joi, 29 noiembrie 2012

Pe acelasi principiu...

Cum ziceam mai acum 2 zile, ne apuca generozitatea de Sarbatori... si patriotismul de ziua nationala! Declaratiile despre mandria de a fi roman se aud in 99% din cazuri de 1 decembrie, poate si cu o zi - doua inainte. Apoi uitam, ne enervam pe guvernanti si sistem, injuram, ne plangem, si, daca mergem pe undeva pe-afara si auzim vorba romaneasca, preferam sa nu mai deschidem gura ca nu cumva sa fim luati la ochi.

Nu stiu de ce scriu la plural. Nu facem asta cu totii pentru ca nu cred ca toti romanii sunt mandri de nationalitatea lor. Ba chiar multi cred ca ar prefera sa fie altceva... si nu neaparat de rusine ci pentru ca, la o prima impresie, e mult mai simplu si mai profitabil sa fii altceva. In fine... ascultam azi o emisiune la radio pe tema "De ce iubesc Romania". Si, culmea, mai toata lumea spunea ca o iubeste! Dar pentru ce motive!!! Pentru peisaje, pentru muzica, pentru mancare... Pai cine ar fi putut sa spuna "pentru ca aici oamenii sunt civilizati si cinstiti si de incredere etc."?! O iubim pentru ca aici ne-am obisnuit cu greutatile si provocarile, cu deviza "las' ca merge si asa" sau cu credinta ca orice e posibil sub o forma sau alta, mai devreme sau mai tarziu. O iubim ca n-avem incotro pentru ca aici ne-a fost dat sa ne nastem, pentru ca aici am dobandit limba si mentalitatea si multe din punctele de vedere, pentru ca ne-am obisnuit si, pana la urma, pentru ca nu putem sa plecam cu totii si sa o lasam balta.

Si in fond, nici nu e tara de vina. Oamenii sunt cei care o strica. Asa ca, sa fim sinceri! Iubim Romania pe naiba!!! Avem doar simtul proprietatii, ne iubim familia si prietenii si lucrurile pe care am reusit sa le strangem, iubim obiectele si locurile care ne sunt familiare si, de cele mai multe ori, preferam siguranta si comoditatea. Si avem si curajul sa deschidem gura sau sa ridicam pumnul, pe cand in strainatate multi platim pretul de a fi umiliti.

Nu cred ca mai exista patriotii despre care citeam in cartile de istorie. Romanii iubesc Romania atunci cand primesc o zi libera in plus sau o portie de ciolan cu fasole gratis, atunci cand se inghesuie in hypermarket-uri sa faca provizii de carne de gratar si bere sau cand au la televizor emisiuni cu pitzipoance si scandaluri si manelisti... si Dumnezeu mai stie ce!

Nu suntem toti la fel, dar parca mult prea multi au cazut deja in ridicol, penibil, jenant... Nu urasc Romania, nu sunt anti-sarbatoare nationala, dar ma si enerveaza atata ipocrizie. Si o sa am 3 zile in care n-o sa ma uit la televizor pentru ca nu vreau sa vad cum se sarbatoreste pana la come alcoolice sau cum se minte fara rusinere cu norocul de a fi si in plina campanie electorala. Cred ca meritam mai mult... sau cel putin unii dintre noi ne apreciem la cu o totul alta valoare!

marți, 27 noiembrie 2012

Zi de marti

Intamplator sau nu, n-a fost una usoara. M-a cam coplesit. Se pare ca oboseala si raceala nu sunt compatibile. Sau poate ca, tocmai, se unesc prea bine si fac o treaba buna din a dobori pe cineva. Nu vreau sa bat moneda pe tema asta. Doar ca s-a nimerit sa-mi strice o zi perfect frumoasa si destul de calduroasa pentru sfarsit de noiembrie. S-au mai adaugat o veste tulburatoare, niste fete ingrijorate din motive oarecum neclare si tocmai de-asta mai periculoase, mai un comentariu nepotrivit, mai o atitudine obraznica... si a iesit ce-a iesit - o varza amara si gretoasa.

Si totusi, se simte ca se apropie decembrie. Au inceput sa iasa la iveala sensibilii, emotivii, caritabilii. Ne pregatim sa ne fortam sa fim mai altfel decat suntem in celelalte ale anului. Habar nu am de ce. Pentru ca imi pun si eu intrebarea, ca si altii, de ce ne apuca acum?! De ce nu avem astfel de porniri in orice zi a anului?! De ce trebuie sa ne vedem la sfarsit de an cu oameni pe care nu ne stresam prea tare sa ii vedem in rest?! De ce trebuie sa facem cadouri, sau chiar sa le primim, cand nu meritam cu totii sau, cel putin, nu in raport cu toti cei din jurul nostru, mai dragi sau mai putin dragi?! De ce facem liste si luam hotarari sau promitem lucruri pe care le uitam dupa prima saptamana din ianuarie?! De ce innebunim telefoanele cu urari copiate trimise la gramada?! De ce pastram relatii pana la urma, daca nu mai credem in autenticitatea sau valabilitatea lor?!

Eu una incep sa ma simt relativ ipocrita. Si eu primesc orice cadou in loc sa spun sincer "nu il pot accepta pentru ca stiu ca e o formalitate." Nu spun niciodata "Nu vreau sa ne vedem pentru ca nu am chef." Nu pun mereu intrebari pentru ca, probabil, imi e teama de raspunsuri. Nu cred ca trebuie sa impartim rautati gratuite sau cuvinte jignitoare fara a ne gandi la consecinte. Dar si prea multa falsitate ne transforma si ne fura din identitate.

Asa ca anul asta, inainte sa inceapa luna decembrie, va propun sa va ganditi bine si sa investiti in voi si in ceea ce merita. Incercati sa nu irositi resurse (matriale sau sufletesti sau chiar de timp) decat acolo unde va indeamna inima.Nu calculati, ci oferiti sentimente sincere celor care sunt alaturi de voi in orice imprejurare. Nu copiati, nu imitati, nu faceti lucruri de rusine sau pentru ca asa s-ar cuveni. Poate ceva mai multa sinceritate ar oferi oportunitati de a incheia povesti de prea multa vreme neterminate si sanse de noi inceputuri.   

duminică, 25 noiembrie 2012

Ce poti face acasa sambata seara?



 Curat pe masa?!
 
 
Curat sub masa?! 
 
 
Curat peste tot?!
 
 
 
Si nu, nu e vorba de re-organizat sau re-asezat. E vorba ca noi nu putem sta degeaba! Si e pericol sa stam acasa. Asa ca e dovedit - cel mai safe e sa mergem pe capul altora... pentru noi, nu pentru ei! 

duminică, 18 noiembrie 2012

V for Vintage - Escapade à Paris

Dupa ce in luna octombrie am fost noi la Paris, in acest week-end a venit Parisul la noi, la V for Vintage, et moi nu as fi putut lipsi.
Eveniment monden, classy si cool, Escapade à Paris a reprezentat o bucurie pentru ochi, garderoba sau papilele noastre. 
Ne-a placut si mai vrem si impartasim cu voi cateva imagini surprinse cu aceasta ocazie. Enjoy!















joi, 15 noiembrie 2012

Toamna pe ulita


Porumb copt, galusti cu prune, prajitura "Televizor"

Toporasi de octombrie

Craite

Toamna in parc

De pe garduri adunate

duminică, 11 noiembrie 2012

Top 3 targuri de Craciun aproape de casa

Nu stiu altii cum sunt dar eu incerc sa gasesc bucurie in orice. Am un exemplu foarte simplu: nu imi place iarna - frigul, poleiul, hainele groase sunt cateva din minusurile acestui anotimp, in viziunea mea.
Cu toate astea, iarna imi ofera prilejul de ma bucura de o sarbatoare speciala, Craciunul. Trecand peste semnificatiile religioase, imi place sa ma bucur an de an de obiceiurile laice care dau pana la urma un farmec aparte intregului anotimp. De la goana dupa cadouri, la colinde, mirosul de cozonaci, scortisoara sau vin fiert, impodobitul bradului sau bunatatile traditionale, toate conspira ca sa imi ofere momente speciale si cum altfel, decat alaturi de cei dragi.
De ceva vreme, am descoperit si bucuria de a colinda targurile de Craciun. Ar putea deveni, chiar si intermitent, o traditie de familie. 
Si pentru ca iarna uneori nu suntem dispusi sa ne deplasam prea mult, va propun un top 3 al targurilor de Craciun pe care le recomand cu caldura si care sunt destul de aproape de noi.

1. Sibiu: Pentru atmosfera vestica si pentru faptul ca avem si noi cu ce ne mandri, targul de Craciun de la Sibiu merita vizitat. Vin fiert, castane coapte, colinde, obiecte artizanale, sigur vei gasi ceva interesant aici.





2. Budapesta: Am fost de 2 ori, in 2 ani consecutivi si m-as mai duce fara ezitare. Punctul principal de atractie este targul din Piata Vorosmarty care iti va rapi privirile si iti va incanta papilele.



  
3. Viena: Un clasic, raspandit in intreaga capitala austriaca. Amplasat strategic in tot orasul, poti bifa 2 lucruri intr-unul singur: sa vizitezi Viena si sa te bucuri de minunatiile oferite de aceste piete de Craciun, chiar si la minus 10 grade sau mai "rau" de atat.




Voi ce targ de Craciun planuiti sa vizitati anul acesta?

marți, 6 noiembrie 2012

Dor de Tibet

Nu stiu daca m-am plimbat mult sau putin prin lumea cea mare, dar stiu ca taramul cel mai de suflet pe care l-am intalnit in peregrinarile mele este Tibetul
Imi este greu sa descriu in cuvinte sentimentele pe care le incerci cand ajungi acolo. Lhasa, acoperisul lumii, vegheaza parca asupra noastra, a tuturor. Nu trebuie sa fii budist sau tibetan ca sa intelegi rostul acelei lumi, dar daca ai curiozitatea si bunavointa de a si aprofunda sensul vietii de acolo, vei fi castigat pe termen lung (as in forever).
Este interesant ca abia zilele trecute am vazut si eu filmul 7 ani in Tibet. Dar ma bucur enorm ca nu l-am vizionat mai devreme ci la un an distanta dupa incursiunea pe aceste meleaguri ca sa pot sa mi le amintesc cu drag, sa mi se faca pielea de gaina la revederea locurilor pe unde am pasit, sa inteleg, trecand peste povestea romantata, istoria acestui popor deosebit. 
In Tibet timpul sta pe loc. 
Desi invadati de expansiunea chineza care incearca sa iti puna amprenta (de la trupele armatei ce sunt omniprezente pe strazile capitalei tibetane, la zgarie nori sau la alegerea viitorului Dalai Lama din China),  tibetanii raman ancorati in cultura si religia pe care le respecta de atata vreme. Portul traditional, rugaciunile, datinile in genere, nu exclud insa telefoanele mobile, o engleza mai curata decat a multor chinezi pe care i-am intalnit sau magazine doldora de produse de larg consum poate chiar mai diversificate decat cele de pe la noi. 
Tibetul este o impletire fericita intre vechi si nou, intre traditie si modern. 
Tibetanii sunt oameni simpli dar frumosi. Oachesi si cu obrajii mereu rumeni, cu mic, cu mare sunt foarte sociabili si le face placere sa iti povesteasca cu mandrie despre poporul lor, despre traditii si liderul spiritual pe care il trateaza cu deosebita pretuire si pe care il asteapta sa se intoarca, acolo unde ii este locul, la Potala.
Am plecat din Tibet incarcata de energie pozitiva, de voie buna, de speranta si mult echilibru. Oamenii de aici, m-au invatat in cele cateva zile petrecute in preajma lor ce inseamna o viata frumoasa, plina de culoare si respect pentru traditii si cum poti sa iti construiesti toate astea din putin si totusi din multa vointa si dragoste pentru semeni.
Mi-as dori sa revin aici peste ani, sa explorez si alte orase tibetane si sa ma bucur ca in toata aceasta perioada, am crescut si m-am imbogatit spiritual ca si individ si  o parte din meritul acestui "upgrade" il are Tibetul.












duminică, 4 noiembrie 2012

Salonul Auto de la Paris - 2012

Parisul este si va ramane un oras de suflet pentru mine. Cand imi va pieri orice urma de romantism, voi reveni aici pentru a ma reincarca din plin cu acest sentiment ce pluteste in aerul capitalei franceze.
Salonul Auto gazduit anul acesta de Paris a fost scuza perfecta pentru a revedea acest loc drag.
Cu toate astea, Salonul in sine a fost o bucurie pentru noi. 
Ce am retinut si cu siguranta vom evita la urmatoarele expozitii de o asemenea anvergura este vizitarea Salonului, probabil a oricarui salon auto, intr-o zi de week-end. Nu cred ca am vazut in viata mea atata popor laolalta. Cu exceptia standului Ferrari unde am putut sa savuram fiecare clipa petrecuta cu si in frumoasele exponate, in rest am fost membrii unor grupuri compacte care vizitau ce standuri puteau si incercau sa se bucure de aceasta experienta "extrema". Cred ca cel mai tare imi pare rau ca nu am putut face mai multe fotografii si de o calitate mai buna. In rest, pot spune ca a fost super distractie, de la imbulzeala, urcatul in exponate si mancatul stand turceste a celui mai prost hot-dog ever si totusi cel mai bun din lume! 
Cu mandrie patriotica, am constatat ca standul Dacia era la fel de vizitat ca alte marci mai renumite si chiar avea cu ce sa se laude.
In rest, am salivat dupa multe, poate prea multe modele de masini si nu numai (au mai fost piane, biciclete, motociclete).
Dar sa lasam imaginile sa vorbeasca de la sine!