vineri, 28 mai 2010

Prietenii de cursa scurta

Prima data m-am trezit de dimineata la 5.15. Si ma bazaia o intrebare (sau doua intr-una) – pe cine si de ce am dezamagit eu in ultimul timp? Ce-oi fi visat nu stiu!! Dar zau ca aveam un sentiment de culpa.
De straduit ma straduiesc sa fac lucrurile cu simt de raspundere, sa fiu o prietena buna, sa nu fiu o persoana prea rea etc. Dar de buna seama nu reusesc. De multe ori vad cate o spranceana ridicata la adresa mea sau ma mai lovesc de cate o critica. Si e ok pentru ca in general criticile sunt constructive. Asa se spune, nu? Si oricum cu totii avem si zile mai proaste. Dar ce ma fac atunci cand simt respingerea cuiva si nu inteleg de ce? Multa vreme mi-a placut sa cred ca principiul “direct si la subiect” e sanatos. Dar se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. Nu prea poti sa pui mana pe telefon si pur si simplu sa intrebi “sintem prieteni sau a fost doar impresia mea?” Mai ales ca notiunea de prietenie a devenit din ce in ce mai relativa. Si sint din ce in ce mai confuza – receptionez gresit mesajele celorlalti sau pur si simplu nu le trimit eu pe cele care trebuie? Oricum o dau, e vina mea! :)
Dar serios e deja un deja-vu! Intalnesc oameni care imi pica oarecum cu tronc, incerc sa ma apropii, ba chiar mi se pare ca reusesc si, cand imi e lumea mai draga, dau de o atitudine pe care nu o mai pricep. E adevarat ca nu imi plac dusurile cu apa rece, dar ceea ce urasc cu adevarat e sacaiala de una calda, una rece si asta pe termen lung. Oare e posibil ca unii oameni pur si simplu sa nu se hotarasca daca ma plac sau nu? Habar n-am! Partea neplacuta e ca nici acum, la jumatatea vietii probabil, tot nu m-am prins cum functioneaza treburile astea cu prietenia. Mie nu mi-a placut niciodata sa spun “putini prieteni, dar buni”. Eu am vrut intotdeauna multi prieteni. Si cred ca cine se foloseste de cliché-ul asta o face pentru ca nu are incotro. Nu e vorba ca vrei sa ai putini prieteni si sa iti canalizezi cumva afectiunea si energia si timpul alocat lor. Cred ca pur si simplu nu ai cum sa ai multi pentru ca, oricat te-ai stradui, nu gasesti suficient de multi oameni pe care sa ii consideri prieteni. Din ce in ce mai mult am convingerea ca ne ghidam dupa situatii si conjuncturi, ca probabil e nevoie de prea mult efort sa investim in relatii pe termen lung si atunci migram din anturaj in anturaj, dintr-un cerc de “prieteni” in altul… si sintem nestatornici. Ne convin mai mult prieteniile de cursa scurta. Si ma dezamageste treaba asta… mai ales ca am simtit-o din nou recent. Dar probabil si eu fac acelasi lucru si atunci… daca nu pot sa dau un telefon si sa intreb direct, atunci de buna seama nu era prietenie adevarata.

marți, 18 mai 2010

Ce bine o fi...

… sa n-ai nici o grija pe lume. Sa adormi zambind dimineata cand soarele abia iti patrunde prin fereastra. Sa visezi fara sa stii de ce, dar sa continui sa zambesti in somn si sa iti misti manutele incercand sa iti atingi visele ca sa le intelegi. Si cu fiecare vis sa incepi sa patrunzi lumea din ce in ce mai bine si sa se vada pe chipul tau bucuria fiecarei mici realizari.
Iar oftatul, grijile si temerile, sa dispara toate cand simti mangaierile si siguranta mainilor care te protejeaza. E bine sa nu te gandesti, ci doar sa simti. Sa nu iti treaca niciodata prin capsor ca ceva rau ti s-ar putea intampla. Sa te trezesti si sa incepi sa razi, sa dai din maini si din picioruse incercand sa te ridici si sa pornesti in propria ta explorare fara sa cunosti ce inseamna barierele si limitele.
Ar fi si mai bine daca ti-ai da seama atunci, pe moment ca e poate cea mai privilegiata perioada din viata ta. Esti un mic zeu si toata lumea se inchina la picioarele tale. Poti vindeca rani, poti schimba vieti, poti face diferenta. Si toate astea fara efort, fara ca macar sa ai constiinta a ceea ce poti realiza. Poate tocmai asta e – daca ai fi constient, nu ai mai putea produce acelasi efect. Si totusi… Ce bine o fi sa n-ai nici o grija pe lume… si sa fii constient de asta.

vineri, 14 mai 2010

Revista TATAIA

Acum multi ani (13, 14, cine mai stie cati), am cunoscut intr-o vara, o fetita bruneta, isteata si frumoasa. Nu pot spune ca am ramas prietene, pentru ca destinul ne ofera de cele mai multe ori drumuri separate, dar am ramas cu nostalgia acelor vremuri care mi-au lasat o impresie foarte frumoasa.
Acum, Ioana (pentru ca despre ea este vorba), impreuna cu 2 prieteni ai sai, Mihai si Mihai, au creat o noua revista, denumita Tataia.
Este o initiativa ce trebuie salutata si laudata avand in vedere mai ales vremurile in care traim.
Mai multe amanunte puteti afla de pe site-ul lor, http://www.tataia.net/, dar mai ales cumparand revista! Enjoy!

miercuri, 12 mai 2010

"De 3 ori femeie"

Eu cea din buletin, eu cea din oglinda si eu cea din suflet suntem 3 femei complet diferite. Cea din buletin se bucura ca viata i-a permis sa mai traiasca inca si inca un an, sa se bucure si sa fie fericita. Cea din oglinda, mai apeleaza la cate un truc sa mascheze trecerea anilor. Cea din suflet, traieste ca la 20 de ani, se bucura copilareste de orice zi insorita,de dragostea din liceu,de papusile Momiji. Suntem toate 3 in razboi, ne uram si ne iubim si totusi nimic nu ne desparte pentru ca suntem una.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

vineri, 7 mai 2010

Manifest

As vrea sa pot trai intr-o tara in care sa imi permit:
- sa ma las de serviciu si sa devin artist;
- sa imi pot castiga existenta exclusiv din scris;
- sa decad si sa ma inalt cu fiecare carte publicata;
- sa fascinez, sa epatez, sa oripilez, sa visez;
- sa nu imi pese daca anul acesta inspiratia nu a fost darnica cu mine si nu am publicat nimic;
- sa ma plimb in cautarea inspiratiei;
- sa traiesc alaturi de personajele create de mine;
- sa iubesc fiecare muza;
- sa imi permit orice, doar pentru ca sunt artist!

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

Vis

O visase desi nimic din ziua precedenta nu provocase acest vis. Era ea, mereu la fel, plimbandu-si crucea si tristetea de pe o zi pe alta. O iubea in vis asa cum o iubise odinioara cand granitele erau de netrecut. I-a declarat cu aceasta ocazie, desi stia ca este doar o himera, dragostea lui. Dar ea fugea, cum fugise si atunci fara vreo explicatie. S-a trezit scuturandu-se ca dupa orice vis urat, a sarutat-o pe umarul gol si-a luat bagajul nedesfacut vreodata si a fugit si el cum fugise si ea, devenind vis.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .