sâmbătă, 31 martie 2012

Idei de Mic Dejun ( IV ) : Clatite americane

Am promis si m-am tinut de cuvant: 4 idei de mic dejun alocate lunii martie, unele mai trasnite, altele mai realiste.
Astazi, clatite americane. Ador clatitele in general si le-as manca la orice ora si in orice combinatie, dulce, sarata, picanta. 
Clatitele americane "le vad" insa mai mult pentru micul dejun. Noi le facem mereu in echipa. Sotul meu le pregateste si eu le mananc. Nu avem cum sa gresim aceasta diviziune a muncii. 
Reteta am gasit-o acum multi ani pe net (nici macar nu as stii cui sa ii acord credit pentru aceasta reteta) si mi-am insusit-o cu mici ajustari, evident:



Ingrediente:
2 oua;
250-300 ml iaurt de baut, lapte batut sau sana;
8 linguri de faina alba;
un strop de praf de copt;
2 pliculete de zahar vanilat (cine doreste o varianta mai dulce poate pune 1-2 linguri de zahar);
 un praf de sare;
ulei de masline.

 Mod de preparare:
1. Se separa albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma si se dau la rece. Personal nu am niciodata rabdare mai mult de 30 minute, de cele mai multe ori le las in frigider doar cat pregatesc restul ingredientelor.
2. Se combina faina cu zaharul vanilat, sarea si praful de copt si se toarna progresiv peste galbenusurile batute in prealabil. Dupa ce obtinem un amestec omogen se toarna cat putin iaurtul de baut (sau laptele batut sau sana, in functie de ce ne place sau ce avem prin casa). Cantitatile se ajusteaza din ochi.
3. Se adauga peste amestecul obtinut spuma de albusuri si se continua omogenizarea. Aluatul obtinut trebuie sa fie mai grosut decat cel pentru clatitele clasice.
4. Se incinge o tigaie de teflon sau ceramica pe care o ungem cu putin ulei de masline si incepem sa prajim clatitele pe ambele parti. Pentru a avea forma specifica ar trebui sa nu punem foarte mult aluat in tigaie, sa fie rotunjoare si grosute.

Cred ca din cantitatile de mai sus ies vreo 10-12 clatite, depinde de cat de mari/mici le faci. Sincer nu am reusit niciodata sa le numar pentru ca dispar in timp real - am dezvoltat o dexteritate deosebita in a le combina cu alte bunatati si a le manca pe nerasuflate pana apare urmatoarea clatita.

Din combinatiile mele preferate, mentionez cateva dar posibilitatile sunt infinite:

Dulce: clatite cu unt si miere/ cu Nutella/ gem de capsuni sau caise;

Sarat: pasta de peste/ Patè de somon de la Rio Mare/ somon afumat cu un strop de zeama de limeta/ muschi si cascaval/ mozzarella si rosii cherry.

Enjoy!

miercuri, 28 martie 2012

Salonul Auto de la Geneva 2012





Salonul International Auto de la Geneva (editia 82) a fost ca o gura de aer proaspat care te scoate din cotidian. 
Eu nu conduc si teoretic nu am nicio tangenta cu masinile dar apreciez frumosul si unele sunt cu adevarat opere de arta si lucrari elaborate.
 Daca esti un fan impatimit probabil o singura zi la salon nu iti va ajunge. Daca esti doar un spectator asa ca mine o zi intreaga va fi o adevarata incercare, un tur de forta pe care il vei trece cu bine cu putin ajutor (cum ar fi o gogoasa berlineza, un carnat abia luat de pe gratar si ceva bere), dar la final cu toata oboseala te vei simti mai castigat. 
Logistica si spectacolul oferit sunt impresionante.
Eu m-am indeletnicit mai mult cu pozele decat cu admiratul masinilor pe viu, dar mi-au ramas in suflet cateva in care m-am urcat si pe care le-am mangaiat ca pe un obraz drag. 
Am vanat cu obiectivul toate frumusetile salonului si ma refer aici si la fetele ce reprezentau diversele marci expuse, de la copile banale, la femei frumoase si sexy, cele din urma fiind insa slab reprezentate dar echilibrand din plin balanta.
Poate fi o experienta incantatoare sau frustranta, depinde de tine ce alegi: sa te incarci cu energie pozitiva si sa te bucuri ca ai avut ocazia sa ajungi acolo sau sa te enervezi ca bugetul nu iti ajunge sa iti iei ultimul model de Ferrari. 
Cu siguranta mi s-a deschis pofta de a merge la astfel de evenimente si la Geneva voi reveni cu placere (pe langa Salonul auto am in vedere si un anume magazin de pantofi descoperit in peregrinarile prin oras, deci am cel putin doua motive intemeiate) dar in timp nu ma voi limita doar la aceasta pentru ca Europa cel putin ne mai ofera si altele precum salonul de la Paris, Frankfurt, Moscova si de ce nu Londra - daca va fi reluat (asta ca sa raman "in the neighbourhood" si sa nu ma obraznicesc si sa amintesc de saloanele de la Detroit, Tokyo sau Dubai).
Cu greu am selectat doar cateva imagini care personal mi-au placut tare mult, independent de afinitatea fata de o marca sau alta.
Enjoy!






















Lavanda e de primavara?!?

Am avut o zi nebuna si cu porniri ciudate. Nu stiu de la ce mi s-a tras – poate de la prea putina cafea in prima parte si de la prea multa dupa pranz. Necazul e ca s-a lasat cu victime, la propriu si la figurat, cu picioare accidentate si dureri de cap, cu vesti proaste date si primite… si as mai putea continua.

In drumul spre casa, de exemplu, am avut pornirea sa ascult muzica romaneasca. Am mai practicat eu sportul asta, dar azi mi s-a parut ca a iesit un dezastru. Avem multa muzica buna, sunt de acord sa promovam cantareti din toate vremurile si pentru toate gusturile, dar e clar ca azi planetele nu s-au aliniat cum trebuie si inspiratia celui care a facut playlist-ul a zburat in cosmos si a ramas fara aripi. Pai “Fotoliul din odaie” intr-o frumoasa zi de martie la 6 seara??? Si apoi da-i cu Cotabita, o melodie despre care habar n-am ce sa spun, si cu o doamna respectabila, Eva nu stiu cum, pe care o asculta matusa-mea de mama focului acum 25 de ani. Hai si din partea mea cate un claxon sau o injuratura in trafic, mai sa dau peste ala care spala parbrize la semafor, dar melodia “Lavanda” mi-a pus capac!!! Cum naiba sa canti “Lavanda, iarta-ma, Lavanda!” si cu nopti de dor si locuri sub luna??! De ce-ai canta ziua sau noaptea sau la orice ora?? Exista pana la urma cineva cu numele asta? Si, daca exista, nu se rusineaza cu o astfel de dedicatie? Mi se pare ca suna la fel de penibil si idiot ca aia cu Veta si chiuveta si mi-e si teama sa caut rime si pentru cazul de fata. Cred ca e prima data cand am auzit suava, incantatoarea lalaiala, Doamne-ajuta ca maine sa fie o altfel de zi! Am oprit radioul de tot sa ma limpezesc la minte si mai bine, din cauza de sechele, maine imi cant eu singura ca macar asa sunt sigura de ceea ce vreau sa aud.

A, era sa uit esentialul – canta Fuego!!! Si mie imi era mila cand ii auzeam pe altii razand de el! Pai prefer de o mie de ori padurea cu alune a Arinei. Nu e asa spectaculoasa, dar parca e mai logica.

marți, 27 martie 2012

La Ceai (la Vlaicu)

Pentru ca traim in Romania si evident totul ne nemultumeste la aceasta tara, trebuie sa alegem locurile care ne fac bine si ne reprezinta cu adevarat. Si cum zicea cineva mai inspirat ca mine, la romani plansul este o arta, asa ca am decis de ceva vreme sa fac contrariul si sa iau tara asta asa cum e si sa ma bucur de ce imi ofera bun si frumos si de oamenii calzi si de nadejde pe care ii intalnesc in cale.
De asta poate intre un restaurant plin de fum de unde plec plangand sau o cafenea Dorobantista si o ceainarie, cea din urma va triumfa intotdeauna cu succes in fata mea pentru ca imi ofera calm si relaxare. Probabil abordarea este cat se poate de subiectiva, dar pana la urma eu sunt autorul acestui post si se pare ca am voie :) .
Ieri mi-am revazut buna prietena si am ales ca locatie o ceainarie, denumita simplu si concis Ceai la Vlaicu. Descoperisem acest loc intr-o iesire cu colegii de la cursul de foto si pentru ca mi-a placut atmosfera relaxanta si home-like am zis sa revin si sa aduc cu mine si pe cineva drag.
Ceai nu am baut acum [dar am retinut de data trecuta ceaiul de iasomie (eu il incerc peste tot) si cel afumat (da, afumat!)], dar am apreciat limonada cu apa plata, miere si frunze generoase de menta. Nu am incercat ciocolata de casa dar am auzit din sursa sigura ca a fost de apreciat. Placinta cu dovleac am retinut de asemenea ca trebuie incercata, dar mai discutam si dupa dieta! M-am delectat insa cu un sandvis bun cu rucola (guilty, eu sunt fan rucola :) ) denumit Milano si care m-a purtat intr-o calatorie imaginara pana in Italia.
Revelatia serii a fost micuta Ioana care ne-a explicat ce si cum sta treaba la ceainarie, ne-a spus ca are deja 2 anisori, (gandind evident ca orice domnisoara in perspectiva) si ca bea ceai si ea, ne-a admirat cerceii si pantofii si ne-a aratat cum se sterge temeinic o masa si cum e sa ai lipici chiar daca esti mic cat un spiridus.
Ne-a placut si ne-am delectat de nici nu ne-am dat seama ca se facuse mai mai ora 10!  
Asteptam vremea mai calduroasa sa testam si terasa!

luni, 26 martie 2012

Pentru prietenele mele

N-am multe prietene bune. Le numar cam pe degetele de la o mana. Cred ca am mai declarat asta, dar nu imi pare rau sa o repet. Principiul e, ne-senzational, “putine, dar bune”. Si e ok asa, nu ma plang!

Acum… nu stiu cat de prietena buna sunt eu pentru ele. Ele ar trebui sa se stie care sunt, ca sunt si ca fac si eu ce pot. Uneori insuficient, recunosc! Banuiesc ca n-ar fi posibil ca cineva sa ma considere prietena buna si reciproca sa nu fie valabila, nu? Si cred ca si eu m-as prinde daca as sufoca pe cineva. Sper!!!

In fine, ideea e ca cel putin la capitolul declaratii stiu ca las de dorit. In afara de Arina, fata de care tot repet zi de zi, nu prea spun in general “te iubesc” sau expresii derivate/inrudite. Nu sunt genul care sa arunce cu complimente, laude, metafore sau banalitati. Cred ca cel mai bine ma exteriorizez prin fapte… si prin expresia fetei. Acolo se vede clar daca imi place sau nu ceva, daca imi convine sau nu un lucru. Cand chiar am de spus un lucru, il spun. Si, daca il spun, inseamna ca cel putin pe moment il cred. Dar asta nu inseamna ca, daca nu le spun prietenelor mele ce mult inseamna pentru mine, nu o cred… sau nu inseamna!

Nu stau prea bine nici la gesturi. Nu sunt pupacioasa, si cred ca Arina a luat asta de la mine. Nici nu prea iau lumea in brate. Nu dau pe dinafara nici in public, nici in privat cu mai nimic. Sunt mai degraba rezervata si precauta. Am incredere in prietenele mele, le vreau tot binele din lume, dar nu tin mortis sa le repet asta. Asa sunt eu construita. Le mai scriu lucruri dragute, le mai iau si peste picior… uneori nu le bag in seama cu zilele, alteori le consum o groaza de vreme cu lucruri de nimic. Mai cu calde, mai cu reci, mai cu toane, mai cu mofturi, mai cu reusite, mai cu esecuri suntem prin preajma unele pentru altele.

M-am apucat sa scriu confesiunea asta pentru ca am fost putin trasa de urechi mai zilele trecute ca nu ma manifest. Adevarul asta e. Si daca apreciez multe lucruri, am uneori probleme in a arata asta. Si stiu ca vizibil poate nu raspund pe masura dovezilor de afectiune ce mi se arata. Poate pentru ca mereu am avut asa o teama de a nu exagera sau a nu pica in penibil. Dar acum fie ce-o fi, ma risc! Le spun prietenelor mele ca le iubesc. Si sper ca stiu asta fara sa fie nevoie sa le numesc. Nu trebuie sa se indoiasca de asta si trebuie sa fie si convinse ca nu renunt usor.

duminică, 25 martie 2012

Chiftelute de pui pentru copii mici

I-am facut ieri Arinei. Nu ma laud cu ele pentru ca nu am luat nota de trecere - copilu' a gustat doar, iar expertul meu culinar personal zice ca-s de nota 6 pe scara de la 1 la 10. Dar ei sunt si foarte mofturosi pe de alta parte. Adevarul e ca nu sunt din cele clasice, grase si bine prajite, tocmai de-asta zic ca-s indicate pentru copii mai mici si pentru diete ceva. Si nu-s de aruncat, dovada ca o sa le mananc eu si nu Toby sau Bubu.

Le-am facut asa: am fiert un piept de pui cat se poate de bine. Apoi l-am scos din apa si l-am transferat in robotul de bucatarie. Am aruncat peste el un cartof si un morcov (reteta de inspiratie zicea sa le fierb si pe-astea in prealabil, dar n-am avut timp), apoi doi catei mici de usturoi si o ceapa verde cu tot cu frunze. Am mai pus marar si patrunjel si am lasat robotul sa le casapeasca. In mai putin de un minut erau bine amestecate. Am pus sare si piper si putina apa. Am facut gogoloaie pe care initial le-am bagat la cuptor pe uscat in tava de teflon. Dar le-am lasat foarte putin pentru ca mi s-a parut ca se usuca prea tare. Asa ca le-am scos si le-am aruncat intr-o tigaie cu ulei incins sa le perpelesc putin. Pana la urma nu pot sa tin piticania la nesfarsit fara pic de prajeala.

Acum stau sa ma gandesc de ce n-o fi avut reteta ou... poate ar fi ajutat la un gust mai bun. O sa incerc sa pun data viitoare si poate le tavalesc si prin putin pesmet. Baza cam asta e, dar se poate completa dupa gust si nivelul de colesterol pe care il are fiecare.

Idei de mic dejun ( III ) : Hamburgeri

Hamburgeri la micul dejun ... asta e o idee trasnita! Ramane pana la urma la latitudinea fiecaruia dintre noi daca o pune in aplicare sau nu.
Din cand in cand ne apuca dorul de dezmat culinar si ne facem singurei hamburgeri. Uneori chiar la micul dejun :) !
Chifteaua o pregatim super simplu: tocam marunt carne de vita (muschi sau pulpa), adaugam sare si piper si o ungem discret cu ulei (de preferat de masline), dandu-i o forma rotunda si aplatizata. Nu cumparam niciodata carne tocata pentru ca astfel avem mai mult control asupra continutului amestecului. 
Gratarim chiftelele, apoi cand sunt gata le punem intr-o chifla (sau doar pe o jumatate, adica fara capac cum imi place mie sa spun), adaugam o felie subtire de branza (mozzarella, gouda, cascaval) si le mai dam cateva minute la cuptor ca sa se rumeneasca ingredientele.
La final adaugam dupa plac ceapa de apa, morcov si castravete murat, rosii, salata verde, mustar sau ketchup. 
Pentru o varianta mai light chifla se poate inlocui cu succes cu ardei gras.

Cu fetele la cafea

Una e mica (la stat) si blonda. Nu stiu cat de mica fara tocuri, pentru ca astea cumva o definesc, dar mereu are suuuper pantofi. (De-asta ma enerveaza, si pentru faptul ca mananca shaorma la 11 noaptea si nu pune un gram pe ea!) Contrar clichéelor, blondul o ajuta din plin. E si isteata si descurcareata. Si mereu are povesti interesante. Sau nu-s povestile atat de interesante, pe cat de bine le povesteste ea. Are si minusuri, cum sa nu??! Cum ar fi ca n-o mai ia baiatu’ ala odata si rade satu’ de ea. Dar e pierderea lui, ce sa mai! Ca ea e fata de treaba! Nu gateste, n-are ganduri de copii si nici macar nu e devreme acasa, dar ce mai conteaza toate astea in ziua de azi???

Si a doua tot corporatista e. Inalta si slaba, se hraneste sanatos cu ierburi si muguri de pin pentru intretinere. Se exprima cel mai bine prin mail-uri si la telefon – are conversatii de genul asta cu zecile de metri pe zi. Dar sunt constructive pentru ca e directa si sincera si sufletista… si zana buna a maidanezilor ca, daca aia s-ar hrani cu frunze de spanac, ar disparea, saraca de lipsa acuta de hrana! Macar astia o iubesc, ca in rest si ea zice ca ramane pe raft. E foarte energica in acelasi timp, mai mereu optimista si mai mereu cu simtul umorului la ea. Pacat de ea ca o cam strica “nasa-sa”, dar… nu discutam gusturi!

Sefa de post e cea mai doamna. Stilata, responsabila, serioasa, femeie la locul ei! Arata super bine, desi mai are ea niste dubii si desi, sunt convinsa, copia ei in miniatura o s-o intreaca – are potential, nu gluma! Sunt fanul ei (al celei mari) pentru ca e pe aceeasi lungime de unda cu mine in materie de pantofi… si al celei mici pentru ca e tare haioasa. Se mai crizeaza ea si sare in sus la orice chestie (iarasi aia mare!), de buna seama are un instinct de aparare foarte bine dezvoltat. Dar e foarte ok si m-am obisnuit foarte repede sa o am tot timpul prin preajma la birou… fizic si in mail-uri. (Ce-i drept bine ca doar 6 ore pe zi!)

Despre “BFP” ce sa zic?! Imi mananca zilele si nervii, dar si eu ei!!! Ea e sora Kessler cea buna, adica are si sufletul mare si e si generoasa si haiosa. Sa nu mai zic ce prajituri face mama ei, ca oricum li s-a dus vestea!!! O cam stie lumea de frica… are anumite puteri paranormale si chiar nu e bine sa o superi (de-asta nici nu scriu nimic de rau de ea!!), dar e foarte saritoare si in stare sa scoata lumea din incurcaturi. In general e beton, ca o simpatizeaza lumea, desi in ultima vreme s-a mai inmuiat pe ici, pe colo. Dar o sa-i creasca rating-ul la maximum din nou ca deh, face si zumba, mananca si gratare... si se duce si saptamanal la dentist. Sa vezi la final dinti ascutiti!! In sens pozitiv zic! :)

De mine nu comentez nimic, le las pe ele! Chiar sunt curioasa! Dar tare mi-a placut intalnirea de azi!

AMR 20

Sunt Alina si sunt dependenta de dulciuri. Rau de tot! Si in momentul asta mai sunt si in perioada de abstinenta. Mi-am pus eu in cap, si vointa la incercare, ca pana la Paste sa nu mai mananc dulciuri. (De fapt asa mi-a zis si doctorul sa fac si deh, daca tin la sanatatea mea…) Exceptie fac ciocolata neagra, dar nu mai mult de doua cubulete pe zi, batoane Fitness, cate unul la doua zile… si zaharul din cafea. Pai chiar deloc-deloc, n-as putea!

Oare clatitele fara umplutura se pun?!? Ca n-au zahar! Sadicii mei de acasa au avut pofte si m-au pus la treaba. Si normal ca imi fac si mie cu ochiul! Arina n-a vrut sa manance azi nimic in afara de lapte, dar cu gura plina si, cu cate o bucatica in fiecare mana, striga “ai iau atita!” (“mai vreau clatita!” in traducere unu la unu). Si ea le mananca goale, ce-i drept, asa ca dupa doua intregi, tot mai vrea. (Plus ca cine nu ar vrea cand le fac atat de bune??!?)

