joi, 31 octombrie 2013

Din primele noastre lectii

Zilele astea la gradinita s-a facut o campanie pentru copiii orfani. Intai, adica ieri, doamna educatoare le-a explicat piticilor ce sunt copiii orfani, cum traiesc ei etc. Si piticii au fost responsabilizati sa aduca de acasa fructe si legume care sa ajunga mai departe la cei care nu pot avea tot ce isi doresc. Asa ca am pregatit si noi o sacosica sa o ducem azi.

Si imi zice Arina aseara:
"Hai sa vorbim despre copiii orfani!"
"Hai! Ce e cu ei?"
"Stii ce sint?"
"Spune-mi tu!"
"Sint copii care nu au oameni mari."
"Adica?"
"Adica nu au mamici si tatici si bunici."
"Asa e. Nu au."
"Adica nu au parinti."
"Da, mamicile si taticii sunt parinti. Si ei nu au."
"Da, ca unii dintre ei sint muriti!"
"Da, parintiii lor au murit." (Ce greu imi e uneori sa o corectez!!! E asa simpatica si originala cu expresiile ei!)
"Si sa stii ca nu au familie. Ca tati si tu si tataie sint familie. Si eu si Katerina sint a ta si tati e al tau si toti sint ai tai..."
"Pai Katerina si tati nu sunt si ai tai?"
"Daa, sint ai nostri!"
"Toti suntem o familie."
"Si copiii orfani nu au mancare si dulciuri si patuturi si camere..."
"Nu au nici jucarii. N-ar trebui sa le ducem si jucarii?"
"Pai doamna Silvia nu a zis de jucarii. Nu le ducem!"
"Nu jucariile tale. Alte jucarii!"
"Acum??? Azi??"
"Hai ca le ducem alta data. Vrei asa?"
"Da. Sa spuna doamna Silvia!"
"Deci maine ce crezi ca faceti la gradi?"
"Halauinu'!!"

Vorbind de stari de spirit...

Aseara in trafic... am stat la coada pe o stradutza... Nimic neobisnuit, doar trafic de capitala la 7 seara. O serie de domni, poate si doamne, in graba mare, au depasit coloana pe stanga, pe contrasens. 3 politisti in intersectie - astia care merg pe contrasens nu patesc nimic. Ajungem in dreptul unuia dintre politisti, tati al nostru incearca sa ii explice ca nu e nici legal, nici corect ce se intampla. Politistul raspunde doar ca ei nu fac fata si ca nu avem decat sa stam si noi alaturi de ei sa ii ajutam. Noi, adultii ne resemnam. Ce putem face?!? Copilul insa:

"Mami, de ce se cearta tati cu domnul politist?"
"Nu se cearta, mami. Doar ii explica. Vorbeste mai tare pentru ca politistul e afara in galagie si nu aude altfel." Nuuu, tati nu e indignat si nu face eforturi sa nu injure in fata copilului!!!
"Dar ce ii explica?"
"Ca sunt niste soferi care nu stau la coada si merg pe unde nu ar trebui."
"Dar de ce nu stau la coada?"
"Pentru ca nu sunt civilizati."
"Dar de ce nu sunt civilizati? Nu au invatat?"

Infinitul sir de intrebari "de ce???". La care trebuie sa gasim raspunsuri pe inteles, corecte, deloc jignitoare la adresa cuiva pentru ca buretele-copil reproduce ce are sens in mintea lui in fata cui te astepti mai putin. Si in astfel de situatii, eu cel putin, ma trezesc ca trebuie sa pun pauza, sa ma abtin, sa imi inving impulsurile, sa analizez bine ce urmeaza sa exprim, prin gesturi sau cuvinte... si, din nou, sa imi asum. Pentru ca, fara sa vrea, ma invata copilul... ca lucrurile stau cum stau, ca unii nu sunt civilizati pentru ca nu au invatat si nu ii intereseaza sa fie, ca personajele care fac rautati in povesti exista si in viata reala si fac de multe ori ce le taie capul lasandu-ne pe noi, astia mai cu bun-simt, sa acumulam frustrari pe care incercam sa le depasim uneori doar cu simpla satisfactie de a fi altfel, mai presus... zicem noi. Nu am toate raspunsurile la indemana uneori. Dar imi dau seama ca sunt fortata sa gandesc... si sa gandesc altfel, la un nivel mai profund, sa pun lucrurile in lumina in care ii poate servi copilului, fie ca il invata ceva, fie ca il pregateste pentru ceva. Si, servindu-i copilului, ma ajuta si pe mine. Sa fac distinctie intre ceea ce conteaza si ce nu, intre ceea ce pot schimba si ceea ce nu merita, sa selectez si sa fiu drastica cu ceea ce nu ne place sau ne face rau. Ma simt uneori de parca descopar lumea a doua oara... si e un sentiment fenomenal. Pentru ca sunt nevoita sa o abordez cu alte nuante, pozitive pe cat posibil, fara sa imi cresc fetele intr-un glob atoateprotector, obiectiv si realist si totusi cu speranta si incredere.

miercuri, 30 octombrie 2013

Stari de spirit

Ma tot lovesc in ultima vreme de gandiri negative... sau negativiste. Care nu sunt neaparat de condamnat. Nu avem mereu zile bune, nu suntem mereu pe val. Cand o astfel de gandire persista insa, putem spune ca avem o problema. Si nu ma dau rotunda (desi-s pufoasa pe alocuri). Am momente cand mai dau si eu catorva gargauni sansa sa se inlantuiasca. Dar totul pana la un punct. Pentru ca vreau sa spun, si stiu ca am absoluta dreptate, ca nu ne ajuta in nici un fel sa privim drobul de sare, nu ne e de nici un folos sa ne scufundam in deznadejde si nici nu castigam vreun premiu daca persistam intr-o stare de anxietate.

Inteleg oamenii care mai gandesc SI negativ. Nu ii inteleg pe cei care gandesc DOAR negativ. Nu ii ocolesc intentionat, dar probabil se intampla sa ii evit uneori... din pur instinct de autoconservare, de teama sa nu ma molipsesc. Si ma retrag din fata celor care nu isi asuma... Ca tot e asta un concept la moda! Nu pot sa accept ca unii, fiinte rationale de buna seama, nu isi pot duce in spate responsabilitatile. Pentru ca alegerile ni le facem singuri... si atunci normal e sa si traim cu ele, sa le suportam consecintele si sa schimbam daca si ce nu ne convine.

Nu mi s-a intamplat niciodata sa merg la coafor si sa plec suparata. Si merg des.... La fiecare 4-6 saptamani. M-am tuns, m-am decolorat, m-am facut si neagra si rosie, in fel si chip! Uneori capul meu a iesit perfect, alteori mai putin reusit. Dar nu m-am suparat niciodata. Am luat lucrurile ca atare... Si atat. Pentru ca mereu e decizia mea daca ma fac intr-un fel sau altul, e decizia mea sa pastrez coafeza sau sa schimb salonul. Totul se rezuma la ce decid eu pana la urma. A, daca m-ar face cineva intentionat verde in cap.... Poate m-as supara. Dar nici atunci nu prea cred. Pentru ca nu e un capat de lume.

Mi-am dus fetele cred ca la 20 de pediatri... Tot incercand sa gasesc unul ok. Am dat peste toate soiurile. M-am mai enervat, ce-i drept, am fost si nedumerita... Dar mi-am dat seama ca in 90% din situatii instinctul meu ma salveaza, ca pot sa decid in care sa am incredere si in care nu, ca am oricand posibilitatea sa ma informez, sa cer pareri si puncte de vedere din diverse unghiuri si sa aleg ce ni se potriveste noua. Nu ce scrie in carti, nu ce fac supermamele care nu gresesc niciodata pentru ca sunt in trend cu ce s-a mai inventat, nu ce vor unii sau imi cer altii. Ascult, observ, analizez... Si fac ceea ce simt si cred. Si imi asum. Actionez si sunt si pregatita ca ceva sa nu mearga cum trebuie, sa nu fie pe gustul nostru, sa nu fie pur si simplu pentru noi. Si nu dau vina pe doctor ca e slab, nu dau vina pe prietena care mi l-a recomandat, nu pun nimic in carca altora. Ce e bun pentru ei, poate nu e ok pentru mine... pentru noi. Si la fel si eu... daca dau un sfat, nu ma astept sa fie intocmai sau mereu urmat. Daca fac o recomandare, nu ma astept sa fie cea mai potrivita oricui. Incerc sa selectez si sa adaptez, e adevarat... Pentru ca am ajuns la concluzia ca un nemultumit din fire va ramane vesnic nemultumit, indiferent cu cine sau cu ce ar avea de-a face... si ma feresc sa mai formulez pareri in astfel de cazuri. Dar per total nu iau nimic in nume de rau si nu ma incarc negativ bombanind si acuzand la nesfarsit. Prefer sa vorbesc pozitiv si frumos, si chiar nu ma zgarcesc cu laudele, cand vine vorba de ceva ce imi place, de ceva ce are efecte benefice asupra starii mele de spirit in principiu.

Sunt exemple banale, la indemana oricui. Si le-am ales pentru ca nu vreau sa ofer unele concrete din vietile altora. Nu vreau sa vizez pe nimeni in special pentru ca nu sunt eu in masura sa judec si nu e treaba mea cum isi gestioneaza oamenii trairile, evenimentele, faptele etc. Eu spun doar ce observ si subliniez ce mi se pare mie relevant pentru ca mi-am propus o traiectorie si incerc sa ma tin de ea si pentru ca m-as bucura daca as reusi sa le atrag si altora atentia in mod constructiv astfel incat sa nu picam prea des in practici comode, dar daunatoare. Nu exista situatii fara solutii... decat intr-o foarte mica masura. Nu suport nesiguranta sau taraganarile infinite. Lucrurile isi au timpul lor, oamenii in genere mai trebuie sa fie si pregatiti pentru schimbari, dar nu pot sa stau sa astept sa vad doar ce se intampla. Imi plac oamenii hotarati, care risca, de ce nu?!? Imi plac cei care nu au nici o teama in a lua decizii cu capul pe umeri, schimband strategia la 180 de grade daca pe parcurs ceva capata nuante nedorite. Imi plac oamenii carora nu le e fria de esec, care si-l asuma si il intorc in favoarea lor. Imi plac oamenii care stiu ce vor pentru ca, intr-adevar, nu exista nu pot, ci doar nu vreau. Si e bine sa vrem pentru ca astfel facem diferenta.

marți, 29 octombrie 2013

Piticii mei

Aia de pe creier!! Uneori imi vine sa rad pe seama lor. Alteori, cum se intampla si pe la case mai mari, imi tropaie atat de tare incat, pe fond de oboseala si lipsa de rabdare, rabufnesc si incerc sa ii scutur si sa scap de ei. Pentru ca, oricat ar fi de firesc sa avem si pitici, mai mari sau mai mici, mai uneori... vorba aia din popor... ma duc cu capul!!!

Pentru ca... lucrurile stau cam asa... de la mare la mic:
- pantalonii nu se pun niciodata pe umeras, ci se arunca pe primul scaun disponibil. Acelasi tratament se aplica si camasilor... pe care nu le dorim spalate, dar de care ne plangem in cateva zile ca sunt sifonate.
- daca desfacem un ambalaj, la tigari, biscuiti... etichete sau ce-om mai gasi, nu aruncam respectivele poleieli sau fosnaieli direct la cos... le punem frumos pe dulapul de deasupra... cine stie, poate ne razgandim si vrem sa reambalam ce tocmai am dezambalat, eventual si in cateva zile, poate chiar si dupa ce am consumat sau am testat produsul cu pricina.
- orice prajitura mare, frumoasa, intreaga... se taie stramb! Pai ce farmec ar avea sa taiem patratele sau dreptunghiuri, sa o incepem de undeva ordonat... ca doar mai mananca si altii pe langa noi??? Nuuu, e mai funny sa o taiem aleatoriu, de unde ne face mai cu ochiul, oblic, cas si de-a curmezisul.
- nu facem peste daca nu prestam si muuuuult usturoi, nu mancam sarmale daca smantana nu e graaaaasa, nu bem cafeaua daca nu are lapte... Si in principiu nu mancam nimic fara carne. (Cu asta ne-am mai laudat.)
- nu spalam vase ca e degradant. L-am auzit pe Madalin Voicu la un moment dat la tv spunand asta (ca e degradant pentru un barbat sa spele vase) si e un nou principiu de viata. Nu ca il respectam pe domnul asta sau ca stim prea multe despre el, dar, daca ne convine...

- ciorba se mananca intotdeauna cu cap!! Intai carne, apoi legume si apoi zeama. Cum cu ce cap??? Cu ala mic de dictatoare! De cand cu copilu' mic, care bineinteles nu mananca singur, copilu' mare mai are si el pretentia de a fi hranit. Si ordinea, cum ziceam, trebuie respectata. Nu incurcam zeama cu legumele ca e rost de revolutie.
- despre regula nimic nu se amesteca cu nimic, am mai zis... de fapt si punctul anterior este un derivat al acestei reguli. Nu punem stafide, fructe si alte nebunii in prajituri, nu mazgalim carnea cu sos, pastele se mananca chioare, sa zic asa (nici urma de branza sau altceva!), clatitele la fel (aici sunt de acord!)... Doar biscuitii aia negri se baga in lapte ca asa e la "cublicitate".
- laptele se bea intotdeauna la desene;
- "daca ma speli pe cap, trebuie sa plang un pic!";
- "centura trebuie sa mi-o pui un pic mai larga pentru ca altfel obosesc";
- "tot ce primeste/face Kitty trebuie sa primesc/fac si eu, dar Kitty nu trebuie sa primeasca/faca tot ceea ce am eu!"
- "da' chiar ca pe mamaie o iubesc mai mult, deci, daca dorm la ea, n-ai decat sa dormi cu Katerina!"
Etc. ... etc. ... etc. ...

Despre cel mic, cel mai mic... inca nu zic nimic! Poate tine macar ea cu mine!

Concluzii:
- sa fim practici si rapizi... si, daca se poate, totul trebuie sa se intample ieri;
- sa respectam fiecare pitic al cui e, sa avem grija sa nu ii ciocnim intre ei ca ies conflicte de interese;
- mami e intotdeauna de vina!!!

Si deci mami mai poate??? Pffff! Sunt ai mei si ii iubesc! Ce sa le fac?!?! Si nu, nu sunt suparata... Incerc sa fiu doar un pic ironica. Adica combat si eu piticii cu ce metode am la indemana.

luni, 28 octombrie 2013

Povesti pentru copii... sa zicem!

Am mai zis cum e cu povestile astea pentru copii? Ca scleroza mea se pare ca se instaureaza incet si sigur. (Da' chiar!!! Ca uit am mai zis?!?) Cu riscul sa ma repet...

De cam un an si jumatate asa cumparam din greu carti. Si primim o gramada! Carti de povesti in principiu. Si, inainte sa le citim, le studiem pozele. Deocamdata acestea ne sunt mai la indemana, ce sa facem?!
Problema insa nu e ca "citim" prin poze, ci ce ne putem inchipui pe baza lor. Pentru ca, daca stim povestea, mai e cum mai e... Dar, daca e poveste noua si vedem imagini ca cele de mai jos, ce ne putem imagina??? Prea multe carti au desene monstruoase, scene triste sau chiar cu tenta violenta, prea multe sunt concepute intr-un mod urat, ca si cum publicul tinta nu ar avea o varsta frageda... Prea multe depasesc anumite limite. Adica sunt facute si vandute la gramada, iar cenzura... nu prea pare sa preocupe.

Noi am invatat sa le alegem si pe baza imaginilor, dar tot nu mi se pare normal. E adevarat ca iezi sunt mancati de lup si vrajitoarele sunt urate si rele si o otravesc pe Alba ca Zapada sau ii dau fusul Frumoasei Adormite sa se intepe. Si e adevarat ca lupul asta, nefericita creatura, a ajuns sa bantuie multe povesti si implicit sa ne bantuie si pe noi, astfel incat nu putem merge seara la culcare pana nu verificam ca am incuiat usa. Dar e obositor si, pana la urma, nici nu e chiar bine sa ascundem carti, sa incercam sa cosmetizam povesti din mers, asta si pentru ca trebuie sa tin minte ce am zis azi ca sa spun si data viitoare (pentru ca atat imi trebuie sa ma contrazic sau sa folosesc alt cuvant!!!), si pentru ca e si greu sa imi aliniez variantele si cu tataie care mai citeste si cu mamaie care povesteste altfel si cu educatoarea care cine stie ce morala scoate din poveste si cu actorii de la teatrul de papusi care cine stie ce personaje au. Si tot asa!

Pana la urma luam situatia ca atare si incercam sa ne adaptam. Dar uneori as arunca din cartile astea... ma indispun pe mine, ce sa mai zic de copil?!?! N-am dreptate?







vineri, 25 octombrie 2013

Dezvoltare personala

Sau ce intelegem noi din notiunea asta...

"Ari, in afara de doamna Lia (dans) si doamna Adina (engleza) a mai venit vreo doamna noua la gradinita?"
"Da, sa stii ca a mai venit o doamna Adina." (N-o cheama Adina, probabil seamana oarecum cu ea.)
"Si ce ati facut cu ea?"
"Pai ne-am jucat. De-a micii bucatari si de-a comoara ascunsa."
"Si care ti-a placut mai mult."
"De-a bucatarii."
"Aha. Dar ce faceati?"
"Puneam boabe in paharul care era gol."
"Ce fel de boabe?"
"E, de fasole!"
"Interesant. Si celalalt joc?"
"Trebuia sa gasim comoara."
"Unde?"
"In nisip."
"Care nisip?"
"Era o cutie cu capac. Inchisa si deschisa. Si trebuia sa gasim pretele pretioase. Stai sa vezi. Mai intai eram eu. Am cautat, am cautat si am gasit doua prete."
"Ce culoare?"
"Gri-gri-gri. Toate erau gri!"
"Asa."
"Apoi a venit Ilinca. A cautat, a cautat si a gasit multe... una, doua, trei, patru."
"Super!"
"Apoi a venit Sofia. A cautat, a cautat pana n-a gasit nimic."
"Vai, le luaserati voi pe toate!"
"Nuuu... ca mai erau! Apoi bacadababra, a venit Maya. A gasit o piatra moava."
"Pai nu ai zis ca erau doar gri-gri-gri?"
"Da, dar era si una moava."
"Ok!"
"Apoi cu magia a venit Maria."
"Si?"
"Si in curand a cautat si ea. Si-apoi a venit Alex si a cautat si a cautat..."
"Si voi ce faceati in timp ce el cauta?"
"Stateam pe scaune."
"Si va uitati la el."
"Da... chiar!"
"Si gata?"
"Pai in curand a venit si Petu. Si mai era si Teo, da' n-a gasit nimic."
"De ce?"
"Pai n-a vrut sa caute!"
"E mai micutz Teo."
"Da. E mititel."
"Si cum s-a terminat jocul?"
"Pai a plecat doamna."

A plecat, corect! :) Iar eu am urmatoarele mentiuni:
- cand spunea ca a venit un copil, nu inseamna ca umblau de nebuni prin clasa si mai venea cate unul sa caute.  :))) Cred ca exprimarea corecta ar fi ca ii venea doar randul.
- am intrebat-o si a doua oara povestea... dupa o noapte de somn. Ordinea participantilor la joc a ramas aceeasi. :)
- "in curand" e ticul verbal al saptamanii. :)

Pe langa lectia propriu-zisa, am observat si mi s-a si spus ca ne dezvoltam pe doua planuri. Unu - ne place sa desenam...la modul ca, daca ar lasa-o educatoarea, ar desena in continuu... iar eu taman la Arte nu am inscris-o!!! :))) Si doi - povestim de zor... trebuie doar sa luam un start corespunzator:
"Ce-ai facut la gradinita azi?"
"A fost ziua lui Tudor. Si a venit si fratioara lui... pe care o cheama Miruna. Si-a zis ca ii sare dopul la sampanie... dar n-a sarit. Si sa stii ca nu mi-a placut... ca ustura."
"Cum ustura? Vrei sa spui ca face spuma si brobonele?"
"Nu, ma ustura asa la limba! N-am baut."
"Dar tort ai mancat?"
"Pai nu a adus! A adus bomboane! Rafaello!"
"Dar tie iti place ciocolata."
"E, e murdaroasa ciocolata."
"Deci ti-a placut."
"Daaaa."

In curand o sa-mi fie dor sa nu mai poceasca cuvinte, sa nu mai gandeasca inocent si sa spuna sincer oricui exact ceea ce gandeste. Chiar nu vreau sa creasca!

miercuri, 23 octombrie 2013

Am imbatranit sau???

Ma uit cam mult la tv in ultima vreme. Recunosc... si nu sunt mandra de asta. Ma uit si la emisiuni prostesti. Si asta o recunosc... si imi e un pic rusine. :) Dar, daca Arina nu e acasa, iar Katerina are alte procupari... mai calc pe bec. Asta e un fapt! Al doilea fapt e ca... ma simt din ce in ce mai mult ca mamaie. Carcotasa si conservatoare... si destul de neintelegatoare. :)))

Nu ca as vorbi-o de rau pe mamaie! Ideea e ca, de cand am fetele, mi s-a acutizat paranoia, sunt mult mai atenta si mai precauta, exagerez cu grijile... si inteleg ce inseamna sa vreau sa le tin inchise in casa pana la 30 de ani!!! Ioi!!!!!

Ca ziceam de tv. Saptamana trecuta la o emisiune, nu mai stiu care, erau doi pustani, un el si o ea... de la o anume Lala - Trala - Band. Ea cica taman implinise 17 ani. El nu stiu cat are, nu cred ca cu mult mai mult. Dar sunt cuplu... si se tot accentua faptul ca sunt indragostiti. Desi ea avea o fatzuca si un corp de nu i-as fi dat mai mult de 14 ani... Si e si asta o chestie care ma enerveaza - nu sunt de acord cu maturizarea fortata prin gesturi si fapte care nu sunt potrivite varstei sau cu graba cu care se aleaga in ziua de azi dupa niste ani in plus cu machiaj excesiv si haine cat mai "dezbracate", nu-mi plac copiii cu chipuri inocente, dar cu impopotonari care contrasteaza cu ce au ei inca pur si frumos prin simplitate... si ma scot din sarite parintii care isi scot copiii in fata sa cante sau sa danseze slagare internationale care nu au nici o treaba cu ceea ce pot ei intelege, doar asa pentru ca mami, de ex. nu a reusit la vremea ei sa devina star.

Deci, sa revin... astia doi tinerei isi lansau nu stiu ce cantec. Lasand la o parte faptul ca se laudau de parca n-a mai fost nimeni ca ei, s-au apucat sa povesteasca de ziua ei... ca parintii ei i-au facut cadou un week-end la Sinaia... cu el... intr-o camera romantica... cu trandafiri si jacuzzi... Si ca el i-a dat si un inel... si acum toti fanii ii intreaba cand se casatoresc... Pfffff!!! Habar n-am ce-o sa fac eu cand or sa aiba fetele mele 17 ani. Dar sa le trimit eu la munte cu iubitii in siropeli din astea... bag mana in foc ca nu va fi cazul!!! Iar al lor tata, am un feeling, va fi si mai drastic. Si nu pentru ca nu o sa avem incredere in ele. Dar, daca astfel de modele prezentam pentru copiii si adolescentii de azi, ca inteleg ca asta e targetul unor astfel de formatii, noi ca parinti avem un job de doua ori mai dificil sa ne asiguram ca fiecare varsta e traita asa cum trebuie, nici cu prea putin, nici cu prea mult, si trebuie sa ne preocupam sa le facem sa se bucure de realitate, de lucruri simple, dar valoroase sufleteste si nu sa viseze la cai verzi pe pereti, alegand modele gonflabile, poleite pe-afara si goale pe interior.

E ca o sa fiu o mama "stricatoare" de petreceri? :)) Sa vedeti conflicte!! Deja aud usi trantite si tipete:"Nu ne lasi niciodata nicaieri!!" Tre' sa vorbesc cu tati sa punem si ceva sarma ghimpata la gard... ca astea sunt in stare sa il sara!!!

marți, 22 octombrie 2013

La gradinita

La gradinita facem cursuri de engleza, de dans... si Dezvoltare Personala. Din cate m-am prins, la engleza nu am reusit sa trecem de "Hello, teacher!", "I'm Arina." si "Bye-bye!", lectiile de dans seamana mai degraba cu o gimnastica haotica... in colanti si tricou, desculti si cu picioarele pe sus sau cu sarituri alandala... Iar la Dezvoltare Personala... sunt eu in ceata totala, daramite copilul!

Avem lectii despre fructe, legume, despre frunze... cu doamna Silvia care vine imbracata ca "de doamna"... ca toamna-doamna tot pe-acolo ne invartim. La poezii si cantece stam bine. Si la desen... desi notiunile simple sunt duse intr-o zona de interpretare supra-suprarealista. Important e ca ne place si ca ne suparam daca NU mergem.

Iar cuvintele si frazele devin din ce in ce mai elaborate. "Imi trebuie un bat sa masurez la desen cat e Scufita si cat e mama ei!"; "La baie mergem cu toti copiii cu trenuletu'. Baietii au un WC cu perdea, iar fetele au trei WC-ei."; "Iar Alba ca Zapada?? Pai m-am saturit de ea!!". Si putem sa o tinem asa, gen "bomboane cu legume, adica cu mar" sau "nu vreau sa il botezam pe Adam pentru ca el nu are rochite."





Breaking news!!! Azi am invatat "daddy", "mommy", "sister", "brother" si "baby". Si sunt surprinsa de cat de bine le pronunta.

Breaking breaking news!!! Mai am un copil precoce! A evadat pe parchet... spre perete... si a gasit un cablu! Si ar vrea sa il roada... Ca i-au iesit incisivii laterali sus... ca la vampiri. Si cei centrali nu!

luni, 21 octombrie 2013

Cu gandul la Viena

As merge la Viena in fiecare week-end cu fetele. Nu, nu cu fetele mele ca-s mici... deocamdata! Cu fetele prietenele! 3 sau 4 sau 5 sau chiar 6... De la 7 in sus nu mai raspund ca nu ne dau jos din avion! Si-asa nu sunt convinsa ca nu ne-au marcat cei de la compania austriaca drept "tulburatoare"... in toate sensurile! :))

Mi-am facut calculul cam asa:
- trezire la ora 10. :)) Dupa atatia ani de trezit la 6-7 eu nu mai am in sistem setarea asta, dar... daca e sa visam frumos...
- o ciocolata calda la Delia's Cafe... la masa afara, cascand gura la trecatori...
- pranzul cu un kasekrainer wurst... pe care sa il stingem cu o inghetata de vanilie. Bine, cred ca parerile ar fi impartite. Ar merge stins si cu bere. Depinde de preferinte si gusturi.
- shopping pe Coana Maria... Desi si aici parerile sunt impartite. Daca ati mai pomenit fete care sa urasca shopping-ul!!! Necazul meu e ca nu am niciodata un buget suficient de mare. In rest... chiar mi s-a parut scurta ultima data strada cu pricina!
- si iar o ciocolata, cafea ceva... sau mai bine o felie de tort... fara stres de calorii sau carcotasi care nu consuma dulciuri.
- seara la o berarie galagioasa unde nu se uita nimeni stramb ca vorbesti sau razi prea tare...
- plus, in principal si la tot pasul, barfe, povesti, comentarii, tachinari, ironii si auto-ironii... degajare, relaxare...

Nu suna bine?? Va spun eu ca a fost foarte bine! Ar trebui sa facem o traditie... Macar de 2 ori pe ani zic... sa fie si ceva reduceri... ;)

joi, 17 octombrie 2013

Viena... RE-RE-REloaded

In cateva poze... pentru combaterea toamnei depresive!

De la Delia's Cafe pornire... De la ACEA Cafenea Vieneza, bineinteles:


















marți, 15 octombrie 2013

Toamna de 2 bani

Am zis ca o urasc. Si-o sa mai zic!! Azi cred ca si mai mult ca de obicei. E mohorata si ploioasa si rece... Cui ii trebuie asa ceva?!

E antipatica... Si rautacioasa... Din cauza ei, sa zicem, apare lipsa de energie, o mai insotesc si ceva tristete si ceva melancolie... Trecem cateodata si prin oboseala, prin interiorizare, prin dezamagire... Ne mai impotmolim, ne descurajam, ne oprim pentru ca nu stim in ce directie sa o luam. Asteptam cheful si parca nu mai vine. N-avem pofte si nu gasim cuvinte... Am sta in retragere si singuratate... Am cere si nu stim ce. E ciudat si totusi normal. E o stare de spirit... care nu foloseste nimanui.

Stare temporara de pauza si ignorare. Dar mergem inainte!

duminică, 13 octombrie 2013

Sfarsit de saptamana la Veliko Tarnovo

Acum 2 luni, Cafeneaua a plecat cu mic cu mare intr-un week-end pe langa casa si totusi pe meleaguri straine. 
Ca destinatie de sfarsit de saptamana, Veliko Tarnovo este extrem de ofertant, de la peisaje deosebite, la ramasite de istorie, cladiri vechi, obiecte traditionale si mancare delicioasa.
Un moment de relaxare intr-un peisaj diferit de cele de week-end din zonele deja intrate in desuetudine din jurul Bucurestiului. Merita incercat pentru ca are acel aer de altceva.
Enjoy!












marți, 8 octombrie 2013

Despre talent :)

Ca ne place sa ne dam in spectacol... sau in stamba... sau in ce-o mai fi, nu e un secret. :))


Ca iubim actoria si regia si scenografia si alte din astea... asa, instinctiv... iar nu e o surpriza, cred.



Ne place sa cantam si sa spunem poezii... si e maaaare pacat ca nu putem face cunoscute toate reprezentatiile zilnice de vorbit cu papusile, jucat multiple roluri, imitat animale si personaje de desen animat etc.

Si putem sa ne inscriem si la o scoala de design fara probleme... Avem idee despre combinatii si asezari in spatiu...






E clar ca avem si invatacei... si o sa vedeti ce frumos si interesant o sa ii decoram noi casa lui mami in vreo 2 ani asa. Suferind deja de atat talent, mami nici nu a mai considerat necesara inscrierea la Arte la gradinita. Dar o sa fac totusi pictura si desen si multe altele... si o sa tin legatura cu fanii mei! :)

duminică, 6 octombrie 2013

De Rijp si Purmered

I saved the best for last. Ultimele 2 orasele olandeze pe care le-am vizitat anul acesta se gasesc la o  ora, respectiv jumatate de ora distanta (cu autobuzul) de Amsterdam - acestea sunt De Rijp si Purmered. 
Primul pare desprins dintr-o poveste, cu stradute tacute si case mici unde fiecare pervaz interior ne ofera o perspectiva asupra personalitatii proprietarului. 
Al doilea, cu mai multa viata, magazine si terase este mult mai ancorat in cotidian. 
Daca De Rijp ne-a purtat intr-o lume de basm, Purmered ne-a readus cu picioarele pe pamant. Un amestec de yin si yang european care a facut si mai frumoasa incursiunea noastra de anul acesta in tara lalelelor.