i supune la un stres inutil, de a-i implica in lucruri pe care poate nici nu le inteleg foarte bine. Nu mai spun cat urasc oboseala lor! Nu-mi plac copiii inscrisi in tot felul de concursuri muzicale de la varste foarte fragede. Si mai ales cei care sunt indrumati sa cante melodii greoaie, ce le depasesc varsta, texte de indragostiti, partituri in care isi forteaza vocea sa scoata tot felul de sunete de trubaduri cu experienta. Toti copiii canta si, pana mai spre adolescenta asa, cu cat e cantecul mai pueril, cu atat si copilul e mai haios si mai dulce.
Si ca tot am zis haios... Imi plac maimutarerile. Chiar rad la un pantof cu toc furat de la mama, la o poseta tinuta a la tv, la un coafat extravagant cand si cand. Dar nu sunt pentru a transforma copilul intr-un adult la scara mica. Cred ca mamele in general au tendinta sa isi imbrace copiii, in special fetitele, dupa gustul lor, ca scosi din reviste de moda, cu accesorii chic, in culori si modele de ultim sezon. Dar copiii nu dau doi bani pe asta! Si vorbesc de fete pentru ca la fete ma pricep. Au culori preferate pe anumite perioade de timp, li se pune pata pe rochite, de exemplu, vor culori stridente, sclipici, zorzoane, rochia n-are treaba cu pantofiorii, cu cat mai colorat, cu atat mai bine, nu au complexe si nu au simtul masurii. Rozul merge cu verde si cu mov si cu galben, 10 clame simultan in par sunt prea putine, poseta e pentru carat tot felul de maruntisuri de la 10 jocuri de multa vreme incomplete. Si cine sunt eu sa ma opun??

Ma gandesc asa... Daca i-am lasa de mici sa aleaga?!? Daca le-am da alternative? Daca, macar de curiozitate, le-am da mai multa libertate sa ii vedem cum se descurca? Daca doar le-am explica si i-am si intreba pe ei, macar uneori, ce cred?!? Daca n-am mai trai noi in locul lor?!? Ca pana la urma... de unde stim noi ca avem mereu dreptate?!? Zic...

duminică, 7 septembrie 2014

Fetele mele...

... sunt cele mai frumoase, cele mai destepte, cele mai haioase, CELE MAI!!! Pentru ca sunt ale mele. Sunt universul intreg si nu mi-as dori sa schimb nimic la ele. Si, chiar daca mereu zic ca nu se poate, cu fiecare zi le iubesc mai mult. Pentru ca imi seamana si nu prea, pentru ca mi le-a dat Dumnezeu in moduri pe care nici nu le-am visat, pentru ca ma surprind zilnic si imi aduc fericire in mii de culori.

Fetele mele sunt cele mai cele... pentru mine. Nu, nu ma astept ca lumea sa le vada la fel. Le mai vad asa inca vreo 4-5 persoane. In rest, pentru fiecare mama/tata/bunica/bunic ai ei/ai lui/ai lor sunt cu mult peste. Si e normal, nu? Nu sfidez lumea si nu provoc alte mamici la intrecere:"a mea face...", "a mea stie...", pentru ca nu e o competitie. Copiii sunt in mii si felurite "modele" :)))... Si imi plac toti, fiecare in felul lui unic si irepetabil, mentinand mereu locul aparte bine rezervat pentru ale mele... Pentru ca asa e firesc in natura lucrurilor.

Fetele mele nu sunt perfecte. Sunt si rasfatate, si obraznicute, mofturoase, fitoase, agitate, nazdravane, galagioase. Pot fi si nesuferite si irascibile si pot scoate pe oricine din minti cu viteza fulgerului. Eu le ador asa cum sint. Si cand le cert, si cand ridic vocea uneori la ele, si cand ma urc pe pereti pentru ca nu le mai inteleg. Nu le laud, desi vorbesc mult de ele. Si scot in evidenta lucrurile frumoase sau haioase pentru ca acestea sunt cu adevarat relevante... pe astea le port in suflet cand nu sunt langa ele. N-am nici o itentie de a ma da mare ostentativ si nu le scot la inaintare pentru ca asa da bine. Doar ca ele ma definesc in momentul asta, lumea mea toata e cu si despre ele. Si-atunci... Incerc doar sa nu plictisesc pe cine nu intereseaza. Pentru ca sunt constienta ca lumea in general nu a inceput si nici nu se termina cu ele si nu e ca si cum nu sunt alte milioane de copii frumosi, inteligenti, haiosi, copii care invata sa spuna mama sau sa o descrie pe mama in prima lor compunere, copii care fac primii pasi... sau ceva mai multi prin toate colturile lumii.

Dragostea mea nu se masoara in cum si cat le admira si le lauda lumea. Nu ma uit la numarul de Like-uri si nici la cine le da! (Scuze daca e o jignire asta!) Cel mai bine si mai real eu si ele, noi ca familie, ne desfasuram sentimentele la noi acasa, intre gardurile noastre, ca sa zic asa. Aici conteaza ce stim noi in intimitatea noastra, oricum s-ar intampla sa fim - ciufulite/i, imbracate/i aiurea, cu nazuri, cu chef(uri) sau fara, relaxati si linistiti ca oricum e mai bine sa nu ne stie chiar toata lumea.

Si chiar sunt relativ putini cei care ne surprind in elementul nostru... Si cei pe care fetele ii primesc cu bratele deschise si ii "chinuie" la foc mocnit cu atentia si sufocarea lor. Sint putini cei in fata carora ele se deschid, autentic si fara rezerve... si pentru mine asta e ceva! Aici sunt cateva ipostaze - http://tmsphotography.zenfolio.com/p636759163 Si ii multumim lui Mihai ca a stiut sa le redea atat de bine!! E importanta veselia si fericirea chipurilor. Si pentru asta sunt eu impacata si recunoscatoare... Cine le stie si le iubeste o face oricum, nu e nevoie sa mai cer eu ceva. Multumesc doar din suflet... Si in continuare prefer sa cred ca mai mult in privat si mai putin de ochii lumii e mult mai bine.