miercuri, 10 septembrie 2014

Despre varsta la orice varsta

Trece timpul asta criminal de repede, iar lucrurile in general sunt din ce in ce mai navalnice si mai haotice si ne ia valul si sarim peste etape... Si copiii devin adulti atat de repede, iar mie mi-ar placea sa ramana mereu copii!!!

Stiu ca si eu abia asteptam sa ma fac mare... acum 100 de ani! :) Dar ai mei imi tot repetau sa nu ma grabesc. Si nu ca am fost eu ascultatoare, dar s-a intamplat s-o iau pe calea normala. Acum, la randul meu, incerc sa trag de timp in ceea ce le priveste pe fete. Arina o sa mearga, de exemplu, la grupa 0 la 6 ani si jumatate. Si nu pentru ca o subestimez, ci pentru ca vreau sa o mai las sa se joace. Vreau sa dam fiecarei varste ceea ce ii corespunde, pentru ca mai tarziu... cine stie?!?

Pentru ca... Nu imi plac copiii care sunt/par mai adulti decat s-ar cuveni. Si nu ma refer aici la cei fortati de imprejurari nefericite. Ci la cei care sint "cool". Bine, nu e vina copiilor. Deci mai corect ar fi sa spun ca nu imi plac parintii copiilor scosi prea mult din tipare. Imi plac copiii isteti, copiii care sint incurajati sa faca propriile conexiuni logice, cei care ne fac sa vedem perspective pe care noi le-am pierdut de mult din vedere. Imi plac copiii curiosi, exploratori, baieteii care desfac, dezmembreaza, descompun si fetitele care vor sa devina "doctorite, balerine si printese si bucatare si mirese". Imi plac la nebunie copiii copii!

Nu-mi plac fetitele din concursurile alea tipic americane de frumusete. Mi se pare ca mamele lor fie nu s-au maturizat si se joaca cu papusi reale, fie distrug personalitatea copilului insufland si impunand visurile proprii. Nici dupa copiii din reclame nu ma omor. Nu vad necesitatea de a-i supune la un stres inutil, de a-i implica in lucruri pe care poate nici nu le inteleg foarte bine. Nu mai spun cat urasc oboseala lor! Nu-mi plac copiii inscrisi in tot felul de concursuri muzicale de la varste foarte fragede. Si mai ales cei care sunt indrumati sa cante melodii greoaie, ce le depasesc varsta, texte de indragostiti, partituri in care isi forteaza vocea sa scoata tot felul de sunete de trubaduri cu experienta. Toti copiii canta si, pana mai spre adolescenta asa, cu cat e cantecul mai pueril, cu atat si copilul e mai haios si mai dulce.
Si ca tot am zis haios... Imi plac maimutarerile. Chiar rad la un pantof cu toc furat de la mama, la o poseta tinuta a la tv, la un coafat extravagant cand si cand. Dar nu sunt pentru a transforma copilul intr-un adult la scara mica. Cred ca mamele in general au tendinta sa isi imbrace copiii, in special fetitele, dupa gustul lor, ca scosi din reviste de moda, cu accesorii chic, in culori si modele de ultim sezon. Dar copiii nu dau doi bani pe asta! Si vorbesc de fete pentru ca la fete ma pricep. Au culori preferate pe anumite perioade de timp, li se pune pata pe rochite, de exemplu, vor culori stridente, sclipici, zorzoane, rochia n-are treaba cu pantofiorii, cu cat mai colorat, cu atat mai bine, nu au complexe si nu au simtul masurii. Rozul merge cu verde si cu mov si cu galben, 10 clame simultan in par sunt prea putine, poseta e pentru carat tot felul de maruntisuri de la 10 jocuri de multa vreme incomplete. Si cine sunt eu sa ma opun??

Ma gandesc asa... Daca i-am lasa de mici sa aleaga?!? Daca le-am da alternative? Daca, macar de curiozitate, le-am da mai multa libertate sa ii vedem cum se descurca? Daca doar le-am explica si i-am si intreba pe ei, macar uneori, ce cred?!? Daca n-am mai trai noi in locul lor?!? Ca pana la urma... de unde stim noi ca avem mereu dreptate?!? Zic...

duminică, 7 septembrie 2014

Fetele mele...

... sunt cele mai frumoase, cele mai destepte, cele mai haioase, CELE MAI!!! Pentru ca sunt ale mele. Sunt universul intreg si nu mi-as dori sa schimb nimic la ele. Si, chiar daca mereu zic ca nu se poate, cu fiecare zi le iubesc mai mult. Pentru ca imi seamana si nu prea, pentru ca mi le-a dat Dumnezeu in moduri pe care nici nu le-am visat, pentru ca ma surprind zilnic si imi aduc fericire in mii de culori.

Fetele mele sunt cele mai cele... pentru mine. Nu, nu ma astept ca lumea sa le vada la fel. Le mai vad asa inca vreo 4-5 persoane. In rest, pentru fiecare mama/tata/bunica/bunic ai ei/ai lui/ai lor sunt cu mult peste. Si e normal, nu? Nu sfidez lumea si nu provoc alte mamici la intrecere:"a mea face...", "a mea stie...", pentru ca nu e o competitie. Copiii sunt in mii si felurite "modele" :)))... Si imi plac toti, fiecare in felul lui unic si irepetabil, mentinand mereu locul aparte bine rezervat pentru ale mele... Pentru ca asa e firesc in natura lucrurilor.

Fetele mele nu sunt perfecte. Sunt si rasfatate, si obraznicute, mofturoase, fitoase, agitate, nazdravane, galagioase. Pot fi si nesuferite si irascibile si pot scoate pe oricine din minti cu viteza fulgerului. Eu le ador asa cum sint. Si cand le cert, si cand ridic vocea uneori la ele, si cand ma urc pe pereti pentru ca nu le mai inteleg. Nu le laud, desi vorbesc mult de ele. Si scot in evidenta lucrurile frumoase sau haioase pentru ca acestea sunt cu adevarat relevante... pe astea le port in suflet cand nu sunt langa ele. N-am nici o itentie de a ma da mare ostentativ si nu le scot la inaintare pentru ca asa da bine. Doar ca ele ma definesc in momentul asta, lumea mea toata e cu si despre ele. Si-atunci... Incerc doar sa nu plictisesc pe cine nu intereseaza. Pentru ca sunt constienta ca lumea in general nu a inceput si nici nu se termina cu ele si nu e ca si cum nu sunt alte milioane de copii frumosi, inteligenti, haiosi, copii care invata sa spuna mama sau sa o descrie pe mama in prima lor compunere, copii care fac primii pasi... sau ceva mai multi prin toate colturile lumii.

Dragostea mea nu se masoara in cum si cat le admira si le lauda lumea. Nu ma uit la numarul de Like-uri si nici la cine le da! (Scuze daca e o jignire asta!) Cel mai bine si mai real eu si ele, noi ca familie, ne desfasuram sentimentele la noi acasa, intre gardurile noastre, ca sa zic asa. Aici conteaza ce stim noi in intimitatea noastra, oricum s-ar intampla sa fim - ciufulite/i, imbracate/i aiurea, cu nazuri, cu chef(uri) sau fara, relaxati si linistiti ca oricum e mai bine sa nu ne stie chiar toata lumea.

Si chiar sunt relativ putini cei care ne surprind in elementul nostru... Si cei pe care fetele ii primesc cu bratele deschise si ii "chinuie" la foc mocnit cu atentia si sufocarea lor. Sint putini cei in fata carora ele se deschid, autentic si fara rezerve... si pentru mine asta e ceva! Aici sunt cateva ipostaze - http://tmsphotography.zenfolio.com/p636759163 Si ii multumim lui Mihai ca a stiut sa le redea atat de bine!! E importanta veselia si fericirea chipurilor. Si pentru asta sunt eu impacata si recunoscatoare... Cine le stie si le iubeste o face oricum, nu e nevoie sa mai cer eu ceva. Multumesc doar din suflet... Si in continuare prefer sa cred ca mai mult in privat si mai putin de ochii lumii e mult mai bine.

duminică, 10 august 2014

Evoluam

Inca ma mai distrez cu pociri haioase. Racul este "crac", printesele au inele cu "ghiamante", "hihopotamul" nu ne sperie, jucaria care "zgrandane" e de bebelus, cu bentita pe frunte sunt "ghindianca", iar pestii care "mureaza" nu ne mai sint de folos. Habar n-am daca ar trebui sa o corectez... dar nu o prea fac. Ma amuza. E delicioasa!!

Mai mult insa savurez discutiile serioase pe care le purtam. De obicei in masina. Si avem destul timp in masina!! De exemplu:
"Ai fost cu mamaie in parc?"
"Doar azi."
"Doar cu mamaie?"
"Si cu Kitty!"
"Ati mers pe jos?"
"Si in carut si pe jos. Eram amandoua in carut si cantam, si cantam si eram cumintele. Si dintr-o data Kitty a scapat biscuitul si piiiiis, a sarit surubul. Si ne-am dat jos si am venit cu el rupt."
"Ati venit pe jos."
"Pai da. Si am ajuns si tataie era somnoros. Si n-a vrut sa il verifice sa vada daca se repara surubul."
"Si acum e stricat?"
"Ma tem ca da!"
"Pai sa il luam sa il reparam."
"Am glumiiiiit. L-a reparat! Dar sa stii ca mamaie a zis sa il las in strada sa vina o masina mare sa il calce. Si noi sa luam altul!"
"Nu cred asa ceva!!" (Varianta mamei: i-am zis ca poate sa impinga carutul pe langa trotuar prin Politehnica si, daca zic "stop", sa lase carutul si sa fuga pe trotuar pentru ca inseamna ca vine masina. Ea a zis ca trebuie sa traga si carutul ca ne mai trebuie. Eu i-am zis sa il lase ca alt carut putem cumpara.)

