duminică, 28 octombrie 2012

Si inca ceva minor...


Doar prajitura cu banane si clatite pentru duminica dimineata.














Nu m-am apucat de facut prajituri decat de vreo 2-3 ani... dar se pare ca acum trag din greu sa recuperez. Oricum, ironia e ca fac fursecuri, creme, budinci, checuri... dar prajiturile mele preferate nu le pot face. Pentru ca alba-ca-zapada si cremsnitul se fac cu foi... Si zau daca le dau de cap afursitelor!!!

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Chef de gatit!

Pai ce era sa fac daca toti meseriasii "de cuvant" ne-au dat teapa azi si nu s-au mai prezentat la lucrari?!? M-am concentrat pe cateva bunatati marunte:

- ciorbitza de pui:


- tocanitza cu carnat afumat:



- sofficini cu sunca si mozzarella:

 

- sote de mazare cu pui:


- fursecuri cu nuci si migdale:


- prajitura fara coacere cu crema de branza:

 
Si mai am vreo 4 ore pana la culcare! Plus ca maine e cea mai lunga zi din an!

vineri, 26 octombrie 2012

Slow down

Sunt momente cand viata, ca sa folosesc un termen generic pentru tot ce ne insoteste zi de zi, apasa pe fast forward si ne-o ia putin inainte. Atunci ne vedem nevoiti sa tinem pasul cu ea si uneori sa ne luam la intrecere in speranta de a castiga o alta lupta. 
Eu una am fost cladita ca o persoana, de regula, linistita dar am perioade cand trebuie sa imi imprim un altfel de ritm si sa intru in jocul impus de cotidian. 
Cuprinsa de aceasta vrie care ma domina uneori fara sa am vreo putere sa o controlez, ma fericesc cand am o clipa de liniste. Si pentru ca timpul este relativ, respectiva clipa are si ea o durata variabila. Pana la urma nici nu conteaza cat dureaza o astfel de clipa, ci cat cantareste in economia timpului ca si intreg.
Ieri spre exemplu, mi-am oferit 2 momente de ragaz ce au facut cat un mini-concediu si care m-au incarcat cu energie pozitiva sa imi ajunga pana data viitoare.
De dimineata, m-am surprins plecand in ritm alert catre job, cu creierul in priza, cu agenda pentru ziua respectiva in plina desfasurare in plan mental, cu remindere si to do lists ambulante. Si pentru ca toate acestea o luasera la goana mult inaintea mea, am decis sa imi ofer o clipa de relaxare: am incetinit pasii prea grabiti, am refuzat sa mai aud claxoanele isterice, am pus pe hold lista cu ce aveam de facut de-a lungul zilei. Pret de o clipa cuantificata in cateva sute de metri, mi-am oferit momentul meu de liniste si slow motion. Culmea este ca datorita acestui mic ragaz, am inceput sa vad dincolo de problemele existentiale aduse de o zi de munca. Si m-am bucurat de toamna asta blanda, de frunzele ruginii, de ghindele cazute pe trotuare si de multe alte amanunte pe care de cele mai multe ori le trecem cu vederea in goana noastra nebuna.

In linie cu dimineata, spre seara mi-am ingaduit sa imi reintalnesc doua bune prietene cu care din pacate ma vad destul rar, adica la zile mari, a lor sau a mea, noroc ca macar acoperim astfel 3 din 4 anotimpuri. Am povestit, am depanat amintiri de pe vremea cand eram colege, ele s-au laudat cu ispravile baietilor lor si eu evident cele ale finei mele (trebuia sa ies si eu cu ceva mic si gingas la interval). Si timpul a trecut cu folos si mi-am incarcat din nou bateriile. Clipa de relaxare a durat de data aceasta cateva ore.
Astazi am incheiat o alta saptamana smintita si uite-ma acum relaxata in patul meu primitor scriind aceasta povestire ca si cum toata nebunia celor 5 zile de pomina s-ar fi sters cu buretele. Cum am reusit? Reteta e cat se poate de simpla: vointa si sport. Prima o purtam in noi si depinde de fiecare cum isi regleaza tonalitatea in acest sens. Sportul insa, cel de care am fugit de cand ma stiu, pe care l-am detestat ca imi strica media si l-am blamat pana de curand, este elementul detoxifiant. Vineri seara cand in genere lumea iese in oras, se plimba, se viziteaza, se odihneste, eu, dupa o ora de aerobic eliminasem din sange si orice cotlon ascuns al mintisoarei mele, goana, stress-ul, vria, contractele, call-urile si meeting-urile.
Cred cu tarie ca trebuie sa profitam si sa exploatam la maxim lucrurile care ne plac si care ne fac bine. Si chiar daca ne lasam purtati mai tot timpul de valtoarea impusa de servicii, de comunitate, de viata in general, trebuie sa gasim echilibrul in toate celelalte lucruri si fiinte ce ne readuc pe plus.
Asa ca, oferiti-va din cand in cand si cat mai des posibil acest tip de "decadenta". So, keep calm, slow down, rewind, refresh sau ce vreti voi!

PS: ca sa explic si fotografiile ce insotesc acest post, va spun ca in ultima vreme am dezvoltat placerea de a vana cai verzi pe pereti cum imi place sa le spun sau mai exact mesajele lasate de diversi indivizi posteritatii, pe ziduri. Lasand la o parte actul de vandalism pe care il reprezinta, atunci cand imi permit sa incetinesc ritmul, aceste vorbe "de duh" ma binedispun si imi ofera acea mica pauza de la cotidian. So enjoy!

joi, 25 octombrie 2012

Romania, tara de poveste!

Acum vreo 2 nopti am visat ca ma mut in Suedia. N-ar fi rau, nu? Daca as fi mai tanara, n-as avea credite la banca si nici al 2-lea copil pe drum. Ideea e ca uneori mi se face lehamite de tara asta. Oricata rabdare si oricata bunavointa as avea… sau ar avea cineva, oricine… tara asta are capacitati nebanuite de a te scoate din sarite. Iar in dimineata asta, dupa stat o ora si jumatate in trafic, ma simt si mai frustrata si mai nervoasa si cu o pofta asa de razbunare… numai ca nu stiu cum si pe cine!

Nu sunt snoaba si nu pretind sa fi trait in puf. Dar un minimum de bun-simt sau un dram de educatie n-ar fi prea mult de cerut intr-un secol atat de avansat… cred! Si de la o baza sa punem cu totii umarul si sa schimbam cate ceva. Dar ce sa schimbi atunci cand incepi cu stangul inca de dimineata?! Urasc traficul aglomerat, dar asta exista in multe colturi de lume… si cica, daca iti calculezi bine timpul, nu te enervezi. Sa-l vad eu pe ala care reuseste in fiecare dimineata sa se pregateasca, sa pregateasca copilul, sa plece devreme si sa stea calm sa astepte dupa toti idiotii care blocheaza intersectiile! Oricum, si mai tare inca urasc lucrarile interminabile care se fac exact pe mijlocul strazilor si faptul ca pe toti ii apuca reparatiile si constructiile exact in lunile cele mai aglomerate sau mai ploioase sau mai problematice sau ca nimeni nu pare sa aiba cap in a conduce activitati de genul asta. Urasc gropile uitate in asfalt si devierile haotice de la cursul normal si isteria si bulibaseala care se genereaza automat. Si nu mai suport Doreii care muncesc “din greu” peste tot, inclusiv la izolatiile astea de blocuri care sunt la moda acum, Dorei care sunt spirituali pana in maduva oaselor, dar care nu mai au ochi sa vada si ca iti scapa o galeata in cap in timp ce te fluiera.

