marți, 31 iulie 2012

Oamenii de langa noi


Nu de putine ori, desi suntem constienti ca vrem sau ca putem sa facem ceva, simtim nevoia unui imbold, a unei incurajari, a unei linii directoare.
Si atunci este binevenit in viata noastra un fel de sponsor (aka mentor, maestru, indrumator, prieten, etc). Un acel cineva menit sa ne ajute sa ne autodepasim, sa dam ce avem mai bun din noi, sa capatam curaj sau sa indepartam toate acele temeri care ne fac uneori sa nu lasam bunul si frumosul in libertate.
Uneori il alegem in mod constient, apeland la o persoana aproape de sufletul si gandirea noastra, alteori conjunctura sau poate ceea ce se numeste in mod conventional destin, iti scot in cale o astfel de persoana.
De multe ori habar nu avem sau pur si simplu nu corelam informatia ca X sau Y din viata noastra ne sunt sponsori. Parintii, familia in general, cei dragi si cei iubiti, oricine ne doreste binele poate fi asimilat unui sponsor. Dar si persoane complet necunoscute sau cu figuri pregnante, publice, notorii, care au ceva de spus si care reprezinta un factor mobilizator pentru noi pot concura cu succes pentru acest job.
Cateodata chiar noi ne suntem propriii sponsori pentru ca pana la urma totul vine din noi – si curajul si puterea de a merge mai departe si forta si zambetul.
As putea umple o lista intreaga de astfel de nume, astfel de oameni care au cladit putin cate putin persoana care sunt astazi.
Dar poate cel mai mult conteaza atunci cand noi insine putem deveni sponsorul altcuiva si sa contribuim cu intelepciune si rabdare la omul de maine. 
Este un sentiment de satisfactie tare placut pe care va invit sa il incercati cat mai des!

luni, 30 iulie 2012

Pe aceeasi tema...

Nu credeam sa ma apuc sa scriu despre sport. Dar uite ca olimpiada asta imi da ocazia. Si de fapt nu cred ca scriu neaparat despre activitatea fizica in sine, cat despre corectitudine, spiritul de invingator, umanitate, limite, ambitii... si multe altele.

Am zis ca daca ma uit la competitiile altor sportivi, neutra fiind, n-o sa ma oftic. (Am zis deja ca sunt o mare ofticoasa!)Si am fost socata in schimb! Si bulversata, pentru ca nimeni n-ar trebui sa accepte nedreptatea si totusi, intr-un fel sau altul, mereu isi face loc.

Am nimerit la scrima... spada sau ce-o fi fost, in semifinala. Habar n-am detaliile, nu ma pricep la reguli, inteleg doar ce aud comentandu-se. Dar am inteles clar ca a fost o greseala tehnica si o decizie de arbitru, umana... exact ce spuneam mai devreme! A fost declarata castigatoare o sportiva pe nedrept. Iar cealalta a ramas fara reactii, impietrita timp de cateva minute bune. M-a impresionat expresia chipului ei. Am urat-o cand ne-a invins romanca, dar acum m-a lasat si pe mine fara grai. Si chiar imi inspira o simpatie incredibila... pentru ca o privesc in timp ce scriu cum este data cu forta jos de pe podiumul pe care a concurat. Si plange dupa ce a stat minute bune de neclintit asteptand o decizie... si ma gandesc ca nimeni nu ar merita o asemenea suferinta. Cat de mult poate sa coste o secunda, cat de greu cantareste o parere subiectiva, cat poate sa atarne o constiinta care nu poate accepta ca a gresit, cat de mult ar face diferenta ca oamenii sa fie capabili sa recunoasca deciziile pripite si sa indrepte lucrurile atata vreme cat mai au ocazie si timp! Pacat ca nici intr-un astfel de context nu pot castiga cei mai buni, ci ambitiile si orgoliile si parerile partinitoare!

Greu de digerat

Azi toata ziua m-am uitat la Olimpiada. De fapt, de 3 zile incoace ma tot uit la Olimpiada! Si de fiecare data cand mai pierde vreun roman/vreo romanca, schimb canalul si spun ca mi-a ajuns. Dar revin! Nu stiu de ce, dar nu pot sa ma abtin. Si ma oftic si ma enervez. Si tot asa de-am zapacit telecomada.

Nu-i vorba ca ma supar pe ei ca pierd. Dimpotriva! Mi se pare o munca titanica, demna de tot respectul. Dar ma doare numai sa incerc sa ma pun in locul lor. Adica muncesti ani si ani si te pregatesti si pierzi la un punct diferenta... sau pentru ca un arbitru te penalizeaza pentru ca i s-a parut lui nu stiu ce. Cum sa fii acolo, la un pas de indeplinirea unui vis urias, sa lupti si sa meriti... si sa se trezeasca unul sa te depuncteze?!? Si poate a 2-a sansa sa nu o mai ai. Sa te multumesti cu locul 2... sau 4 si asta sa ramana performanta ta!! Sa vorbeasca lumea despre tine ca cel/cea care aproape sa... Pai de unde atata ghinion? Nu incepi sa crezi ca cineva acolo sus se tine de glume???

Fair-play... sa zicem! Dar nu iti vine sa urli si sa iei pe toata lumea la bataie ca iti scapa printre degete ceea ce iti doresti cel mai mult? Si sa mai si aiba lumea asteptari de la tine! Pfff, mie mi se urca la cap de pe margine, nu mai spun sa fi fost direct implicata. Sunt super tari oamenii astia sa mai vorbeasca si frumos dupa, sa stranga maini, sa felicite castigatorii! Oi fi eu ofticoasa! Si ce deca?! Probabil m-as trezi facand ce i-am facut unuia intr-o zi in trafic... le-as scoate limba!

Motivant, energizant...

... perfect pentru o zi de luni si nu numai, antidepresiv, savuros, aromat, o buna consolare in lipsa de un Laduree original, desi, conform unui articol gasit la intamplare pe net - http://voceacelorcaretac.wordpress.com/2011/02/05/o-bucata-de-paris-in-bucuresti-madame-lucie-si-macarons"> - se pare ca trebuie sa fac, pentru comparatie, cat mai curand o vizita in inima Bucurestilor... sper sa mai existe locul pentru ca scrierea e cam veche :)
Macaron cu gust de cafea... Cred ca fotografia tradeaza oarecum locul de provenienta.


duminică, 29 iulie 2012

Nimic deosebit...

Primul meu quiche! Cred ca cel mai rapid facut vreodata! Bun, desi fara pretentii... Arina a zis ca e prajitura. Important e ca a mancat.

luni, 16 iulie 2012

Prajitura de alt week-end

Am facut ieri o prajitura! In ciuda caldurii ingrozitoare, da… eu m-am trezit sa pornesc si cuptorul! Dar parca prea avem chef de una si, de vreme ce curierul a uitat sa o livreze pe cea comandata, am zis sa incropesc eu ceva sa imi mai taie din pofte.

 I-as zice prajitura din resturi… dar suna cam rau! Ideea e ca am amestecat intr-o cana vreo 300 de grame de chefir si 300 de grame de iaurt mai slabut, chestii inca in termen, dar pe care le tot mutam de pe un raft al frigiderului pe altul. Zic de amestecat mai intai in cana pentru ca am luat-o drept reper si am folosit-o pe aceeasi sa pun zahar (una) si faina (doua). Am mai pus 2 oua, o lingura de ulei, 1 pliculet praf de copt si unul de zahar vanilat si gata maglavaisul. L-am intins bine in tava si i-am trantit deasupra, dintr-o conserva uitata intr-un alt colt al frigiderului, niste bucati maricele de ananas. S-a facut cat ai zice peste… sau cat m-am chinuit sa o conving eu pe Arina sa adoarma… si n-a adormit pana n-a mancat din prajitura! 


Pana la urma eu n-am mancat cine stie cat din ea  pentru ca mi s-a nazarit intre timp de prajitura cu crema… Dar chiar si-asa… n-a trecut week-end-ul fara sa fac o prajitura… bunuzta!

sâmbătă, 7 iulie 2012

Week-end!!!

Suna alarma!! Iar??? Ce zi e, ce zi e??? Sambataaa!! Ce bine! Oprire zbarnaiala si intoarcere pe partea cealalta. Auch!!! Eroare! O fi sambata, dar e lucratoare! :(
Jos din pat... chiar daca la 7 si nu la 6... dar e parca un sentiment mai dureros. Ca e sambata, na! Si e vara si lumea pleaca la mare si la munte si la gratare si la nunti si la cine mai stie ce! Dar la munca?!?! Mai sunt unii care pleaca si la munca... poate mai des sambata decat o fac eu acum. Dar am lucrat ani de zile sambata! Si in premiera week-end-ul asta incerc si duminica. E cam frustrant... si trece si greu! Dar astea-s riscurile meseriei! Aviz celor care nu invata carte! :) Adica la ce mi-s de folos 12 ani de premii in generala si liceu si olimpiade si 2 diplome de facultate? Mai bine eram talentata la afaceri sa ma fac patroana si sa ii chem pe altii la serviciu sambata! Cam romaneasca mentalitate! :) Pai daca eram doctorita... sau pompier... sau politista??? Sau multe alte meserii... Pana la urma starea de spirit ne-o facem singuri, nu? Si cand e vorba de plans de mila, oho!! Nu e nevoie de talent sau prea mult chin!
Dar macar de nu m-as chinui sa postez de pe telefon!! Sau daca mi-as fi luat macar o carte...

miercuri, 4 iulie 2012

International week-end flavors

Dupa ce week-end-ul a debutat vineri seara cu o iesire la un restaurant traditional romanesc, am decis sa il incheiem sarbatorind cu niste mancaruri internationale preparate chiar de noi. 
Retetele nu sunt o noutate dar parca pozele sunt parca mai ademenitoare si sincer nu am rezistat sa nu le postez. 
Am debutat cu un fel de mancare indian with an European twist.
Chicken with curry sauce  este absolut delicios si nu este greu de facut atata vreme cat ai toate ingredientele necesare. Data trecuta spuneam ca Jamie Oliver mentiona ca sosul in exces poate fi congelat si folosit cu o alta ocazie. It really works. Partea interesanta este ca muncesti o singura data si ai sansa sa te bucuri de aroma sa si in alt context. Data viitoare imi propun sa inlocuiesc puiul cu vanata. Daca imi iese, o sa va povestesc :)



Si apoi am continuat cu Gazpacho. Nu cred ca exista ceva mai racoritor si mai usor de preparat mai ales pe caldurile cu care ne confruntam in luna lui Cuptor. De data aceasta, am inlocuit crutoanele cu bucati taiate mic de tot de castravete pentru mai multa savoare si mai putine calorii.

So, daca va e pofta de altceva, recititi recomandarile noastre si succesul este garantat! :)



luni, 2 iulie 2012

Echimoza


Fix acum 3 saptamani am fost sa imi fac niste analize de sange (don’t panic, regular check) si m-am imbogatit cu o imensa vanataie.
Am trecut de la stadiul de furie, la cel de mirare si apoi am ajuns la resemnare. Aveam sa convietuim ceva vreme, asa ca am decis sa ne acceptam reciproc.
Dupa calculele mele, m-am gandit ca ma va insoti cam 3 saptamani si ca am timp suficient sa ne si imprietenim. Mi-am facut planuri marete legate de aceasta noua relatie din viata mea: aveam sa ii fac poze si sa ii surprind toate stadiile de evolutie, aveam sa imi amintesc de orele de Medicina Legala din facultate pentru ca echimoza este un fel de cameleon care iti poate povesti multe in functie de culoarea pe care o poarta la un moment dat, aveam sa o port triumfal ca pe un trofeu al curajului meu, aveam sa o asortez cu tinutele purtate si ea, ea avea sa ma insoteasca in tot acest timp in aceasta simbioza perfecta.
Timpul a trecut incet si repede totodata, eu am fost prinsa cu jobul, cu prietenii, cu alte activitati si ea in tot acest timp si-a vazut de drumul sau, de la vinetiu la galben. Intr-o zi am constatat cu stupoare ca abia se mai vede. M-a cuprins panica. Cand oare a trecut timpul? Cum de nu am reusit sa facem impreuna nimic din ce ne propusesem? Ce mai pot face acum? Baiatul acela (a.k.a. Horatiu) de la care ni se trage expresia Carpe Diem, posibil sa fi stiut ceva.
Mi-am luat ramas bun de la amintirea acelei pete de culoare si am tras niste invataminte despre viata in general.
Trebuie sa ne bucuram de ceea ce avem si de ceea ce ne inconjoara, aici si acum, pentru ca pana la urma, prezentul este tot ce conteaza.
Trebuie sa invatam sa nu amanam la nesfarsit ceea ce putem face astazi pentru ca maine este uneori prea tarziu.
De asta nu trebuie sa ezitam sa fim alaturi de cei dragi, sa le daruim un sarut sau o imbratisare sau o vorba buna atunci cand simtim si mai ales atunci cand au nevoie de toate acestea.
De asta trebuie sa invatam sa nu ne lasam dusi de valtoarea cotidianului si sa pretium oamenii frumosi ce ne inconjoara si clipele primite in dar. 
Trebuie sa iubim viata in general si sa ne lasam iubiti de ea si sa ne bucuram si de cele mai marunte lucruri, la timpul potrivit.

duminică, 1 iulie 2012

Vizita la Muzeul Satului

Am plecat de acasa sambata cu gandul ca voi vizita o expozitie de fotografie si un festival culinar, ambele thailandeze, gazduite de Muzeul Satului.
Din pacate programul de pe site cu cel din "targ" nu s-au potrivit pentru ca desi era deja ora 11 cand am ajuns acolo rasfatul gastronomic incepea dupa pranz, asa ca ne-am multumit cu admirarea imaginilor unor, culmea, fotografi romani. La o prima incursiune in aceasta lume, Thailanda pare foarte ofertanta la capitolul culoare si imagine. Evident ca mi s-a facut un dor grozav de Asia si de duca in general, motiv pentru care am si inceput sa imi fac planuri serioase de calatorie pe noi taramuri pentru anul ce urmeaza.
Si pentru ca de Thailanda am hotarat sa ne ocupam personal si cat se poate de pe viu, am decis sa ne bucuram de savoarea locala a Muzeului Satului. Am avut si noroc, pentru ca atmosfera a fost imbogatita si de agitatia creata de Targul de Sfintii Apostoli Petru si Pavel. 
Forfota, culoare si o oaza de pace si traditie in mijloc de capitala.
Eu una m-am bucurat ca am plecat la vanatoare de poze si am capurat cateva: