vineri, 30 septembrie 2011

Foto



Sa spuna cineva ca nu e foarte reusita fotografia!!! E marca Ellie (ea e fotograful profesionist al blog-ului) si e foarte dulce! :)

vineri, 23 septembrie 2011

Ziua Fara Masini

Ieri am iesit la plimbare cu bicla pentru a ne bucura de ultimele zile (desi sper sa tina cat mai mult) de vara autumnala.

Si mergand noi agale pe Unirii pe pista de biciclete vedem multa Politie si si mai multi biciclisti.

Fara a fi acuzati ca ne place spiritul de turma, am pornit in calatorie alaturi de confratii nostri.

A fost o atmosfera tare placuta pentru ca puteai sa mergi pe strada fara sa te temi ca vei fi luat pe capota (ceea ce aproape s-a intamplat in drum spre casa, dupa ce parasisem acest mars, dar ne-am ales doar cu o varietate de injuraturi pentru ca am indraznit sa deranjam un taximetrist prin faptul ca am traversat, pe verde, pe trecerea de pietoni!), fiind respectati si admirati. Apoi mi-a placut senzatia ca nu esti singur pe pista, ca imparti cu altii bucuria de a pedala in aer liber si ca esti inteles pentru ca imparteam cu totii aceeasi pasiune.

Pana azi dimineata cand am cautat pe net habar nu am avut la ce am participat! Dar, acum ca m-am documentat, voi retine ca 22 septembrie este Ziua Europeana Fara Masini si promit ca in fiecare an ma voi alatura acestei manifestatii in speranta ca vom responsabiliza mai mult pe toti, ca vom renunta din ce in ce mai multi la masina si ca ne vom respecta reciproc atunci cand ne vom intalni in trafic!

joi, 22 septembrie 2011

Septembrie

Ufffff! Ce repede mi-am amintit de ce urasc toamna!! Parca am obosit dintr-o data foarte tare. Trezitul la 6.15 in cursul saptamanii si la 7 in fiecare week-end nu ajuta deloc la indepartarea cearcanelor. Si septembrie e de-abia inceputul. Unde mai pui ca déjà e intuneric afara la ora mea de trezire. Pardon, a nostra! Pentru ca mi-e tare mila de Arina care la 7 fara un sfert isi bea lapticul cu ochisorii inchisi! Si, oricat ma straduiesc sa avem tot ce se poate pregatit de seara - hainute, ghiozdanel, lucruri din astea, si sa o trezesc pe ultima suta, sa-i fie si ei mai usor, tot se lupta, saracutza cu somnul si parca tot suntem mereu in intarziere. Iar ea e de cele mai multe ori curajoasa si imi ridica si mie moralul.

Si cand iesim din casa e atat de frig!!! Bebelina isi ia in brate papusa sau animalutele, vreo 2-3 in acelasi timp, si se cufunda in scaunul din masina lui tati, iar eu ma zgribulesc si abia tin volanul cu o mana in masina cealalta. Si plecam... eu incercand sa ma tin dupa ei si cu multe ganduri in multe parti. Mai merg in virtutea inertiei, mai ma trezesc brusc pentru ca mai trece pe langa mine cate un Logan cu numar de Giurgiu (sau vreu smecher cu bolid, ca cica asa se zice, inmatriculat in Bulgaria... ca si astia sunt maaari soferi), impopotonat pana la greatza (si Loganul, si soferul, si bolidul si mama lor a tuturor!). Astia, in general, se grabesc foarte tare, dar ii regasesc 2 km mai incolo la coada de la primul semafor… si de la al 2-lea… si de la al 5-lea, desi inaintez cu greu, eu mai greu decat ei, pentru ca nu tai benzi si fetze si nu depasesc coloana si oricum imi e prea lene sa ma enervez si sa injur. Nu ca as vedea rostul! Mai motzai un pic mergand bara la bara, apoi ma trezesc in interesectia de la Razoare unde trebuie sa fiu foarte atenta pentru ca, parca cu fiecare zi, zeci de masini se inghesuie pe tot mai multe benzi. Iar daca trec de Leu', deja vad luminitza! Mai am ceva emotii cu gasit loc de parcare, respectiv parcatul in sine, mai ales ca toata vara nu s-au facut asfaltari si lucrari si canalizari, iar acum dai de gauri, cratere, blocaje, strazi inchise etc. peste tot. Dar legea junglei te invata sa te descurci, chiar daca fiecare zi separat e o aventura si chiar daca in fiecare dimineata imi vine sa plang ca o iau de la capat.