Deci sunt la dezintoxicare auto-impusa de 4 zile. Nu stiu cat de motivata sunt, mai ales ca nici macar la cantar nu se cunoaste vreo diferenta, dar sper sa mai rezist cele 20 de zile pe care mi le-am propus. Il consider postul meu. Daca nu as fi mancat carne, n-as fi avut nici o problema, daca as fi tinut post in adevaratul sens, m-as fi descurcat. Dar treaba asta cu dulciurile, chiar ma pune la chinuri si grele incercari. Si cred ca cel mai frica imi e ca, daca duc totul la bun sfarsit, o sa ma obisnuiesc fara si n-o sa mai vreau nici dupa. Viata fara prajituri, creme, briose, placinte si inghetate... ce trista ar fi!!!

sâmbătă, 24 martie 2012

Dar din dar

Am primit acum doua zile un urias buchet de lalele rosii. Nu de la un admirator secret, pur si simplu de la o persoana foarte draguta. Si a fost o senzatie tare placuta. Dar si un motiv sa cad un pic pe ganduri. Cam rar fac oamenii gesturi frumoase fara nici o ocazie, fara nici un interes! De fapt rar sunt oamenii atenti la ceea ce se intampla in jurul lor, astfel incat sa poata sa suplineasca putin sau sa compenseze pentru zile mai putin bune, pentru diverse probleme sau tristeti. Sau pur si simplu sa faca un gest pozitiv pentru ca vine din interiorul lor si atat.

Uneori nu observam nici ceea ce se intampla imediat langa noi, daramite sa ne largim putin orizontul. Uneori observam, dar ne e lene sa ne manifestam. De multe ori am vrea, dar nu avem si nici nu ne facem timp. Si se mai intampla si sa ne dam seama de lucruri prea tarziu, sa reactionam cand nu mai e cazul. Cred ca avem impresia ca traim o vesnicie si ca, la un moment dat, o sa avem ragaz si pentru detalii.

O fi optimism de primavara, dar m-am convins, si o sa incerc sa imi mentin parerea, si sper si sa nu uit oricat as fi de dezamagita uneori, ca sunt si oameni care, sub impulsul momentului (pentru ca asta poate fi foarte sanatos!), iti pot face ziua de o mie de ori mai buna. O floare lasata pe birou, cu sau fara bilet, cu sau fara indicii, un pupic pe obraz in semn de “multumesc”, un mail de incurajare, o gluma spusa la momentul oportun… sunt atatea si atatea. Daca le primiti, dati-le mai departe sau inapoi sub alta forma. Si-o sa vedeti ce bine e!

vineri, 23 martie 2012

Geneva

Geneva este un oras cosmopolit, sic si cu un aer aparte. Trebuie sa ii ingadui insa sa te fascineze. Pentru asta trebuie sa te pierzi pe strazile sale, sa il explorezi, sa il deduci. Poate ca ii lipseste excesul de bogatie arhitecturala a cladirilor, amprenta grea a istoriei sau viziunea futuristica, dar degaja la tot pasul sarm si relaxare ceea ce nu gasesti in multe locuri.
Strajuit de Alpi si de lacul Geneva, chiar si la inceput de primavara cand totul pare inca in hibernare, orasul iti ofera un peisaj inedit. Trecand peste sclipirea Rolexurilor din vitrine, a masinilor parca iesite direct de la Salonul Auto sau a doamnelor care poarta cu nonsalanta blanuri si "vuittoane", locuitorii Genevei te invata ca viata trebuie privita degajat, relaxat si ca trebuie condimentata cu preocupare pentru sanatate dar si pentru suflet. De aceea probabil nu este nimic anormal sa iesi sa alergi la miezul zilei pe malul lacului sau spre seara sa te intalnesti cu prietenii ca sa te dai cu rolele printre jaloane din pahare de hartie sub admiratia trecatorilor.
Nu incerc sa fac publicitate acestui oras, dar poate pentru ca am ajuns aici cu 10 ani mai devreme (era pe lista mea "de vizitat dupa 40 de ani") si doar pentru ca gazduia un mare salon auto (despre care voi povesti - in special in imagini - intr-un post viitor) si totusi ne-a primit cu bratele deschise si ne-a creat un sentiment de confort si relas, a fost ca un cadou suplimentar.
Cand ajungi la Geneva poti alege sa viziteti Catedrala Sfantul Petru ale carei turle strajuiesc orasul, sa faci o plimbare cu vaporasul sau hidrobicicleta ca sa admiri mai de aproape Jet D'eau, sa intelegi istoria ceasurilor la muzeul Patek Philippe si apoi sa vezi ce ora arata Ceasul de Flori din Jardin Anglais si sa bantui Orasul Vechi. Sau poti pur si simplu sa uiti ghidul acasa si sa bati strazile orasului in lung si in lat pentru a surprinde savoarea locala, sa mananci macarons sau ciocolata din mers, sa te opresti din timp in timp sa stai la soare la teresa pentru a savura o bere, o clatita sau o inghetata, sa stai la coada la un restaurant in asteptarea unui loc la o masa ravnita de multi alti doritori sau sa te opresti sa admiri sau sa hranesti ratustele si lebedele de pe lac. 
Invata ca in calatoriile tale sa iti oferi ragazul sa privesti oamenii locului si daca ai oportunitatea sa ii si asculti, sa le analizezi felul de a fi si obiceiurile. Obisnuieste-te sa inveti ceva de fiecare de data cand pleci si sa culegi ce este mai bun si mai frumos din locurile pe unde ai umblat. Si niciodata sa nu te sfiesti sa aduci cu tine aceste bune obiceiuri si sa le pui in aplicare si acasa. 

Si acum bucura-te de Geneva in imagini:












joi, 22 martie 2012

Analiza

Cred ca nu sunt o mama model! Nu sunt nepasatoare, nu sunt indiferenta, nu-mi pun copilul in pericol, dar probabil multe alte mame s-ar uita/se uita la mine ridicand o spranceana. Multa vreme m-am simtit prost pentru asta. Si, ca urmare, m-am straduit sa fac si eu ce e scris la carte, ce se recomanda, ce e considerat indicat. In primele doua luni de viata ale Arinei cel putin, panicata asa cum eram si stresata sa nu gresesc ceva, nimeni nu intra sa o vada fara sa se spele pe maini, ma incruntam ingrozitor daca cineva indraznea sa o ia in brate, citeam carti si forumuri si chemam doctorul saptamanal. Apoi a inceput ea sa creasca si sa isi impuna programul si punctul de vedere si dorinta de a face sau a nu face, de a vrea sau nu, pana in ziua de azi cand punctul ei de vedere e cam 90% din ceea ce se intampla.

Nu spun ca Arina face tot ce vrea ea, dar nu spun nici ca Arina n-ar fi rasfatata. E prea mica, zic eu, sa fie obraznica, dar anumite lucruri le intelege si profita de ele. Nu spun ca nu i se aplica lucruri specifice pentru varsta ei, dar in principiu nu o oblig la nimic. Pentru ca am incercat sa o oblig si rezultatul ne-a facut mai mult rau la amandoua.

Pe cat posibil respectam un program, dar asta probabil si pentru ca e in firea mea sa fiu mai degraba organizata si pentru ca asa merg lucrurile cand ai un serviciu si un orar de cresa si cand mai depinzi si de altii. Dar nu ne culcam la ore fixe si nu avem obligatoriu somn de dupa-masa in week-end. Si orele de masa sunt relative si nu exista “mananci ce iti dau eu pentru ca asta e sanatos” sau “mananci tot!” si lucruri de genul asta, desi nu mananca mezeluri, de exemplu, decat poate cate o felie de sunca cine stie cand, pentru ca nici eu nu mananc si nu cumpar, nu mananca fast-food pentru ca nu mergem aproape niciodata la restaurante de profil, nu mananca nici cartofi prajiti pentru ca acasa facem foarte, foarte rar. Si asa mai departe. Mananca in schimb biscuiti, daca asta vrea, lapte la orice ora si oricat, daca imi cere, cereale oricand, chit ca jumatate le cam transforma in covor de sfaramat, carne din cand in cand pentru ca, nu poate fara Toby… si lista poate continua. Mananca aproximativ ce vrea, cand vrea si daca vrea si, uneori, daca imi pun mintea sa nu se atinga de ceva, mai bine indepartez ispita cu totul si ma conformez sa nu mai vreau nici eu.

