marți, 30 aprilie 2013

Vine, vine luuuna maai!

E luna mea preferata!!! Iuhuuuu!! :) E plina de flori, e calda, insorita, apar capsunile si primele cirese, apare primul sentiment de vacanta.

In luna mai am botezat-o pe Arina si o s-o botezam si pe Kate. In luna mai am cununat niste persoane foarte dragi si pe gustul nostru - daca zic Danutza, e ok, daca zic Bogdanel, o sa spuna ca fac misto de el. :) In luna mai e ziua lui Ellie si a lui Vali si a lui Bortone si a lui Mihai si a altora carora imi e drag mereu sa le spun "la multi ani"... Si o pup virtual mai ales pe Deliuta. Si sunt si sfintii Constantin si Elena... adica ziua mea si a Corinei. E luna in care imi aduc aminte cu nostalgie si iubire si de alte persoane pretioase pe care, din pacate, le-am pierdut. Si cred ca e prima data cand dau nume atat de clare intr-o postare, dar daca tot sunt speciale, de ce nu?!?

In luna mai simt mai multa energie decat in multe alte luni laolalta. Si caut motive sa o sarbatoresc si ma bucur tare-tare cand reusesc. Pentru ca prefer sa fie plina si sa pierd sirul evenimentelor si sa ma trezesc dimineata sa descopar ca e inca o zi speciala si dedicata cuiva.

E foarte frumoasa luna mai si am de gand sa ma bucur din plin de ea!

Despre vesti bune

Imi plac extraordinar de mult vestile bune! (Cui nu???) Si imi plac la nebunie copiii! Deci va dati seama ce iese cand vestile bune sunt despre copii?

Cu cat mai multi copii, cu atat mai bine! Copiii sunt grozavi - sunt buni, sunt isteti, sunt sinceri, autentici, simpatici, spontani, efervescenti, creativi... Cum ii transformam noi e alta poveste! :)
Copiii sunt speranta, miracol, bucurie, lumina... sunt viitorul nostru asa cum dorim sa il construim. Sunt oglinda noastra - in ei ne reflectam imaginea, in ei ne transpunem ideile si principiile si dorintele. Iar ei le iau si le transforma in ce stiu ei mai bun.
Copiii stiu uneori cel mai bine cum sa ne trezeasca la realitate, sa ne faca sa realizam ce conteaza cu adevarat. Trebuie doar sa avem timp, ochi si urechi pentru ei.

Pana de curand n-am stiut cu adevarat de ce m-am mutat la curte. :)))) Acum stiu ca imi place la nebunie sa o vad plina, mai ales cu copii. Imi plac rasetele si tipetele si harjonelile lor, imi place fericirea lor molipsitoare. Sincer mi-ar dori sa se intoarca timpurile in care oamenii faceau si cate 10 copii! :)) Pana atunci insa, ma bucur de cei existenti si sunt foarte emotionata si curioasa de sosirea a inca catorva pana la sfarsitul anului. Ii asteptam cu mare drag sa ii iubim si sa ii pretuim!

luni, 29 aprilie 2013

Gaza mea vorbareata

Am pus pe hartie o alta serie de perle. De la Taz citare:

"Pitil-pitil"
"Dicamente"
"Ma valtesc"
"Incheiut"
"Maine dimiseala"
"Pestacol"
"Patinete"
"Dupasupea"
"Mananc patita"
"Tigaia Tai Cuca"
"Am beiat"
"Eu tuf"
"Gabusti"
"Depepsita"
"Am fost la peatu"
"Sa zamb"

Mult succes la tradus! :)

In ceea ce priveste traznaile... Din seria "legitimatia lui tati in vaza cu flori", am gasit un magnet mutat de pe frigider in punga cu faina... punga asezata de fapt si de drept frumos la locul ei in dulap. Iar mai nou, raspunsurile considerate a fi serioase vin insotite de cate un "pana mea!"... pe un ton afectat, fireste! La impartasit a luat vinul cu forta... si apoi s-a "laudat" ca l-a scuipat pentru ca ei nu ii place! Mamaie si tataie sunt Boltone si Boltonica, unchiu' Onut e "lasfatat", lui tati ii dam sa bea doar bere pentru ca el asta bea (desi culmea nu asta bea :))... si unele mai bine le pastram pentru noi pentru ca o sa fiu acuzata ca dau tot din casa si imi pun familia in situatii usor stanjenitoare. :))

vineri, 26 aprilie 2013

Nu va cumparati ceas cu cuc!

Faceti copii! :) Fii-mea a mare s-a trezit ieri-noapte cu precizie elvetiana - la 12.47, 1.47, 2.47… La 3.30 s-a trezit cealalta, a mancat putin si apoi, pana la 4, a vorbit singura la ea in patut: “Ooooo!”, “Aaaaa!”. Iar mie ochii imi faceau ca la desene – inchis-deschis. Si creierul mi se reseta cu fiecare schimbare de tonalitate. Si la fiecare resetare incepea cu “Ce puii mei nu sunt surda?” sau “Sa le lipesc guritele cu Superglue sau cu banda adeziva?”

E clar ca s-au vorbit intre ele! Sau ca le-a afectat furtuna solara taman noaptea!! Sau ca tati isi ia o bataie zdravana daca mai furnizeaza pe ascuns ciocolata la 9.30 seara! Ca domnisoara “tati mie imi da!” profita!

Serios vorbind… nu stiu ce le-a apucat. Dar eu m-am simtit ca un soldat la instructie- drepti! culcat! drepti! culcat! La un moment dat am simtit ca la un “culcat!” din asta n-o sa ma mai pot ridica. Si-asa sunt schioapa si cocosata, n-ar fi fost problema sa mai raman si intepenita.

Pare ca ma plang??? Nuuu! Antrenamentele astea ma mentin tanara si in forma. Atat de in forma ca uneori nici nu imi mai vine sa ma culc. Si-asa mi-am pierdut toata demnitatea!! Nu va imaginati cum e sa va rugati in fata unui copil de 3 ani: “Mi-e somn! Vreau si eu sa dorm!” “Nu!!! Stai aici!”

In concluzie sadicele mele se numesc acum Taz si Bosu’. Iar eu noaptea cant:
“Try to understand that I'm
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody's changing
And I don't feel the same.”

miercuri, 24 aprilie 2013

Despre nume

Ma gandeam... ce-or sa-mi faca fetele mele cand or sa creasca daca n-or sa le placa numele pe care le-am ales?! Nici principalele, nici back-up-urile. Am toate sansele, nu? Pentru ca in general asa se intampla - parintii aleg (mai rar acum nasii sau bunicii), iar copiii se stramba! Cred ca de-asta nici nu le putem schimba - mai mult de jumatate din populatie ar vrea rebotezare. Ce haos ar fi! :)
Doi la mana... ce-o sa ma fac eu daca nici mie n-or sa-mi mai placa numele lor peste vreo 10-15 ani?!? :) Si nici n-o sa le mai pot spune Pufarina, Plusika, Kitty, Pufoasa... si ce alintaturi din astea mai nimeresc. O sa raman la Ari si Kate... macar sint mai ne-comune! :)
Oricum, eu m-am straduit sa le aleg nume pe care eu le consider norocoase! Pai numai Arina are de serbat 4 zile! Sa contabilizez cate cadouri o sa primeasca?? :)) Nu ca in rest nu ar primi! Unele persoane dragi si dragutze ii dau cadouri pur si simplu numai pentru ca o vad. Sa nu-si mai incapa in piele de rasfat!
Ce vreau eu sa spun de fapt? Ca eu o sa-mi serbez fetele pentru fiecare din numele lor - principal sau secundar, mai sfant sau mai putin sfant, ca o sa le incurajez sa se simta importante in zilele respective si nu numai, ca o sa le spun mereu ca li se cuvin multe si ca nu trebuie sa permita altora sa le faca sa se indoiasca de asta.
Asa ca uitati-va in calendarul ortodox (sau catolic) si descoperiti-va sfintii. Si tineti cont de ei!
Fetele o pupa astazi in mod special pe nana Ellie si ii ureaza "la multi ani". :)

joi, 18 aprilie 2013

Din suflet

Mi-am dat seama ca Arina e printre putinii copii care spune “mamaie” si nu “bunica”. Copii pe care ii aud eu cel putin. Asa am invatat-o. Pe vremea cand eram eu mica (pe vremea mea, maica!), “mamaie” era mai de la tara asa, bunica era a copiilor de oras. De fapt cred ca si acum e cam la fel. Si cum eu am stat foarte mult la tara in frageda pruncie… si de fapt per total numar de zile adunate din viata mea… Si cum fetele mele stau in prezent la tara… Suntem taranci, nu? :)

Ideea e ca mie mi s-a parut mereu ca “bunica” e un termen mai rece, mai formal. O fi, nu contest, chestiune de obisnuinta. Fiecare persoana e apropiata pana la urma de lucrurile familiare, de cele pe care le foloseste atat de des incat ii intra in reflex. Eu nu le-am strigat niciodata pe-ale mele “bunico”. Pentru mine au fost “mamaie”, atat bunicile, cat si strabunicile (am avut 2 strabunici de care m-am bucurat – una pana la 8-9 ani, daca imi aduc bine aminte, si una pana la 23). Si nu mi s-a parut niciodata ca ar suna mai urat sau ca le-as declasa. Dimpotriva! Pentru mine au insemnat si inseamna in continuare enorm, fie ca imi aduc aminte de ele cu mare drag, fie ca merg cu fetele in vizita. Pentru ca, si pentru Arina cel putin (deocamdata doar ea vorbeste) mamaia mea e tot mamaie. Si suna tare bine din guritza ei cuvantul asta. :)

Nu stiu de unde si pana unde postarea asta. E o chestiune la care mi-a venit pur si simplu sa ma gandesc. Si e faptul ca, in perioada asta, inainte de Paste, mereu am asteptat cu nerabdare sa ajung acolo, in universal mamaitelor mele. Nu am petrecut niciodata, in 34 de ani, Pastele in alta parte. Si n-o s-o fac nici in anul nr. 35. Pentru ca acolo e o parte din fiinta si din sufletul meu. Si, pana la urma, fiecare “mamaie” a mea e o parte din ceea ce sunt eu azi.

duminică, 14 aprilie 2013

Inevitabila Primavara

@Internet source
In ultimele zile am avut senzatia ca primavara a devenit ceva inevitabil. Am asteptat-o atat incat aveam impresia ca ne va evita pana la anul. Si totusi, natura explodeaza de bucuria revenirii la viata - copaceii au umplut de parfum si culoarea aleile mohorate, gazele zamzaie ca sa se faca auzite, randunelele si berzele au revenit intr-un final la vatra. Toate conspira la convingerea primaverii sa vina, sa stea, sa ne incante. 
Si pentru ca primavara aduce mereu cu sine sentimente calde, trairi pozitive si speranta, acum ca ne da de stire ca a cam sosit, o imbratisam cu drag si o pastram, cel putin in suflet, un an intreg. 
Nu cred ca exista anotimp mai dorit si mai frumos. Plin de viata si candoare, ne mobilizeaza sa ne trezim din hibernare si ne determina sa ne dorim sa fim mai buni si mai frumosi sufleteste.
Sa ne bucuram deci de primavara si sa o purtam in inimile noastre in fiecare zi!


Thailanda - Piata plutitoare si Tiger Project

A doua zi dupa ce am ajuns in Thailanda, am pornit intr-o calatorie ce a unit 2 obiective turistice pe care doream foarte mult sa le vedem: piata plutitoare si Tiger Project.
Am plecat cu noaptea in cap pentru a ajunge cat mai dimineata la Damnoen Saduak, piata plutitoare situata cam la 100 km de capitala Bangkok.
Am facut insa o prima oprire, ca un bonus, la un lac unde era adusa apa de mare si de unde se obtinea sare. Procesul era foarte simplu si eficient. Pe malul lacului, pe langa saci cu sare puteai gasi si pesti uscati, sarati si conservati ca sa tina cat mai mult.
Unelte pentru sare

La urmatoarea oprire, ni s-a predat o lectie despre cum se face zaharul de palmier. Am vazut fiecare etapa, de la modalitatea prin care localnicii se urca in palmier sa culeaga floarea cea generoasa, la intregul proces manual de prelucrare si am gustat produsul finit. Zaharul de palmier este folosit la scara larga in bucataria thailandeza si da un gust aparte mancarurilor.





Pentru a ajunge la Damnoen Saduak am luat o long tail boat (o barca cu coada lunga care era propulsata de un motor de camioneta). O experienta grozava care ne-a amintit de plimbarile cu barca prin Delta Dunarii, dar plina de culoare locala.

Odata ajunsi pe pontonul principal al pietei, nu am rezistat si am dat iama in bunatati precum clatitele cu cocos sau faimosul durian, regele fructelor thailandeze. Ne-am asezat cuminti la coada pentru a ne urca intr-o barca, de data asta cu vasle, care avea sa ne poarte pe canale cu scopul de a face piata. Este adevarat ca actuala piata plutitoare are un aer turistic si comercial si totusi, inca nu si-a pierdut pe deplin farmecul si functionalitatea initiale. Ce poate fi mai interesant decat sa fii barca langa barca si sa iti cumperi fructe, inghetata sau chiar mancare de la comerciantii plutitori? Traficul nebun din Bangkok este transpus si aici, pe canale. De altfel, de la inceput ti se spune sa nu lasi coatele sa atarne din barca, daca vrei sa le mai ai intregi la final de plimbare.


Barca langa barca

Traffic jam
Am plecat mai departe in calatoria noastra spre provincia Kanchanaburi catre un alt obiectiv pe care doream neaparat sa il vizitam, Tiger Project. Calugari si voluntari din toata lumea incearca sa salveze tigrii asiatici, specie amenintata cu disparitia. Poate ca modalitatea de a intra in contact cu aceste animale pretioase este pur comerciala, dar senzatiile si trairile pe care le incerci cand mangai un pisoi din asta urias sunt fantastice (mai ales pentru un fricos notoriu ca mine). Pentru protectia turistilor adesea neglijenti, se iau foarte multe masuri de precautie, de la obligatia de a nu purta culori precum rosu sau portocaliu, ochelari de soare, sepci, poseta sau rucsac, pana la faptul ca esti dirijat tot timpul de o persoana care lucreaza acolo si pana si fotografiile sunt facute de cineva dintre ai lor. Tigrisorii si ei sunt alesi dintre cei mai blanzi si primesc vizite doar atunci cand sunt la siesta. Prin complex te puteai intalni si cu alte animale mai mult sau mai putin in libertate, precum bivoli, ursi, caprioare, vaci zebu sau porci.
Ma bucur ca am avut ocazia sa facem aceste calatorii in afara capitalei Bangkok pentru ca ne-au oferit experiente cu adevarat deosebite. Am invatat si am trait ceva inedit care ne va trezi mereu amintiri frumoase.







vineri, 12 aprilie 2013

Prima tentativa

Ieri am trimis copilu’ cel mare la balet. Mi-a intrat mie asa in cap ca trebuie sa o mobilizez de mica sa faca lucruri. Sa testam, sa vedem ce i se potriveste… in fine… are extrem de multa energie si trebuie sa o folosim in favoarea noastra… a ei… ba am zis bine “a noastra”!!! Ca pana la urma ce stie ea???
Ea, saraca e obisnuita de mica cu inceputurile precoce ca doar la 1 an si 3 luni am dus-o la cresa. Nu inseamna ca i-a placut sau ca i-a fost foarte bine la inceput. Dar acum, cand ne pregatim s-o “absolvim”, tragem linie si zicem ca a fost o experinta benefica. Asa ca am zis ca tot precoce trebuie sa fie si prima experienta culturalo-sportiva.
In aceasta idee, ieri – mobilizare de forte:  tataie se duce sa o ia de la cresa, paznicul nu ii da voie sa intre ca inca nu e ora 4, tataie ma suna pe mine, eu o sun pe doamna Stela, doamna Stela coboara sa il ia pe tataie, o trezesc, saracutza din somn, o imbraca pana sa apuce ea sa se dezmeticeasca, dar isi aduce aminte ca eu i-am spus ca merge la balet si sta cuminte… in carut ca nu e in stare sa mearga pe jos. Accepta sa mearga si cu metroul, ajung la Eroilor, acolo se intalnesc cu tati si, cand ajung la sala de balet… s-a blocat. Acum, nu zic… si noi parca am trimis-o la Harvard. Emotii, mail-uri, mesaje, telefoane de la mamaie la mami, de la mami la nasa, de la tataie la mami, de la mami la mamaie… si tot asa. Cand rezultatul era de fapt previzibil. Abia are 3 ani si 2 luni. Ea e spirt acasa. In lume nu e salbatica, dar nici foarte tupeista nu e. E oarecum “pretioasa”, asa  cum imi spunea directoarea de la cresa. Si e foarte analitica. Studiaza bine inainte sa inceapa sa se integreze. Plus ca n-o scoti din ritmul ei neam!
Prin urmare lucrurile au stat cam asa:
- primul apel de la tataie:”Sunt niste fetite foarte fitzoase aici. Si mai mari, dar si infipte asa!” Deja am zis ca rezultatul e clar.
- schimb de mesaje: il intreb pe tati “Cum e”. Raspuns sec: “Naspa!” Deja panica!! Cat de naspa?? Ce inseamna naspa?? Vine raspunsul: “Sta lipita de piciorul meu!!!” Si a stat asa vreo 45 de minute.
A venit acasa si am intrebat-o cum a fost. “N-am dansat!”, zice. “De ce?” “Am lidicat o mana si un piciol… da’ n-am dansat!” “Pai de ce?” “Vleau sa mergi tu cu mine!”
Bine mi-a zis!!! Pana la urma ea nu stie ce vrea la varsta asta! Eu vreau sa o trimit, eu vreau sa faca si sa dreaga. Da, e normal sa o indrum si s-o mai si imping de la spate, dar pana la urma trebuie sa fie si ea pregatita. Plus ca are firea ei… pe care e posibil sa o mai putem slefui. Dar de schimbat… nici nu stiu de fapt daca vreau sa o schimb.
Asa ca... am incercat, n-a iesit! N-a iesit acum! Dar nu ma dau batuta. O mai urmaresc, o mai intreb, ii mai dau timp si incercam din nou. Asta si/sau altceva.

marți, 9 aprilie 2013

Inca o incercare!

Hai, Primavara!!! Nu ne mai lasa atat sa asteptam! Macar sa tii pana in iunie si apoi vara pana in noiembrie! :)

Uite ce bine iti statea acum 3 zile:

duminică, 7 aprilie 2013

Prima mea brosa handmade

Ca sa ne intelegem de la inceput, mie nu imi place sa cos :) ! Si cum, cui pe cui se scoate (era sa zic "coase"), precum si datorita faptului ca m-am decis ca e momentul sa invat ceva nou, plus ca sunt innebunita dupa accesorii, am luat taurul de coarne si mi-am comandat fetru, ate, ace de cusut, foarfeca, pistol de lipit, dar si nasturi simpatici si ace de siguranta pentru brose. Mi s-a parut ceva foarte natural sa incep cu acest tip de accesoriu, eu am o adevarata colectie de brose si evident niciodata nu mi se par suficiente (cred ca acelasi lucru l-as putea spune si despre esarfe, cercei si coliere de cele mai multe ori cu valoare sentimentala si de mare efect chiar daca nu se masoara in carate).
Aceasta prima brosa este departe de a fi perfecta (deja mi-am facut autocritica), dar pentru mine este primul semn ca pot sa fac cu drag ceva ce de principiu nu imi placea. Am trisat putin ca sa capat curaj si am folosit forme pre-taiate de fetru pe care le-am cusut laolalta tinute fiind de un nasture. Am atasat un ac de siguranta special si gata!
Marturisesc ca m-am distrat si acum imi pun creativitatea la incercare gandindu-ma deja la noi modele!



joi, 4 aprilie 2013

Privind in jur asa...

... cate putem invata! Acum doua zile am fost la control la pediatrie. Asteptam cu pitica mea sa intram in cabinet. Stateam amandoua de vorba pe canapea. :) In momente din astea nu prea realizam ce se intampla in jurul nostru. Dar… e cineva care poate trece cu vederea un VIP care isi face aparitia intr-o incinta/incapere sau ce-o mai fi ea?

Nu, nu e vorba de un VIP in adevaratul sens al cuvantului, ci de unul prin atitudine. Vorbesc despre o doamna de vreo 40 de ani, sau cel putin cam atat ii indica fata, supla, foarte bine imbracata, care vorbea la telefon intr-un mod foarte afectat… probleme de afaceri foarte importante de buna seama. Copilul, un baiat la vreo 7-8 ani, mergea in urma ei. S-a asezat pe un calut de plastic si si-a indreptat privirea spre ecranul televizorului. Logic! Copiii cred ca simt atractie automata in fata desenelor animate. Ignorare mama-copil reciproca timp de cateva minute… fiecare cu treaba ei/lui. Apoi mama a intrat lenes in cabinetul doctorului. Si-a lasat geanta, haina… culmea si telefonul!! Si si-a dat seama ca ii lipseste copilul. S-a intors in usa si l-a strigat. El nu a reactionat. A 2-a tentativa a fost deja: “Mai, baiatule tu esti lovit??”. Pe mine chiar m-a lovit in moalele capului. Mi s-a parut dur si urat. Copilul insa in continuare nu reactiona. Si mi s-a parut grav! Nu neaparat modul de adresare, cat faptul ca probabil baietelul ala era deja obisnuit cu astfel de formulari si devenise imun la ele. Avea o fata atat de impasibila!! Probabil ca intr-o oarecare masura de vina erau si desenele. Si Arina mai ramane uneori absorbita in lumea lor si nu-mi raspunde sau mai ignora. Dar cum sa ii spun ca e “lovita”? Ca ar intelege ea din asta? In plus, in urma unei alte ne-reactii, mama cu pricina a mers direct la pusti si l-a apucat de un brat, apoi l-a tras cu forta. Impresia mea a fost ca el ii incurca in mod clar programul, ca ea nu avea nici o grija fata de el… oare nu era nici bolnav?? Sau de ce l-o fi adus acolo?! Ca la 7-8 ani mai rar controale de rutina!

Nu e usor sa cresti un copil. Dimpotriva! Necesita multa atentie, rabdare, timp… si mai ales iubire. Si nici nu ar trebui sa judecam alti parinti pentru ca facem greseli cu totii. Dar totusi… mai bine m-ar creste si m-ar invata copilul pe mine decat sa il tratez eu asa.

miercuri, 3 aprilie 2013

Din putul gandirii

N-o sa spun lucruri nemaispuse si nemaiauzite si nici nu ma dau eu mare desteapta ca as fi inventat roata. Sunt lucruri de bun simt pe care cu totii le stim. Uneori insa uitam sa credem in ele si uitam sa le folosim in favoarea noastra. Pentru anumite persoane, or sa se recunoasca ele singure negresit, reamintesc urmatoarele, in ordine pur intamplatoare:

- bataliile mari se pierd, in general, nu din cauza inamicilor, ci din cauza propriilor noastre persoane. Daca nu avem incredere in abilitatile noastre, daca nu stim ce meritam si unde vrem sa ajungem, incepem totul cu mari dezavantaje. De-asta cred ca, pana la urma, e corect sa spunem ca avem de luptat infinit mai mult, poate chiar zilnic, cu noi insine – cu temerile si slabiciunile noastre, cu traume si sechele, cu tentatiile si increderea pe care o acordam mai degraba altora.

- "nu exista nu pot, exista nu vreau” – asta mi-a repetat mama toata copilaria. Si e adevarat, nu? O fi vorba de soarta, o mai fi vorba si de noroc, dar, pana la urma, depinde de noi daca renuntam sau nu. E normal sa avem si esecuri, sa ne inselam, sa fim dezamagiti, sa suferim … toate sentimentele sunt normale pentru ca oameni suntem… cum se spune! Dar de ce sa cautam scuze si pretexte, de ce sa ne ascundem in spatele sentimentelor? Pentru ca e mai sumplu? Posibil! Dar nu suficient! Si nici benefic.

- n-ar trebui sa ne lasam torturati de regrete. Regretele sunt o pierdere de timp si energie. Timp si energie pe care le-am putea folosi din plin la gasirea de solutii – solutii de a merge mai departe, de a ne reveni, de a face schimbari, ba chiar de a o lua de la capat.

- n-ar trebui sa ne pierdem timpul cu invidii. Daca cineva poate ajunge sa isi indeplineasca un vis, oricine poate. Cred ca oricine poate ajunge sa faca orice atata vreme cat se foloseste de vointa, perseverenta, daruire, implicare, atata vreme cat nu isi incalca principiile si valorile.

- e ok sa gresesti, dar nu e ok sa te umiliesti. E ok sa acorzi incredere, dar nu sa iti pierzi demnitatea. E ok sa pierzi atata vreme cat nu te pierzi pe tine.

Pentru toate prietenele mele minunate, frumoase, puternice, sufletiste, destepte… Puteti fi orice va doriti voi sa fiti. Meritati totul si n-ar trebui sa lasati pe nimeni sa va faca sa simtiti contrariul.

marți, 2 aprilie 2013

Raw vegan pe intelesul tuturor - Interviu cu prietena noastra Doina

@ Internet source
Draga Doina, te-am invitat la Cafeneaua noastra, la o ceasca de cafea cu ganoderma,  ca sa ne povestesti despre raw veganism - habar nu am daca exista vreun termen echivalent in limba romana si care sa nu sune inspaimantator, dar mai toata lumea a auzit despre asa ceva.
In mintea noastra e ceva la limita intre fitza si super fancy, motiv pentru care am decis ca meritam sa aflam parerea cuiva direct implicat si care stie cu ce se mananca asa ceva (la propriu :)).
Multi dintre noi ne dorim sa avem in jur persoane cool care reprezinta de multe ori completarea noastra - ceea ce nu am putut sau nu am avut curajul sa ajungem: iubitorul de sporturi extreme, amicul gay, prietena de culoare, exploratorul si tot asa. Mie una mi s-a parut foarte tare sa cunosc pe cineva care a imbratisat zi de zi dieta raw vegan, chiar daca nu cu caracter exclusiv.

Ideea de baza a discutiilor pe care le purtam la Special Guest este sa invatam unii de la altii, sa ne informam, sa extragem ceea ce ne reprezinta cu adevarat si nu in ultimul rand, sa scapam de ideile preconcepute.

De aceea te-am invitat Doina, ca sa auzim povestea ta, sa invatam ceva din ea si de ce nu, sa ne inspiri.

C.V.: - Doina, dincolo de definitiile pe care le gasim pe net, ce reprezinta pentru tine acest tip de dieta? Poti spune ca e un stil de viata?
D.: Da, poate deveni un stil de viata… fie ca vrei, fie ca nu vrei … Pentru mine cel mai important aspect este cel legat de sanatate. Cred cu tarie in beneficiile unei astfel de diete pentru sanatate, desi eu nu sunt cel mai bun exemplu. Eu incerc sa mananc cat de mult raw vegan dar nu reusesc 100%... 

C.V.: - De ce raw vegan? Cum a inceput totul?
D.: Totul a inceput cam acum 2 ani. Renuntasem la carne de foarte putin timp si cautam pe net o reteta de supa de rosii. Fiind undeva in luna aprilie, mai greu cu rosiile autentice. Dar am gasit o reteta cu rosii uscate si un link catre site-ul de unde se puteau cumpara. Asa am ajuns prima data pe blogul Andreei Lazarescu, si de atunci lucrurile s-au legat... Apoi am descoperit si alte bloguri foarte bine documentate, cum ar fi cel al Oliviei Steer.

C.V.: - Cum se impaca restul familiei cu o astfel de dieta? Stiu ca ai un baietel minunat si stim cat de tentati sunt copiii din ziua de astazi sa se infrupte din junk food si alte nebunii de genul. Cum ai procedat fata de el?
D.:  Nu am impus aceasta dieta in familie. Au preluat doar ce le-a placut. Mi-am propus sa avem dimineata hrana vie, toti, iar pentru copil sa inlocuiesc dulciurile obisnuite cu cele raw vegan. Am reusit sa ii mai trec pe lactate de capra sau deloc. In rest, ei consuma si carne, eu doar ma asigur ca au si ceva “viu” langa . Dar surpriza mare a fost cand dupa o perioada nu au mai vrut sa consume carne.

C.V.: - Eu una sunt foarte curioasa ce mananci tu intr-o zi absolut normala, dimineata, pranz si seara. Cum ziceam mai sus, nu ai o relatie exclusiva insa cu acest tip de dieta.
D.:  In general incep ziua cu 2 pahare de apa calduta cu lamaie sau fara, apoi un suc de legume sau fructe simple daca nu am timp de suc. La birou apar tentatiile dulci de dimineata la ceai/ cafea iar daca e vreo praji buna in zona nu prea rezist. La pranz mananc obligatoriu o salata plus ceva (peste/ oua/ lactate de capra/ diverse legume/ seminte). Pana aici toate bune. Dar pe la ora 4 pm apare criza de dulce si daca nu am ceva de acasa (mix de alune si fructe uscate, prajituri de casa) se rupe filmul... si incerc sa aleg variante cat mai putin “daunatoare”, cum ar fi ciocolata neagra sau gaufre bio, dar oricum este un dulce din comert. Sunt si zile bune (ca cea de azi ) cand nu simt nevoia de dulce chiar daca este ora 4pm si mananc fructe in schimb. Imi place mult mierea combinata cu nuci si goji – pentru mine este un desert ideal si ma straduiesc sa il am la birou.
Seara prefer sa mananc o salata cu avocado (pentru proteine), branza/ iaurt din lapte de capra crud, sau ceva cald, in special pe perioada de iarna (paste cu legume, legume la cuptor…). In general e ceva usor.
@ Internet source
C.V.: - Iti este greu vreodata, cand iesi in oras sau in concediu, din perspectiva faptului ca alimentatia ta este diferita sau te adaptezi cu usurinta?
D.: La inceput imi faceam probleme cand ieseam in oras dar acum m-am obisnuit. Ma adaptez foarte usor pentru ca gasesc intotdeauna solutii rezonabile: fie o salata sau o supa crema de legume, fie o prajitura buna pe care o savurez fara regrete .
Mi-am propus sa nu fac eforturi sau sa ma abtin pentru ca, pe termen lung, la mine nu functioneaza. Daca imi e pofta de ceva, gust. Nu sunt in stare sa tin o dieta. Motivatia trebuie sa fie “interna”, altfel …
In concediu m-am obisnuit sa plec cu niste rezerve de seminte/ nuci/ fructe uscate si bineinteles fructe daca exista posibilitatea sa nu gasesc acolo, plus avocado care ma salveaza chiar si in varf de munte fiind foarte consistent si gustos. Dar nu-mi fac niciodata probleme legate de mancare. S-a dovedit a fi mult mai simplu decat parea la inceput.
Sunt si situatii amuzante, cum ar fi cele cand iesim la “gratar” cu prietenii , dar am invatat sa ma bucur si de astfel de momente. Este alegerea mea ce mananc dar respect faptul ca sunt persoane care pot avea o alta parere.

C.V.: - Am auzit ca faci un cheesecake si o ciocolata raw de exceptie. Share-uiesti si cu noi retetele?
D.: Dulciurile sunt un subiect tare drag mie. Imi place foarte mult sa le pregatesc eu desi imi pare rau ca nu am timpul pe care mi l-as dori sa ma ocup de asta. Cheesecake-ul este preferatul fiului meu si este chiar foarte simplu. Reteta este a Oliviei Steer si poate fi gasita pe site-ul ei: http://oliviasteer.ro/category/rawntzi-zdrawntzi/
Pentru ciocolata raw sunt foarte multe optiuni. Eu am preferat o varianta cu avocado pentru fiul meu, dar orice varianta raw este net superioara celor din comert.

Ciocolata raw - reteta folosita de mine:
Ingrediente: - 4 lingura ulei de palmier sau ulei de cocos (preferabil untul de cocos raw)- 1 avocado copt- 1 cana de apa (sau mai putin)- semintele de la ½ pastaie de vanilie - 3 linguri de miere (daca vrei mai dulce pune 4 lg)- 1 mana migdale macinate grob- 75 g cacao pudra raw (sau mai putina daca nu iti place ciocolata amara)
Preparare: Se pun toate ingredientele in blender si se mixeaza pana rezulta o pasta mai grosuta, nu foarte tare insa nici foarte fluida.
Se ung cu ulei de floarea soarelui (sau de rapita) formele de bomboane (sau o tava sau chiar formele pentru gheata) si se toarna compozitia in ele. Se niveleaza si se da la congelator pana se intareste.
Au un gust incredibil de cremos, datorat fructului de avocado insa sunt si ferme precum ciocolata normala din cauza uleiului de palmier. Incredibil de gustoasa! Va garantez ca veti uita rapid ciocolata din comert!
Truc: – puteti pune in compozitie si nuci zdrobite mai marunt sau stafide.

Ar mai fi un tort care a placut foarte mult familiei mele si pe care il recomand din tot sufletul – tortul Teo: http://bucuriebunastarehrisca.blogspot.ro/2010/03/tort-teo.html.

Mai am o reteta preferata de pate – Not tuna pate: foarte gustoasa si usoara in acelasi timp, foarte apreciata de ai mei: http://www.youtube.com/watch?v=HK4EdmliApM
Cum nu am retete proprii, o sa iti dau niste link-uri tare dragi mie si care pot fi de ajutor pentru cineva interesat de dieta raw vegan. Retetele sunt extrem de variate!
http://thecucchiaio.wordpress.com/cea-mai-mare-carte-cu-retete-raw-vegane/
http://bucuriebunastarehrisca.blogspot.ro/2011/03/carte-de-bucate-raw-vegan-vegetarian.html
http://rawveganjoy.ro/wordpress/
http://learnrawfood.com/blog/
Si un site recomandat in special pentru aparatura http://www.beorganic.ro/

C.V.: - Aceasta maniera de a manca, eu personal, o vad facand parte dintr-un intreg, toate conducand la o viata echilibrata. Prin ce alte modalitati completezi raw veganismul?
D.: Eu cred ca alimentatia este doar o componenta (poate cea mai usoara), care poate ajuta cumva la atingerea unui echilibru interior, dar in cazul meu este nevoie de mult mai mult pentru a ajunge la ceea ce as putea numi o “viata echilibrata”…. Cred ca fiecare are insa propria lui perceptie vis-à-vis de ce inseamna o viata echilibrata.
Si ca sa iti raspund la intrebare – eu personal incerc sa ma regasesc pe mine si sa ma accept asa cum sunt, cu bune si mai putin bune. Ma ajuta foarte mult copilul meu de la care invat in fiecare zi.
Cititul a fost de cand ma stiu una din placerile mele, un timp doar al meu cu mine... si ma ajuta enorm, ma imbogateste sufleteste.

C.V.:  - As vrea sa te rog sa transmiti un mesaj cititorilor nostri, ceva ce crezi tu ca i-ar face mai informati, mai bogati sau pur si simplu mai liberi de baierele a ceea ce am fost invatati de catre familie si societate.
D.:  Vreau sa impartasesc un gand/ o idee sau nu stiu cum sa ii spun care mie realmente mi-a schimbat viata, apropos de cliseele in care uneori suntem blocati, cum ar fi acela ca “TREBUIE” sa facem x sau y.

Intotdeauna avem de ales. Iar daca alegi sa faci ceva, atunci e important sa faci cu drag - indiferent despre ce este vorba: servici, spalatul vaselor sau altceva. Fiecare moment este o parte din viata noastra si nu se merita sa o irosim. Chiar si in situatiile in care nu ne place ce facem, pentru ca sunt si astfel de situatii, putem alege sa facem cu drag.