Ziua de serviciu de cele mai multe ori nu stiu cand trece. Intotdeauna se gaseste ceva consumabil de timp si energie. Si am ajuns sa imi fie teama de ziua de miercuri. Cam la fiecare 2 saptamani si jumatate, miercurea, pe la pranz, deja ma uit des la telefon. Si suna. Si stiu lectia - febra, vomitat, plans, si fuga la doctor. Chiar! Am putea sa ne facem din timp programarile... si cererile de invoire alternativ - ba mami, ba tati. Si tataie intotdeauna in stand-by. Si urmeaza apoi o saptamana, chiar doua acasa. In plus consemnarile la domiciliu - ba e bolnav copilul, ba nu putem pleca pentru ca e foarte obosita seara si are nevoie de programul bine pus la punct ca sa nu fie data peste cap, ba trebuie sa facem pe-acasa ceea ce nu apucam sa facem in cursul saptamanii.

Foarte pe bune acum, au fost niste luni foarte grele. Si nu se anunta a fi mai usoare cele pana la sfarsitul anului. Si probabil fiecare le stie pe-ale lui si tuturor ni se pare ca ceea ce ni se intampla noua e mai important si mai stresant si mai greu si asa mai departe. Tocmai de-asta le sunt recunoscatoare si le multumesc celor care au inteles si s-au interesat si au avut rabdare si fac toate astea in continuare, asa putini cati sunt ei, si imi pare rau daca i-am dezamagit pe restul, asa multi cati sunt ei.

Dor de China

Poti sa iti inchipui ca abia au trecut 2 saptamani de cand m-am intors dintr-o calatorie de 22 de zile in China si deja imi este dor de ea??
Cand am plecat de acolo credeam ca nu mai pun gura pe manancare chinezeasca vreo 3 luni, dar a durat doar o saptamana si deja am comandat la Wu Xing in speranta ca vom retrai, pe cat posibil, placerea gustului de acolo.
Asta noapte am visat ca ne mutam acolo si mi se parea o decizie absolut fireasca.
Si totusi, nu as face acest pas pentru ca atunci China nu ar mai fi ceva atat de special, de dorit, de indepartat.
Inchid ochii si mii de amintiri imi navalesc mintea: tonetele cu dim sum, negociatul la sange de prin piete sau magazine, tarabele ambulante unde ti se gateau pe loc frigarui sau alte preparate, imaginea oraselor noaptea, luminile colorate, zgarie-norii, micuta care imi facea cu mana in Yichang, statuia din Macao reprezentand-o pe Guan Yin, gondolele din the Venetian, shoppingul din Hong Kong, supa verde din Tibet, tubul de oxigen, sandvisul cu branza de iac, localnicii din Guangzhou care au vrut sa faca poze cu mine, ninsoarea de august din Himalaya, pestisorii aurii, gaina de matase, castanele coapte, margelele tibetane, Tai Chi, spectacolul de acrobatie, oamenii zambitori, defileele lui Yangtze, ursuletii Panda, Kung Fu, maretia si culorile Shanghaiului, povestirile cu si despre Dalai Lama, credinta budhistilor si multe, multe altele.
O iubesc si sper sa ma iubeasca si ea, macar putin si sa ma reprimeasca cu bratele deschise atunci cand voi reveni.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Experienta libaneza

Nu, nu e tot jurnal de calatorie. N-a fost decat un drum de vineri seara la un restaurant din Bucuresti. A fost o experienta insa, pentru ca, pana aseara, nu mai mancasem nimic cu specificul asta.

Nu pot spune ca m-a impresionat in mod deosebit. Nu stiu care o fi fost pricina - poate localul sau poate mancarea-n sine, cred totusi ca se putea mai bine.

