vineri, 26 octombrie 2012

Slow down

Sunt momente cand viata, ca sa folosesc un termen generic pentru tot ce ne insoteste zi de zi, apasa pe fast forward si ne-o ia putin inainte. Atunci ne vedem nevoiti sa tinem pasul cu ea si uneori sa ne luam la intrecere in speranta de a castiga o alta lupta. 
Eu una am fost cladita ca o persoana, de regula, linistita dar am perioade cand trebuie sa imi imprim un altfel de ritm si sa intru in jocul impus de cotidian. 
Cuprinsa de aceasta vrie care ma domina uneori fara sa am vreo putere sa o controlez, ma fericesc cand am o clipa de liniste. Si pentru ca timpul este relativ, respectiva clipa are si ea o durata variabila. Pana la urma nici nu conteaza cat dureaza o astfel de clipa, ci cat cantareste in economia timpului ca si intreg.
Ieri spre exemplu, mi-am oferit 2 momente de ragaz ce au facut cat un mini-concediu si care m-au incarcat cu energie pozitiva sa imi ajunga pana data viitoare.
De dimineata, m-am surprins plecand in ritm alert catre job, cu creierul in priza, cu agenda pentru ziua respectiva in plina desfasurare in plan mental, cu remindere si to do lists ambulante. Si pentru ca toate acestea o luasera la goana mult inaintea mea, am decis sa imi ofer o clipa de relaxare: am incetinit pasii prea grabiti, am refuzat sa mai aud claxoanele isterice, am pus pe hold lista cu ce aveam de facut de-a lungul zilei. Pret de o clipa cuantificata in cateva sute de metri, mi-am oferit momentul meu de liniste si slow motion. Culmea este ca datorita acestui mic ragaz, am inceput sa vad dincolo de problemele existentiale aduse de o zi de munca. Si m-am bucurat de toamna asta blanda, de frunzele ruginii, de ghindele cazute pe trotuare si de multe alte amanunte pe care de cele mai multe ori le trecem cu vederea in goana noastra nebuna.

In linie cu dimineata, spre seara mi-am ingaduit sa imi reintalnesc doua bune prietene cu care din pacate ma vad destul rar, adica la zile mari, a lor sau a mea, noroc ca macar acoperim astfel 3 din 4 anotimpuri. Am povestit, am depanat amintiri de pe vremea cand eram colege, ele s-au laudat cu ispravile baietilor lor si eu evident cele ale finei mele (trebuia sa ies si eu cu ceva mic si gingas la interval). Si timpul a trecut cu folos si mi-am incarcat din nou bateriile. Clipa de relaxare a durat de data aceasta cateva ore.
Astazi am incheiat o alta saptamana smintita si uite-ma acum relaxata in patul meu primitor scriind aceasta povestire ca si cum toata nebunia celor 5 zile de pomina s-ar fi sters cu buretele. Cum am reusit? Reteta e cat se poate de simpla: vointa si sport. Prima o purtam in noi si depinde de fiecare cum isi regleaza tonalitatea in acest sens. Sportul insa, cel de care am fugit de cand ma stiu, pe care l-am detestat ca imi strica media si l-am blamat pana de curand, este elementul detoxifiant. Vineri seara cand in genere lumea iese in oras, se plimba, se viziteaza, se odihneste, eu, dupa o ora de aerobic eliminasem din sange si orice cotlon ascuns al mintisoarei mele, goana, stress-ul, vria, contractele, call-urile si meeting-urile.
Cred cu tarie ca trebuie sa profitam si sa exploatam la maxim lucrurile care ne plac si care ne fac bine. Si chiar daca ne lasam purtati mai tot timpul de valtoarea impusa de servicii, de comunitate, de viata in general, trebuie sa gasim echilibrul in toate celelalte lucruri si fiinte ce ne readuc pe plus.
Asa ca, oferiti-va din cand in cand si cat mai des posibil acest tip de "decadenta". So, keep calm, slow down, rewind, refresh sau ce vreti voi!

PS: ca sa explic si fotografiile ce insotesc acest post, va spun ca in ultima vreme am dezvoltat placerea de a vana cai verzi pe pereti cum imi place sa le spun sau mai exact mesajele lasate de diversi indivizi posteritatii, pe ziduri. Lasand la o parte actul de vandalism pe care il reprezinta, atunci cand imi permit sa incetinesc ritmul, aceste vorbe "de duh" ma binedispun si imi ofera acea mica pauza de la cotidian. So enjoy!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu