Septembrie

Ufffff! Ce repede mi-am amintit de ce urasc toamna!! Parca am obosit dintr-o data foarte tare. Trezitul la 6.15 in cursul saptamanii si la 7 in fiecare week-end nu ajuta deloc la indepartarea cearcanelor. Si septembrie e de-abia inceputul. Unde mai pui ca déjà e intuneric afara la ora mea de trezire. Pardon, a nostra! Pentru ca mi-e tare mila de Arina care la 7 fara un sfert isi bea lapticul cu ochisorii inchisi! Si, oricat ma straduiesc sa avem tot ce se poate pregatit de seara - hainute, ghiozdanel, lucruri din astea, si sa o trezesc pe ultima suta, sa-i fie si ei mai usor, tot se lupta, saracutza cu somnul si parca tot suntem mereu in intarziere. Iar ea e de cele mai multe ori curajoasa si imi ridica si mie moralul.

Si cand iesim din casa e atat de frig!!! Bebelina isi ia in brate papusa sau animalutele, vreo 2-3 in acelasi timp, si se cufunda in scaunul din masina lui tati, iar eu ma zgribulesc si abia tin volanul cu o mana in masina cealalta. Si plecam... eu incercand sa ma tin dupa ei si cu multe ganduri in multe parti. Mai merg in virtutea inertiei, mai ma trezesc brusc pentru ca mai trece pe langa mine cate un Logan cu numar de Giurgiu (sau vreu smecher cu bolid, ca cica asa se zice, inmatriculat in Bulgaria... ca si astia sunt maaari soferi), impopotonat pana la greatza (si Loganul, si soferul, si bolidul si mama lor a tuturor!). Astia, in general, se grabesc foarte tare, dar ii regasesc 2 km mai incolo la coada de la primul semafor… si de la al 2-lea… si de la al 5-lea, desi inaintez cu greu, eu mai greu decat ei, pentru ca nu tai benzi si fetze si nu depasesc coloana si oricum imi e prea lene sa ma enervez si sa injur. Nu ca as vedea rostul! Mai motzai un pic mergand bara la bara, apoi ma trezesc in interesectia de la Razoare unde trebuie sa fiu foarte atenta pentru ca, parca cu fiecare zi, zeci de masini se inghesuie pe tot mai multe benzi. Iar daca trec de Leu', deja vad luminitza! Mai am ceva emotii cu gasit loc de parcare, respectiv parcatul in sine, mai ales ca toata vara nu s-au facut asfaltari si lucrari si canalizari, iar acum dai de gauri, cratere, blocaje, strazi inchise etc. peste tot. Dar legea junglei te invata sa te descurci, chiar daca fiecare zi separat e o aventura si chiar daca in fiecare dimineata imi vine sa plang ca o iau de la capat.

Ziua de serviciu de cele mai multe ori nu stiu cand trece. Intotdeauna se gaseste ceva consumabil de timp si energie. Si am ajuns sa imi fie teama de ziua de miercuri. Cam la fiecare 2 saptamani si jumatate, miercurea, pe la pranz, deja ma uit des la telefon. Si suna. Si stiu lectia - febra, vomitat, plans, si fuga la doctor. Chiar! Am putea sa ne facem din timp programarile... si cererile de invoire alternativ - ba mami, ba tati. Si tataie intotdeauna in stand-by. Si urmeaza apoi o saptamana, chiar doua acasa. In plus consemnarile la domiciliu - ba e bolnav copilul, ba nu putem pleca pentru ca e foarte obosita seara si are nevoie de programul bine pus la punct ca sa nu fie data peste cap, ba trebuie sa facem pe-acasa ceea ce nu apucam sa facem in cursul saptamanii.

Foarte pe bune acum, au fost niste luni foarte grele. Si nu se anunta a fi mai usoare cele pana la sfarsitul anului. Si probabil fiecare le stie pe-ale lui si tuturor ni se pare ca ceea ce ni se intampla noua e mai important si mai stresant si mai greu si asa mai departe. Tocmai de-asta le sunt recunoscatoare si le multumesc celor care au inteles si s-au interesat si au avut rabdare si fac toate astea in continuare, asa putini cati sunt ei, si imi pare rau daca i-am dezamagit pe restul, asa multi cati sunt ei.