duminică, 28 martie 2010

Targul de Florii de la Muzeul Taranului Roman

Am vizitat Targul de Florii de la Muzeul Taranului Roman intr-o zi de Florii mohorata si intr-un final ploiasa dar bucuria de a ma afla acolo a echilibrat balanta.
Desi prin definitie nu imi plac traditiile, se pare insa ca in ultima vreme am dezvoltat o pasiune pentru lucrurile traditionale, folclorice si ancorate in datinile romanesti sau mai pe scurt, pentru arta populara.
Spre uimirea mea am auzit la acest targ si vorba straina (franceza, italiana si spaniola), semn ca strainii sositi pe meleagurile noastre sunt atrasi si ei de lucrurile traditionale romanesti.
Adevarul este ca dupa ce am terminat de vizitat acest targ m-am simtit plina de bucurie ca si noi romanii avem lucruri si obiceiuri frumoase cu care sa ne laudam. Mi-am desfatat privirea aici cu vase de ceramica din diverse zone ale tarii, icoane pe sticla, lemn sau din argint, tablourile bunicii transformate in magneti, miere, ciocolata si placinte de casa, kurtos kalacs, slaninuta si palinca, bijuterii din lemn sau lana, costume populare si multa voie buna.
Cu siguranta voi reveni aici cu drag si in anii ce urmeaza!


luni, 15 martie 2010

AMSTERDAM Reloaded

Fiecare calatorie in afara ma impresioneaza si ma marcheaza inevitabil in mod pozitiv. Ca sa nu uit nimic din ceea ce inseamna acest oras (pe langa sau reluand cele relatate in decembrie 2009), m-am gandit sa intocmesc o lista:

Florile, bulbii, florariile de pe strada, piata de flori;
Cei care vand bilete in tramvai, sunt scoliti, vorbesc engleza si sunt uneori foarte amuzanti;
Muzeul posetelor;
Restaurantul Rancho sau cum poti uita de restrictiile impuse de dieta de 6 saptamani - de neratat, am mancat cei mai buni creveti ever;
Batraneii cu flasneta de pe Kalverstraat;
Doamna de cel putin 80 de ani de la volanul unui Opel Corsa sau eu de ce oare nu conduc?
Terasele pline chiar si la 5 grade;
„Exibitionismul” lor sau „voaierismul” nostru;
Mirosul drogurilor usoare sau cum ti se intoarce instant stomacul pe dos;
Dulce de leche sau supremul deserturilor;
Plimbarea pe canale;
Senzatia de deja-vu datorita asemanarii arhitecturii caselor;
De 9 Straatjes;
Acasa la Rembrandt;
Muzee, muzee si iar muzee, oricine si orice are un muzeu;
Bicicletele, principalul mijloc de transport din Amsterdam;
Cameristele care nu iau bacsis;
Civilizatia, traficul linistit, oamenii calmi;
Etc, etc, etc.

luni, 8 martie 2010

Lectia nr. 1

Intotdeauna mi-a placut sa cred despre mine ca o sa fiu o mama inteleapta si deschisa la minte, ca n-o sa imi ingradesc copilul si n-o sa-l limitez in nici un fel. Imi imaginam ca o sa fie o bucurie imensa si o provocare aparte sa il vad cum se dezvolta si cum face alegeri, fiindu-mi recunoscator pentru sfaturile pe care i le dau si fara sa cunoastem, nici eu si nici el, tortura si penibilul reprosurilor sau, mai pe romaneste, al “scoaterii de ochi” (suna la fel de ridicol).
Wishful thinking, cum s-ar spune. Pentru ca ma trezesc acum, cand puiuta mea are doar 5 saptamani, ca deja ii pun bete in roate. Si pentru chestii de nimic. De ce trag de ea sa se trezeasca atunci cand vreau eu si nu o las a isi faca linistita somnul? De ce nu am rabdare sa adoarma cand simte ea nevoia – oare nu are si ea curiozitatile si nedumeririle ei daca tot a venit pe lume? Oare e vreodata prea devreme sa incepi sa explorezi?
Recunosc ca ma asteptam la altceva. In mintea mea inapoiata, un bebe asa de mic nu face altceva decat sa manance si sa doarma. Copilul meu vrea sa stea treaz – asculta, incearca sa ma urmareasca… atat cat vede ea la 5 saptamani, se plictiseste, se agita, rade, plange… face o groaza de lucruri. Si cred ca asa e de fapt normal. De ce ma chinui eu sa o fac sa doarma cand ar trebui sa ma bucur ca e activa si plina de energie? Probabil pentru ca deja sunt o mama fixista si panicata si posesiva… si altele asemenea. Si ce daca doctorul imi spune sa o trezesc la fiecare 3 ore?! Nu cred ca stie nici un doctor din lumea asta cum e de fapt copilul meu si ce ii trebuie si ce nu. Pentru ca ea e unica si pentru ea nu se aplica ceea ce se aplica in cazul altor copii. Atata vreme cat ii vad zambetul pe buze, desi ea nu stie de ce zambeste, atat timp cat ma prinde cu manutele de tricou si deschide gurita mirata, inseamna ca ii e bine si ca trebuie sa am incredere in ea, chiar daca mananca la 4 ore sau doarme 6.
E prima lectie pe care mi-a dat-o fetita mea de o luna si un pic – nu face ce ii cer eu, face cum stie ea (daca totusi insist, nu reusesc decat sa o fac nefericita), nu urmeaza retete si sfaturi aparute in carti sau pe internet, isi urmeaza propriul ritm, iar eu trebuie sa ma adaptez. EU trebuie sa tin cont de ea, EU trebuie sa inteleg ce vrea, EU trebuie sa o ascult. De ce mi s-o fi parut mie firesc sa impun si gata??? Sper sa ma descurc mai bine de aici inainte.

luni, 1 martie 2010

Martisorul meu!


Hi-hi! E cea mai frumoasa primavara ever. Si de data asta nu mai numar martisoarele cum faceam la scoala (cred ca imi masuram succesul "social" in functie de cat de multe primeam si de persoanele care nu ma "uitau" de 1 martie). Acum am tot ce mi-as putea dori si mult peste. Si sunt super fericita si as vrea ca toata lumea sa fie la fel de fericita ca mine. Cred ca nu mai e nevoie de cuvinte... se intelege foarte simplu de ce. :)))
Sa aveti o primavara numai cu iubire!

Martie, Martisor

Primavara este anotimpul meu preferat.
Aduce atat bucurie, viata, veselie, lumina incat nu poti sa nu o iubesti.
Mai sunt si mucenicii, Pastele, copacii infloriti, cozonacii, zumzet de albine, miros de vacanta si voie buna.
Si ca sa nu o mai lungesc, va doresc o Primavara de vis, plina de bucurii si realizari!