miercuri, 30 aprilie 2014

Pe final de aprilie...

Greu cu scrisul! Si cu multe altele. Ma omoara timpul! Sau mai degraba lipsa lui. Dar nu el ar fi problema majora.

Arina s-a lovit sambata la un picior. Si doua zile nu a calcat pe el. Ca am carat-o numai in brate... e un detaliu. Plansetele si vaitatul si irascibilitatea si neputinta si ingrijorarea si gandurile peste ganduri - "oare cat o fi de rau?!?", "oare n-ar fi trebuit sa ii treaca deja?", "oare e durere-durere sau doar teama de durere?!?"... astea toate termina orice psihic. Nu ne-am repezit la doctor. Cred ca teama de ghips... iar ghips!!!... ne facea pe toti sa speram ca in 5-10 minute trece. N-a trecut nici pana acum. Am fost la urgenta iar, iar radiografie... Am scapat de ghips, dar cutzu' tot schiop e!! Nu calca bine, profita sa faca desen in loc de dans la gradinita (ea ar face desen in loc de orice!), o tot urmaresc si imi storc creierii cum sa facem sa revenim la mersul complet si apasat. Am trecut de la comprese la gheata, de la masaj la exercitii, de la rugaminti la un ton mai dur, de la promisiuni la santaj, amenintari si povesti  sperietoare. :))) Nu e dramatic. Dar ea capoasa, eu cu pitici... Ne consumam!

Pe langa asta, de doua zile nu vrea la gradinita. Habar n-am de ce. Imi spune ca vin niste baietei care fac multa galagie, iar pe ea o doare capul. E adevarat - sunt copii prea agitati, nazdravani, rautaciosi, incontrolabili... copii pe care parintii incearca sa ii integeze si sa ii modeleze folosindu-i pe ceilalti drept suport. Nu-mi place sa imi stiu copilul obiect de terapie, dar nici nu o pot tine izolata. Pana la urma colectivitatea are riscurile ei, iar ea trebuie sa invete sa se adapteze. Chiar daca mai plange, chiar daca devine si ea salbatica uneori. Pot incerca si eu sa aplic propriile lectii folosind o tehnica inversa. Ceea ce ma amaraste cel mai mult insa e ca unii dintre acesti copii au ca punct de plecare lipsa de educatie, aroganta, orgoliul exagerat, mentalitatile invechite si indobitocite si chiar nesimtirea propriilor parinti. Si, daca zic dur, imi asum!!

Iar Katerina trece printr-o alta etapa de rosu-n gat si febra. Nimic conatagios. Doar ca e greu sa ramana acasa intr-o zi lucratoare. Si il sacrificam pe tataie care e un erou. Orice parinte face ce e mai bine pentru copilul lui... Iar eu una, in plus, m-am obisnuit sa fac bine si pentru alti copii. Ceea ce nu se prea aplica in egosimul sau paranoia generala a parintilor din ziua de azi. Eu mi-am tinut fetele departe de alti copii chiar si la raceli minore. Imi asum responsabilitatea pentru ele si manifestarile lor si nu am riscat sanatatea altora. Primesc in schimb raceli livrate la pachet de la copii care merg cu stoicism la gradinita chiar daca abia stau in picioare... sau suspiciunea altora care nu cred ca eu pot discerne, dupa mai bine de patru ani de experienta, daca fetele mele sunt apte de contact cu alti copii.

Si ma gandeam ca... Am fost pregatita pentru oboseala, pentru nopti nedormite, am fost pregatita sa nu stiu multe in nenumarate randuri. Am fost pregatita sa invat, sa experimentez, sa renunt la timp liber, sa ma adaptez... sa ma schimb. N-am fost si nu sint pregatita insa pentru durerile de inima pe care le resimt zilnic, pentru grijile pe care mi le fac in continuu, pentru panica pe care o simt atunci cand imi vad fetele suferind, pentru lacrimile lor, pentru neputinta si vulnerabilitate, pentru zile in sir de stres... Sau poate sunt doar eu asa. In general copiii isi schimba parintii... Unii mai putin, altii complet. Ramane de vazut cum ma descurc si cu asta.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Merry Easter!!!

E asa o vreme afara ca ma intrebam de dimineata daca maine e Pastele sau Craciunul! In fine... N-am vopsit nici un ou! Si-am vazut ca sunt atatea pe Facebook, ca nu m-ar mira sa aud numai cotcodaceli in urmatoarele zile. Bine, eu nu inteleg de ce nu se limiteaza lumea la zece oua vopsite de familie... adica risipa asta cu cartoane intregi ma depaseste. Sa nu ma dau eu insa mai carcotasa!

N-am facut cozonaci, n-am facut pasca, n-am facut nimic... Si nu ma laud! Cand eram copil savuram cele douazeci de feluri de mancare pregatite de mamaie. Acum prefer putin, treptat, fara ghiftuiri si infulecari de parca de-a doua zi ne-asteapta foametea. Recunosc, sunt linistita si pentru ca a gatit mama pentru patru familii! Si ma bucur ca avem mancarea asigurata pentru urmatoarea saptamana. In rest...pentru mine sarbatoarea nu consta in mancare. Chiar deloc! Pentru mine e important sa fiu in familie, sa ma amuz pe seama fetelor, sa-mi stea inima cand se arunca de pe canapea, s-o vad pe Arina cum pregateste desene cadou sau cum pune la cale sa il pacaleasca pe tataie cu un ou de plastic si pe Kitty cu mersul cracanat si manutele lipicioase ridicate pentru luat in brate. Eu sunt fericita ca ii am pe toti bine sanatosi, ca nimeni nu poate fi suparat pentru ca zgatiile aduc cu ele numai bucurie si iubire, sunt linistita si norocoasa! Cu asta ma laud eu si starea asta o doresc tuturor!