"Mamaie, ce facem sa rezolvam o problema? Cum sa nu mai fie tataie nervos, si tati sa nu mai bea Pepsi si sa nu mai fumeaza??"

"Kitty, nu fii indivioasa!!"
"Dar tu stii ce inseamna invidioasa?"
"Ca nu e buna!"
"Inseamna sa vrea sa fie si ea ca tine. Eu, de exemplu, sint invidioasa pe tati ca el e curajos si eu nu. Si tu esti invidioasa pe Kitty ca e mica si rasfatata. Si vrei si tu,nu?"
"Nu, mami! Eu intotdeauna mi-am dorit sa fiu mare! Si mai am putin si sint mare, stai linistita!"

Mie deja mi se pare prea mare!!! ;((

miercuri, 6 august 2014

Copilu' meu ala mic...

... Inca suge degetele mari de la ambele maini. Dupa fix un an, m-am apucat din nou de dezvat!!! Anul trecut i-am pus manusi in maini timp de o luna... Si tot ce am obtinut a fost sa o fac sa treaca de la un deget la doua. Pediatra m-a certat, mi-a zis sa o las in pace, nervii mei au pocnit si de ciuda esecului (ca deh, copilu' meu tre' sa fie perfect!!!), si de nedumerirea si confuzia create de parerile contradictorii. Cert e ca am lasat-o balta... si am dormit mai linistiti! :)))

Acum ne-am apucat din nou... Cu doua zile in urma. Cu simt de raspundere. Am luat Mavala Stop si i-am dat pe unghiile degetelor mari. Pe el scrie ca nu e indicat copiilor sub 3 ani. Unii pediatri totusi il recomanda. Am zis ca incercam si noi... poate-poate! Adica, daca nu acum cand e in vacanta... In fine, luni seara si noaptea spre marti a fost haos - urlete, nervi, isterie, nesomn, agitatie... Noi batosi, ea tafnoasa. Noi ii vorbeam frumos si incercam sa o linistim, ea ne pocnea cum ne prindea. Am zis ca e exclus sa rezistam asa 10 zile!
A doua zi a fost docila, cooperanta... Nu degete in gura, nu crize, nu scandal... Am zis ca intr-o clipa de neatentie, i-or fi schimbat-o mamei la piata cand a fost cu ea. Nu degeaba zicea toata lumea ca e baietel!!! Ne si vedeam cu sacii in caruta. Doar azi-noapte a dormit lemn 8 ore. La ea in pat!!!
Cand... Exact!! De dimineata sugea cu pofta la degete!! Cu tot cu lac pe ele! Si e amar!!! Doamneeee!!! Si asta nu e tot. S-a razbunat de zici ca s-a prins de schema. A atins cu degetele niste cereale. Cerealele au devenit cumplit de amare. Apoi, una cate una, mi le servea mie!! "Nu vreau, Kate! Nu mananc!" "Mami, iei!!"... adica "vrei!" Si acum, dupa o ora, parca am toata gura amara... si gatul... Iar ea, tot ce atinge se amareste. Dar nu conteaza! Nu o mai deranjeaza.
Si eu ce fac?!?! Nu doar acum, in general! Ce ma fac eu de fiecare data cand o sa vrea sa imi arate ea mie?!?!

sâmbătă, 5 iulie 2014

Continuam...

"Joculete gasesti pe coada lui maimutza pe itsy bitsy pumt ro!"

"Mami, vrei sa iti spun un exercitiu de dictie?"
"Zau??"
"Da!"
"Ia spune!"
"Pix in pix!"
"De unde stii?"
"De pe Itsy-Bitsy!"

"Ti-a placut la ferma animalelor?"
"Daaa... Am vazut un animal de bou care statea intr-o apa murdara. Dar nu i-am dat de mancare. Le-am dat numai la animalele care nu imi fac rau."
"Si. Altceva?"
"Am vazut cum se smulge vaca..." (Cu o pompa electrica. Am inteles ca unii s-au dus acasa si au zis ca laptele se scoate cu aspiratorul! :))))

"Mami, vreau si eu sirine." (Grisine pe limba tuturor!)

"A fost ok azi la inot?"
"Da, dar n-am vrut sa fac cosfundari."
"De ce, ti-e teama?"
"Imi intra apa in gurita."
"Pai nu o tii inchisa?"
"Ba da... Dar se deschide singurica."

"Nu vreau sa imi mai faci turbat din ala pe cap."
"Se zice turban."
"Bina, d-ala!"

"Vreau sa imi dai toate culorile... Implusiv mov si albastru."

"Fura vulpea prin padure,
Ce sa fure, ce sa fure?
Fura coaja de pe tei
Si-mpleteste papucei
Pentru mansa o pereche...
Ca a rupt-o pe cea veche."

"... si fereastra e frecata!"
"Cum e??"
"E inchisaaaaa!!"

"Mami, de ce nu se misc norurile?"
"Se misca norii, mami. Dar nu iti dai tu seama acum."
"Vrei sa mergi mai tare? Sa ii intrecem si sa castigam o stea de aur!"

Si de la Kitty:
"Kito?"
"Te?"
"Te iubesc!"
"Abesc!"


miercuri, 25 iunie 2014

Ca parinti...

... Nu gresim daca nu stim, nu gresim daca intrebam, gresim daca nu ascultam.
... Nu gresim daca incercam si experimentam, gresim daca adoptam atitudini extremiste, daca ne incapatanam si insistam pentru ca noi stim ce e mai bine pentru copiii nostri si sa nu ne invete pe noi nimeni ce si cum!
... Nu gresim daca suntem mandri de ei, dar o zbarcim rau de tot daca ii expunem ca pe niste trofee si ii angrenam in competitii puerile, de adulti de altfel, prin care le aratam tuturor ca al meu/nostru e mai frumos, mai bun si mai destept.
... Nu gresim daca ii sustinem si ii incurajam, dar cat gresim daca ii fortam sa ne traiasca visele si sa duca povara propriilor noastre frustrari!!!
... Nu gresim daca vrem sa ii protejam, dar platim scump daca nu ii lasam sa se descopere, sa-si cunoasca si sa-si stabileasca limitele, sa le permitem sa lupte sa le depaseasca, chiar daca noua ne tremura sufletul la fiecare pas.
... Nu gresim daca ne exprimam pareri si convingeri, dar e inacceptabil sa nu le explicam, sa nu discutam si pana la urma sa nu le dam libertatea de a alege.
... Nu gresim daca mai decidem uneori pentru ca ei nu au inca discernamantul de a o face, dar e despotic sa nu ii implicam in decizii.
... Nu gresim daca vrem ce e mai bine pentru ei, dar nu suntem Dumnezeu sa stim care e binele absolut.

Eu nu sint perfecta. Ba chiar gresesc destul de mult. Fetele mele nu sunt perfecte. Si nici nu imi doresc sa fie. Eu sint ok cu normalitatea. Iar pentru ele sustin... orice isi doresc/isi vor dori ele.

duminică, 22 iunie 2014

In iunie...

... Am mancat cirese super bune de la noi din copac... Dar am si dardait de frig ca in noiembrie trecut.
... Am fost la mare 3 zile, am stat la soare, fetelor le-a placut nisipul... Arinei si piscina. Ne-am relaxat, ne-am bucurat de companie. Apoi am tras doua saptamani de munca de ne-au iesit scantei si fum si scurtcircuite si... Apropos, daca ne-am dat la fund, nu inseamna ca ne-am fitosit. Mai strangem un pic din dinti sa depasim anul asta... si speram ca la anul o sa fie un pic macar alta poveste.
... Am fost la serbare de gradi si am incheiat un an productiv, cu progrese, cu diplome, premii, prietenii, satisfacii, bucurii... Am lipsit trei zile adunat tot anul, dar o saptamana intraga, ultima ne-a invins printr-o viroza puternica si nesuferita.
... Am incheiat anumite proiecte (cuvant la moda!!!), dar ne-am propus si am si initiat altele... De parca un proiect la noi e un balaur - il tai de pe lista si in loc rasar alte 7. Timp mai mult de-am avea...
... Am aflat vesti surprinzatoare, imbucuratoare... Dar, cum ziceam, n-am prea dat nimic in schimb. :) Sintem oarecum scosi din circuit, circumstante nefavorabile, deh!!! Dar mai bine asa decat sa ne vaicarim si sa ii obosim si pe altii.
... Am ramas un sofer... din doi, bineinteles. Si e greu si complicat. Dar ne gandim ca o servi si asta la ceva. Ca oricum nu mai are rost sa ne victimizam.

Per total am trait 22 de zile de iunie la puterea a treia. Le-am simtit din zori de zi (adica inainte de 6) si pana la miez de noapte... si uneori si in timp ce dormeam! Ne-am organizat, ne-am sucit, ne-am dezorganizat, ne-am adaptat, ne-am socotit, ne-au iesit virgule, am luat-o de la capat... ce sa mai despicam atatea fire?!?! Sintem bine! Om vedea ce-o mai fi!

marți, 27 mai 2014

Liniste pe Cafenea...

N-as fi crezut niciodata ca imi va fi atat de greu sa gasesc 10 minute sa scriu cateva randuri. N-as fi crezut ca o piticanie mica de 86 de cm si aprox. 10 kg e in stare sa epuizeze in nici o ora trei adulti simultan. N-as fi crezut ca imi va fi asa greu sa gestionez timpul, dar...

Au trecut trei zile si trei nopti de cand Kitty a manifestat primele semne ale unei viroze puternice. Incepem a patra zi... si ea doarme acum pentru ca am facut impreuna noapte alba... A treia! Frunzaream un pic FB-ul si m-au apucat asa... niste nervi de oboseala si ciuda... daca or exista!!!! Pentru ca ma doare sufletul si mi-e ciuda ca parca lumea intreaga se distreaza, iar ea sta in casa, cu febra ca un roller coster de la 38,5 - 39,6 - 40,2. Care nu mai trece!!! Orice-as face!!! Nu mi-e ciuda ca lumea se bucura de vremea frumoasa. Ma doare ca ea sufera si plange si nu isi gaseste locul... Ma doare disperarea de a nu sti cum sa o mai ajut. Si ochisorii ei tristi cand o ridic din pat la 2 si la 3 si la 4 dimineata sa o duc la dusul cu apa rece, ochisorii ei parca imi sfasie inima si imi dau senzatia ca in viata mea nu am mai trait asa neputinta si revolta si amaraciune si deznadejde si... Offff, numai mama sa nu fii!!

Asa ca e cam liniste pe Cafenea pentru ca, eu una, as vrea sa scriu acolo numai lucruri vesele si motivante, povestioare care sa aduca zambete, pozitive... Si nu ies, fir-ar sa fie!!! Nu in perioada asta!! :((

La multi ani, tataie Ioane!

Desi Arina zice ca e secret ca e ziua ta (o avea ea logica ei!), eu iti spun public la multi ani. Sa fii sanatos... si cu multa rabdare... cu stocuri de rabdare... Fiindca fara tine nu ne-am descurca! Uneori am senzatia ca Arina te iubeste mai mult decat pe oricine. Iar Katerina te viseaza si iti spune numele si in somn. Primul lucru atunci cand le iau de la gradinita/cresa e simplu "Tataie???"... Pentru ca tataie le rasfata, le ia jucarii, le pregateste casorele cu fructe, le cara in brate, le repara jucariile stricate, cauta peste zi ce li se nazare lor ca vor peste noapte, le vegheaza si le protejeaza si merge pana in panzele albe pentru orice pentru ele. Toata lumea stie ca pentru ele tataie Ioane e Dumnezeu, iar pentru tataie Ioane ele sunt totul.

Clar eu nu as fi unde sunt aici fara tataie Ioane. Si poate nu sunt coerenta in exprimare dupa trei nopti nedormite... Dar, fara tataie Ioane, eu nu stiu cum as face fata. Pentru ca si pe mine ma ajuta infinit, ma "descurca", cumva ma cara inca in brate chiar daca nu mai sunt de mult un copil sau nu ne vedem zilnic. Si in rest... E secret in sufletul meu ce avem noi pentru el. Dar sper ca el simte in ciuda a tot si a toate!

La multi ani, tataie Ioane!!!

duminică, 18 mai 2014

De-ale Arinei

"Kitty, baga capul la butui. "

"Tataie, vecinul are parul cret ca tine."
"Cum cret, Arina??"
"Asa, doar pe margini adica."

"Mami, tu n-as putea fara mine??"

"Cand vine ploaia, bunetele fac cerul mov."

"Azi vreau sa plastilinez toata ziua!"

"Trebuie sa imi iei si niste magnete cu printese, mami!"

"M-a suparat tataie Vasile!!"
"De ce?"
"A zis ca el e tac-tu mare.... Si atunci tati e tac-tu mic. Si eu vreau sa fie tati ta tu-mare!!!"

"Am facut o pafta buna, mami! Am invatat-o pe Kitty sa zica "mars!""

"Kitty, vezi daca esti narzdavana?!? Te loveste cineva!" (Bineinteles chiar ea!)

"A mazgalit Kitty desenul, mami... Dar sa nu te ingrijorezi!"

"Pot sa ma imbrac singura, dar nu pot sa pun soselutele."

"Ai auzit ce spune fetita?"
"Nu e fetita."
"Cum nu?? O cheama Lorelei."
"Pai da. E baiat."
"Lorelei e nume de fata."
"Nuuu. Daca era fata o chema Loreleia."

"Stii cum se cheama cand bagi capul in apa la inot? Scosfundare."

"Ce dans pregatesti?"
"Charleston."
"Serios?? Si cum e?"
"Pai intai incepe cu ceva ce nu stiu, apoi urmeaza ceva interesant la care rad toti copiii... Si apoi faci la revedere."


vineri, 2 mai 2014

Si inceput de mai

M-am inchis in baie sa pot scrie repede ceva. Pentru ca in fiecare zi tot aman si aman... Si pierd ideile, schimb subiectele. Acum am zis ca nu mai astept sa adoarma fetele. Ar fi prea mult si s-ar putea sa capitulez oricum eu inaintea lor. De dincolo se aud rasete si strigate si in mod sigur Toby ar vrea cu disperare sa ii deschid si lui usa pentru refugiu!
Din cand in cand mai aud si pumni mici batand in usa, cate un "mami" intrebator... Apoi se intorc la joaca cu niste oua de plastic pe care le-au primit azi cadou. Tati e arbitru si trambulina si sac de lovituri si amortizor pentru caderi... Si in mare stiu exact ce se intampla, dar in acelasi timp e loc de atat imprevizibil din partea lor!!!

N-am plecat la mare de 1 mai, nu am organizat nici o excursie, nu am simtit nevoia sa evadam niciunde pentru ca acasa ne simtim cel mai bine. Acasa e veselie, e caldura, e liniste in galagie si relaxare in haos. Acasa am facut lucrurile dupa cum ne-am dorit si momentam nu credem ca le-am gasi la fel prin alte parti. Acasa muncim, ne jucam, ne distram, ne suparam, ne impacam, improvizam, ne apucam de lucruri, ne razgandim... Facem orice pentru ca totul depinde de noi, de noi intre noi si la noi e iubire neconditionata care trece peste orice.

Asa ca la inceput de mai noi am tuns iarba, am montat trambulina, am dichisit terasa, am facut si gratar, am fost si bucurosi de oaspeti, am alergat copiii, ne-am jucat, am ras, am facut nazdravanii, am glumit, ne-am si contrazis... Nu ne-am plictisit!!! Si-am putea s-o mai tinem asa cateva zile! Ca bine-ar fi ca oboseala pe care o resimtim sa fie mereu doar asa de dulce!

miercuri, 30 aprilie 2014

Pe final de aprilie...

Greu cu scrisul! Si cu multe altele. Ma omoara timpul! Sau mai degraba lipsa lui. Dar nu el ar fi problema majora.

Arina s-a lovit sambata la un picior. Si doua zile nu a calcat pe el. Ca am carat-o numai in brate... e un detaliu. Plansetele si vaitatul si irascibilitatea si neputinta si ingrijorarea si gandurile peste ganduri - "oare cat o fi de rau?!?", "oare n-ar fi trebuit sa ii treaca deja?", "oare e durere-durere sau doar teama de durere?!?"... astea toate termina orice psihic. Nu ne-am repezit la doctor. Cred ca teama de ghips... iar ghips!!!... ne facea pe toti sa speram ca in 5-10 minute trece. N-a trecut nici pana acum. Am fost la urgenta iar, iar radiografie... Am scapat de ghips, dar cutzu' tot schiop e!! Nu calca bine, profita sa faca desen in loc de dans la gradinita (ea ar face desen in loc de orice!), o tot urmaresc si imi storc creierii cum sa facem sa revenim la mersul complet si apasat. Am trecut de la comprese la gheata, de la masaj la exercitii, de la rugaminti la un ton mai dur, de la promisiuni la santaj, amenintari si povesti  sperietoare. :))) Nu e dramatic. Dar ea capoasa, eu cu pitici... Ne consumam!

Pe langa asta, de doua zile nu vrea la gradinita. Habar n-am de ce. Imi spune ca vin niste baietei care fac multa galagie, iar pe ea o doare capul. E adevarat - sunt copii prea agitati, nazdravani, rautaciosi, incontrolabili... copii pe care parintii incearca sa ii integeze si sa ii modeleze folosindu-i pe ceilalti drept suport. Nu-mi place sa imi stiu copilul obiect de terapie, dar nici nu o pot tine izolata. Pana la urma colectivitatea are riscurile ei, iar ea trebuie sa invete sa se adapteze. Chiar daca mai plange, chiar daca devine si ea salbatica uneori. Pot incerca si eu sa aplic propriile lectii folosind o tehnica inversa. Ceea ce ma amaraste cel mai mult insa e ca unii dintre acesti copii au ca punct de plecare lipsa de educatie, aroganta, orgoliul exagerat, mentalitatile invechite si indobitocite si chiar nesimtirea propriilor parinti. Si, daca zic dur, imi asum!!

Iar Katerina trece printr-o alta etapa de rosu-n gat si febra. Nimic conatagios. Doar ca e greu sa ramana acasa intr-o zi lucratoare. Si il sacrificam pe tataie care e un erou. Orice parinte face ce e mai bine pentru copilul lui... Iar eu una, in plus, m-am obisnuit sa fac bine si pentru alti copii. Ceea ce nu se prea aplica in egosimul sau paranoia generala a parintilor din ziua de azi. Eu mi-am tinut fetele departe de alti copii chiar si la raceli minore. Imi asum responsabilitatea pentru ele si manifestarile lor si nu am riscat sanatatea altora. Primesc in schimb raceli livrate la pachet de la copii care merg cu stoicism la gradinita chiar daca abia stau in picioare... sau suspiciunea altora care nu cred ca eu pot discerne, dupa mai bine de patru ani de experienta, daca fetele mele sunt apte de contact cu alti copii.

Si ma gandeam ca... Am fost pregatita pentru oboseala, pentru nopti nedormite, am fost pregatita sa nu stiu multe in nenumarate randuri. Am fost pregatita sa invat, sa experimentez, sa renunt la timp liber, sa ma adaptez... sa ma schimb. N-am fost si nu sint pregatita insa pentru durerile de inima pe care le resimt zilnic, pentru grijile pe care mi le fac in continuu, pentru panica pe care o simt atunci cand imi vad fetele suferind, pentru lacrimile lor, pentru neputinta si vulnerabilitate, pentru zile in sir de stres... Sau poate sunt doar eu asa. In general copiii isi schimba parintii... Unii mai putin, altii complet. Ramane de vazut cum ma descurc si cu asta.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Merry Easter!!!

E asa o vreme afara ca ma intrebam de dimineata daca maine e Pastele sau Craciunul! In fine... N-am vopsit nici un ou! Si-am vazut ca sunt atatea pe Facebook, ca nu m-ar mira sa aud numai cotcodaceli in urmatoarele zile. Bine, eu nu inteleg de ce nu se limiteaza lumea la zece oua vopsite de familie... adica risipa asta cu cartoane intregi ma depaseste. Sa nu ma dau eu insa mai carcotasa!

N-am facut cozonaci, n-am facut pasca, n-am facut nimic... Si nu ma laud! Cand eram copil savuram cele douazeci de feluri de mancare pregatite de mamaie. Acum prefer putin, treptat, fara ghiftuiri si infulecari de parca de-a doua zi ne-asteapta foametea. Recunosc, sunt linistita si pentru ca a gatit mama pentru patru familii! Si ma bucur ca avem mancarea asigurata pentru urmatoarea saptamana. In rest...pentru mine sarbatoarea nu consta in mancare. Chiar deloc! Pentru mine e important sa fiu in familie, sa ma amuz pe seama fetelor, sa-mi stea inima cand se arunca de pe canapea, s-o vad pe Arina cum pregateste desene cadou sau cum pune la cale sa il pacaleasca pe tataie cu un ou de plastic si pe Kitty cu mersul cracanat si manutele lipicioase ridicate pentru luat in brate. Eu sunt fericita ca ii am pe toti bine sanatosi, ca nimeni nu poate fi suparat pentru ca zgatiile aduc cu ele numai bucurie si iubire, sunt linistita si norocoasa! Cu asta ma laud eu si starea asta o doresc tuturor!

joi, 27 martie 2014

Vreau o zi in care sa ma plictisesc!

Chiar vreau!!! Sa stau degeaba, fara "mami, imediat inseamna acum!", fara sa fiu arbitru, fara sa alerg de la serviciu la gradinita, de la gradinita la cresa, de la cresa acasa la despachetat, la facut pregatiri pentru a doua zi, la pune-te masa, "treceti la dus" si ce s-o mai gasi. Da, stiu!!! Sa am grija ce imi doresc! Pentru ca oricum nici nu cred ca mai stiu sa ma plictisesc. Dar... uneori ma gandesc asa... ca sunt zile in care chiar nu stiu ce-ar mai putea incapea.

De dimineata ne-am trezit la 5.45. Aa ca ziua se anunta din start lunga. Si-am trait la poluri extreme. Arina a fost la circ... cu gradinita. La 8, cand ea urca in autocar, ma simteam fericita pentru ea si invidioasa. Mi-am adus aminte cum era in copilarie, cat imi placeau momentele de genul asta, cat eram de nerabdatoare si entuziasmata... Asa ca ea azi. Mi-a povestit cu lux de amanunte. De rege, de printese, de spiridusi...
" Si erau camile, cai... si tigri."
"Si ti-au placut tigrii?"
"Nu."
"Nu?"
"Pai nu... Mi-a placut chiar tot!!"
Iar tataie, neatent, intreaba"si tigrii erau?"
"Tataie!!! Ce asculta mami asculti si tu!!!"

In partea cealalta... A sunat telefonul pe la 1.30. Cand suna si vad cine suna, stiu ca nu e de bine. Katerina s-a lovit cu capul de o mobila la cresa. S-a invinetit, a urlat, au chemat asistenta, au pus comprese. Panica generala! M-au sunat sa ma pregateasca. Mai rau m-au speriat. Mi s-au inmuiat picioarele la propriu... stand pe scaun. Si cate scenarii si ganduri pana am ajuns sa o vad!! Din fericire e ok. Dar ce cosmaruri o sa am noaptea si ce nelinisti ore intregi pe parcursul unei zile!!! Si in momente din astea constientizez ce fragile sunt, cum se poate intampla orice in orice moment, cum nu le pot proteja la tot pasul... Prefer sa ma alerge prin casa, sa topaie pe mine, sa ma plang ca nu ma asculta... As vrea sa ma plictisesc... Dar doar cand ele dorm linistite langa mine.

miercuri, 26 martie 2014

Pe final de zi

Dupa ce am mancat azi cam asa: o chifla generoasa cu doua felii de salam si una de cascaval, un ditamai carnatul cu cascaval... si cartofi taranesti langa, o gogoasa chiar uriasa, un mini-pateu cu mere, niste resturi de kiwi si portocala de pe la fete, vreo doi pumni de alune, o bucata de somon cu mamaliga... si o tabletoaie de ciocolata cu ce-o fi avut ea prin compozitie... Si am mai si baut doua cafele cu zahar, un latte, o doza de Cola si vreo trei sorbituri de Pepsi... Ma intreb de ce dracu' imi e foame acum in loc sa imi crape burta!!!!

Si ca variante am:
- ficat iesit din rodaj si turbat de-a binelea... dupa dulce in speta;
- nervi scapati de sub control... dar nu nervi in sensul de crize la propriu, ci nervi din aia din adrenalina si anxietate... ca deh, din ce bagi energizante, din aia o iei razna;
- mirosul carnatilor pe care ii prajeste la ceas de noapte sotul meu pofticios... acum ca jivinele junioare dorm chipurile;
- pur si simplu o zi din aia in care poti baga fara contorizare... ca de-as avea numai din astea as rupe cantarul in doua;
- batranetea care nu ma mai tine tare in fata poftelor, tentatiilor... si care nici nu imi mai face disparute sunculitele prea usor;
- toate variantele de mai sus!!!

Cred ca am mancat si litere. Si aproape imi e frica de ziua de maine!!! Dar nu, nu tin regim!! As manca un ecler!!

luni, 24 martie 2014

Asa... mai nimic!

Am cinci minute in care as putea sa scriu pentru ca maimutzele se cearta pe jucarii... si cu jucariile. Liniste nu e, dar nu isi baga nimeni degetele in tableta... Inca! Necazul e ca taman acum nu am inspiratie... Adica nu vin cuvintele singure sa scriu repede si eficent. Pffff!!!

Si mai suna si telefonul!! Dupa ce n-a bazait toata ziua... Mai imprastie si asta alea doua-trei ganduri ametite. Si al naibii de greu mai e sa le readuni de vreme ce, din capul locului, nu erau relevante. Daca iti propui sa pui pe hartie... sau pe o foaie word sau pe orice, iti dai seama din cate nimicuri e compusa o zi, cum zboara vorbele fara sa le constientizezi... Prin cate stari treci, cum acumulezi emotii si te schimbi... Iti dai seama ca poate te plangi de rutina... si numai rutina nu e. Sunt clipe pretioase pe care e posibil sa ajungi sa le regreti. E linistea aia cand nu se intampla nimic major... pe care o realizezi abia atunci cand se intampla si iti doresti sa ai puteri sa dai timpul inapoi.

