duminică, 27 iunie 2010

Vacanta de Rusalii

Pentru ca de anul trecut prima si a doua zi de Rusalii este libera in mod legal, acesta nu poate fi decat un nou prilej de vacanta!
Desi sarbatoarea de anul acesta a trecut de mai bine de o luna, nu puteam lasa insa sa treaca nespuse impresiile inca proaspete din aceasta mini vacanta.
Locatia aleasa a fost statiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria. O alegere inteleapta pentru plimbare, relaxare si mancare buna.

In drum spre Nisipuri, am facut o prima descindere la ferma de scoici Dalboka. Aflasem de ea de pe blogul lui Mazilique, dar poti gasi referinte despre ea mai oriunde pe net.
Experienta a fost foarte interesanta si cu siguranta merita repetata. Scoicile sunt preparate in nenumarate feluri, dar preferatele noastre au fost frigaruile de scoici cu cocos si tigaia picanta.


Macii erau la ei acasa in aceasta zona:

La Nisipuri, daca nu este vreme de plaja, poti face shopping, te poti plimba si manca foarte bine. Noi am evitat cazarea all-inclusive si am preferat sa exploram in domeniul culinar. Explorarea a fost destul de limitata pentru ca ne-am indragostit de un restaurant cu profil georgian unde mancarea a fost neasteptat de gustoasa si inedita.

O plimbare la Varna devine ceva evident pentru ca este "pe zona".

Pe scurt, inca o data, bulgarii ne dau clasa.

Abia astept sa vedem ce destinatie alegem pentru anul viitor de Rusalii!

joi, 17 iunie 2010

Sint si reclamele bune la ceva!

Am avut o revelatie in dimineata asta datorita unei reclame. Am observat ca imi atrage in mod constant atentia prin melodie. Si am cautat-o pe net, normal! Ca doar trebuia sa o ascult integral. Recunosc ca eu habar n-aveam cine e fata asta... nu stiu daca e de rau sau nu. :)) (Asta e din seria "Cum am aflat eu ca sint fan Pink" - "Imi place melodia asta. Cine o canta? Pink. Imi place si melodia asta. Cine o canta? Tot Pink." In fine, macar am aflat acum cine e Ingrid Michaelson. http://www.youtube.com/watch?v=TlFCfkyuQM0 - asta ar fi link-ul. Eu spun ca suna bine... fresh. Si e mare lucru sa mai gasesti ceva fresh in muzica in ziua de azi. :))

marți, 1 iunie 2010

La cirese


De cand ma stiu am iubit ciresele. Si asta cred ca se datoreaza, in mare parte, faptului ca multi ani, copil fiind, am crescut la umbra a 4 ciresi uriasi in curtea bunicilor. (Cred ca uriasi mi se pareau mie atunci pentru ca aveam nevoie de mari eforturi sa ma pot urca in ei.) Erau ciresi de mai… asa li se spunea… desi, din cate imi aduc eu aminte, se coceau pe la inceputul lui iunie. Dar probabil erau de mai pentru ca incepeam sa mananc din ei inca de cand de-abia daca aparea putin rosu crud pe bietele cirese.
Mai e nevoie sa spun ca erau cele mai bune cirese din lume? Daca aveam cirese, nu mai aveam nevoie de alta mancare intr-o zi. Cu alte cuvinte la mine se aplica din plin expresia aia cu ciresul copt. Asteptam cu sufletul la gura sa le vina vremea si mi se intampla si acum sa imi aduc aminte ce frumoasa era gradina cand florile albe le cuprindeau coroanele, semn ca avea sa fie un an rodnic. Nu erau bune in dulceata, nici in compot. Erau bune mancate direct din copac, uneori chiar pe nespalate. (Nerecomandat bineinteles minorilor!)
Dintr-un motiv sau altul au disparut ciresii aia unul cate unul. Dar mi-au ramas foarte bine intimpariti in suflet si in minte. Nu aveam pe vremea aceea mai nimic din jucariile pe care le au copiii din ziua de azi, dar ce n-as da sa ii pot avea inapoi! Si zilele in care ma jucam la umbra lor fara nici o grija pe lume. Sa mai spun ca am cumparat de curand un kilogram de cirese cu 20 de lei si ca gustul lor aducea a orice plastic, numai a cireasa nu? Cred ca tocmai mi-am dat seama ca mai am un mic obiectiv in viata – copilul meu (sau copiii mei daca o sa mai am si altii) va avea macar un cires in care sa se poata urca si din care sa poata sa manance cirese adevarate. Asta e un fel de promisiune!