vineri, 27 februarie 2009

Martisor

Dragele mele doamne si domnisoare,
Vine Martisorul! Peste 2 zile in caz ca nu stiati. Nu glumesc! Eu chiar nu am constientizat in adevaratul sens al cuvantului pana putin mai devreme. Nu am vazut obisnuitele tarabe ambulante cu obisnuitele figurine sau reprezentari kitchoase (ce urit vorbesc!), dar care in alti ani imi dadeau totusi senzatia de sarbatoare. Daca exista pe undeva, eu nu le-am vazut. Nu am cumparat prin urmare nici un martisor, nu m-am pregatit in nici un fel... pentru ca sint intr-o continua luna februarie de o vesnicie parca. (Ca fapt divers urasc luna februarie! Pentru multa vreme a fost cea mai urita luna pentru mine pentru ca imi cam provoaca amintiri neplacute. Acum, in ultimul timp m-am gindit sa ii mai dau o sansa. Ce paranteza lunga!)
Ca sa nu pierd ideea de tot... parca inca nu simt aerul de Martisor. Si ma gandesc ca nu vreau sa pierd asta. Astept primavara de prea multa vreme (de la 1 septembrie mai exact) si daca ratez momentul venirii ei, o sa imi para atat de rau. Asa ca va cer ajutorul! Fiti luminoase, fiti vesele, fiti haioase, zambiti mult, vorbiti mult, iesiti cu prietenii, mergeti la cei dragi, jucati-va, plimbati-va, spuneti lucruri frumoase, daruiti si cumparati-va flori, relaxati-va, rasfatati-va, faceti orice... primavara sa fie! Si sa fie asta Martisorul! Bucuria de a fi impreuna si de a da un sens fiecarei zile. Eu promit sa incerc! Si va pupic... de Martisor!
PS
Ca sa nu se supere domnii... si ei se pot bucura de Martisor.

joi, 26 februarie 2009

Portret

Un nasuc cat o alună. Doi ochisori cat doua migdale. O gurita mirata… si doua urechiuse curioase. Toate astea le-am vazut din prima. Le-am pus repede pe hartie si apoi am mai desenat si doua sprancene cu un creion de ciocolata. Cand am mai adaugat si gene, pleoapele parca deja au inceput sa bata si ochisorii au capatat lumina. Am facut si gropite in obrajori si mi s-a parut cea mai dulce mutrita de pe pamant.
Nu, nu am talent la desen dar am o imaginatie relativ bogata (cred :))). Nu am descris nici ceea ce am visat azi-noapte. (Imi scade cota de piata daca recunosc ca m-am visat actrita intr-o telenovela, nu?) Si nici nu m-am inspirat din cartea pe care tocmai o citesc (carte legata de viata unei printese marocane... care nu prea are nimic de basm dat fiind ca e inspirata dintr-o poveste reala si, daca stai un pic sa constientizezi asta, e chiar cu fiori pe sira spinarii. La portretul asta... sa-i zic portret ca nu stiu ce e, ma gindeam saptamina trecuta. E adevarat, mi s-a parut ca il conturez si cu alta ocazie (copiii mici ma inspira). Dar acum stiu exact cui sa il atribui... e al unei fetite... (am mai zis? Parca nu...). De ce spun ca e din imaginatia mea? Pai pentru ca inca nu s-a nascut... Da’ o sa se nasca... in citeva luni. Parca si vad ca o sa vina pe lume strambandu-se la doctor si la asistente, tipand ca e deja domnisoara si merita sa fie tratata cu respect. Fac pe misterioasa? Nu... dar nu e fetita mea (nu ca nu mi-as dori). Si nu vreau sa incalc o promisiune... de-asta nu spun mai multe. O sa am intr-o zi o poza cu ea si o sa dovedesc ca mi-am imaginat-o cum trebuie. Nu mai zic decit atit... pentru “cine” are urechi sa auda:”Mami, pregateste-te ca vin!!!”

DANAide -ologia *


- cu dedicatie, pentru cunoscatori –

Nu am facut un research sa aflu cine a inventat casatoria, dar am convingerea ca ideea a fost a unei femei.

Nu am gasit acest raspuns pentru ca suntem de aceeasi parte a baricadei, ci pur si simplu pentru ca acum prea multi ani, femeia avea locul sau bine determinat si anume in umbra si isi dorea sa evolueze o data cu barbatul. Prin casatorie femeia a reusit sa se bucure de averea stransa de sotul sau, sa aiba acces la educatie, sa influenteze decizii de ordin politic, sa isi protejeze copiii, fara a epata.

Sunt aproape sigura ca si poligamia tot de o femeie isteata a fost inventata, din spirit de conservare, in ideea ca mai bine imparte decat sa fie data la o parte!

Incet, incet femeile au ajuns, sau cel putin asa speram noi, la acea mult dorita egalitate in drepturi cu barbatul.

Femeia de azi este independenta chiar si cu un barbat alaturi pentru ca si-a castigat acest drept, pentru ca si-a dorit acest lucru de prea multa vreme.

Femeia conduce astazi in firma, in casa, pe strada, in dragoste. Nu mai are nevoie nici de dota de la parinti si nici de averea sotului pentru a se face auzita si remarcata si poate in cele din urma sa epateze. Legea o protejeaza in mod egal, iar copiii nascuti in afara casatoriei au acelasi statut cu cei din casatorie.
Atunci ma intreb, la ce bun mai este casatoria?
Personal vad casatoria ca pe un Martisor .. o traditie de mult apusa dar pe care o pastram pentru ca asa e datina, pentru ca cei din jur ne-ar judeca, pentru ca desi nu mai credem in acest gest de o oferi un simbol, o facem totusi in virtutea inertiei.

Cu toate acestea, casatoria ar trebui sa ramana la nivel de optiune (cred ca toate visam pana la urma acest moment, oricat ar striga independenta in noi), dar in acelasi timp cred ca trebuie sa ii educam (si asta depinde doar de noi) pe cei din jur sa inteleaga ca nu este un must sa faci acest pas pentru a te simti implinita ca femeie, sa eliminam presiunea aceea, fie ea si tacita, care ne bate obrazul daca ne apropiem de 30 de ani ca ar cam fi cazul sa ne simtim sa intram in legalitate, eventual cu primul venit ca sa nu pierdem marele tren. Din pacate toate persoanele care exercita o astfel de presiune nu se gandesc ca din nefericire exista si femei care continua o casatorie doar de dragul copiilor sau a confortului, ca pana si divortul costa timp si bani si o bucatica din suflet ..

Mi-ar placea sa avem si noi deschiderea occidentalilor de a nu ne astepta ca orice persoana implicata intr-o relatie sa fie casatoria, sa nu ne pese de acest detaliu si sa invatam sa iubim si sa respectam in orice conditii, nu doar pe baza unui certificat!

Si daca te intrebi cumva, da, iti confirm ca si eu – o femeie independenta a zilelor noastre - am optat pentru casatorie si sunt bucuroasa ca am putut alege in mod liber!


[*] Titlul reprezinta un joc de cuvinte intre un prenume :), personaje mitologice (Danaidele) si cuvantul “ideologie” si sintetizeaza (in imaginatia autorului) principiile unei anumite categorii de persoane in legatura cu subiectul dezbatut mai sus.

marți, 24 februarie 2009

MAINZ Story


M-am indragostit de Mainz fara sa vreau .. de fapt ca in orice astfel de poveste, nu mi-am propus sa imi placa macar, vroiam doar sa traiesc o experienta in plus. Singurul meu contact cu Germania pana la acest moment a fost tranzitarea ei in drum spre Franta, cu 7 ani in urma, si acum, cand mi s-a oferit ocazia sa petrec cateva zile intr-un oras absolut necunoscut, nu am putut refuza. La noi se vorbeste de nemti ca despre niste persoane reci, usor indiferente si care nu cunosc caldura si ospitalitatea romaneasca. Desi nu am facut decat sa ii observ de la distanta, acesti oameni mi-au dovedit ca sunt prietenosi, binevoitori, petrecareti si poate ce m-a impresionat cel mai mult (facand si paralela cu avem la noi in tara), plini de respect si politete. Respectul nu este doar fata de semenii lor, ci fata de oricine le iese in cale si fata de tot ce ii inconjoara. Dupa un spectacol ce aniversa o sarbatoare locala, am fost placut surprinsa sa constat a doua zi de dimineata, ca singurele “gunoaie” lasate in urma erau niste confetii imense care izvorasera dintr-un tun tras de municipalitate. Cat despre spectacol, marturisesc ca m-am simtit prost pentru ca germana mea este la nivelul unui copil de gradinita si nu am putut gusta din bucuria lor. Evenimentul in sine mi-a adus aminte de spectacolele noastre de revista si ce am sesizat a fost ca se vorbea in versuri si se facea din cand aluzie la cuvinte de origine engleza. Si publicul radea, cu mic cu mare, intr-un fel molipsitor de radeam si noi parand ca gustam aceleasi glume. Desi nu intelegeam nimic, am realizat ca noi nu am aprecia un astfel de spectacol, ca ne-am pierdut inocenta si felul de a trai si vedea lucrurile in mod simplu… Probabil in zilele noastre un Constantin Tanase veritabil ar fi falimentat cu siguranta. M-am plimbat pe stradute pietruite si mi-am dat seama ca asa vedeam eu Lipscaniul nostru si centrul istoric ce se lasa atat de mult asteptat, exploatat, descoperit. Atunci mi-am dorit ca Bucurestiul sa fie micul Mainz pentru ca sigur micul Paris nu va redeveni niciodata. Iubesc Bucurestiul in continuare, pentru ca m-a infiat si pentru ca m-a invatat sa fiu puternica. Il iubesc pentru ca mi-a transmis in vene agitatia, stress-ul uneori constructiv si betoanele ce ne inconjoara. Doar m-am autointitulat la nunta noastra “mireasa betoanelor” nu? - pentru ca doream mai mult fotografii cu cladiri decat cu natura. Dar ca in orice iubire, tot iti doresti sa il poti schimba pe acela care este obiectul dragostei tale si eu mi-as dori acum, la intoarcerea in tara, sa-i pot injecta Bucurestiului meu iubit putin din ceea ce a insemnat pentru mine Mainz. Este prima oara cand imi place cum suna limba germana si cred ca as putea sa o invat desi toata viata am sustinut contrariul. Regret acum ca nu am profitat mai mult in copilarie de cunostintele lingvistice ale bunicii mele dar ma bucur ca totusi stiu cateva cuvinte care ma apropie mai mult de oameni, de oras. Poate ca ceea ce este special la acest oras este ca nu are o alura comerciala, pentru ca nefiind cu profil turistic, nimeni nu a fost fortat sa se vanda, sa isi vanda orasul, istoria. Cu mare greutate gasesti un suvenir care sa reprezinte pur si simplu orasul si inca ma intreb despre povestea ce sta la baza adoptarii “mascotei” orasului, clovnul. Dar ei nici nu au nevoie de astfel de promovare pentru ca Mainz te cucereste fara sa vrei. Ieri am auzit pentru prima oara vorba romaneasca aici, evident cu exceptia conversatiilor cu sotul meu si a gandurilor mele in timp ce hoinaream prin magazine sau printre stradutele pline de viata si de culoare. O vorba romaneasca stalcita, cu accent german, de mult uitata si iesita la iveala acum din intamplarea de a intalni aici oameni cu aceeasi origine.


Imi doresc sa ma intorc acasa doar pentru a incerca sa schimb ceva acolo, sa revin cu marile descoperiri facute aici, sa fiu ca un conquistador care se intoarce pe plaiul natal nu cu condimente sau plante noi ci cu savoarea a ceva mult mai pretios, Civilizatia si Personalitatea.

TENDINTE DE SEZON

Se stie prea bine ca moda vine si pleaca si ca dupa un timp revine si mai in forta.
In sezonul toamna iarna 2006-2007, in materie de vestimentatie stilistii ne sfatuiesc sa adoptam culorile inchise, precum gri petrol, bleumarin sau negru. Accesoriile nu trebuie sa ne lipseasca din tinuta pentru a fi trendy, iar acestea trebuie sa fie cat mai colorate pentru a inviora aspectul general.
Puteti purta cu incredere pardesie sau mantouri-cocon, rochii si fuste bufante sau gulere mari, pantaloni tip tigareta, tricotaje si puteti sa va jucati dupa bunul plac cu texturile si cu proportiile. Sa nu uitam de unele dintre accesoriile cu titlul de must-have in acest sezon, posetele supradimensionate si centura lata!
Pana si masinile trebuie sa fie in tendinte ... pentru ele albul este acum in top, iar daca ne-am lua dupa ce se spune prin targul nostru, se pare ca pentru a fi cat mai moderna masina numarul sau de inmatriculare trebuie sa contina la inceput litera W (parerea unora).
Ca sa revin la domeniul vestimentatie vreau sa va anunt ca anul asta se poarta Roba!! Veti vedea insa ca termenul este folosit la figurat, sa nu credeti ca se poarta pe strada sau la petrecere. Nu. Asta ar mai lipsi.
Dupa ce tot mai multe persoane publice (VIP-uri, vedete, spuneti-le cum vreti) si-au angajat stilisti pentru a se imbraca in raport de cerintele modei si pentru a nu intra in vizorul criticilor, sau make-up artisti personali, ultima gaselnita este angajarea unui avocat. Vedetele noastre (desi multe sunt absolvente ale facultatii de drept) s-au saturat se semneze contracte fara a avea opinia unui expert in materie. Si bine fac. Si nu zic asta pentru a-mi elogia clientela! Avand in vedere ca daca te imbraci mai pe langa tendinte ramai cel mult cu o critica in vreun ziar de scandal sau cu o barfa mica pe la colturi iar daca luam in considerare ca semnarea unui contract de care tine mai mult sau mai putin viitorul sau cariera ta, cred ca balanta inclina in favoarea „consilierului personal in domeniul juridic”.

Din pacate realitatea practica ne demonstreaza ca nu doar alegerea profesiei de avocat poate fi la moda, dar si exercitarea ei. Nu trebuie sa luam in calcul conflictele curente dintre persoane fizice si/sau juridice sau necesitatile legate de dezvoltare a relatiilor de afaceri ce impun in ziua de azi sa ai un avocat alaturi la orice pas pentru a evita stresul de a te afla in sala de judecata si a nu intelege in ce limba graieste onorata instanta sau pentru a te feri de clauze contractuale pe care partenerii de business ar putea sa le insereze spre detrimentul tau sau de multe alte chestii marunte pe care avocatul, cu talent, profesionalism si rabdare stie sa le dea de capat. Daca ne-am limita doar la cele enumerate mai sus, avocatura ar avea poate de suferit.
Bucuria mea este ca oamenii incep sa isi schimbe treptat mentalitatea (noroc cu moda) iar avocatul nu mai este acel "rau necesar" de care mai bine ne-am feri – cunoastem cu totii zicala potrivit careia in viata trebuie sa te feresti de doctor si de avocat. Aceasta viziune gresita ce s-a perpetuat de-a lungul timpului se datoreaza faptului ca aceasta sublima profesie a fost asimilita din totdeauna cu eventuale probleme legale si pentru ca lumea venea (si de ce sa nu recunoastem si sa folosim chiar timpul prezent – vine in continuare) la avocat in ultima faza si nu pentru profilaxie. Este evident ca avocatul nu este si astrolog si nu iti poate spune daca nu cumva vecina de la 2 s-a gandit sa iti faca vreo plangere la politie pentru ca nu ii place cum pasesti pe gresia cu intarsii de piele de crocodil (evident in topul tendintelor in materie de decoratiuni, mobilier si accesorii), dar sunt "n" si "n" de situatii cand problemele neplacute se pot rezolva din faza incipienta. Ma intreb cati dintre viitorii sau actualii angajati cunosc faptul ca pot fi asistati la negocierea, incheierea sau modificarea contractului de munca.
In fine, nu vreau sa tin o pledoarie despre cat de competenti, frumosi si destepti sunt avocatii (asta este de notorietate), ci vreau sa subliniez ca avocatul a revenit la moda si daca vrei sa fii in tendinte acest sezon, trebuie sa pastrezi in buzunar cartea de vizita a avocatului sau in fine sa ii treci datele de contact in telefonul mobil de ultima generatie, dar conditia esentiala este ca avocatul sa fie "de al casei", sa poti sustine cu mandrie ca ai avocatul tau, ceea ce implica de cele mai multe ori existenta unui raport contractual stabilit in termenii si conditiile hotarate de parti.
Dupa aceasta sustinere (usor subiectiva trebuie sa recunoastem) cred ca v-am convins deja ca avocatul este un must-have al acestui sezon!

Publicat pe http://www.avocatnet.ro/ la 16 Noiembrie 2006

IARNA ASTA SE POARTA DIVORTUL


Imi amintesc spusele unor amabile doamne de la registratura unei judecatorii de sector potrivit carora, in preajma sarbatorilor de iarna sporesc cererile de chemare in judecata avand ca obiect desfacerea casatoriei prin divort.
Din pacate, tocmai spiritul sarbatorilor ar trebui sa uneasca si sa consolideze familia, dar asa cum se stie socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ de cele mai multe ori. Observ ca media vorbeste tot mai mult de divorturile personalitatilor iar publicul soarbe stirile cu nesat, comentand, criticand sau chiar identificandu-se cu personajele.
Statul roman se straduieste atat cat poate sa incurajeze populatia sa acceada la institutia casatoriei, oferind un sprijin la constituirea familiei (daca ambii soti sunt la prima casatorie) constand in suma de 200 Euro. Avand in vedere ca o nunta modesta costa cel putin 7.000 Euro ... mai bine nu mai comentam pe tema asta.
Nu am inteles niciodata setea oamenilor de a cunoaste detaliile absolut private din viata celor din jur si in special a persoanelor publice (dar fara asta nu ar mai fi existat revistele de scandal de exemplu, nu?).

Dorinta de a scrie aceste randuri a venit din mediatizarea exagerata a anumitor divorturi si apetitul insatiabil pentru a cunoaste in detaliu cum e cu capra vecinului. Indiferent daca este vorba de o persoana publica sau de un simplu cetatean, in opinia mea, divortul este o procedura care priveste exclusiv partile implicate si eventual avocatii acestora in calitate de gardieni ai respectarii drepturilor si obligatiilor legale ale partilor. Procedura divortului in legislatia noastra este o procedura speciala, diferita de alte proceduri contencioase, cel putin sub urmatoarele aspecte: competenta teritoriala, prezenta partilor [atat la depunerea cererii (as face o paranteza aici si as dojeni colegii din media care se mirau atat ca d-na Ioana Basescu Marin a depus cererea de divort personal), cat si la termenele de judecata], probatoriu sau termenul cailor de atac. Ne intrebam poate, de ce divorteaza oamenii? Raspunsul cel mai la indemana este “pentru ca pot”! Dar raspunsul meu preferat ramane: viziuni diferite asupra vietii. Si sincer asta rezuma cam tot ce ne-ar trece prin cap ca sa motivam aceasta actiune. Intotdeauna am considerat ca cei doi soti daca au stiut sa traiasca frumos, chiar si o scurta perioada de timp, vor stii sa se desparta la fel de frumos iar acest lucru am incercat sa il insuflu si clientilor nostri. In acest sens, partile pot opta pentru a cadea de acord atat asupra capatului de cerere principal – divortul, cat si asupra eventualelor capete secundare (incredintare copii minori, pensie de intretinere, pastrarea numelui dobandit in timpul casatoriei). Daca prin acceasi actiune se solicita si partajul bunurilor comune, partile pot incheia o tranzactie pe acest aspect, instanta urmand sa o consfinteasca. Sfatul meu este, atat pentru cei direct implicati dar si pentru colegii mei, sa invatam sa alegem calea cea mai eleganta, cea mai inteleapta atat pentru noi insine cat si pentru copiii nostri care fara sa isi doreasca au fost prinsi la mijloc. Sunt sigura ca daca se doreste acest lucru se poate si realiza. Rolul avocatului poate fi uneori hotarator in deciziile pe care sotii le pot lua legate de casnicia lor. Pe scurt, sa invatam sa ne despartim frumos.
Iar pentru cei din jur, sfatul meu ar fi sa isi vada in continuare de propria existenta si sa isi doreasca nu se regaseasca nicicand intr-o asemenea situatie. Pe scurt, sa invete sa traiasca frumos ...
Publicat pe www.avocatnet.ro la 9 Decembrie 2006

(NON) OBICEIURI CULINARE


Sa nu va asteptati ca in cele ce urmeaza sa va expun tot felul de retete traditonale pe care sa le puneti in practica de Sfintele sarbatori pascale. Din pacate nu sunt nici o gospodina desavarsita si nici nu ma dau in vant dupa traditii. Sunt o persoana practica, usor comoda si careia ii place in general mancarea sanatoasa (dar despre asta vom vorbi o alta data). Si cum ultima moda observ ca este a fi critic in domeniul culinar, am lasat pentru o clipa comentariile legislative si am hotarat sa disec problema mancarii, nu de alta dar unde ma duc si orice as asculta toata lumea vorbeste numai despre ce gatim de Paste... Ouale rosii, friptura si ciorba de miel, drobul, cozonacul si pasca sunt mancarurile ce nu lipsesc de pe masa romanului in aceasta perioada. Multi dintre noi asteptam sa degustam din toate aceste bucate la mama acasa unde ne intoarcem mereu cu drag si ne reunim cu toata familia in prag de sarbatoare. Mancarea va fi intotdeauna mai gustoasa cand e gatita si servita de mama. Probabil ca majoritatea celor care inca ne mai refugiem aici nici nu avem habar cum se gatesc toate acestea, eu una subscriu la acest aspect.
Si pentru ca am zis ca ma transform in critic, as vrea sa va marturisesc ca m-am cam plicitist ca in fiecare an sa am parte de aceleasi retete oricat de gustoase ar fi si oricata dragoste ar fi pus mama la pregatitul lor, asa ca m-am gandit sa va dau o reteta mai exotica care sa va scoata din monotonia culinara a acestor sarbatori. Precizez ca nu am specificat cantitatile pentru ca intotdeauna imi place sa prepar acest fel de mancare dupa ochi si dupa gust, ceea ce v-as indemna si pe voi sa incercati.

Deci, sa incepem:
Ingrediente: creveti decorticati, paste (penne, dar puteti sa va dati frau imaginatiei si sa folositi si alte modele sau chiar paste cu spanac, cu morcov care au si o culoare deosebita sau de ce nu, paste de orez), sos de rosii (sau rosii decojite), cascaval/parmezan si putin usturoi (in functie de ce intalnire mai aveti dupa masa).

Mod de preparare: Crevetii daca sunt congelati se fierb in prealabil si apoi se calesc in ulei de masline, se sareaza si se pipareaza dupa gust. In paralel se fieb pastele. In acelasi timp se pregateste sosul in care se pune usturoiul zdrobit si condimente (cimbru, piper, chimen, orice va face placere si va incanta simturile). Se toarna sosul peste creveti, se amesteca pentru cateva minute si apoi se toarna si pastele, omogenizandu-se toate acestea. Amestecul astfel pregatit se toarna fierbinte in farfurii (va recomand niste farfurii mari, patrate si foarte colorate) iar peste el sa presara cascaval sau parmezan ras. Va recomand sa serviti aceasta mancare fie in compania prietenilor care o vor aprecia cu siguranta, fie a iubitei/iubitului la lumina lumanarilor romantice, dar intotdeana alaturi de un pahar de vin alb, sec sau demisec, dupa gust.
Publicat pe www.timpultau.ro la 18 Mai 2007