Am inceput cu capitolul mancare pentru ca aici si-a exprimat ea clar personalitatea inca din primele 2 zile de viata. Si orice am facut si oricat am incercat pe parcurs sa am castig de cauza in fata ei cu ideile mele, nu am reusit. M-am supus eu ei si acum ma gandesc ca pana la urma nici nu e atat de rau. Daca stie clar ce vrea si nu ii dauneaza, de ce sa o oblig sa manance ce nu ii place sau cand nu ii e foame sau pentru ca nu ar fi suficient? Si asta probabil se aplica in mai tot. Atunci cand ceva ii face rau, trebuie sa o protejez, dar nu cu forta, ci explicandu-i. E mica, dar déjà pare foarte receptiva la a intelege de ce mai intai. La inceput intrebam despre una si alta. Acum ascult povestile celor din jur si, uneori aplic, dar in general fac de capul meu, din instinct si in functie de ea. Nu merg in parc cu alte mame si nu-mi lipseste asta. N-as mai avea rabdare sa fac asta des. Mi se pare ca jucatul direct cu copilul e mai productiv.

N-ar trebui sa o las sa faca ce vrea pentru ca nu stie inca ce e mai bine pentru ea, nu? Dar eu de unde stiu? Ceea ce gandesc eu poate nu e ok. Ceea ce vad eu la altii poate nu i se aplica si ei. Si poate e mai bine sa experimentez si sa descopar alaturi de ea.

Uneori probabil ca exagerez. Cred ca o las sa se uite prea mult pe tableta, nu o ridic atunci cand se bucura ca se intinde pe gresie si nu ii interzic sa il ia pe Toby in brate si sa il pupe. Nu aplic lectii dure gen “trebuie sa dormi singura in patutul tau” daca ea chiar vrea sa doarma cu mine, nu o incurajez sa planga atunci cand se loveste, dar nici nu o las sa sufere si sa se descurce singura daca nu e cazul. Nu ii pun caciula pe cap pentru ca toti copiii au si nu ma abtin sa ii cumpar jucarii peste 3 ani de teama sa nu le desfaca in bucati si sa le bage in gura – daca ii dau lucruri mici de jucat, incerc sa si vad ce face cu ele. Nu o subestimez, asa ca incerc sa nu o pacalesc, sa nu o mint, sa nu o santajez, dar nici nu pretind si nu ma laud ca e vreun geniu.

Imi place asa cum e, normala! Si nu incerc sa fiu mai mult decat sunt si nici ei nu ii cer asta. Prin urmare, daca sunt sau nu o mama model, ma intereseaza foarte putin. Cand ea rade fericita, eu stiu ca fac ceea ce trebuie. Nu stiu daca suna a justificare toata expunerea asta, nu stiu ce as vrea sa fie. Pur si simplu e.

marți, 20 martie 2012

Lausanne

Lausanne este un orasel linistit de pe malul lacului Léman (Geneva) unde poti evada din cotidian pentru a schimba mediul si a te relaxa.
Daca te nimeresti intr-o sambata dimineata ii poti admira pe locuitorii orasului si iti poti face o idee foarte clara despre cum este viata acolo. 
Ce este atat de deosebit sambata? Pai strazile serpuitoare din centrul orasului vor deveni o mare piata volanta unde poti gasi de la prajituri la flori, de la branzeturi cu mucegai la jamboane si alte asemenea minunatii. Este incredibil sa vezi cum cei din Geneva (si probabil nu numai de acolo) vin cu trenul aici doar ca sa isi umple o sacosa cu lucruri naturale precum o paine de casa, o legatura de ceapa verde si niste dulceturi.
Poti vizita Catedrala, muzeele, sa faci o croaziera sau pur si simplu sa te plimbi pe strazi, sa savurezi culoarea locala si specificul acestui oras cochet. Important este sa ii oferi ocazia sa te cucereasca. Noi i-am oferit-o!