Bine, cred ca am ceva cu mesterii si meseriasii in general in momentul asta pentru ca mi s-a luat de ei pana peste cap – toti cer bani… multi si inainte, si apoi lucrarea in sine dureaza o vesnicie si e facuta doar pe principiul “las’ ca merge si asa!”. Ce conteaza ca, in timp ce construim ceva, stricam altceva? Ce importanta are ca promiti ca termini in 3 saptamani si dureaza 3 luni? Sau nu e normal sa bati palma pentru o suma si pe parcurs sa iti aduci aminte ca mai ai o nunta sau un botez ceva si… de unde sa scoti bani? Mai cere-i fraierului care sta cu casa balta si asteapta sa iti vina tie cheful de munca! Cine e de vina? Probabil ca tot fraierul… ca, daca ti-ar da un sut in fud, probabil atitudinea ar fi alta.

Da, mi s-au strans multe deja. Pornind de la lipsa de respect a celor care se aseaza la casele speciale pentru femei insarcinate si nu au nici o jena sa isi descarce cosurile cu varf pentru ca sufera probabil de miopie in fata celor care au prioritate… sau ce atata tevatura??? Ca doar nu te-a pus nimeni sa faci copii, nu? Si culminand cu cei carora le casuna pe masina ta fara motiv intemeiat si ti-o lasa pe janta si fara strergatoare. A, sa zic mersi ca nu o si zgarie?

Asa ca... pana la urma... ce atata Paris?? Romania e tara tuturor posibilitatilor, iar Bucurestiul orasul tuturor provocarilor! Daca supravietuim aici acum, sfarsitul lumii din 21.12.2012 o sa fie floare la ureche pentru noi!   

luni, 22 octombrie 2012

FERRARI - Up Close & Personal

Dupa experienta Salonului Auto de la Geneva  din luna martie, am decis sa ne continuam periplul la astfel de evenimente si asa am ajuns la Paris.
Capitala Frantei gazduieste bienal un salon recunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante la nivel mondial si care are o traditie de mai bine de o suta de ani. 
De data aceasta, Salonul ne-a oferit o experienta inedita si anume posibilitatea de a vizita standul Ferrari, cu sprijinul si amabilitatea celor de la Forza Rossa Romania. La Geneva am aflat ca pentru a vedea de aproape anumite marci de masini trebuie sa ai invitatie. Altfel, te poti bucura de la distanta de ultimele modele expuse, sprijinindu-te de panouri de sticla ce delimiteaza standuri precum Bentley, Aston Martin sau Rolls Royce. Elita, si Ferrari ocupa un loc fruntas in cadrul acesteia, se adreseaza up, close and personal doar unui anumit segment de public.
De la F12 Berlinetta cea proaspat lansata la Geneva, la Ferrari California, la 458 Italia, la 458 Spider sau monopostul de Formula 1, toate modelele te indeamna sa le cunosti indeaproape. Experienta este mai mult decat interesanta chiar si pentru mine, a.k.a. posesor de carnet care nu conduce.
Atentia la detalii, finetea fiecarui element component, design-ul precis, fermitatea liniilor si tehnologia inglobata in fiecare model sunt cu adevarat fascinante.
Modelul meu preferat? De departe Ferrari FF. Desi aspectul sau este la fel de fioros ca al suratelor sale, interiorul tradeaza un suflet bland si cald si o atmosfera cozy. Ce n-as fi dat pentru un drive-test cu aceasta frumusete pe 4 roti! 
Trezirea la realitate, la plecarea din stand, devine suparatoare. Este destul de frustrant sa te indepartezi de ceea ce de acum inainte vei considera ca fiind perfectiunea. Ma intreb ce-o fi fost in sufletul bietei Cenusareasa atunci cand caleasca i s-a transformat la miez de noapte intr-un bostan.
Cu toate astea, o astfel de experienta merita traita chiar si cu povara gandului ca in garajul tau nu va parca niciodata o astfel de bijuterie. Sau cine stie pana la urma ce intorsaturi iti rezerva viata? 



















sâmbătă, 20 octombrie 2012

PARIS reloaded

Parisul este un oras apropiat sufletului meu inca de pe vremea copilariei cand citeam despre istoria si cultura franceza. 
Indiferent ce s-ar spune despre francezi, Alexandre Dumas m-a convins de la primele pagini ca Franta si Parisul trebuie vizitate. 
In 2002, inainte de a vizita prima oara Parisul, Peter Neagoe cu Sfantul sau din Montparnasse a avut cuvantul decisiv in stabilirea intalnirii noastre iminente. 
Anul acesta ne-am revazut pentru a treia oara si desi amandoi ne-am schimbat in toti acesti 10 ani, in bine ne place sa credem, fluturii pe care ii simti undeva in stomac cand cineva iti cade cu tronc nu au disparut cu totul. 
Parisul continua sa ma fascineze pentru ca de fiecare data ma surprinde cu ceva nou sau cu ceva pastrat cu discretie tocmai pentru a ma convinge sa revin in bratele sale. Si daca de data aceasta ne-a ademenit cu Salonul Auto pe care l-a gazduit, asta nu inseamna ca am neglijat orasul in sine, ba din contra am profitat la maximum de toate zilele petrecute aici pana si in ciuda ploii care s-a tinut cand si cand dupa noi.
Oferta sa este inepuizabila si pentru toate gusturile, aproape ca nu ai cum sa nu gasesti ceva sa nu iti placa in acest oras: de la deliciile culinare, la plimbari pe Sena, muzee, spectacole, arhitectura incarcata de istorie, atmosfera boema din Montmartre, shopping; iar in vecinatate, Disneyland sau Versailles.
Paris este un oras de poveste si care spune multe povesti la randul sau, pe care te lasa sa le descoperi incetul cu incetul. 
Aici devii in mod inevitabil romantic, este o stare pe care pur si simplu nu ai cum sa o eviti. Poate e de la sampanie, poate e de la spuma de ciocolata ori prajitura cu fistic sau poate e aerul de vina, cine stie? 
Intre noi este insa in mod clar, acea chimie ce uneste doua suflete complementare.
Chiar daca suna a cliseu, Parisul este si va ramane un oras unde ma voi intoarce mereu cu mare drag.

Brunch

Cancan

Home sweet home

Ceva dulce

Sacré-Coeur

L'amour c'est nous

Somebody said meow?

La Tour toujours
Far away

By night

L'Eiffel
Napoleon

Lady with wings

Cinderella

Madelaine

Luvru
Green Beauty
Sweeet

marți, 16 octombrie 2012

Pe fuga...

Mi s-a spus de cateva ori ca, de cand cu sarcina asta, am devenit mai rea. :) Ceea ce se poate sa fie adevarat. Sau sunt mai sincera, mai directa, mai fara rabdare… mai din topor, pe romaneste! Am mai zis astea? Si asta se poate…Ideea e ca motive de stres si de enervare se gasesc din plin in fiecare zi. Uneori se pot prevedea de la 5 poste, alteori apar de la oameni la care nici nu te-ai gandi. Si fiecare le gestioneaza dupa toane si posibilitati de moment.

Nu ma stresez sa imi caut justificari. Chiar sunt ok cu ceea ce simt si imi asum ceea ce spun sau fac. Dar e adevarat ca uneori, sub impulsul momentului, nu ma exprim suficient de clar sau exagerez… si atunci imi ranesc oamenii cei mai apropiati si mai dragi. Ca deh… ei sunt mereu la indemana.

Asa ca… imi cam cer scuze! Pentru ca uneori sunt prea chitibusara si gasesc nod in papura la orice, pentru ca las impresia ca nu apreciez eforturi sau sacrificii, pentru ca nu spun clar ca inteleg si alte puncte de vedere, pentru ca sunt dura si lipsita de tact sau pentru ca mai iau lucrurile si doar in alb sau negru, fara drept de apel. Si il vizez in primul rand pe sotul meu drag, care indura deja destule de la 2 feminine in casa… Si nu stiu pe unde o sa scoata camasa si cu a 3-a! :)

luni, 15 octombrie 2012

Din week-end






Cam atat am reusit sa pozez... si astea mai fara talent asa! :) Dar s-ar zice ca au fost bune. Ca si puiul marinat si bagat la cuptor, chiftelutele de vita, cartofii taranesti, coastele si curcanul la gratar si prajitura cu cola. Si nu, n-am mancat din toate astea... contrar asteptarilor! :) Doar i-am indopat pe altii.