marți, 25 octombrie 2011

Prajitura din 23

Estetic vorbind, revista castiga... are si autograful Arinei! Dar la gust a mea e imbatabila! Pentru ca nu am folosit budinca la plic (dupa indicatii), ci am facut crema mea preferata de lapte - 1 pachet de unt si o cana de zahar puse la topit pe foc, 5 linguri de faina se adauga apoi si 1 litru de lapte. Se lasa la ingrosat... si iese dulce si destul de multa! Restul e chestiune de asamblare si de avut rabdare cu lasatul la rece cateva ore bune.


miercuri, 19 octombrie 2011

Lumea in care traim II

Am momente in care ma copleseste. Cum naiba s-o mai scoatem la capat cand nimic parca nu mai e cum ar trebui sa fie? Facem pace cu armele si ne aparam lovind. Ne bucuram de suferinta altora si suferim daca ei se bucura. Invocam linistea urland si inghitim in tacere cand ar trebui sa ne strigam drepturile. Siguranta ne e nesigura, bajbaim chiar si in lumina, iar intunericul ne orbeste. Continuam atunci cand ar trebui sa ne oprim si ne poticnim cand drumul e lin. Nu ne intelegem pe noi insine, dar avem impresia ca ii stim pe ceilalti si putem simti in locul lor. Judecatile sunt strambe, dreptatea e nedreapta, minciuna se dovedeste adevarata, curajosii sunt de fapt lasi si ipocritii se dau sfinti. Credinciosii sunt cei care hulesc mai tare, iar sperantele dezamagesc. Prieteniile sunt false, de conjunctura, iar iubirile duc la ura. Ajutorul nu vine niciodata de unde te astepti sau de unde il ceri, iar sansele pot avea preturi enorme. Scapi fara sa crezi ca ti se cuvine si apoi platesti inmiit. Muti muntii si te rastoarna o piatra, construiesti ani si te doboara o clipa.

Ce-mi scapa? Care e sensul? Care e normalul? Ce e ala normal pana la urma?

marți, 18 octombrie 2011

Lumea in care traim

Nu suport rautatea, in special pe cea gratuita. Ma scot din sarite cei care cred ca le stiu pe toate si care se baga in seama sa dea sentinte, de cele mai multe ori fara sa fie complet in cunostinta de cauza. Sunt indignata de numarul mare de specialisti si experti din jur care de fapt nu sunt altceva decat simpli emitatori de aberatii subiective. Ma ingrozeste atitudinea categorica a celor care nu vad decat in alb si negru si mi-e pur si simplu imposibil sa inteleg cum pot unii judeca, cum pot acuza, cand niciodata nu te poti pune in locul altcuiva si cand niciodata nu poti stii cum reactionezi chiar tu in anumite circumstante... sau ce te asteapta chiar pe tine dupa colt. Ma termina nervos cei care vorbesc doar pentru ca le place sa se auda vorbind si pentru ca au o imagine de sine hiperbolizata... si dau in altii pentru ca e simplu si obtin si senzatia de putere. Ii detest pe arogantii care se cred invincibili, pe agresivii care rezolva orice lovind cu fapta sau cuvantul, pe cei care se bucura de raul altora. Ii compatimesc pe cei care nu iarta pentru ca au impresia ca niciodata nu au nevoie de iertare, dar mi-e teama de cei care nu invata din greseli, care nu regreta, nu se caiesc. Mi se pare josnic sa lovesti oamenii cazuti pentru ca nimeni nu e mai presus de nimeni si de nimic si pentru ca, fie ca din soarta, destin, justitie divina sau ce-o fi ea, roata se cam intoarce. Si n-ar trebui sa ne incarcam si sa ne pangarim sufletele cu atata usurinta, ar trebui sa deschidem ochii, sa avem rabdare sa intelegem, sa luam partile bune pe cat posibil, sa salvam ce se poate salva, sa nu dam sanse raului sa ia amploare, sa minimizam suferinta, sa fim umani, sa construim si nu sa distrugem.

luni, 17 octombrie 2011

De pe bloguri adunate

Alta duminica, alta zi de gatit. Am o lista de bloguri care ma inspira si iau retete de acolo. Le adaptez pentru ca ba nu am toate ingredientele, ba nu-mi plac toate si le inlocuiesc cu variante mai ok pentru mine, ba nu-mi iese gramajul pentru ca, daca folosesc cantarul meu de bucatarie, imi iese aluatul prea gros sau crema prea dulce. Oricum sunt un mare fan al celor care gatesc cu placere si dau si retetele mai departe... ba pun si niste poze de te innebunesc de pofta!

Deci ieri am facut chiftelute, sarmale, peste prajit cu mamaliga si usturoi si mai ales...

... eclere cu crema alba. Si crema chiar a iesit buna!!



si prajitura cu iaurt si cocos:



Pozele nu au iesit chiar bine, dar la gust incep sa ma specializez.

duminică, 16 octombrie 2011

CHINA - Jurnal de calatorie (v)

Guangzhou
Acest oras este capitala Cantonului si o zona aparte. Este “orasul florilor”. Aici in sud, oamenii sunt curiosi si prietenosi. Mai toata lumea vrea sa faca poze cu tine pentru ca esti, probabil, o ciudatenie.
Am vizitat insula Shamian, o oaza unde britanicii si francezii si-au construit locuinte si cladiri pe gustul si stilul lor.
Orice cladire sau edificiu este mandria orasului, asadar Templul Familiei Chen sau statuia celor 5 capre trebuie vizitate.
Bucataria cantoneza este ciudatica fata de ce mancasem pana acum si cu exotisme precum supa din gaina de matase care are pielea si carnea negre si care se spune ca este benefica pentru sanatate.
Aici in sud se mananca si carne de pisica, dar aceasta “delicatese” nu se gaseste pe toate drumurile.
Am mancat aici insa si ceva mai normal, respectiv castane coapte. Nimic mai banal poate si totusi au fost cele mai gustoase si mai carnoase castane pe care le-am mancat vreodata. Nice memories :) .


Hong Kong si Macao
Alt tren de mare viteza, alta gara SF-ista, alta destinatie.
Am ajuns in Hong Kong si inca de pe drum incepea sa se vada diferenta. Oameni de afaceri, cu prestanta si buni vorbitori de engleza ne-au insotit pe aceasta distanta.
Am circulat pe partea stanga a drumului. Hong Kong, desi nu avea stralucirea Shanghaiului ne-a impresionat probabil in special pentru influenta englezeasca. L-am clasat pe locul 3 in topul preferintelor mele din aceasta excursie.
Ne-am petrecut urmatoarea zi in Macao, care s-a aflat acum ceva vreme sub ocupatie portugheza.
Paradis al cazinourilor si al cumparaturilor, Macao este o zona foarte dezvoltata si in continua dezvoltare.
Statuia zeiteii Guan Yin strajuieste orasul.
Oamenii sunt calzi si parca au imprumutat ceva din spiritul si atitudinea portughezilor.
Ne-am intors in Hong Kong care ne-a impresionat inca o data.
Am urcat sa vedem panorama deosebita oferita de Victoria Peak si am coborat ca sa admiram cu invidie pe cei care faceau plaja sau surfing in Repulse Bay.
Aici toata lumea traieste bine, chiar si cei fara mari posibilitati. Intrebati daca au resimtit criza au marturisit cu bucurie ca tara mama, China, a avut grija de ei.
Aici engleza este la ea acasa si comunicarea este foarte facila. Am luat masa la/pe un restaurant plutitor la care am ajuns cu o barcuta. Cea mai interesanta masa am avut-o aici sau poate doar m-am lasat influentata pentru ca ni s-au servit creveti (preferatii mei) preparati in diverse modalitati dar toate extrem de delicioase.
Paradis pentru amatorii de shopping, aici gasesti orice, de la electronice de ultima ora, la piata de produse contrafacute. In Hong Kong nu se plateste TVA.
Am plecat si de aici cu promisiunea de a reveni.
Acum, la cateva saptamani dupa intoarcerea acasa ma gandesc cu nostalgie la aceasta excursie care mi-a deschis pofta de a explora Asia si care mi-a conferit confort si echilibru.
Acesta din urma cred ca este cel mai frumos dar pe care l-am primit, prin invatare, de la chinezi.

















marți, 11 octombrie 2011

Supa chinezeasca

M-am inspirat de la fata locului, de la o supa mancata in indepartata China.

Cel mai probabil nu am putut identifica 100% reteta originala, dar, m-am apropiat destul de mult de ea ca savoare.

Ca si ingrediente am folosit "o baza" pentru supa de legume: morvov, telina, pastarnac, ardei gras, ceapa. Am fiert toate aceste legume pentru a-si lasa toata aroma si vitaminele. Am adaugat sare si piper.

In pararelel am fiert si taitei de orez.

Dupa ce legumele au fiert bine, le-am scos si cu zeama inca clocotind am pus ciuperci (champinioane) taiate foarte subtire care au fiert pret de cateva minute. Am adaugat taiteii de orez, am luat oala de pe foc si am pus patrunjel si chivas (merge si ceapa verde) tocate marunt. Cantitatile sunt dupa gust.

Este delicioasa, sanatoasa si se face super usor!

luni, 10 octombrie 2011

Am fost la Salonul Auto Bucuresti - 2011

Sambata am fost la Salonul Auto Bucuresti de la Romaero si uite cam ce am vazut:















Mini-Picasso la 1 an si 8 luni

Am cel mai zbanghiu copil! In 2 ore de cand am ajuns acasa de la cresa, a reusit sa se scrie pe ambele maini cu pixul de nu mai gasesti locsor liber, mi-a restartat programul masinii de spalat de 3 ori, si-a prins parul in rotile invartitoare ale unei masinute... si n-a fost chip sa il mai descurc, ci am taiat 2 suvite in urletele ei ca, deh, tot eu eram de vina, iar acum ii explica unui prieten imaginar, aratand cu degetul, ceva despre un "eletant". Iar prietenul cred ca e mai degraba prietena si de buna seama nu intelege pentru ca ii spune si "pucea". Nu trebuie sa mai spun ca locurile preferate sunt pe gresie - intinsa, cu totul in lighean sau pe masuta si pe orice cutie ii mai iese-n cale - in picioare. Daca nu am avut probleme cu inima pana acum, clar or sa-mi creasca!

Uit de toate insa pentru ca am langa mine si prima ei opera de arta. Mi-au dat de la cresa la plecare si minunatia la care a lucrat ea azi. Pai sa nu te topesti?!?! Si e mov, da?? Ca nu degeaba i-am tot explicat eu ca e in trend!

Activitate de duminica

Ieri a fost zi de gatit. Cu frigul si ploaia de afara, nu aveam chef nici de asta. Dar m-am apucat, si ceva a dus la altceva si cica am facut bunatati pentru copil, dar copilul prefera painea goala. Asa ca ofer:

Pasta de avocado cu rosii si patrunjel:



Pateuri cu sunca si cascaval:



Clatite cu pui si marar:



Pilaf cu carnita de pui (ne-gras):



Briose cu scortisoara, cocos, stafide si migdale:



Astept musafiri pentru ca vremea urata abia a inceput. Si daca o sa continuu asa, la primavara o sa fiu de nerecunoscut!

Despre prietenie

Prietenia de la job este una dintre formele des intalnite ale acesteia (clasificarea imi apartine).

Pe la fiecare serviciu pe care l-am avut, am reusit sa imi fac prieteni.
Ciudat, as spune, eu fiind antisociala prin definitie. Totusi, exista persoane cu care esti pe aceeasi lungime de unda de la inceput si faptul ca lucrati impreuna nu face altceva decat sa alimenteze si sedimenteze o frumoasa relatie.
Aproape de fiecare data, decizia de a-mi schimba job-ul a fost influentata sau amanata pentru ca imi era nu stiu cum sa imi parasesc colegele.
Cel mai dragut a fost, cand, in mai multe dati, ne-am luat talpasita cu toatele, schimband angajatorul si asa, deodata, sentimentul de vina ca iti lasi prietenele singure dispare, chiar daca fiecare a apucat-o pe drumul sau.
Dar tocmai aici devin lucrurile frumoase. Fiecare fiind cu drumul sau, avem mai multe de povestit, de barfit si disecat. Si chiar daca nu ne vedem zi de zi, este tare distractiv sa depanam amintiri despre locul care ne-a unit sau povesti despre ceea ce facem mai nou.
Este un sentiment tare, tare placut, sa stii ca in fiecare loc pe unde ai trecut si ai muncit, cel putin un suflet a vazut lucrurile la fel ca tine, a simtit si a trait la unison cu tine.
Nu o sa uit niciodata cand lucram sambata si internetul era un lux chiar daca eram intr-un palat, cand ne faceam salata si cappuccino in vila din Dorobanti sau cand stateam pana la 10 noaptea sa pregatim dosare. Toate sunt amintiri frumoase care ma fac sa ma bucur tare mult pentru ca sunt atat de castigata sa am astfel de prietene!

duminică, 9 octombrie 2011

Yummy!

Ziceam acum ceva vreme de o postare despre dulciuri. Nu stiu daca sunt experta, dar mananc multe... respectiv in fiecare zi inca de la micul dejun... sau in loc de micul dejun. Fara ceva zaharos de la prima ora sunt tafnoasa si fara energie. Asa ca am provizii sau improvizez. Si sunt si pretentioasa.

Nu-mi plac cele foarte dulci si siropoase. Asa ca in Grecia nu-mi amintesc sa fi savurat ceva... in afara de Frappe-ul cu inghetata. Nici baclavalele si cataiful turcilor nu m-au atras. Au un rahat foaaaaaaaarte bun ei in schimb. Si stiu si sa isi prezinte si sa isi vanda marfa.



Nedulci, dar parca in extrema cealalta au fost experientele libaneze. Astia sunt cam budincosi. Mie imi plac budincile, dar Osmalia pe care am mancat-o eu avea o fidea prea prajita, iar budinca de ziceam era complet fada. Kahtalia e o variatie pe aceeasi tema, salvata oarecum de un sirop, nuca si fistic. Dar la un restaurant libanez clar nu m-as mai duce pentru desert.





In Italia e dementiala inghetata. Si briosele pe care le-am gasit peste tot pe la Autogrill-urile de pe autostrada. Tiramisu e deja prea banal... si nici nu stiu cat de des il fac italienii pana la urma. In schimb, vitrinele magazinelor de dulciuri din Venetia te fac sa lesini de pofta... sau sa iti cumperi mult mai multe prajituri decat ai putea manca in 2-3 zile. Medovnik e o prajitura ceha - nu am fost la ea acasa, sper sa ajung, dar am gustat-o prin alte parti. E buna. La fel, cel mai bun strudel cu mere si sos de vanilie l-am mancat undeva langa Zurich. Deci nu in tara de bastina... dar strudelul pana la urma a devenit cam de pretutindeni.

Ideea e ca am mancat diverse prin alte tari sau pe la tot felul de restaurante. Si cele mai bune prajituri mi se par tot astea de-acasa, fie ca au ele alte origini sau nu. Preferata mea ramane si dupa atatia ani Alba-ca-zapada, crema de vanilie as pune-o la toaaaaate dulciurile, iar tortul in nici un caz nu e numai pentru aniversari si nunti... dar sa nu fie de ciocolata.

Si tot in materie de preferinte - eclerul cu cafea de la Chocolat, placinta cu mere si inghetata de la Thalia, cea cu dovleac de la Taverna Sarbului, tortul de mere de la Hanul Berarilor, tortul cu crema de vanilie si fructe de padure de la Shogun... si abia astept sa mai descopar si altele!

Teatru si nu numai

Vineri seara si "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" Grea piesa, mai ales dupa o saptamana istovitoare. Dar se joaca cu sala plina... si m-a facut sa ma gandesc asa un pic ce s-o fi intamplat cu "Dansez pentru tine". :)

Lasand gluma la o parte, si Emilia Popescu, si Banica, si actrita tanara care interpreteaza o gasculitza naiva, toti isi joaca rolurile foarte bine... nu si celalalt personaj masculin care e ok, dar nu suficient de interesant. Si nu e vorba deloc de comedie (chiar daca e Teatrul de Comedie, chiar daca numele astea de mai sus te fac sa te gandesti in primul rand la comedie), decat de limbaj pe ici, pe colo. Asa mi s-a parut mie - foarte trista piesa, foarte triste personajele, foarte trist gustul care iti ramane la final. Cred ca mai conteaza si starea in care esti... si locul pe care il ai in sala pentru ca, prin spate cel putin, exista riscul sa nu auzi chiar toate replicile. Dar per ansamblu e o piesa buna si grea, dramatica, sa fiu mai inteligenta - merita vazuta, in conditiile in care cauti ceva mai complex, mai psihologic, mai cu substraturi care au nevoie de un pic de efort pentru a fi intelese. Daca o privesti superficial, o vezi degeaba.

Eu recunosc ca nu am avut destula rabdare. Oboseala imi era mai puternica. Nu am adormit, ba chiar am fost atenta, dar mi-a prins tare bine "inghesuiala" de dupa de pe Lipscani, fie ea si cu aer de ex-dorobantism imbinat cu "Meciul de fotbal e mai interesant la terasa si la bere ca asa poate ne consolam ca suntem varza mereu". Si m-au mai "ridicat" ceva si limonada si planurile pentru Atena... si am eu niste prieteni asa care ma binedispun mereu!

Hai ca dau dintr-una intr-alta!! Tocmai am vazut o reclama ca reincepe megashow-il "In puii mei". Doaaaaamne fereste!! Oribil!! Chiar ca vine sfarsitul lumii!!!

luni, 3 octombrie 2011

Week-end

Ce inseamna sa ai un week-end bun? Sa te odihnesti? Sa te plimbi? Sa petreci timpul cu cei dragi? Toate astea la un loc si multe altele? Sa fie soare si cald? Sa faci o prajitura sau sa poti manca una ca exceptie de la regimul pe care il incepi intotdeauna de luni? Sa te plimbi cu bicicleta? Sa te uiti la filme o zi intreaga? Cred ca sunt foarte multe posibile raspunsuri, ciudat e insa ca mai mereu ne concentram pe faptul ca a trecut week-end-ul si nu pe ceea ce ne-a adus acesta.

Uneori nu apuci sa faci in week-end mare lucru sau, cu alte cuvinte, faci ceea ce e urgent si nu ai putut face in timpul saptamanii. Si e un pic enervant daca iei asta ca pe o irosire de timp pretios. Pentru ca in timpul saptamanii foarte rar poti sa faci ceea ce nu ai apucat in week-end. Si atunci amani pe week-ul urmator si pana atunci poate se strang altele.

Pentru mine, la fel de groaznica precum senzatia de luni dimineata e cea de duminica seara. Doar ca mai poate fi indulcita un pic de satisfactia unui week-end bun. Si sunt surprinsa sa constat ca week-end-ul care tocmai s-a incheiat pentru mine a fost unul bun pana la urma. Nu a fost marea evadare spre recreere pe care o planuiam, dar am facut multe lucruri. Asa ca week-end bun poate sa insemne si mers la coafor (si, ca sa se inteleaga, urasc sa stau acolo 2,3 uneori si 4 ore!), facut cumparaturi (si asta urasc sa o fac in week-end de obicei pentru ca nu am rabdare sa conduc si caruciorul printre alte zeci de carucioare), culcat devreme si trezit mai tarzior (asta e mereu la mila copilului :)), luat cauciucuri de iarna (desi nu am agreat deloc suma uriasa pe care am dat-o in schimbul lor!), spalat cainele, spalat masina (asta deja era un must dupa luni intregi de imbacsire), facut curat in curte, spalat garderoba de gradi, copt cateva pateuri si mai ales plimbat in parc (o raritate, ciudat sau nu!) si mancat o prajitura buna in compania unor oameni dragi pe care nu apuc sa ii vad pe cat de des as vrea.

Week-end-urile productive sunt week-end-uri bune! Doamne ajuta sa fie si saptamana asta care incepe pe masura!

duminică, 2 octombrie 2011

CHINA - Jurnal de calatorie (IV)















Xian
Acesta este un oras de poveste, insotit de legende si multa istorie. Capat estic al Drumului Matasii, gazduieste in zona limitrofa mormantul imparatului Qin Shi Huang care a ordonat din timpul vietii sale constructia acestui edificiu care, nici pana in ziua de astazi nu a fost deschis. In jurul acestui mormant graviteaza alte constructii, din care cavalerii de teracota sunt cei mai cunoscuti. Imparatul dorea sa se insoteasca si dupa moarte de ceea ce a avut parte si in timpul vietii. Se spune ca la moartea imparatului au fost omorati toti cei ce faceau parte din curtea sa pentru a-l insoti in viata de dupa. Fermierul care a descoperit cavalerii de teracota, fiecare cu alt chip decat ceilalti, a ajuns o vedeta locala care da autografe pe cartile muzeului.

Zidul vechi care inconjoara orasul este si el obiectiv turistic si modalitatea obisnuita de vizitare este pe bicicleta.
Pagoda Gastei Salbatice este un edificiu de demult, inchinat lui Budha (care se identifica cu Gasca Salbatica).
Am plecat din Xian cu trenul de mare viteza dintr-o gara ce putea fi usor confundata cu un aeroport. Calatoria de 2 ore a fost placuta si foarte smooth.






Luoyang si Denfeng
Am ajuns in Luoyang care nu ne-a impresionat cu nimic pana nu am ajuns la ansamblul de grote din Parcul National Longmen, unde sunt adapostite nenumarate pagode si statui ale lui Budha.
Zona de dinaintea parcului era in reconstructie, urmand ca soseaua sa se lateasca pentru a asigura accesul cat mai facil turistilor. Cu siguranta in maxim 2 ani zona va fi de nerecunoscut si va cunoaste o puternica dezvoltare.
Am plecat spre Defeng pentru a vizita Templul Shaolin si pentru a asista la un interesant spectacol de kung fu. In aceasta zona isi au obarsia artele martiale.








Suzhou
Este un oras cochet, cu multe case si cladiri foarte scunde si este strabatut de multe canale – de unde isi trage si denumirea de ”Venetia Orientului”.
Gradina Padurea Leilor sau Pagoda Yunyan sunt obiective reconfortante si care nu trebuie ratate.

Shanghai
Este preferatul meu dupa incursiunea in Tibet. La 2 ore distanta de Suzhou, Shanghaiul se profileaza ca un gigant. Autostrazile care strabat intregul oras sunt cu adevarat impresionante si uneori iti dau impresia ca vei descinde fix in casa cuiva.
Cu cat se insereaza, orasul incepe sa se lumineze si sa se coloreze, tot mai mult. Devine tot mai viu si mai agitat si cu un farmec aparte.
De multe ori uiti ca te afli in China si iti inchipui o mare metropola americana. Locuitorii dar si turistii sunt diferiti fata de restul tarii. Orasul este cosmopolit si deschis catre occident. Este exact locul in care trebuie sa te afli in acea clipa. Este prezentul si viitorul.
Acum 20 de ani multi dintre zgarie norii care se profileaza acum nici nu existau. In anumite cartiere mai gasesti si cocioabe dar demolarea acestora este deja prinsa in planul urbanistic.
Noaptea, sa urci in turnul televiziunii, este un frumos cadou pe care ti-l poti face. Tot orasul ti se asterne in fata ochilor, superb luminat. Poti admira de sus, vasele de croaziera care par discoteci miscatoare. Orasul port ti se dezvaluie la picioare in toata frumusetea sa.
Ziua, orasul imbraca alte haine si iti dezvaluie o lume la fel de deosebita ca cea oferita noaptea.
Templul cu Budha de jad ne prezinta o statuie de o frumusete rara. Tot aici am fost initiati in tainele servirii ceaiului si ne-au fost oferite diverse combinatii facute chiar de calugari pentru tot felul de afectiuni.
Am parasit cu tristete acest frumos oras cu promisiunea ca vom reveni pentru a-l aprofunda.


Fotografiile din Shanghai deschid acest post.