“Nu stiu altii cum sunt, dar eu … “

Inca sunt sub influenta amintirilor din calatorie (desi din titlu s-ar fi crezut ca este vorba de cele din copilarie) si desi incerc sa adun si sa procesez toate informatiile dobandite in cele 3 saptamani petrecute departe, nu ma pot opri sa ma gandesc la urmatoarea plecare.
Am fost intrebata la un moment dat care este cel mai frumos loc unde am calatorit si am raspuns extrem de natural ca este vorba, intotdeauna, de urmatoarea destinatie.
De ce?
Pentru ca oricat de frumos ar fi fost in ultima calatorie acest lucru nu face decat sa ma determine sa caut o destinatie si mai interesanta si mai captivanta.
Este simplu, de ce sa te limitezi la ceva cand ai posibilitatea sa explorezi tot mai mult?
Cand raspund la intrebarea unde am fost in concediu si spun: China – Tibet – Hong Kong – Macao mi se pare ceva la fel de natural ca si cum as spune: Grecia sau Austria.
Deci, nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand vine vorba de plecat intr-o calatorie traiesc o bucurie imensa pentru ca pot descoperi locuri si oameni si obiceiuri noi, pot invata si deprinde lucruri altfel decat acasa.
Ciudat este ca nu eram asa. Acum ceva vreme nu ma scoteai din casa nici pana la Sinaia si acum as strabate toata lumea.
Si ma voi mai opri cand o sa imi scartaie oasele batrane si le voi povesti nepotilor, la gura sobei despre cat de mare si frumoasa este lumea in care traim si despre cum nu trebuie sa inceteze niciodata sa invete si sa exploreze ca sa se cunoasca si ca sa se autodepaseasca.