Ca sa nu fiu inteleasa gresit, nu spun ca nu a fost ok. Pana la urma conteaza foarte mult si cu cine mergi si atmosfera care se creeaza la masa. Iar din punctul asta de vedere nici pe departe sa am critici sau obiectii. Dar restaurantul per ansamblu, si cica e foarte bine cotat, mi s-a parut cam fitzos (ca deh, m-am mai uitat si eu pe la alte mese), cam scump (cred ca tot de la fitze se trage), servirea usor "aeriana"... si n-am inteles de ce un restaurant libanez are nume italian!!!

In rest, lipia libaneza e delicioasa... si e buna si cu umplutura de cascaval si carne de pui, dar cea pe care am mancat-o eu acum a lasat mult de dorit in fata unei quesadilla de exemplu. Orezul cu legume a fost foarte clasic si, as putea spune, simplu nu da gres, dar e simplu si atat. Iar carnea cu sos special numita VIC mi-a amintit de mancarea indiana... asta din urma fiind totusi mai buna.




Cu dulciurile treaba se complica... eu sint pretentioasa tare la capitolul asta. As face o postare seprata, asa ca revin. Mai spun doar ca nu mi-a placut cafeaua arabeasca cu boabele lor de nu stiu ce, in schimb mi s-a parut interesanta cafeaua alba care e ca un ceai... parerea mea! Apa cu esenta de flori de camp... in care pui sau nu zahar. Miroase foarte bine, gustul e discutabil... dupa peferinte ca orice, de fapt.



As zice ca e de incercat mancarea asta si pentru mine de revenit asupra ei. Doar nu te poti edifica dintr-o singura data intr-un singur loc, nu? :)

joi, 15 septembrie 2011

CHINA - Jurnal de calatorie (III)





Lhasa, Tibet
Tibetul este o lume aparte. Este un taram in mijlocul altui imens taram iar tibetanii sunt foarte mandri de originea lor.
Obiceiurile, cultura, religia ne-au fascinat. Probabil este locul pe care l-am apreciat cel mai mult in aceasta calatorie, in special pentru autenticitate.
Am fost intampinati, ca semn de bun venit, cu esarfe albe pe care tibetanii le ofera si ca ofranda la manastiri.
Politica este un subiect tabu aici si trebuie evitat de discutat cu orice pret. Militarii patruleaza zi si noapte in toate zonele orasului.
Cu toate acestea orasul Lhasa, “acoperisul lumii” cum i se mai spune (pentru ca este aflat la altitudinea de 3650 m), ramane fascinant.
Orasul nou este populat in special de chinezi, in ultima vreme aparand si casatoriile mixte, chinezi – tibetani, copilul rezultat purtand intotdeauna cetatenia mamei. Mall-uri si cladiri noi se construiesc la tot pasul.
Orasul vechi insa este incarcat de istorie si de traditii. Oamenii se imbraca in continuare in port popular si sunt foarte religiosi. Religia este pentru ei foarte importanta pentru ca inseamna si istorie si traditie. Palatul Potala, care strajuieste Lhasa, a fost construit de cel de al cincilea Dalai Lama. Palatul de vara insa are o constructie ridicata chiar de actualul Dalai Lama (cel de al paisprezecelea) inainte ca acesta sa plece in exil in India.
Zilnic, langa statuile lui Budha se pun ca ofranda recipiente cu apa proaspata pentru doua motive foarte simple: apa este accesibila si bogatului si saracului (spre deosebire de lapte sau vin) si pentru ca apa este pura, nefiind rezultatul niciunui amestec.
La fel, in fiecare dimineata, in piata centrala a orasului vechi in doua mari incineratoare se arde lemn aromat, un fel de wake-up call pentru zei, carora li se aminteste ca nu au fost uitati de catre muritori.
Am fost invitati la un spectacol traditional: am ascultat arii din opera tibetana, am vazut obiceiuri foarte similare cu ale noastre (dansuri cu masti, un fel de dans al calusarilor sau al fetelor de la Capalna in varianta tibetana) si am admirat costumele specifice fiecarei zone din Tibet, pline de culoare si puternic accesorizate (de la palarii sau caciuli, la cercei si margele enorme purtate chiar si de barbati).
Aici toata lumea are obrajii imbujorati si pielea bronzata. Figurile tibetailor ne amintesc in general de locuitorii din Peru sau Bolivia.
Si ei intorc capul uimiti dupa noi, dar parca mai discret, poate si pentru ca aici am intalnit mai multi turisti straini chiar si fata de Beijing.
Aici mai toata lumea vorbeste limba engleza spre deosebire de restul Chinei.
Negocierea este foarte dura si aici, comerciantii nu reduc prea usor pretul si trebuie sa fii foarte ferm in atitudine mai ales daca vrei sa obtii ceva mai ieftin – intr-un final vor ceda dupa multe oftaturi sau dupa ce ti-au oferit alternative mai ieftine produselor dorite intr-adevar de tine. Alti comercianti, dupa ce vor vedea ca ai facut ceva achizitii de la colegii lor de breasla vor face tot posibilul sa te ademeneasca si ei, uneori chiar intr-o maniera destul de violenta, desi binevoitoare.
La capitolul culinar, preparatele specifice zonei sunt cele din iac (friptura, tocana, unt, iaurt, branza sau butter milk tea). Aici se mananca mult mai putin picant decat in alte zone ale Chinei.
Carnea de iac se gaseste la fiecare colt de strada si este expusa intr-un mod in care DSV-ul nostru ar avea clar de obiectat.
Traficul este si aici infernal, se circula pe contrasens, pietonii nu au niciun drept si toti se concentreaza doar la drumul lor.
Magazinele tip supermarket sunt si aici pline atat de poduse traditionale cat si de cele internationale iar preturile sunt extrem de rezonabile pentru noi.
Oamenii nu se tem de munca. Am fost socati cand la hotel ne-au fost carate bagajele (in jur de 20 kg fiecare) in spate, de niste doamne localnice care erau socate la randul lor daca refuzam sa le lasam pentru ca pentru ele era ceva absolut firesc pentru ca era job-ul lor.
La fel, zeci de oameni netezeau cu mana podeaua din camera principala a manastirii Sera, aflata in renovare din banii primiti din donatii.
Una peste alta, in opinia mea de calator impatimit, Tibetul este un must pentru ca savoarea locala este cu adevarat inedita si nu trebuie ratata.
Mi-am promis ca ma voi documenta mai mult despre aceste locuri odata ajunsa acasa pentru a fi mai aproape de tot ce inseamna Tibet.

Trenul transhimalayan
Am parasit Lhasa pentru a ajunge la Xian cu trenul transhimalayan. Probabil toti visam un fel de Orient Express, dar realitatea ne-a dovedit ca faimosul tren nu este altceva decat un mijloc de transport extrem de lent care tranziteaza insa niste zone superbe, ajungand si pana la 5070 m altitudine. Perioada de dinanintea datei de 1 septembrie cand incep scolile in China nu este propice unei astfel de calatorii daca iti doresti liniste si certitudinea biletelor.
Cu toate acestea, pe langa peisajele frumoase pe care le-am vazut cu aceasta ocazie am asistat la un fenomen neobisnuit pentru noi: ninsoare in luna august!






luni, 12 septembrie 2011

CHINA - Jurnal de calatorie (II)








Yichang
Acest oras este un important port al fluviului Yangtze, cel de al treilea ca marime dupa Nil si Amazon.
Am ajuns aici pentru a ne incepe croaziera pe fluviu. Pana la imbarcare am vizitat Muzeul Orasului, mandria locuitorilor si care prezinta trecutul regiunii si vestigiile descoperite de-a lungul timpului. Interesant este ca simtul comercial este prezent si aici pentru ca intr-o camaruta a muzeului erau oferite spre vanzare turistilor diverse obiecte de arta din jad, cupru sau lemn primite ca donatie.
Tot in acest oras am descoperit o taraba unde se pregateau gogosele cu diverse umpluturi (mai mereu habar nu ai ce mananci dar pana la urma tot ce conteaza este sa iti placa gustul) coapte la aburi in timp real in recipiente din bambus (dim sum). Probabil taraba respectiva precum si un mic supermarket din oras au cunoscut vanzari record cu romanii veniti in prospectare.
Contrastele domneau si aici: cladiri darapanate convietuiau cu “paduri” de blocuri enorme. Totusi, oamenii afisau figuri calde si senine. Pana la urma asta e tot ce conteaza.

Croaziera pe Yangtze
Vreme de cinci zile am parcurs traseul Yichang – Chongqing la bordul unui vas de croaziera.
Monotonia plimbarii pe apa a fost insa destramata cu succes de cateva excursii deosebite: The Tribe of Three Gorges – unde, urcand pe munte am vazut obiceiuri locale, precum o nunta traditionala (aici am aflat ca tinerii se casatoresc la 20-21 de ani, ca obisnuiesc sa se intalneasca o data sau de doua ori inainte de casatorie, iar fetele indica alesul prin aruncarea unui buchet), am ascultat cantece specifice zonei, am vazut cum se pescuieste cu cormorani si am avut impresia ca aici timpul sta in loc sau nici macar nu este cunoscut ca si concept; Lesser Three Gorges – ne-a incantat cu peisaje magnifice, cu povesti de demult si cu placerea de a observa maimute (macaci) in mediul lor natural; Ghost City – unde povestea se imbina cu superstitia.
Este greu de descris in cuvinte frumusetea peisajelor si este de admirat ca fiecare coltisor este exploatat si daruit privirii tuturor ce stiu sa aprecieze asa ceva.

Chendu
Am terminat croaziera in portul Chongqing, cel de al treilea oras ca marime din China. Am plecat apoi intr-o calatorie de 3 ore catre Chendu unde se afla o faimoasa rezervatie si statie de cercetare pentru ursii Panda (uriasi si rosii).
Aceasta specie, ca multele altele, este in curs de disparitie, dar chinezii fac tot posibilul sa protejeze aceste frumoase animale.
Uriasii Panda erau la siesta atunci cand i-am vizitat, lenesi si cu niste mutrite dragalase. Tot grupul a fost la unison incantat de aceasta experienta, dovada fiind poate si zecile de suveniruri achizionate avand ca tematica Panda urias.









duminică, 11 septembrie 2011

CHINA - Jurnal de calatorie (I)

Am plecat intr-o calatorie in China fara sa am asteptari, sperante sau opinii de orice fel. Cunosteam cateva amanunte citite in ghidul turistic precum si ceva informatii culese si pastrate de-a lungul timpului. In plus, mai stiam ca trebuie sa ajung si in acel colt de lume.
Am optat pentru o excursie organizata dar cuprinzatoare, pentru a ne asigura ca nu vizitam doar orasele principale si putem sa beneficiem si putin de zone in care nu ne-am fi gandit sa ajungem (vezi exemplu croaziera pe fluviul Yangtze).

Qatar Airlines
Bucuresti – Doha, Doha – Beijing. Este probabil compania cu care am zburat cel mai bine, in sensul ca pe langa abilitatile pilotilor am beneficiat si de un echipaj amabil, zambitor si de un mediu rafinat. Am mancat bine (cum erau mesele in avioanele companiilor mari inainte sa le loveasca si pe ele “criza”) si am baut cu masura datorita Ramadan-ului.
Aeroportul din Doha mi s-a parut cel mai cosmopolit si mai libertin din tot ce am vazut pana acum. Pasagerii se odihneau pe jos din loc in loc fara sa fie stanjeniti de cineva (mai putin de privirea mea iscoditoare), toate culorile de piele si toate natiile parca isi dadusera intalnire in aceasta babiloniada comtemporana. Revoltator poate pentru Europa, aici orice era la el acasa, inclusiv femei imbracate in burka sau barbati cu mai multe sotii. O mixtura interesanta de traditii, de natii, de modern si ultramodern.

Beijing
Capitala Chinei este un oras al contrastelor, unde gasesti peste tot zgarie nori, cladiri inimaginabil de inalte si impunatoare care convietuiesc cu Orasul interzis, temple de sute de ani si zone verzi unde lumea danseaza sau practica tai chi, magazine de lux, piete de produse contrafacute sau tarabe volante cu fructe si “ciudatenii” precum melci, frigarui de scorpion sau tot felul de organe despre care nici nu te-ai gandi ca exista.
Silk Market sau Fake Market cum i se mai spune, este un paradis al facaturilor unde Gucci sau Calvin Klein sunt trasi cu mult talent la indigo. In cautarea unei posete asa zise Burberry am fost invitati intr-o camaruta in spatele standului, ferita de ochii indiscretilor unde ni s-au prezentat produse de calitate superioara si unde am fost oarecum sechestrati - intr-un sens foarte binevoitor (usa nu avea clanta si se putea deschide din interior doar de catre personalul magazinului), in speranta efectuarii vreunei achizitii. Astfel de piete sunt paradisul negociatorilor pentru ca aici totul are un pret iar pretul este intotdeauna negociabil (mai putin in magazinele de stat, unde insa si calitatea este la un nivel superior).

Vorbind de paradis, Templul Cerului m-a impresionat pentru ca am putut observa activitatile zilnice ale chinezilor, de la tai chi de care pomeneam mai devreme, la table sau tricotat.
La Muzeul de Jad am invatat despre aceasta piatra cu semnificatii puternice pentru poporul chinez. De exemplu o bratara de jad se va purta intotdeauna la mana stanga ca sa fie aproape de inima si asta este conform principiile feng shui pe care ei le respecta cu strictete in orice fac.
Aflati in Beijing, o vizita Marelui Zid devine un must. Se pare ca toata lumea identifica aceasta tara cu marele edificiu. Mai interesant este ca acesta este doar o mica parte din frumoasa China.
Spectacolele de acrobatie nu trebuie sub nicio forma ratate. Sunt cu adevarat impresionante.
3 zile in Beijing nu sunt suficiente pentru a-l cunoaste ci doar pentru a-ti face o idee despre maretia sa, asa ca este pe lista noastra “de reveni".















joi, 8 septembrie 2011

“Nu stiu altii cum sunt, dar eu … “

Inca sunt sub influenta amintirilor din calatorie (desi din titlu s-ar fi crezut ca este vorba de cele din copilarie) si desi incerc sa adun si sa procesez toate informatiile dobandite in cele 3 saptamani petrecute departe, nu ma pot opri sa ma gandesc la urmatoarea plecare.
Am fost intrebata la un moment dat care este cel mai frumos loc unde am calatorit si am raspuns extrem de natural ca este vorba, intotdeauna, de urmatoarea destinatie.
De ce?
Pentru ca oricat de frumos ar fi fost in ultima calatorie acest lucru nu face decat sa ma determine sa caut o destinatie si mai interesanta si mai captivanta.
Este simplu, de ce sa te limitezi la ceva cand ai posibilitatea sa explorezi tot mai mult?
Cand raspund la intrebarea unde am fost in concediu si spun: China – Tibet – Hong Kong – Macao mi se pare ceva la fel de natural ca si cum as spune: Grecia sau Austria.
Deci, nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand vine vorba de plecat intr-o calatorie traiesc o bucurie imensa pentru ca pot descoperi locuri si oameni si obiceiuri noi, pot invata si deprinde lucruri altfel decat acasa.
Ciudat este ca nu eram asa. Acum ceva vreme nu ma scoteai din casa nici pana la Sinaia si acum as strabate toata lumea.
Si ma voi mai opri cand o sa imi scartaie oasele batrane si le voi povesti nepotilor, la gura sobei despre cat de mare si frumoasa este lumea in care traim si despre cum nu trebuie sa inceteze niciodata sa invete si sa exploreze ca sa se cunoasca si ca sa se autodepaseasca.

miercuri, 7 septembrie 2011

Ca la romani!!

Pana la urma cat a fost scorul la meciul lu' peste??? Nu neaparat ca m-ar interesa, dar toata lumea vorbeste! Si nu despre meciul in sine, ci despre ce ii place romanului... sa dea cu piatra si sa arunce vina pe cine i se pare mai la indemana sau mai fraier si pentru te miri ce motive.

Prin urmare am aflat, desi nu am fost pe stadion si nici nu m-am uitat la meci, ca s-a cantat o varianta incorecta a imnului (sau cel putin cateva versuri aiurea), ca mult lucratul si asteptatul gazon a fost varza... sau mai degraba iarba saritoare (Carcotasii ziceau ceva de ciuperci?!??), ca federatia plateste o amenda... si ca plateste si Becali ceva dar n-am inteles exact ce si de ce... Si totusi... cat ziceti ca a fost scorul ala???