Analiza

Cred ca nu sunt o mama model! Nu sunt nepasatoare, nu sunt indiferenta, nu-mi pun copilul in pericol, dar probabil multe alte mame s-ar uita/se uita la mine ridicand o spranceana. Multa vreme m-am simtit prost pentru asta. Si, ca urmare, m-am straduit sa fac si eu ce e scris la carte, ce se recomanda, ce e considerat indicat. In primele doua luni de viata ale Arinei cel putin, panicata asa cum eram si stresata sa nu gresesc ceva, nimeni nu intra sa o vada fara sa se spele pe maini, ma incruntam ingrozitor daca cineva indraznea sa o ia in brate, citeam carti si forumuri si chemam doctorul saptamanal. Apoi a inceput ea sa creasca si sa isi impuna programul si punctul de vedere si dorinta de a face sau a nu face, de a vrea sau nu, pana in ziua de azi cand punctul ei de vedere e cam 90% din ceea ce se intampla.

Nu spun ca Arina face tot ce vrea ea, dar nu spun nici ca Arina n-ar fi rasfatata. E prea mica, zic eu, sa fie obraznica, dar anumite lucruri le intelege si profita de ele. Nu spun ca nu i se aplica lucruri specifice pentru varsta ei, dar in principiu nu o oblig la nimic. Pentru ca am incercat sa o oblig si rezultatul ne-a facut mai mult rau la amandoua.

Pe cat posibil respectam un program, dar asta probabil si pentru ca e in firea mea sa fiu mai degraba organizata si pentru ca asa merg lucrurile cand ai un serviciu si un orar de cresa si cand mai depinzi si de altii. Dar nu ne culcam la ore fixe si nu avem obligatoriu somn de dupa-masa in week-end. Si orele de masa sunt relative si nu exista “mananci ce iti dau eu pentru ca asta e sanatos” sau “mananci tot!” si lucruri de genul asta, desi nu mananca mezeluri, de exemplu, decat poate cate o felie de sunca cine stie cand, pentru ca nici eu nu mananc si nu cumpar, nu mananca fast-food pentru ca nu mergem aproape niciodata la restaurante de profil, nu mananca nici cartofi prajiti pentru ca acasa facem foarte, foarte rar. Si asa mai departe. Mananca in schimb biscuiti, daca asta vrea, lapte la orice ora si oricat, daca imi cere, cereale oricand, chit ca jumatate le cam transforma in covor de sfaramat, carne din cand in cand pentru ca, nu poate fara Toby… si lista poate continua. Mananca aproximativ ce vrea, cand vrea si daca vrea si, uneori, daca imi pun mintea sa nu se atinga de ceva, mai bine indepartez ispita cu totul si ma conformez sa nu mai vreau nici eu.

Am inceput cu capitolul mancare pentru ca aici si-a exprimat ea clar personalitatea inca din primele 2 zile de viata. Si orice am facut si oricat am incercat pe parcurs sa am castig de cauza in fata ei cu ideile mele, nu am reusit. M-am supus eu ei si acum ma gandesc ca pana la urma nici nu e atat de rau. Daca stie clar ce vrea si nu ii dauneaza, de ce sa o oblig sa manance ce nu ii place sau cand nu ii e foame sau pentru ca nu ar fi suficient? Si asta probabil se aplica in mai tot. Atunci cand ceva ii face rau, trebuie sa o protejez, dar nu cu forta, ci explicandu-i. E mica, dar déjà pare foarte receptiva la a intelege de ce mai intai. La inceput intrebam despre una si alta. Acum ascult povestile celor din jur si, uneori aplic, dar in general fac de capul meu, din instinct si in functie de ea. Nu merg in parc cu alte mame si nu-mi lipseste asta. N-as mai avea rabdare sa fac asta des. Mi se pare ca jucatul direct cu copilul e mai productiv.

N-ar trebui sa o las sa faca ce vrea pentru ca nu stie inca ce e mai bine pentru ea, nu? Dar eu de unde stiu? Ceea ce gandesc eu poate nu e ok. Ceea ce vad eu la altii poate nu i se aplica si ei. Si poate e mai bine sa experimentez si sa descopar alaturi de ea.

Uneori probabil ca exagerez. Cred ca o las sa se uite prea mult pe tableta, nu o ridic atunci cand se bucura ca se intinde pe gresie si nu ii interzic sa il ia pe Toby in brate si sa il pupe. Nu aplic lectii dure gen “trebuie sa dormi singura in patutul tau” daca ea chiar vrea sa doarma cu mine, nu o incurajez sa planga atunci cand se loveste, dar nici nu o las sa sufere si sa se descurce singura daca nu e cazul. Nu ii pun caciula pe cap pentru ca toti copiii au si nu ma abtin sa ii cumpar jucarii peste 3 ani de teama sa nu le desfaca in bucati si sa le bage in gura – daca ii dau lucruri mici de jucat, incerc sa si vad ce face cu ele. Nu o subestimez, asa ca incerc sa nu o pacalesc, sa nu o mint, sa nu o santajez, dar nici nu pretind si nu ma laud ca e vreun geniu.

Imi place asa cum e, normala! Si nu incerc sa fiu mai mult decat sunt si nici ei nu ii cer asta. Prin urmare, daca sunt sau nu o mama model, ma intereseaza foarte putin. Cand ea rade fericita, eu stiu ca fac ceea ce trebuie. Nu stiu daca suna a justificare toata expunerea asta, nu stiu ce as vrea sa fie. Pur si simplu e.