duminică, 31 iulie 2011

Inca o luna

Am zis ca iulie e sarac si l-am subestimat. Nu pun la socoteala zilele foarte grele ca asa au fost majoritatea. Ma gandesc la ultimele trei... Si am incheiat glorios.

Vineri zi lunga, dar incheiata la o limonada si apoi la lychees cu inghetata. Asta din urma e un desert care nu prea m-a convins, dar e singurul fel al carui nume mi-l amintesc din tot ceea ce am mancat... si suna si bine! Oricum, experimentat mancare thailandeza a fost una, dar compania conteaza cel mai mult intotdeauna si senzatia pe care o iei cu tine acasa la plecare.

Sambata a fost cu si despre copii. Si asta e intotdeauna de bine. Si n-a fost stres, ceea ce e iarasi mare lucru. Nu stiu cand a trecut ziua, dar s-a incheiat foarte frumos - micutza mea se urca singurica in pat si imi arata ca se culca si, daca ma intind langa ea, se urca pe mine si ma pupa.

Iar azi, pentru final de luna, am "petrecut" acasa intr-un cadru relaxant si prietenos. Si am inteles inca o data ca e bine sa faci ceea ce ai chef si ceea ce simti si uneori sa ti se rupa de ceea ce trebuie sau se asteapta altii sa faci. Si mai ales e bine sa nu iti fie rusine ca simti ceea ce simti si nu te fortezi sa le faci altora pe plac.

joi, 28 iulie 2011

Equilibrium

Un proverb chinezesc spune ca omul are 100 de vieti, dar trebuie sa se comporte ca si cum cea prezenta ar fi ultima.

Ce invatam de aici?

Ca practic o viata avem si nu trebuie irosita, ba din contra, trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa ce ne este daruita.

O lectie de viata este sa inveti sa ai echilibru in tot ce faci.

Sa culegi ce este bine si frumos si sa transmiti aceleasi lucruri mai departe, sa oferi, inainte sa te astepti sa primesti, sa faci cu placere ceea ce faci si sa nu te astepti sa faci doar ce iti place.
Sa iubesti si sa te lasi iubit, sa lupti si sa fii tolerant, sa iti stabilesti un target realist si sa te auto-premiezi pentru cate-o realizare ca sa te motivezi sa urci, inca si inca o treapta.
Sa respecti si sa te faci respectat.
Sa visezi si sa iti implinesti visul.
Sa iti cunosti limitele dar sa nu ramai limitat.
Sa inveti de la altii si pe altii.
Sa stii sa asculti si sa te faci ascultat.
Sa protejezi dar sa nu sufoci.
Sa recunosti libertatea celorlalti pentru a ti-o afirma si pe a ta.
Sa faci lucrurile la timpul potrivit si atunci cand simti.


Si asa au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Update

Nu e nimic grav! :) Am criza mea obisnuita de o data la 2-3 ani in care pic total. Din cauza oboselii si a stresului, organismul meu cedeaza. Asa s-a intamplat acum 2 zile sa mi se faca rau, sa vomit noaptea, sa ma ia cu ameteli, dureri de cap si ce s-a mai putut... Din pacate nu am avut timp sa stau sa imi fie putin rau si sa imi treaca. Alergatul de la cresa la serviciu si de la serviciu la cresa in mijlocul zilei in urma unui telefon de panica ("are febra fetita, plange, tuseste, nu mananca, veniti sa o luati!"), apoi alergatul de la cresa la doctor, mersul acasa cand e caldura mai mare si aerul conditionat de la masinta stricat... toate astea te cam fac sa uiti de orice rau. Sau cu alte cuvinte imi e rau cu pauze, cand doarme ea si cand ajung la serviciu. Deci starea mea s-ar putea prelungi la mai mult de 2 zile. Dar nu e o drama. Azi si maine sunt zile grele. Apoi sa speram ca o sa ne mai putem relaxa. Si ca afurisitii aia de canini ori ies si gata, ori se mai odihnesc si ei cateva saptamani c-or fi obosit de la atata sapat!

miercuri, 27 iulie 2011

...

Cica m-as fi schimbat. Si cred ca asa e. Nu stiu in ce masura, dar probabil sunt mai distanta si mai rece... si perceputa ca atare. Iar cei care trebuie sa ma cunoasca acum, nu prea stiu de unde si pana unde sa ma ia. Pe unii dintre ei cel putin, ii cam simt debusolati. Dar asta e... Si pentru mine e destul de coplesitoare situatia pentru ca e o perioada de stabilit multe legaturi. Nu zic de prietenie pentru ca nu imi doresc prieteni noi... ma multumesc cu cei 2-3 pe care ii am. Dar totusi... In mijlocul oamenilor e nevoie de legaturi decente.

Nu prea am feed-back direct. Nu prea se ingramadeste lumea in general la spus ce gandeste si ce crede. Daca aflu ceva, e mai mult din intamplare. Dar, atat cat pot sa-mi dau seama, unele fetze sunt surprinse, unele voci suna mirate. Si asta m-a facut sa realizez ca nu ma mai stresez, nu ma mai consum, nu ma mai straduiesc decat pentru un numar foarte redus de persoane. Cica daca te superi pentru lucruri pe care ti le fac oamenii, voit sa nu, inseamna ca iti pasa. Daca nu ma afecteaza in nici un fel, inseamna ca am pierdut oamenii aia pe drum? Ce inseamna daca nu mai am energie, chef, dispozitie, vointa si orice ca sa mai sinchisesc? Suna urat? Probabil! Dar asta e!

luni, 25 iulie 2011

Pentru pofticiosi II

Ieri am facut mai multe chestii cu afine... si una cu cirese. N-aveam nici un chef de gatit, dar aveam mai multe lucruri vechiute (a nu se intelege expirate) prin frigider si m-am hotarat sa nu arunc nimic.

Afinele au fost principalele nemancabile ca atare. De fapt, daca nu le mananci imediat ce le culegi, nu mai au nici un haz. Asa ca pe-astea de le aveam ratacite le-am impartit in 2... nu stiu cate erau dpdv gramaj, dar am avut un castronel plin. Jumatate din ele au mers in vasul pentru blender cu un pahar de lapte batut de capra si ala cam pe duca (nu a fost asa rau cum suna :)), o lingura de zahar si niste esenta de vanilie. Asa mi-a venit mie! Am mancat cam jumatate din chestia asta pe loc, ca tot era rece, si jumatate am bagat-o la congelator. A cam inghetat bocna si nici n-a mai fost prea gustoasa dupa ce am lasat-o un strop la dezghetare, dar cica afinele-s sanatoase... si laptele de capra!


Apoi am facut tarta. 3 oua cu vreo 200 g de iaurt si 200 de grame de zahar le-am mixat cat am avut rabdare. Separat am amestecat 250 de grame de faina cu 1 pliculet de praf de copt si unul de zahar vanilat si la final le-am impreunat cu prima compozitie. Am uns tava de tarta cu unt, am turnat chestia cremoasa si apoi afinele pe deasupra. Am lasat-o la cuptorul in prealabil incins la vreo 180 de grade, pana intr-o jumatate de ora. A avut succes in campul muncii. :)


Chestia cu cirese a avut succes acasa. Blat de pandispan in pincipiu. Am separat 6 oua - galbenusurile le-am frecat cu 250 de grame zahar, 1 plic zahar vanilat si zeama de la o lamaie (se poate pune si coaja pentru cine o suporta) pana nu s-a mai simtit zaharul, iar galbenusurile aproape s-au albit. Albusurile le-am mixat pana la stadiul de spuma. 2 se toarna peste 1 si se incorporeaza usurel fara sa neutralizam de tot spumatura. Faina, amestecata cu 1 pliculet de praf de copt, se toarna in ploaie, cum se zice si, normal, se incorporeaza si ea. Am uns tava, am turnat compozitia si am presarat ciresele carora le-am scos samburii si pe care le-am dat si prin niste faina ca sa nu se duca la fund. Se coace la foc mai micut... adica cu rabdare ca asa treci marea! Si iese buna, dom'le!! Parol!!

Luni

A mai trecut un week-end! In care nu m-am odihnit. Ba chiar am muncit zdravan si ma simt de parca as fi alergat la maraton… si as fi si pierdut. N-am alergat niciodata la maraton, dar cred ca asa trebuie sa te simti… cu senzatia aia ca iti vine sa te intinzi pe jos si sa nu te mai ridici orice s-ar intampla.

Intre venitul la serviciu sambata, stat cu copilul in brate aproape non-stop pentru ca ii ies caninii si plange la greu, sters balutze si nasul care curge, pregatit nu stiu cate feluri de mancare si prajiturele si toate cele, doar-doar o manca si ea ceva in afara de lapte si “cese” (adica cirese), intre trezitul de vreo 5 ori sambata noapte pentru ca pitica a vomitat de tot atatea ori, si facut curatenie printre picaturi, din aia serioasa cu spalat pe jos prin toata casa si frecat la geamuri (desi recunosc ca nu eu am frecat cel mai mult la astea din urma!), nici nu stiu ce as putea alege! Toate au fost reconfortante si binevenite. Ma simt in forma maxima si abia astept sa vad ce mai aduce si saptamana asta!

duminică, 24 iulie 2011

Gazpacho

Cand am fost la Barcelona, am descoperit o supa traditionala spaniola, denumita Gazpacho.

Aparent este o crema sau mai bine zis un terci ce ar putea fi servit cu succes unui bebelus aflat in perioada de diversificare.

In realitate este un fel de mancare extrem de racoritor si foarte usor de pregatit cu ce ai prin casa. Ca orice mancare facuta din resturi, este foarte gustoasa.

Si pentru ca am spus inca de ieri ca ma voi deda meniurilor internationale, am preparat-o astazi chiar eu si a iesit un deliciu. Reteta este peste tot pe internet, dar eu am folosit-o pe aceasta:


Am servit-o cu crutoane si i-am adaugat un personal touch - ardeiul bulgaresc.

Merita incercat mai ales in zilele caniculare!

Mahmudia, Delta Dunarii

Am ramas datoare vanduta cu un post legat de vizita pe care am efectuat-o in mai anul acesta in Delta.

Suntem recidivisti pentru ca este deja a doua oara cand poposim la Mahmudia si cu siguranta vom mai repeta aceasta experienta.

Cand ajungi in Delta (si este un must sa ajungi) este pacat sa nu te plimbi cu barca, sa nu pescuiesti, sa nu gusti din bunatatile specifice. Si mai pacat este sa nu relationezi cu oamenii locului. De cele mai multe ori, barcagiul care te va insoti, este o agenda vie, stand-up comedy star si un atotcunoscator al tainelor Deltei, asa ca profita de prezenta lui si nu te multumi doar cu privitul superbelor peisaje ci invata sa le intelegi. Este de asemenea o ocazie deosebita sa intalnesti plante deosebite si pasari in habitatul lor natural.

Daca ajungi in Delta incearca cel putin: icre de stiuca, bors de peste, pui de balta pane, chiftelute si zacusca de peste si muulta saramura.

Mahmudia este locul de unde te intorci cu adevarat incarcat de energie si binedispus pana la urmatoarea revenire in acest loc mirific.


sâmbătă, 23 iulie 2011

Despre ce este si prin farfuria altora

Taurii sunt conservatori si gurmanzi. Asta daca vrem sa gasim vinovatul "viiciilor" noastre este replica perfecta.

Ei bine, daca tot am decis sa dam vina pe zodii, pana si eu m-am autosurprins pentru deschiderea pe care o am penru a incerca mancaruri noi, atat pe meleagurile noastre cat si in tara lor de origine.

Nu poti calatori in Ungaria fara sa incerci faimosul gulas, in Spania - tapas, paella sau sa bei Sangria, in Austria sa ratezi snitelul vienez, strudelul cu mere sau sachertorte, in Italia - pizza & pasta sau tiramisu, in Japonia sushi, in Turcia baclava si tot asa, ajungand la sarmalutele in foi de vita si cozonacii de la mama de-acasa.

Personal imi place sa gatesc variat si sa ma inspir, pe langa reterele mamei sau ale bunicii, din bucataria internationala. Imi place de asemenea sa mananc in oras sau sa comand mancare specifica altor tari pentru a descoperi, a ma incanta si a invata ceva nou.

Desi cativa ani mancarea chinezeasca si cea mexicana au ocupat primele locuri in preferintele mele, in ciuda conservatorismului ce ma caracterizeaza, in ultima vreme am descoperit si m-am indragostit de alte doua bucatarii (aici a invins gurmanda din mine): cea indiana si cea libaneza. Pe prima o evitam pentru ca imi era teama ca nu voi intelege nimic din gustul acesteia pentru ca voi fi prea ocupata sa sting focul ce mi-ar fi cuprins papilele. Pe a doua nici nu m-am gandit sa o onorez cu degustarea in ciuda faptului ca am copilarit alaturi de niste prietene ce veneau anual la bunici, tocmai din Liban (mai ciudat este ca desi m-am preocupat sa le invat limba nu m-a tentat pe atunci sa le incerc si mancarea). Nimic mai gresit. Bucataria si mancarea in general nu isi au locul langa ideile preconcepute.

Departe de avea curajul lui Andrew Zimmern, imi place totusi sa explorez domeniul culinar si sa incerc arome si ingrediente noi si sa nu ma limitez la ceea ce ofera bucataria traditionala romaneasca. Din acest motiv astazi voi pregati in loc de ciorba de vacuta, gazpacho, voi inlocui ardeii umpluti cu paste cu creveti si la desert ma voi desfata cu Eton mess!

Si pentru saptamana viitoare bat un apropo pe aceasta cale prietenilor nostri sa mergem la restaurantul thailandez de care le-am tot vorbit!




luni, 18 iulie 2011

Cand 3 poate insemna 7

Imi place mult sa imi petrec timpul in compania celor dragi.
Am avut parte de doua weekend-uri consecutive tare frumoase si planuiesc sa o tin tot asa.
Acum 2 saptamani am fost la Focsani sa o sarbatorim pe Mama Kety, cea mai dulce, blanda si adorabila bunica din cate exista. Evident ca la noi, orice vizita la Focsani inseamna o alergatura intre 2-3 case, mancat toate bunatatile pamantului si pupat la greu toate randurile de bunici si parinti. Si este bine si frumos, este reconfortant si relaxant.
Ei, iar weekend-ul acesta am facut-o lata de-a dreptul – asta cu precizarea ca weekend-ul a inceput de joi la h15.10 cand am plecat de la birou!
De anul trecut mi-am propus sa nu mai incurajez turismul romanesc si sa nu mai vizitez litoral nostru, in favoarea celui bulgaresc, cel putin pentru weekend-urile mai mult sau mai putin prelungite.
Printr-o anumita conjuctura, am ajuns insa la Neptun! Aceasta este statiunea mea de suflet de pe la noi. Desi nu se compara cu cea din amintirea copilariei si adolescentei mele, inca mai trezeste o urma de nostalgie in sufletul meu. “Concediile” cu ai mei, pizza de la Terasa Tineretului, serile festive, hamburgerii de la 3 noaptea, Why Not-ul, cea mai frumoasa camasa de noapte pe care am primit-o vreodata, primul rasarit de soare, in reluare, doar pentru noi.
Pot spune ca a fost tare bine! Compania a fost desavarsita, am inotat, am baut, am mancat, am palavragit, am pus tara la cale, ne-am distrat si cele 3 zile mi s-au parut ca au fost cat o saptamana intreaga pentru ca timpul este atat de elastic pe cat il “intinzi” chiar tu.
Mie una imi place aceasta expandare a timpului si promit sa ma mai tin de de-astea!

marți, 12 iulie 2011

Iulie sarac

Contrar aparentelor, Cafeneaua nu a intrat in vacanta. Trece,cel putin o jumatate a ei, printr-o perioada obositoare, un pic haotica si confuza, plina si totusi, paradoxal, goala. E un pic frustrant pentru ca, in general, vara aduce energie si chef si viata… si acum cam trece incarcata de tot felul de probleme si intrebari fara raspuns si o criza un pic insistenta de solutii.

Cam trece timpul pe nesimtite si nu stiu daca asta e neaparat un lucru bun. E ca in cazul accidentului pe care l-am vazut ieri dimineata la tv. Un batran se scuza ca s-a grabit pentru ca soferii din spatele lui il tot claxonau si il fortau sa mearga mai repede… asa ca s-a decis sa taie fata trenului… si n-a fost bine, normal. Uneori cam asta e senzatia… intri intr-o goana nebuna pentru ca multi dintre cei din jurul tau te zoresc si la un moment dat ajungi sa te lovesti de un obstacol. Si, cand te uiti in urma si vezi cata cale ai parcurs, realizezi ca nu ai fructificat-o la cel mai bun mod posibil. Si mai ales iti dai seama ca ai alergat de multe ori intr-o directie in care nu merita efortul si ai uitat de tine si de ceea ce urmaresti sau pretuiesti de fapt.

E o vara nebuna si totusi cu multe revelatii. Speranta e ca totul sa fie cu un sens si sa prinda bine cand va fi sa tragem linie.