La mine e seara cu "Nu, Kitty, nu cu aia!", "Arina, da-i te rog si ei jucaria!", "Mami, mi-a luat desenul!", cu maraiala de oboseala, negociere pentru doua sau trei filme animate, cu aruncatul orezului din farfurie, cu alergatul pentru spalatul pe dinti... Si-om vedea cum pica sortii - noapte linistita sau agitatie si treziri dese.

duminică, 23 martie 2014

Dimineata de opera

Da, de dimineata am fost cu Arina la Opera... Opera Nationala... Pentru spectacolul Hansel si Gretel.
http://onb.operanb.ro/ro/opera/85-opera/134-hansel-si-gretel

N-am fost ca sa zic ca am bifat si asta, si nu povestesc ca sa ne dam intelectuale. Pur si simplu incerc de mult sa o duc si la o astfel de varianta de poveste. Pentru ca mie imi place baletul. Si-am cumparat o data bilete, la Alba ca Zapada daca nu ma insel, inainte sa ne dam seama ca politica institutiei este de a nu permite accesul copiilor sub 6 ani. Au cateva (4-5) spectacole pentru care ii vad apti si pe cei de 4 si 5 ani... Dar nu se joaca toate intr-o stagiune. Asa ca posibilitatile sunt limitate si mie asta nu imi convine.

In rest... Arina a fost incantata. Si eu la fel. Multi copii in sala... Si multi copii pe scena. Copii veseli, talentati, care in mod clar se bucurau pentru ceea ce fac. Decoruri superbe, costume energizante, pline de culoare si tinerete, muzica deloc obositoare. M-am gandit initial ca inseamna mult doua ore si un pic, fie ele si cu pauza. Luasem in calcul varianta de a pleca dupa 20 de minute. Dar chiar nu a fost cazul. Si am fost surprinsa sa constat ca publicul mic in general a fost captivat. Da, multi parinti citeau textul sau mai explicau... si se auzea un oarecare murmur. Dar nu plansete, nu tipete, nu rasete, nu obraznicii. De buna seama spectacolul a fost conceput pentru ei, iar ei au simtit asta.

Si e frumos sa iti educi copilul de mic sa aprecieze, sa stie sa aplaude, sa ofere flori. Nu cu forta. E ok sa incerce, sa constate ca ii place si sa spuna singur ca mai vrea. Si nu, nu erau doar fetite. Si da, majoritatea erau imbracati frumos, chiar elegant... Ceea ce e iarasi un lucru de buna cuviinta, de respect. Sunt detalii care probabil pentru unii nu inseamna nimic... Dar pentru altii, chiar fac diferenta care ii ridica cu o palma mai sus.

vineri, 21 martie 2014

Cum sa nu o iubesti???

"Pune-o langa mine pe canapea, mama!"
"Nu pot acolo, mama! O sa cada."
"Stiu ca o sa cada, mama! Dar trebuie sa invata si ea!"

"Mami, stii de ce nu am zis ca sa ma duci in spate?"
"De ce, mami?"
"Ca mi-e mila de spatele tau!"

"Cati ani au trecut, mami?"
"De cand?"
"De maine!"

"Vrea si papusa mea sa tricicleze."

"Am facut o prajitura si am pus-o acum la cocit."

"O sa fac acum... cat ai clipi ochilor!"

"Vrei sa ne jucam, mami? De-a adevar si de-a jocurile si de-a mami te iubesc pe tati si de-a tati te iubesc pe mami? Vrei, mami, vrei?"

"Ti-e rau, mami? Nu si-ai revenit?"

"Te doare piciorul?"
"Daaa! Ia sa stii cum merg!"

"De ce ii facem aiosoli lu' Kitty?"

"Trebuie."
"Si ii pui si aspiratorul? Mie mi-e frica."
"De ce?"
"L-am prins eu pe tati cand zicea ca ii rupe nasul cu el!"

"Am mancat felu' unu salata amientala."

"A facut freba iar, mami?"

"Maaaai, mama vitrega a vorbit cu un sunet viclean!"


"Fac piurete cu fusta asta."

"Offff, vai steaua mea!"
"Steaua ta?? Tu ai inima, mami!! Inima ta!"

joi, 20 martie 2014

Ciudatenii de primavara

Ce-a mai trecut si ziua asta!! Si cred ca am luat-o razna! Pentru ca... Am plecat de-acasa la 7.15, in fuga, crizata, pe jumatate nepregatita... Nimic neobisnuit pana aici!! N-am apucat sa mananc... Iarasi, no surprise! Am inghitit din doua guri, la un semafor, un Barni din stocul Arinei. Daaaaar!!!! Cine ma cunoaste o sa isi dea seama de proportiile unei zile anapoda pentru mine.

- m-am urcat in masina si am dat muzica tare... Eu care am facut un hobby din a da orice mai incet peste tot, eu care am dureri fizice de urechi atunci cand tipa fetele, eu care nu pot dormi daca bazaie un tantar etc. etc. etc. Revelatia e ca muzica urlatoare ajuta daca vrei sa nu iti mai asculti gandurile. N-am racnit si eu, desi am fost singura in masina... Dar poate maine dimineata o fac. Trec la urmatorul nivel.
- m-am dus la farmacie si mi-am luat vitamine. Si farmacista mi-a zis ca s-a ingrasat 5 kg de la ele. Iar eu nu am dat inapoi! Ba chiar am inceput sa le iau! Ca tot as vrea sa mai dau jos vreo 3! S-ar putea sa nu mai am aceeasi atitudine cand n-or sa ma mai incapa pantalonii... Dat deocamdata sunt senina! Senina in fata unei masive acumulari de pufosenie! Wow!!! Si am mancat si carne cu cartofi prajiti si tort... ca sa stiu o treaba!!!
- de dimineata am purtat esarfa!!!! Iar la serviciu s-au vandut coliere azi. Si nu ca mi-am luat... Mi-am luat doua!! Iar eu, de fel si cam fara drept de apel, abia suport gulerul unei camasi. Ramane de vazut daca o sa le port... Deocamdata nici nu am la ce. :))) Sau daca, si asta e cel mai probabil, peste vreo 6 luni o sa le impart amatoarelor de zdranganeli. 

Ceea ce nu se schimba, observ, sunt accesele de sinceritate. Si e periculos!! Pentru ca imi ies pe gura diverse... si nu ca nu le gandesc, dar uneori diplomatia e mai utila. O parea greu de crezut... ideea e ca eu nu mint niciodata. Dar macar mai evitam, o mai intorceam, mai imi muscam limba si tineam pentru mine. De la un timp insa... Mai bine nu ma intrebati si nu ma provocati!!! Ca s-ar putea sa va surprind!

marți, 11 martie 2014

WorldWideWeb

@ Internet source
Marturisesc ca sunt dependenta de internet. La birou, acasa, ziua sau ca acum cand scriu, in toiul noptii, caut informatii si ma alimentez cu ele, in functie de nevoi.
In stransa legatura este si frecventarea amicului Facebook. De el nu sunt dependenta sau cel putin asa imi place sa cred :) Trecand peste functia sa (FB) de "radio sant" modern, pot spune ca pe mine m-a ajutat sa cunosc, chiar si asa virtual, oameni frumosi si talentati. Si m-a ajutat sa stiu la cine sa apelez daca am nevoie de o bijuterie deosebita, daca vreau un aranjament floral, cearsafuri pentru patul lui Bebi, un tort desavarsit sau invitatii pentru botez.
Cum timpul devine pe zi ce trece marele meu dusman, ma bucur ca exista unelte cu care sa te lupti ca sa il dilati si oameni pe care sa te bazezi, stiind ca daca dai un e-mail gasesti ajutor si intelegere si rezolvarea unor probleme care in mod normal ar dura mai mult.
Recunosc ca internetul depersonalizeaza, de principiu cel putin, relatiile dintre oameni si totusi, daca stai sa iei totul la bani marunti, ne si apropie.
Si ne creaza timp pentru noi si pentru cei dragi noua, timp care o data castigat, merita fructificat din plin.
Va dau un exemplu simplu, fara cea mai mica intentie de reclama: acum cateva luni am aflat ca exista posibilitatea de comenzi online la Carrefour. Cu cateva click-uri am economisit timp, efort dar si bani.
Daca am conexiune la internet pot sa lucrez de acasa si astfel nu imi abandonez nici profesia si nici copilul, gasesc calea de mijloc.
Daca am internet imi permit sa imi public aici pe blog gandurile zanatice.
Daca am internet pot publica acest post tastand cu o mana, in timp ce pe cealalta se lafaie feciorasul meu.
Pot sa calatoresc, sa ascult un concert sau sa fac shopping doar stand in pat si impartind restul de timp cu cei dragi.
Nu pot prin spatiul www sa miros o floare, sa simt cum imi adie vantul prin par sau sa savurez un ecler.
De aceea nu avem o relatie bazata pe exclusivitate ci mai bine spus una prin care ne satisfacem reciproc nevoile.
Pentru restul, exista viata pe bune, cu greu si bine, cu sus si jos, cu minuni si visuri implinite :)
De asta, in fiecare zi trebuie sa ne trezim cu zambetul pe buze si sa multumim pentru ce avem in viata, chiar si pentru ceva banal precum conexiunea la internet :)

luni, 10 martie 2014

Si iar ha-ha-ha!!

"Mami, uite amulantza!"

"Tableta mea si-a luat-o in creza."

"Vrei sa facem un speriment, mami."

"Du-te la colt acum tati sa imi iei roja!! Trebuie sa imi fac unghiile si mami nu-mi da voie la tableta."

"Daca nu-mi aprinzi lumina o sa ma speriu!"

"Kitty merge la cresa maine. Ce-o inveti?"
"Kitty, sa nu ceri de noi!!"

"Mami, cand dau in ceva murdaros, printesele isi ridica rochia!"

"O sa modelez cu plastilina mai multe curcubele."

"Mami, vrei sa iti dau o milioana de pupiciuri?"

"Am coriele la gat!!!"

"Nu vreau sa te uiti pe Peisbuc, mami!!!"

"Kitty, Toby e siufut!!"

"Mamaie, da-mi niste apa sa ma ocaresc!" (racoresc)

"Mami, te iubesc si te indragesc fiindca atunci cand eram mica m-ai dat pe lume."

joi, 6 martie 2014

???

Sunt nedumerita!!! Adica stiu ca sunt cam de pe alta planeta in ultima vreme... Totusi... E toamna afara??? Parca nici octombrie trecut n-a fost asa mohorat! Vine noiembrie??? Ma astept sa inceapa sa ninga din moment in moment. De fapt cred ca mi-ar conveni mai mult. S-ar mai lumina o farama intunericeala asta antipatica.

Parca nici martisoarele nu prea se mai vad pe nicaieri. Florile primite s-au ofilit prea repede... ma gandesc ca nu le prinde deloc bine nici lor frigul. Virozele, racelile si alte imbolnaviri din gama au atins mai pe toata lumea... si nici chip sa mai plece!!! Pai ce treaba e asta?? Cu cine sa ne certam???

Incalzire globala, gaura in stratul de ozon, rasturnarea lumii cu fundul in sus sau pur si simplu facere in ciuda... Oricare dintre ele sau toate la un loc... Vorba e... Nici babele nu mai sunt ce-au fost!!! :(

miercuri, 26 februarie 2014

Update

De vreo saptamana asa functionez pe avarie! S-au adunat mai multe, de tot felul, lasand urme de oboseala, iritare, depreciere fizica si imbatranire prematura. Nu o sa intru in detalii... Nu asta imi e scopul. Oricum, povestite, faptele n-ar avea efectul pe care l-au avut asupra mea. Nu sint intr-atat de talentata!!! Dar ma descarc aici intr-o oarecare masura in ideea ca poate, paradoxal, pot incuraja, indemna, sustine macar o persoana care trece prin situatii similare.

Ziceam saptamana trecuta ca prevad o criza pe marti (adica ieri) din punct de vedere cresa. Si a fost criza!!! Doar ca a fost din alt motiv. Bubulina mea n-a plans deloc pana acum, dar azi stam impreuna acasa sa ne tratam de raceala. Nu-mi mai amintesc de Arina... cat de repede a resimtit ea efectul colectivitatii. Parca a durat totusi mai mult. Dar clar, si de-as avea 10 copii, nu as fi niciodata pregatita sau imunizata la suferinta pe care o vad pe chipsorul care inca miroase a lapte atunci cand starea fizica nu e tocmai buna.

E foarte greu! Febra si nasucul curgator si ochisorii mici si plangaciosi, tusea pe care o resimt eu ca lovituri in stomac, somnul agitat sau lipsa lui. Suge degetul sa se linisteasca si de fapt se enerveaza si mai rau pentru ca, in felul asta, nu mai poate respira nici pe guritza. Mananca sau nu... e la noroc. Pentru ca oricum nu ii convine nimic, trece de la o stare la alta, incepe sa tipe din senin... si ma enervez si eu din cauza neputintei, a impasului de a nu mai sti cum sa procedez. Ne blocam, ne mai revenim, o luam de la capat... Si ma trezesc gandid ca o sa creasca... dandu-mi seama in felul asta cat de multe ii pretind Arinei, cum ma astept si ii si cer ca ea sa stie, sa faca, sa se decurce.

Si am mai gandit uneori ca mi-ar fi prins bine sa arunc din responsabilitati asupra altcuiva. Pentru ca uneori ma termina grijile, uneori as vrea doar sa dorm si atat, uneori simt ca se invarte camera cu mine sau ca imi fuge pamantul de sub picioare. Dar despre ce vorbim?? Ce mama poate sta linistita cand bebe are nevoie de ea?!? Nu exista alte prioritati! Nu exista ceva sau cineva mai important! Si, pana la urma, calculand plusurile si minusurile, eu una nu vreau sa pierd nimic. Pentru ca, si cu ochisorii mici de chinezoaica, racita de nu poate sta in picioruse, se chinuie sa se catere pe mine sa o tin doar in brate. Daca ies din camera, ma striga si ma cauta... si "mami" devine "babi" la cat de fonfaita e. Si ii transpira perisorul si e mereu ciufulita... Dar zambeste cand se ascunde dupa usa si imi spune "bau!". Si e "chiaraghioasa", cum zice sora-sa. E maraita, dar intinde manutele pentru protectie. Si e exclus sa o ignori! Pentru ca te sensibilizeaza.

E important sa fim langa ei... ele... cati.... cate om avea, cat de mult se poate. Pentru ca sint bucati rupte din noi, pentru ca ne imbogatesc si ne completeaza, pentru ca ne dau lectii zilnic, pentru ca exprima inocenta, sinceritate si bucurie, pentru ca ne iubesc neconditionat. Si, oricat ar fi de greu, merita totul.

luni, 24 februarie 2014

Happy 5!

Astazi e ziua Cafenelei noastre! Implinim 5 ani de povesti, destainuiri,  bucurii, uneori framantari existentiale :), plimbari si mai presus de orice, de prietenie. Si nu vreau sa uit nici de oamenii frumosi pe care i-am intalnit pe acest parcurs si pe care am incercat sa ii cunoastem mai bine prin interviurile noastre.
Pai, sa ne traiesti drag spatiu virtual si sa ne gazduiesti si de acum gandurile si istorisirile, de bine, de frumos si de impliniri!


miercuri, 19 februarie 2014

Prima zi de cresa

De fapt prima zi de cresa reloaded. Ca stim de acum 3 ani deja cu ce se mananca! Si nu, nu e mai usor pentru parinti!!

Kitty a fost matinala ca intotdeauna. De fapt am ajuns sa cred ca e pe o ora araba sau ceva gen. Sau mai degraba ma inclin in fata teoriilor ironice - tot ce n-ai fost te forteaza copilul sa fii, lucrurile pe care ai promis ca nu le faci in veci ti le scoate pe nas, gesturile ce te indignau la alti parinti ti se intorc impotriva... Si mai ales nu te pune cu incapatanarea progeniturii ca ti-o iei grav!!!
Ne-am trezit la 6 prin urmare, ne-am pregatit conform rutinei deja implementate si am trecut la fapte. Eu nu mi-am asumat startul precoce, asa ca a mers cu tati si mamaie. Mamaie ar fi fost in stare sa stea cu ea acolo... Ceea ce ar fi atras un esec din start. Iar norocul a fost ca e curioasa si ca ii place agitatia, deci n-a varsat nimeni lacrimi azi. Povestea va sta insa un pic altfel cam in a treia zi cand se va prinde ca se repeta figura. Din fericire se nimereste ca in a treia zi, vineri adica, sa nu mearga... si sa aiba in schimb trei zile acasa. Prin urmare, concluzie logica, momentul adevarului va fi pe luni-marti. Sau cand ne asteptam mai putin!

Cand am zis ca nu imi asum startul precoce m-am referit la faptul ca, daca as putea, as tine-o in permanenta langa mine. Pentru amandoua de fapt imi va tremura sufletul in fiecare secunda pana la sfarsitul zilelor mele... Pentru orice! Pentru ca le-as tine in puf si le-as da luna de pe cer. Dar imi asum decizia de a o duce la cresa. Si nu ma mai ating intrebarile de genul "Dar nu e prea mica?", "Dar nu aveti o bunica, o matusa ceva?". Acum 3 ani imi zgaltaiau un pic increderea. Acum sunt constienta de riscuri, stiu in mare ce ne asteapta... Si ma rog sa fie bine! Incredere in ea am, in lume in general nu prea. Dar ma lupt cu mine sa fiu tare si sa fac ceea ce e bine si nu ceea ce e comod. Si Doamne-ajuta sa putem regla si rezolva totul fin mers!

vineri, 14 februarie 2014

Parerea mea...

... e ca treaba sta cam asa:
- calendarul meu ortodox, si cel de pe patriarhia.ro de altfel, zice ca azi sunt sfintii Auxentiu, Maron si Avraam. Nici un Valentin, nici o Valentina. Acum, sa ma ierte cei care se serbeaza "clandestin"... Dar nu m-am simtit sa ii urez exact pe motivul asta. Si mie mi se pare unul foarte bun.
- eu/noi avem o Valentina foarte draga pe care am urat-o pe 10 februarie. Prin intermediul aceleasi surse am identificat-o pe sfanta in cauza la data asta. Acum, fiecare se serbeaza cand si cum considera de cuviinta... Chiar si de mai multe ori. Nu-i bai si nu-i treaba nimanui. Dar ma gandesc ca e mai bine sa si verificam inainte... Asa, sa evitam situatiile stanjenitoare si bulversante.
- cat despre Valentine's Day... mai mult de kitsch nu pot sa ii zic. Pai tre' sa ne iubim programat azi???  Si daca avem treaba la serviciu??? Si daca ne-am certat ieri??? Ne impacam musai si ne apucam de bombanit iar maine?? Eu stiu ca iubirea mai creste si mai scade in intensitate... e drept!!! Dar nu in functie de data din calendar. Si nu e vorba de urat "la multi ani!". Mai bine sa ne dorim intelegere, respect, incredere, fidelitate, interese comune, dedicare...
La multi ani daca vreti voi!! Dar mai ganditi-va!! ;)

joi, 13 februarie 2014

Accident

"Mami, sa stii ca a dat taxiul peste noi... El era déjà acolo, unde erau oamenii si noi la fel. Eu cu tati ne duceam la gradi si mergeam pe strada asa! Si taxiul a dat in fata. Si direct ne vedea pe noi. Cred ca voia sa dea peste noi."
"De ce sa vrea??"
"De unde sa stiu eu?? Si desigur ca a dat "clanc-clanc!" Doamne fereste!! Si tati s-a certat cu ei... Cu taranchii aia. Si erau trei masini. Eu mai stateam in masina singurica... Ca tati s-a dus la ei... Si Kitty era la mamaie... Si a dormit Kitty, bineinteles. Si pe urma sa stii ca aia au facut ceva groaznic! Ne-au batut, chiar serios!!! (Asta e imaginatie!)
"Si cum erau oamenii aia?"
"Unul era gras... Soferul!"
"Si tie ti-a fost frica?"
"Lu' tati?"
"Nu, ma! Tie!"
"Nuu. Si ti-am povestit tot. Gata!"

miercuri, 12 februarie 2014

Hi-hi-hi!

"Sa stii ca vin si cu spancientii mei. Ca sa ma ocup de ei!"

"Hai la pipi!
Te-a prins Kitty!" Asta e o poezie!!!

"Ichide usa si stati acolo ca vin imediat!"
"Stai sa il ies pe Toby si o inchid!"

"Aaaa, m-a udat Kitty cu cabluc. M-a balosat!"

"Hopa-hopa, Tenelopa!!"

"Asta e un pătrat, asta un triunghi si asta un ormb."

"Sa știi ca, dacă nu ești cuminte, nu vom te serba!"

"Sa-mi iei apa sus ca o sa mi-e sete!"

"Au, genunchiul meu!!!"
"Genunchiul tau beteal??"

"Mami, sint intranspirata rau!"

"Mami, ce înseamnă răcit cobz?"

"Cum se cheamă, Ari calul ăla cu corn in frunte?"
"Ihorn!"

"Lupul ăla mic era deja lup si s-a consumat in vulpe."

"Când mai creste, mami Kitty mare?"
"Creste. De ce?"
"Ca sa se joaca corect."

"Mamiiiiii, ia-o pe sor-ta de aici!"
"Sor-mea sau sor-ta?"
"Exact! Sor-ta!"

"Vreau paste. Imi faci? Si spaghete si spriralute!"

"Ai dat pe masa, Arina!"
"Nu eu!!!"
"Dar cine?"
"Lingurita!"

"Are mama doua fete..."
"Da, si pe cea cumintica o cheama Arinuca si pe cea rasfatica Katerina!"

"Hai, da-i bataie si mananca!"
"Ce inseamna da-i bataie?"
"Sa mananci mai repede."
"Nu pot! Am doar doua manutze!"

"Mami, a desfacut cineva bateriile lu' tati!"
"Da, cineva Arina!"
"Nuuuu, nu eu!"
"Dar cine?"
"Mamolea, lupu', vrajitoarea... cineva!"







miercuri, 5 februarie 2014

Cum fac fata...

Mi s-a pus de multe ori intrebarea asta... Cum fac fata cu doi copii?!?! :)))))) Imi vine sa rad! Pentru ca sincer... nici eu nu stiu cum fac fata!

E complicat si complex. Si greu! Am mai spus-o si in general se si stie - nu avem bona, nu ne ajuta nimeni la curatenite, gatit, calcat etc. Arina merge la gradinita de dimineata pana la 4.15, iar Kitty sta la bunici (care "lucreaza" in ture) de la 8 la 4.30. Asta se intampla in perioada asta in linii mari. Si astea sunt detalii. Sunt multi parinti in situatia noastra, probabil... Si multi in situatii mult mai grele. Si e obositor, acaparator, cu timp si daruire de 100%.

In principiu reusim planificand succesiunea lucrurilor cu 3-4 saptamani inainte. Concediile le sacrificam pe vacante. Daca inainte ma speria neprevazutul, acum il urasc din tot sufletul. Daca inainte imi placeau surprizele, de cand cu fetele nu le mai suport. De nici un fel!!! Ma scoate din sarite orice lucru care mi-ar putea da peste cap programul, fie ca vorbim de o ninsoare, de plecatul de acasa cu 10 minute mai tarziu care poate atrage modificari in cascada, fie ca se intampla sa ajungem acasa cu jumatate de ora mai tarziu, lucru care decaleaza baia si masa de seara si care implicit inseamna plansete si maraieli si nerabdare...

Vorbim de haos 6 zile din 7. Dar incercam sa mentinem un haos cat de cat organizat. Seara pregatesc hainute pentru a doua zi, uneori chiar hainele mele, fac ghiozdanelul, aranjez inclusiv caciulite, ghetute etc. Daca as putea sa le administrez de seara si laptele de dimineata, ar fi perfect! Ma stresez sa nu depasesc o anumita ora de culcare ca sa nu imi fie obosite si necooperante a doua zi de dimineata si tot e nevoie sa imi folosesc la maximum tactul si capacitatile de negociere. In proportii foarte mari am creat rutina si obisnuinte (de ex. pe Arina o imbrac cu ochii inchisi, laptele il bea doar la desenul de dimineata etc.), iar schimbarile trebuie sa le prevad macar cu cateva zile inainte, sa le introduc incetul cu incetul mai intai vorbind despre, inventand jocuri care sa para amuzante daca e cazul... Pentru ca Arina,cel putin, nu reactioneaza deloc bine la necunoscut.

Arina ma ajuta de multe ori - o supravegheaza pe Kitty, ba chiar s-a transformat in turnatoare la gradinita pentru ca observa copiii si da raportul despre fiecare ce face, mai ales daca i se pare ei ca e ceva nu tocmai in ordine. Kitty o adora si o urmareste pretutindeni si, din fericire, am ajuns in faza in care avem cateva minute bune in care se joaca impreuna. Pe de alta parte, niciuna nu are rabdare, se plictisesc repede, se cearta pe jucarii, se lasa cu impins-ciupit-tras de par, iar Kitty e un adversar redutabil! Apoi mai sunt si geloziile. Kitty nu le manifesta decat in mica masura si raportat la mine. Arina le arata in fiecare zi sub diverse forme - "Ia-ma si pe mine in brate!", "Vreau sa imi dai tu sa mananc!"... Nu mai spun ca le fac dus impreuna! Le pun la zid, cu spatele la mine si le spal in tandem.

Nu iesim in oras cu amandoua decat daca e musai sa cumparam ceva. Si asta se intampla rar pentru ca pana si cumparaturile saptamanale le facem on-line la unul din marile hypermarket-uri (preferam sa dam 10 lei si sa salvam timp... si chiar alti poate 100 de lei pe care i-am fi dat pe lucruri care ni s-ar fi lipit de maini la fata locului fara sa fie absolut necesar), si pentru ca unul din bunici are in fisa postului diverse comisioane - dus si luat haine de la curatat, cumparat alimente pe care evitam sa le comandam pe net... si tot asa. Mergem in vizite restranse, acolo unde stim ca furtunile sunt intelese si tacit acceptate. Nu ne ferim de nimeni si nimic, nici macar de raceli, dar preferam locuri si situatii in care sa putem sa ne desfasuram in voie, fara necesitatea de a o tine pe Kitty in continuu in brate de teama sa nu devasteze cine stie ce, fara nevoia de a alerga sau a ne cocosa multumita ne-starii neobosite si interminabile a unor specimene carora jur ca nu le inteleg sursa de energie!!! Adica, daca i-as da de cap, poate as face si eu rost de ceva macar in mica masura.

Per total sintem noi 4 mai mereu... plus doi atunci cand avem nevoie. Ajutorul este inestimabil si binecuvantat. Uneori imi doresc sa fi putut apela macar pentru o ora de iesit in oras in mai multe parti. Nici nu am indraznit sa o fac, nici nu am avut prea multe oferte... In principiu am inteles ca fiecare le are pe ale lui, fiecare se descurca cum poate... si nu multi au curaj sa gestioneze situatii de "+2 copii mici imprevizibili, nelinistiti si salbatici pe alocuri". Asa ca, eu una, am devenit oarecum comoda in ce ma priveste (nu ies la cafea cu fetele, nu merg la shopping, masaj sau alte terapii), fara a fi insa comoda in ce le priveste pe fete. Ne-am asumat de mult faptul ca ne raportam la ele, ne adaptam nevoilor lor, cantarim si luam decizii de la ele pornire... si restul, orice poate astepta. Iar acceptarea rolului asta, capacitatea de a trata momentul asa cum e si de a lua lucrurile ca atare, fara incrancenari, fara fixatii, talentul de a ii transmite copilului relaxare si nu nelinistile si temerile noastre, sentimentul ca orice lucru e binevenit si, daca nu e, il facem noi sa fie... astea ne fac viata mai usoara. Nu sunt usor de dobandit, dar sunt de dorit.

Am scris cu multe pauze chestia asta. :))) Nu stiu cat de coerent... Probabil ca as mai fi avut de spus... Dar mi-a expirat timpul!!! :)))

Recuperand

Cu ceea ce am mai facut, am mai creat, am mai realizat. Doar asa un pic... dupa posibilitati. Ca prea am ramas in urma. Daca tot sunt in concediu, ma grabesc sa scriu, sa fac poze, sa descarc poze, sa aranjez poze, sa mai povestesc una-alta. Daca tot ma trezeste "cuca" mea la 6 dimineata, iar "huhureza" se culca la 11... Mai scriu doua cuvinte, mai alerg dupa una, mai pun o poza, mai fac un piure, o supa ceva, mai urc scarile repede ca s-a trezit cealalta, mai bag o rufa la spalat... Luni ma duc la serviciu sa ma odihnesc un pic musai!!!

Si ca sa si explic un pic... 

Dragostea e pe toate usile la noi in casa!!! :))



Arina e fan "Art Attack"! Si asa s-a gandit ea sa construiasca un urs.



Buburuza si ziua Mariei. Pentru ca ziua Mariei a fost si va ramane un reper!


Boacanele au si consecinte uneori...


Deocamdata vor sa se faca bucatarese.


Zeci de jucarii... si tot se bat pe ele!!!


Doua matze si un tort.


Si aici faceam lectii pentru "cap destept" la 11 noaptea. Eu ma rugam de ea sa mergem la culcare, ea insista sa terminam. Tare sunt curioasa daca o s-o tina tot asa pana termina liceul!!! :)


marți, 4 februarie 2014

La multi ani, Kitty!

Mami, mi-a venit ideea. Vrei sa facem impreuna?? Sa ma ajuti sa fac o prajitura si sa facem tort pentru ziua lu' Kitty si sa ii dam sa mananca! Dar ii dam putin. Si nu ii dam partipan! Ii dam doar din ala care a fost la ziua mea la restaurant la Piatra Alba cu Zambarici si cu stea cu mov si roz si mov si roz... Si punem si o printesa lumanare... Suflu eu pentru ea... Si restul de tort mancam noi! Tortul e cu frisca si cu vanilie si cu faina.

Si strigam "Hip, hip, gura!" toti, si cantam cu multi ani traiasca si "Happy Birth" dup-aia, si o pupam... Si pune-i mana la ochi ca sa va aduc cadoul care e... ca nu va zic daca e cadou... Adica e surpriza.
Si vezi ca vin musafirii mei, cum sa nu?? Ca au si ei grija de Kitty ca au cunoscut-o pe Kitty si o stiu pe Kitty.

Si facem o turta pentru Kitty ca sa aleaga ea de pe tava tot ce vrea ea. Ea se gandeste... ca eu nu stiu. Pe urma facem jucare, punem jucariile pe covor si ne jucam. Si la sfarsit ne intindem la soare si ne culcam. Si cand vine tati o sa latra Bubu si o sa ne zica ca a venit, si tati o sa vina pitil-pitil, dar noi o sa il speriem cu obraznicie... adica cu o tipare mare. Si gata!

luni, 3 februarie 2014

Aventurile momentului

Ieri copila mare a facut 4 ani. In principiu mananca singura, cand si cand isi revendica insa portia de rasfat pretinzand sa o hranesc ca pe sora-sa:"Nu pot sa mananc!! Vreau sa imi dai tu!" Iar eu ii fac pe plac mai de fiecare data pentru ca nu mi se pare asa un capat de lume.

Maine copila mica face 1 an. Iar eu, mama moderna si deschisa :))))), o las sa experimenteze cu mancatul. Pffff!! Nu ca ma mananca pielea... Dar ma gandesc sa nu aman totusi pana in clasa I. Ca ce e asa mare lucru pana la urma??? Baga lingurita in castron... dar o baga invers. Nu varsa mare lucru din ea... pentru ca nu apuca mare lucru. Insista, insista... apoi baga mana. Daca ar murdari-o doar pe ea, ar fi una. Dar are degete rare - un sfert din ce prinde pica pe bluza, un sfert pe scaun, o oarecare parte, mica ce e drept, nu nimereste gura, o oarece alta parte nimereste insa parul... Ea risca sa ramana nemancata, pe mine ma doare un pic si risipa. Contez totusi pe faptul ca la un an si jumatate o sa manance singura cum obisnuia sora-sa.

Cat despre capitolul curatenie, scap ieftin - copilul face dus in mijlocul zilei, hainele le schimb pana sau de la pampers (noroc ca nu mai am timp sa spal zilnic!), avem haine de patat si haine diferite de iesit in civilizatie, scaunul de masa se curata direct in cada... adica face si el dus... Iar aspiratorul Toby curata ce se poate in faza pre-mop. Si in spalatul pe jos e nevoie de abilitati pentru ca slalomul se face printre copii, caine si mobilele ce nu se pot muta. Daca facem asta de trei ori pe zi.... A zis cineva ca ne-am plange de viata monotona??






duminică, 2 februarie 2014

2 februarie

Dupa doua zile agitate, am intrat pe FB acum cateva minute si am "frunzarit" un pic cele mai recente postari. In urma acestei instructive activitati am reusit urmatoarele:

- sa ma apuce o foame crunta;
- sa ma gandesc ca sunt anormala pentru ca nu imi cumpar lenjerie de pat o data la o luna;
- sa imi pun serios problema existentiala de "ce dracu' faceau oamenii in serile de iarna cand nu se inventasera jocurile pe calculator;
- sa imi realimentez si inveninez ura pentru zapada, frig, inzapeziri, coduri, meteorologi, experti, plangaciosi;
- sa ma insiropez cu formule intelepte si inspirationale despre natura umana... Nu ca ele ar schimba vreodata pe cineva.
- si sa imi dau seama ca mi se inchid crunt ochii.

Nu e postarea la care se astepta lumea pentru 2 februarie. :)))

miercuri, 29 ianuarie 2014

Debut de 2014

Din 6 ianuarie contorizand... In primele 2-3 zile intram pe net la serviciu pe telefon cam la fiecare jumatate de ora... Si seara acasa pe tableta. Apoi am intrat de 2-3 ori pe zi la serviciu... Si seara acasa. Dupa o saptamana am ajuns sa intru doar de-acasa - in fiecare seara... La doua seri... La 3-4... Intru daca am ceva de cautat, daca ma lupt sa tin ochii deschisi sa astept sa adoarma Arina... Intru sa constat, sa mai aflu una-alta... Si in principiu ocolesc subiecte grele, drame. Ocolesc grijile altora pentru ca abia fac fata alor mele. Imi fac rapid o idee sa nu ma rup de tot. Si toate... Si cam atat!

Asa ca... Dupa cum se vede, stau fffff prost cu scrisul. Pe FB nu prea sunt de gasit. Am mail-ul care imi intra automat pe telefon - vad aproape instant si ma straduiesc sa raspund... macar in aceeasi zi. Mai am WhatsApp-ul sa mai primesc poze update cu galustile mici sau ecografii cu bebei care au due date prin vara. Sint inca de gasit si destul de tehnologizata. Dar sunt in maaaaare.... dar maaaaaaare criza de timp. Pentru ca nu ne-am inzapezit, doar a trebuit sa gasesc peste noapte solutii de plasat copii, pentru ca nu am nici femeie la curatenie, nici bona, doar o bunica la jumatate de norma si un bunic mega-stresat, amandoi incapabili sa faca fata celor doua "vijelii" concrete fara sa cada in epuizare. Pentru ca ne mai "invioram" ba cu cate o raceala sau un cot fisurat si ghipsul aferent, ba cu pregatiri de petrecere la gradi (cumparat accesorii, comandat tort) si cu anulari si contramandari tot de petrecere la gradi din cauza de urgie si vremuri incerte, ba cu "maine te duci la gradi!"... si totusi "maine nu te duci la gradi!".

Alerg dupa cateva ore de somn si le mai gasesc din cand in cand. Se dovedesc insa de fiecare data a fi insuficiente. Si da, recunosc... prefer sa dorm decat sa scriu. Prefer sa imi fie lene, sa nu am chef sau inspiratie. Prefer sa dispar... sau mai degraba sa fiu inactiva din anumite puncte de vedere. Pentru ca inca nu m-am clonat si oricum iarna functionez pe o baterie cu capacitati reduse. Si am si un pic prioritati limitate si posibilitati reduse de iesit dintr-un anumit program.

Nu e un inceput de an ideal. Dar il gestionez. Bine sau rau, ramane de vazut. Cert e ca ignor un pic multa lume... Cine are compasiune si intelegere... sunt de gasit... Doar ca nu prea initiez eu dialoguri in perioada asta.