Nu credeam sa ma apuc sa scriu despre sport. Dar uite ca olimpiada asta imi da ocazia. Si de fapt nu cred ca scriu neaparat despre activitatea fizica in sine, cat despre corectitudine, spiritul de invingator, umanitate, limite, ambitii... si multe altele.
Am zis ca daca ma uit la competitiile altor sportivi, neutra fiind, n-o sa ma oftic. (Am zis deja ca sunt o mare ofticoasa!)Si am fost socata in schimb! Si bulversata, pentru ca nimeni n-ar trebui sa accepte nedreptatea si totusi, intr-un fel sau altul, mereu isi face loc.
Am nimerit la scrima... spada sau ce-o fi fost, in semifinala. Habar n-am detaliile, nu ma pricep la reguli, inteleg doar ce aud comentandu-se. Dar am inteles clar ca a fost o greseala tehnica si o decizie de arbitru, umana... exact ce spuneam mai devreme! A fost declarata castigatoare o sportiva pe nedrept. Iar cealalta a ramas fara reactii, impietrita timp de cateva minute bune. M-a impresionat expresia chipului ei. Am urat-o cand ne-a invins romanca, dar acum m-a lasat si pe mine fara grai. Si chiar imi inspira o simpatie incredibila... pentru ca o privesc in timp ce scriu cum este data cu forta jos de pe podiumul pe care a concurat. Si plange dupa ce a stat minute bune de neclintit asteptand o decizie... si ma gandesc ca nimeni nu ar merita o asemenea suferinta. Cat de mult poate sa coste o secunda, cat de greu cantareste o parere subiectiva, cat poate sa atarne o constiinta care nu poate accepta ca a gresit, cat de mult ar face diferenta ca oamenii sa fie capabili sa recunoasca deciziile pripite si sa indrepte lucrurile atata vreme cat mai au ocazie si timp! Pacat ca nici intr-un astfel de context nu pot castiga cei mai buni, ci ambitiile si orgoliile si parerile partinitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu