duminică, 2 octombrie 2011

CHINA - Jurnal de calatorie (IV)















Xian
Acesta este un oras de poveste, insotit de legende si multa istorie. Capat estic al Drumului Matasii, gazduieste in zona limitrofa mormantul imparatului Qin Shi Huang care a ordonat din timpul vietii sale constructia acestui edificiu care, nici pana in ziua de astazi nu a fost deschis. In jurul acestui mormant graviteaza alte constructii, din care cavalerii de teracota sunt cei mai cunoscuti. Imparatul dorea sa se insoteasca si dupa moarte de ceea ce a avut parte si in timpul vietii. Se spune ca la moartea imparatului au fost omorati toti cei ce faceau parte din curtea sa pentru a-l insoti in viata de dupa. Fermierul care a descoperit cavalerii de teracota, fiecare cu alt chip decat ceilalti, a ajuns o vedeta locala care da autografe pe cartile muzeului.

Zidul vechi care inconjoara orasul este si el obiectiv turistic si modalitatea obisnuita de vizitare este pe bicicleta.
Pagoda Gastei Salbatice este un edificiu de demult, inchinat lui Budha (care se identifica cu Gasca Salbatica).
Am plecat din Xian cu trenul de mare viteza dintr-o gara ce putea fi usor confundata cu un aeroport. Calatoria de 2 ore a fost placuta si foarte smooth.






Luoyang si Denfeng
Am ajuns in Luoyang care nu ne-a impresionat cu nimic pana nu am ajuns la ansamblul de grote din Parcul National Longmen, unde sunt adapostite nenumarate pagode si statui ale lui Budha.
Zona de dinaintea parcului era in reconstructie, urmand ca soseaua sa se lateasca pentru a asigura accesul cat mai facil turistilor. Cu siguranta in maxim 2 ani zona va fi de nerecunoscut si va cunoaste o puternica dezvoltare.
Am plecat spre Defeng pentru a vizita Templul Shaolin si pentru a asista la un interesant spectacol de kung fu. In aceasta zona isi au obarsia artele martiale.








Suzhou
Este un oras cochet, cu multe case si cladiri foarte scunde si este strabatut de multe canale – de unde isi trage si denumirea de ”Venetia Orientului”.
Gradina Padurea Leilor sau Pagoda Yunyan sunt obiective reconfortante si care nu trebuie ratate.

Shanghai
Este preferatul meu dupa incursiunea in Tibet. La 2 ore distanta de Suzhou, Shanghaiul se profileaza ca un gigant. Autostrazile care strabat intregul oras sunt cu adevarat impresionante si uneori iti dau impresia ca vei descinde fix in casa cuiva.
Cu cat se insereaza, orasul incepe sa se lumineze si sa se coloreze, tot mai mult. Devine tot mai viu si mai agitat si cu un farmec aparte.
De multe ori uiti ca te afli in China si iti inchipui o mare metropola americana. Locuitorii dar si turistii sunt diferiti fata de restul tarii. Orasul este cosmopolit si deschis catre occident. Este exact locul in care trebuie sa te afli in acea clipa. Este prezentul si viitorul.
Acum 20 de ani multi dintre zgarie norii care se profileaza acum nici nu existau. In anumite cartiere mai gasesti si cocioabe dar demolarea acestora este deja prinsa in planul urbanistic.
Noaptea, sa urci in turnul televiziunii, este un frumos cadou pe care ti-l poti face. Tot orasul ti se asterne in fata ochilor, superb luminat. Poti admira de sus, vasele de croaziera care par discoteci miscatoare. Orasul port ti se dezvaluie la picioare in toata frumusetea sa.
Ziua, orasul imbraca alte haine si iti dezvaluie o lume la fel de deosebita ca cea oferita noaptea.
Templul cu Budha de jad ne prezinta o statuie de o frumusete rara. Tot aici am fost initiati in tainele servirii ceaiului si ne-au fost oferite diverse combinatii facute chiar de calugari pentru tot felul de afectiuni.
Am parasit cu tristete acest frumos oras cu promisiunea ca vom reveni pentru a-l aprofunda.


Fotografiile din Shanghai deschid acest post.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu