marți, 24 decembrie 2013

Si inca mai avem...

"Nu vreau codita, vreau un pampier!"
"Ce vrei?"
"Mot din ala!!"

"Vezi ca dupa ce imi pui rochita trebuie sa imi pui si gres."
"Ce e gres-ul?"
"Adica ciorapi... lungi asa... ca astia." (avea de fapt pantaloni pe ea)

"Mamaie, lupul sta in Canada Georgianei, frata lu' tati!"

"Nuuu, Kitty! Nu la clabu, nu la clabu!!"
"La ce???"
"E, la cablu!"

"N-auzi, mami??? Esti surza??"

"Maine s-a distrat Katerina cu Toby, mami!"
"Cum s-a distrat?"
"Pai a lins... adica a vrut sa se joaca cu el."
"A lins?? Cine pe cine a lins?"
"Ei, Toby pe Katerina."

"Sa-mi aduca Mosu' un print!"
"E, lasa ca o sa vina intr-o zi unul pe un cal alb!"
"Bine, sau un cavarel."

"Mami, vrei cafea din ceietor?"
"Ce e ceietor-ul."
"Ala in care se face cafeaua!"

"Calu' ancigenteaza!"
"Adica??"
"Adica greseste linia."
"Accidenteaza?"
"Da. Si politia amendeaza."
"Politia?"
"Da... De la postul lui. Daca greseste calul..."

"Mami, trebuie sa facem repede curat ca ne vinovateste tati."

"Facem jonglii cu portocalele?"

"Eu iti dau imbicii si tu gasesti comoara!"
"Ce imi dai??"
"Imbicii! Ca la Mickey!"

vineri, 20 decembrie 2013

"Cel care ma asteapta"

Da, e o carte. Am terminat-o de curand. (Am reusit!!!) Interesanta si emotionanta. Si bogata... sau asa o consider eu. Pentru ca poate fi citita din mai multe perspective - politica, sociala, culturala, istorica. Se devoreaza pur si simplu. Eu am simtit asta pentru ca are si o incarcatura emotionala fantastica.
Si spun ce spun pentru ca eu am citit-o din perspectiva mamei. Mama luptatoare, mama capabila de sacrificii, mama devotata. Suna a cliseu, stiu. Dar atunci cand esti in rol, intelegi si te implici. Sau, chiar daca nu poti vedea lucrurile in lumina asta, ramane o poveste reala, oricand posibila in diverse locuri sau sub diverse forme, ramane dramatic de actuala emotional, dureroasa si totusi incurajatoare, trista si oarecum optimista. O carte despre viata care se pliaza dupa mintea si sufletul celui care o citeste.

luni, 16 decembrie 2013

Ce-a iesit la serbare

"Mos Caciun cu pete galbeni
A sosit pe din nameti
Si ne-aduce daruri multe
La fetite si baieti.
Mos Caciun, Mos Caciun."



"Mos Caciun, ca esti bun,
Uite ce-as dori sa-ti spun,
Ca pe di-nainte,
Ca la anu' cand mai vii
Sa renunti la jucarii
Si s-aduci de vrei in spate
Multa, multa sanatate
Pentru tata si mamica
Pentru bunul si bunica."


Nu conteaza ce, conteaza sa fie tare!


Hai, danseaza cu mine!!!


Ea asa:


El asa:


Cam plictisitoare serbarea:


Importante sunt cadourile!


Foarte frumos a fost!! :)) Noroc ca avem fotograf personal! Ne surprinde tare bine!


vineri, 13 decembrie 2013

Ce-am mai inventat

"Tati, pune-mi un plasture! Ca ma gandesc eu unde ma doare!"

"Se oftica tati ca esti gata inaintea lui!"
"Da, tati! Esti un osticat!"

"Sa-mi dai sa mananc orez din ala de la mamaie din casorela."

"Ai vazut cum sta varza? Sta asa... intr-un picior!"

"Ma doare ochii!"
"Te dor ochii! Ca ai doi! Te dor manutele daca te dor amandoua, te doare mana daca doare una singura..."
"Bine, ma doare burta de una singura!"

"Ai vazut trenul ala? Merge cu comotiva."

"Ma doare capul rău!"
"Aoleu!"
"Dar stii ce inseamna? Ca nu trece deloc si ma doare toată ziua!"
După un timp...
"Te mai doare capul?"
"Daaaa."
"Hai, fii serioasa!"
"Stai sa ma apas pe burta sa vad dacă ma mai doare!"

"Ha, in poza aia Katerina e bufloasa!" ("botoasa" din câte am dedus)

"Sa stii ca toate cuburile alea sunt de culori piferite!"

"Mami, ce culori sint la femafor?"

"Daaaa, mi-a adus multe cadouri Mos Micolae!"

"Eu in corb am inima si ficat si rinichi si flamani."

"Am desenat vaca asta cu corb si i-am facut si o coada ca sa fie toata!"

"Ce ati facut azi cu doamna Silvia?"
"Nu-mi mai dau aminte!"

"Ce gustare e asta? De la gradinita?"
"Da. Branzijoaice."

"A venit domnu' ala la gradinita. Domnu' ala, Dumnezeu! Si ne-a impartasit si mi-a dat poza asta sa ma apara de rau."

"Domnu' ala era precut. Se preacea ca e Mos."

"Lasa-ma, mami acum ca nu am timp de voi!!!"

joi, 12 decembrie 2013

A doua serbare

"Cum a fost la tati la serviciu?"
"Bine. Dar a fost razboi."
"Cum razboi??"
"Pai o data am vorbit, o data nu am vorbit."
"A, deci ai fost mutulica. Cine a fost?"
"A fost un pinguin, o printesa... Si sa stii ca nu am vorbit cu baietelul ala mic."
"Care baietel? Cum il chema?"
"Tudor."
"Pai Tudor e mic?"
"Da!" (Are 2-3 luni mai putin.)
"Mos Craciun a venit?"
"Da. Dar sa stii ca nu era Mos Craciun. Era un domn imbracat ca Mos Craciun."
"De unde stii tu ca nu era Mos Craciun?"
"Pai si pinguinul era un baiat... Si la teatru cand am fost cu Dana Scufita Rosie era o fetita."
"A, deci nu erau cei adevarati. Dar poate Mos Craciun era."
"Nu era, stiu eu singura!"
"Dar cel adevarat unde e?"
"Pai e departe-departe!!"
"Si o sa vina?"
"O sa vina pana la urma!"
"Poate o sa vina sambata la serbarea de la gradinita."
"Nuuu, sa stii ca nu mai poate sa vina la 9!"
"De unde stii?"
"A zis doamna!"
"Ma rog! Si altcineva a mai fost la tati la serviciu?"
"Pai de fata aia in rosu ti-am zis!"
"Nu mi-ai zis."
"Da, si o fata m-a pictat pe mana. Si a mai fost un magicial... care facea magie."
"Tare! Deci ti-a placut!"
"Mda!"

I-a placut cadoul. Si inima pictata pe mana... am avut scandal sa nu o spalam. A plecat cu ea la gradinita de dimineata. Astept sa vad cum se intoarce. :))

miercuri, 11 decembrie 2013

La 3 ani si 10 luni... respectiv 10 luni

Ma culc la 11 seara. Am desteptarea la 6.10. Peste noapte ma mai trezesc de cateva ori sa:
- aud cine vorbeste in somn (vorbesc amandoua, fiecare pe limba ei);
- servesc apa la pat;
- ma duc sa alung vreun dinozaur sau vreo vrajitoare;
- ma prind daca a cazut doar perna din pat sau si copilul;
- conving vreo nelinistita ca e doar 4 dimineata si e cazul sa mai doarma...
... si toate astea in conditii normale, fara sa fie rost de vreo febra sau un nas curgator ceva.
La micul dejun ma energizez forte! Prestez:
- o cafea mare... facuta la ibric cu zahar putinel... dar cofeinizata bine;
- un pahar de Pepsi... rece neaparat;
- ceva ciocolata... jumatate de Snickers sau vreo 2-3 tablete de amaruie... sau ce mai gasesc prin frigider daca tot a fost Mosu' bogat. Sanatate curata!!
Intre 6.30 si 7.30 ma impart... Pun pe foc apa de formula, pun laptele celalalt la incalzit, pun si ibricul de cafea, ma spal pe ochi si imi prind parul, dau laptele Arinei de pe foc si il pun in cana, il termin si pe celalalt, ma duc sa iau pampers si servetele, finalizez si cafeaua, ma duc sus sa imbrac copilul mare, iau copilul mic, ii dau biberonul... Hai ca nu scriu fiecare pas ca o iau razna... si sigur mai sar si din etape. Iar ideea s-a inteles!
Nu, nu e mai usor daca raman doar cu pitica acasa! Practicam calarie, alpinism, goana dupa scame, mersul in patru labe viteza, aruncatul in gol, terorizarea cainelui, cautatul in gunoi... He-heeee... mi-au crescut ochi si la ceafa! Si mi-am antrenat auzul ca aud din camera cealalta orice se intampla, cine si cum misca si daca e cazul sa o iau la goana sau pot sa termin de amestecat in cratita.
Prin urmare fac sport toata ziua, in caz de nevoie mai realimentez cu o ciocolatica, mi s-a luat de gatit si testat retete... si abia astept sa inceapa sa manance si Mitza mica singura... chit ca bag masina de spalat zilnic si spal pe jos de 10 ori... ce ramane dupa aspiratorul Toby. ;)
In rest sintem bine sanatosi, NU ne pregatim de sarbatori pentru ca NU avem planuri, NU am facut curatenie mai serioasa, iar cu atatia Mosi in jur pentru fete, noi NU am mai cumparat cadouri. Rezolvam lucrurile din mers si, daca ne-o da si noua cineva o sarma sezonul asta... :))) Eu una ma mai menajez un pic ca din ianuarie... Alta poveste!

marți, 10 decembrie 2013

Serbare de pitici

Doamne, cat am ras! Pseudo-serbarea de engleza si cea de dans. Haos total. Mai cantau, mai bombaneau:

"Eu nu dansez cu David!! Mie nu-mi place David!"
"Pe mine ma gadila funda!! Ma gadilaaaaa!"
"A venit tati! Ma duc sa il iubesc! Eu vreau sa il iubesc pe tati!"

Mai avem una sambata. Cu poezii de data asta! Abia o astept! :)







luni, 9 decembrie 2013

Luuuuume, lume!

S-a mărit gasca de pitici! De vineri! A aterizat Vladutz! ;) Glumesc, normal! El a venit de fapt foarte frumos si cumsecade, fără peripetii si elemente neprevazute, cu emotii frumoase si pozitive si mai ales cu infinita bucurie. A lui ca a lui, dar a celor din jur... neincapatoare in suflete... si in piei! :)

Si e chiar special ca l-a adus Mos Nicolae. Va dati seama ce cuminti au fost parintii si bunicii lui, cei care deja nu mai aveau dram de răbdare??? Sa il mai vad eu pe carcotasul care nu are încredere in Mos la asa dovada!!! 

Eu spun ca a venit in zodie buna, la zi mare si norocoasa, ca are toate calitatile sa ajungă om mare, deosebit si frumos din toate punctele de vedere. Si ca nici ca se putea sa nimerească părinti mai iubitori, responsabili, pregatiti, părinti care ii vor oferi un cămin cald, iubire neconditionata, educatie aleasa... Si răsfăt pe măsura! :) 

Eu ii spun bunvenit din tot sufletul si o sa ii dau numele onorific de Fulg de Bucurie. :))

vineri, 6 decembrie 2013

A venit Mosu'!!

Primul... Cel care mi s-a părut mie mereu ca e pus in umbra de burtosul îmbrăcat in rosu. :)))
A venit la toată lumea, nu? Cuminti si mai putin cumiti... Ca doar nu e nimeni perfect! Cu dulciuri, cu sosete, cu fulare... Sau cu un iPhone ceva... După posibilitati!
Oricum, nu are importanta cât de bogat vine Mosu' asta. Poate doar pentru cei mici. Importantă e starea de spirit - emotia asteptarii, bucuria de a dărui, recunostinta pentru ceea ce primim, nerabdarea, entuziasmul, surpriza... frumusetea momentului in sine!
Asa ca eu cred ca depinde doar de noi cum si când vine Mosul. Depinde de noi sa il aducem vesel si generos, depinde de noi sa visam si sa muncim sa ne îndeplinim visele... Ale noastre sau ale altora. Mosul nu trebuie sa ne lase neaparat ceva in ghete. Trebuie doar sa credem in el, sa ii dam voie sa ne schimbe, sa ne insufle starea de sărbătoare, sa ne învete sa fim pozitivi, optimisti, sa ne amintească sa zambim, sa fim inocenti si deschisi si sinceri... Totul sta in dispozitia noastră de a intra in joc, de a pune pret pe iubirea neconditionata a celor dragi... si de a face risipa in a o da înapoi.
Nu va urez decât sa aveti copii in jur si sa va molipsiti de la ei, sa vedeti cu aceeasi ochi magia si sa credeti ca totul e posibil asa cum cred ei.

vineri, 29 noiembrie 2013

Autocritica

E bine sa ne mai facem si din asta din cand in cand, nu? Eu am cateva calitati majore pe stoc acum. Nu vi le recomand!

Ar fi asa:
- lenea - uriasa! Daca ar fi dupa mine, n-as misca un deget toata ziua. Nu stiu cum se face insa ca nu stau decat alea 6-7 ore pe care le dorm noaptea. Prin urmare... mai am un pic si o iau personal! E un complot ceva impotriva mea!
- ne-rabdarea - a nu se confunda cu entuziasmul! Tocmai! E lipsa aia urata de rabdare, e graba care strica treaba, e primul impuls care da cu bata-n balta...si tot asa... Zici ca sunt rebela!
- tafnoseala - cu varf peste masura! De-aia o fugi toata lumea din calea mea???
- raceala - si nu ca inca imi mai curge nasul. Raceala aia sora cu tafnoseala. Pe fete le pup de lesina. Dar in rest... Bine, nu sunt eu pupacioasa de fel. Sunt cam rece - nu pup, nu iau in brate, nu fac declaratii... Mai bine iau la misto decat sa fiu siropoasa. Si daca tot se apropie Sarbatorile, introspectiv asa, ma simt sora cu Grinch mai degraba. Deci nu asteptati prea multe de la mine in urmatoarea luna.

Mai bine nu mai povestesc! Am zis doar sa pun lumea in tema.

Ah, uitasem! Am si atitudine!!! Asa ca, daca nu sunt bagata in seama, e perfect!

marți, 26 noiembrie 2013

Bomban!!!

Ca asa ma mai descarc eu uneori. Si pentru ca, din pacate, am senzatia ca nu se vor schimba prea multe in viitorul apropiat. Bomban doar, desi ar trebui facute mult mai multe... si la nivel foarte inalt. Bomban pentru ca ieri m-am re-convins de anumite lucruri si inca sunt tafnoasa pe tema asta.

Avem prietene doctorite. Foarte bune! Si avem mare incredere in ele. Si stim si alti medici mai mult decat ok. Dar in acelasi timp am tot dat si peste tot felul de amatori... de parca in domeniul asta ar putea exista asa ceva!!! Si de fiecare data, mie una, imi vine sa ii dau in suturi afara din cabinet si sa ii trimit la scoala sa studieze din nou... sau sa faca pur si simplu alt ceva. Pentru ca e o crima sa tratezi oamenii dupa ureche si e si mai grav, din punctul meu de vedere, atunci cand pacientii sunt copii.

Am ajuns la saturatie cu mersul la doctor in ultima perioada. De fapt, in ultimii 4 ani am depasit un record cred. Nu vreau sa il supar pe Dumnezeu! Nu avem probleme grave. Si imi asum faptul ca uneori am mers si la simple controale, doar sa ne convingem ca e totul in ordine, ca nu sunt detalii pe care le neglijam... am facut exces de zel pentru fete. Dar am fost si indrumati gresit de multe ori. Am cerut si a doua si a treia parere... pentru ca am auzit reactii contradictorii, pentru ca au existat si specialistii incapabili sa ne convinga. 

3 ORL-isti si 3 pediatri si-au dat cu parerea daca Arina are sau nu polipi. Am incercat sa aflam motivul pentru care e mereu fonfaita, pentru care ii curge sange din nas cand il forteaza prea mult, motivul pentru care sforaie uneori. Inca nu suntem lamuriti. Dar credem ca ceva-ceva are... si ca totusi ar trebui sa o lasam in pace o vreme pentru ca in niciun caz nu se pune problema de operatie acum... Si am ametit-o si pe ea mai mult decat am ametit noi. Deja se schimba la fata cand aude de spray, apa de mare, ser, picaturi... Iar noi uram in cel mai puternic mod aparatul de aerosoli, aspiratorul si batista bebelusului... pe care mai nou le folosim pentru Katerina. 

Stiu ca mai toata lumea merge la homeopat acum. Am incercat si noi la un moment dat, dar nu am avut rabdarea necesara. In plus, homeopatul nu stiu daca ar fi putut da raspuns dilemelor noastre - avem sau nu deviatie de sept sau uite platfusu', nu e platfusu' sau de ce avem noi amigdalele mai mari decat normalul, de ce dintii de sus ii incaleca cu totul pe cei de jos si de ce avem in permanenta bubite de prin mai pana in septembrie de parca dau toate alergiile in noi. Si asta numai la un singur copil! Al doilea va veni probabil puternic din urma ca o sa ma intreb cat de curand ce naiba am facut de le-am defectat in asa hal!!! 

Ma rog, inca mai sunt normala la cap... cred... si iau lucrurile ca atare. Nu mai contorizam banii pe care ii dam pe consultatii sau te miri ce tratamente... p-astea oricum nu le facem pe toate. Nu mai punem la socoteala faptul ca uneori a trebuit sa fugim de la serviciu sau sa ne prinda 9 seara pe la clinica. Dar ma ingrijoreaza faptul ca nu putem avea incredere, ca ne dam copiii pe mana nici noi nu stim a cui, ca ii stresam inutil... Si noi ca noi... ca, repet, nu avem mari probleme... Ne mai indispune cate-o raceala cand si cand. Dar parintii care au copii cu adevarat bolnavi...oare cum s-or descurca?? Nici nu vreau sa ma gandesc prin ce trec, cat de derutati si neputinciosi trebuie sa se simta, cate framantari si nelinisti trebuie sa indure. Numai Dumnezeu sa ne fereasca de boli si de rele! Ca in baza oamenilor... 

luni, 25 noiembrie 2013

Salonul auto de la Frankfurt - 2013

Pentru iubitorii de cai putere, iata cateva amintiri de la Salonul auto de la Frankfurt ce a avut loc anul acesta in luna septembrie:



















Povesti

"Mami, trebuie sa iti spun povestea."
"Imi spui tu mie poveste? Ia sa aud!"
"Pai!! Un catel dormea, cineva a zis miau si soricelu' se speriase si se duse la marea din nisip. Si catelu' se speriase ca cineva a zis miau si se trezi ca sa caute pisica aia nazdravana si n-a gasit-o asa ca se hotari sa mai doarma. Si iar zicea miau-miau cineva... Si catelu' s-a trezit si s-a dus si n-a gasit-o iar. Si iar se hotari sa doarma si iar au venit sunetele la catel "miau-miau!". Asa ca se hotari catelu' sa se duca la fereastra sa il intrebe pe cocos daca el zice "miau". Si cocosu' a zis "nu"... Doar "cucurigu-cucurigu" inspre catel. Catelu' a hotarat sa doarma si iar "miau-miau"... Si a cautat-o intai pe sub masa si n-a gasit-o si apoi a cautat-o pe masa si a gasit-o in ceainicu' de ceai. Si cotofana (hotomana) de pisica s-a ridicat si a sarit pe urechea lui."
"Si dupa?"
"Dupa nimic."
"Cum nimic??"
"Sint sigura ca nimic dup-aia."
"Pai cum asa? S-au certat, s-au impacat??"
"Nuuu... Ca pisica nu e deloc prietena cu catelu'."
"Da. Corect!"
"Dar sa stii ca mai e una?"
"Una ce?"
"O poveste."
"Inca una? Noua?"
"Da. Cu omu' de zapada! Multi copii au scriut pe un carton ca sa se duca omul de zapada la Mos Craciun si dup-aia copiii au facut omul de zapada. Adica o falta mare, una mijlocie si una mica."
"Falta?? Ce e o falta??"
"Adica cat o bila mare, apoi mijlocie, apoi mica de zapada. Si dup-aia au pus un morcov si dup-aia o oala si nasturi. Si omul de zapada a plecat si s-a intalnit cu iepurasul. Si iepurasul era prietenul lui, dar vulpea nu era."
"Am inteles. Si mai departe?"
"Hmmm! Nu mai stiu!"
"Cum s-a terminat macar!"
"S-a terminat la sfarsit!"

vineri, 22 noiembrie 2013

Draga Mos Craciun...

Eu, Ari sunt cuminte si o ascult pe mami. Vreau sa imi aduci:
- o papusica printesa cu rochita roz si mov si pantofi de chistal albi;
- un rege, o regina... rai... -Nu mai bine buni??? - Da, buni!;
- un print pentru sa o ia de sotie pe printesa;
- o vrajitoare sa o vrajeasca si s-o salveze printul oricum... Si sa ia si-o sabie... s-o salveze. Scrie, mami! Scrie!
- si pitici ca sa fie ea Alba ca Zapada;
- si un castel sa se duca printul si printesa in castel.
Si mai vreau o bluza pentru colanti. Da' sa ia si colanti! Sa ia si pantofi... adica cizme... sau pantofi simpli.
Si lu' tati sa ii ia un plici de muste... si Pepsi. 
Lu' Kitty sa ii ia pantaloni. 
Lu' tataie Bortone sa ii ia ochelari... care sa vada. Si lu' Bortonica sa ii ia tot ochelari... ca asa sint bunicii... cu ochelari... 
Tie, mami iti ia masina..
Lu' Mali... ii plac piticii. Ched ca sa ii ia niste pitici... Lu' Sebi o jucarie. Lu' Bogdan nu stiu. 

(Danei am uitat eu ce-a zis... ca dupa ce-a terminat cu castelul s-a apucat sa scrie singura. Acum tot ce face e raportat la spiridiusul care vine la geam sa ii faca poze... pe care sa i le arate lui Mos Craciun ca dovada ca a fost cuminte. Cand o sa plece Mos Craciun, nu stiu cu ce o santajam sa stranga jucariile, sa mearga la baie, sa coopereze in principiu!)

joi, 21 noiembrie 2013

Haz de necaz

Aseara nu s-au aliniat planetele. Delooooc!! Ba chiar s-au pus de-a curmezisul! Si, din cate simt asa... extrasenzorial, continua sa fie ursuze si carcotase.

S-a declansat furtuna pe la 8 seara. De obicei incepe asa... din nimic. "Arina, hai sa mancam!" Si se aude sec:"Nu!". Eh, si de-acolo... bobul de mazare se face nuca de cocos, nuca se transforma in pepene... si ne rostogolim, ne rostogolim pana ajungem la o tornada care ia casa cu totul, o pune cu fundul in sus... si care, mai ales, ne face din oameni monstri artagosi si orgoliosi! Batalia caracterelor se da mai nou in 4! :)

Arina n-a mancat aseara. Am incercat sa o conving, a luat doua bucatele de peste si am declarat-o pe ea castigatoare. Apoi a facut dus, dar dupa ce a iesit din cada, a alergat jumatate de ora prin casa in fundul gol si cu bluza de pijama agatata doar de gat. Am rugat-o de trei ori sa o ajut sa se imbrace, apoi am renuntat. Am zis ca ii dau ei si setul asta... Inca aveam rabdare. Mai mocnita asa, dar rabdare.
Tazmaniana numaru' 2 tipa in scaunul ei de masa sa i se acorde atentie. Ca asa se cam intampla. Luptele se duc pe fronturi paralele si in directii opuse, sa fie pietrele de incercare cat mai solicitante. Am "balacit-o" si pe ea, i-am servit cina laptoasa si am dus-o sus la somn. N-a protestat si am cobrat linistita - invinsesem si eu intr-o privinta! Ei, as! Dupa 20 de minute, in timp ce spalam vasele, am auzit ceva ce nu mi-a convenit. Mai ca nu imi venea sa opresc apa ca sa aud mai bine... tot trageam speranta ca ma insel. Ei bine, nu! Chiar se auzeau tipete de lupta de la etaj. Am urcat, am linistit-o, am ramas cateva minute sa vad daca a fost un vis urat (desi presimteam ca nu!), am coborat... la 5 minute s-a zguduit etajul. Pai cand tipam, chiar tipam!!! Iar sus, iar mangaiat pe burtica si pe spate, iar coborat... A treia oara deja am luat-o cu totul!

La baie Arina se spala pe dinti. Si il teroriza pe taica-su:"Nu voiam periuta asta! Vezi ca pasta asta ma ustura! Si apa e prea fierbinte, incalzeste-o!" Picatura chinezeasca in stare sa te faca la psihic cu zambetul pe buze! Spalatul pe dinti dureaza 10 minute - 1 de frecat, restul de negociat. Daca nu iese asta cea mai buna negociatoare pe o raza de macar 200 km, inseamna ca n-am invatat nimic de la viata!
Termina familionul de spalat pe dinti, fac si eu un dus ultra-mega-rapid... ne mutam sus in dormitoare. Eu incerc sa tin Tazmaniana mica in pat cu lumina stinsa... ea se ridica si tot incearca sa sara peste mine. In camera cealalta se citeste povestea cam asa:"Si printesa il convinse pe print..." "Stai ca nu vad!!! Da cartea mai asa!" "Ajunsera la castel si dragonul..." "Mai bine citesti pe-aia cu Alba ca Zapada!" "Aurora incerca sa il linisteasca pe Cronti..." "N-ar fi mai bine sa ma duc si eu la mami in patul mare?" "Nu! Terminam povestea si te culci!" "Ma duc doar sa ii spun ceva lui Kitty!" Intre timp Kitty, ajunsa pe parchet, o ia in 4 labe spre camera ei. Se intalnesc pe hol, in fata oglinzii. Au un schimb de replici, indescifrabil din ambele parti... si o iau inapoi, fiecare de unde a venit. Eu si tati facem schimb. Eu o invelesc pe cea mare, chem spiridusul la geam sa vada ca nu doarme, ea se ridica in fund:"Nu vezi ca nu vine somnul??? Nu vezi???" In camera cealalta se aud pumnisori in usa inchisa - cineva incearca sa evadeze! Pana la urma galagioasa junioara e dusa jos sa se desfasoare. Cea mare adoarme dupa vreun sfert de ora... deja spre 11.
In ultima faza doi adulti tantalai se chinuie sa adoarma o mogaldeata de 9 luni si jumatate. Care tipa, protesteaza, se ridica in picioare, da cu manutele. Am plimbat-o in brate, am pus-o pe canapea, am asezat-o pe burta si pe spate... A supt degetul de la subtiat... a adormit dupa vreo alte 45 de minute.

E atat de haios sa vezi ochisorii facandu-se din ce in ce mai mici, capul cazand de somn si, cand crezi ca cedeaza, sa auzi strigatul de "O luam de la capat!". Si e si mai haios sa te intinzi in pat spunandu-ti:"Repede, repede!! Doamne, sa nu se trezeasca!!!" S-a trezit... la 2 si jumatate... Alte ture cu ea in brate prin camera, alte mangaieri pe burtica... Motivul e clar - curge nasul, nu respira bine, mai si tuseste... He-he!! Urmatoarele 2-3 zile se anunta promitatoare. Pai era cazul... dupa vreo 5-6 saptamani de "fara raceala"... Tragem aer in piept si gandim:"Calm! Cu rabdare! E un episod! Trece! Facem schema de siropuri si picaturi, ce dam, cand dam... Inca nu mergem la doctor, incercam sa ne descurcam. Nu dormim bine sau mult, mai facem o cafea in plus, ne mai autostimulam si cu niste ciocolata. Nu ne da pe noi gata o raceala!"

E ceva comun, obisnuit la noi! Doamnele insarcinate sa nu se sperie! Iar cele care asteapta al 2-lea copil sa ma ignore complet. Noi suntem mai haotici, asa! In general nu se intampla asta! ;)

marți, 19 noiembrie 2013

Nume

Se spune ca numele sunt predestinate. Unii mai spun si ca, daca iti analizezi numele numerologic, vezi cum esti, ce ti se poate intampla, care iti e destinul etc. N-am avut si nu am curajul sa fac asta pentru nimeni. Nici nu vreau sa stiu pentru ca sunt convinsa ca cineva acolo sus are grija de noi si o sa faca in asa fel incat sa ne fie bine. 

Nu stiu sa povestesc pas cu pas cum am ales numele fetelor. Poate chiar sunt predestinate. Am vrut sa fie speciale... altfel, mai rare, sa imi placa cum suna si sa aiba conotatii pozitive. Am ales cate doua pentru fiecare pentru ca am vrut neaparat si cate un nume sfant... iar astea au fost foarte simplu de ales. Daca pentru Arina nu am avut pe nimeni in fata ochilor, iar pentru Katerina o singura persoana, am ales Maria si Ioana si pentru ca prenumele astea sunt legate de multe persoane dragi mie. As minti sa nu recunosc ca am evitat anumite nume si pentru ca le purtau deja persoane mai putin simpatice memoriei mele... sau pentru ca erau deja peste tot folosite. Dar, repet, 90% ce am gandit prima data, ce m-a atras in primul rand, oricat m-am invartit in jurul cozii, tot aia am ales.
Nu prea au fost oameni curiosi sa stie ce inseamna Maria sau Ioana. :)))) Cu celelalte doua insa... lucrurile stau cam asa:

Arina... l-am ales cu ani in urma. Multi ani! Nici nu mai stiu la cine l-am auzit mai intai... cred ca eram in generala. Dar am stiut mereu ca o sa il folosesc. M-am invartit, am facut liste, m-am gandit la variante... si tot la el am ramas. Ma mai intreaba lumea ce inseamna. Pai am urmatoarele explicatii:
- e o varianta slava a numelui Irina... si cum tata si-a dorit mereu o fata care sa poarte numele asta... a doua dupa mine... :)) In slava inseamna pace. Arina mea e un uragan, dar asta e alta poveste. :))
- e nume unguresc si inseamna aur.
- mai apare si la japonezi... daca ma iau dupa Wikipedia... dar nu stiu ce inseamna.
Cert e ca exista si vreo 3-4 "un fel de" celebritati cu numele asta... si sunt personaje sportivo-artistice. Deocamdata se potriveste latura asta. :))
Iar cireasa de pe tort... e "pomul" meu la feminin. Si de-asta o serbez si de Florii. 
Din toate astea a contat prima explicatie atunci cand am ales numele. Si faptul ca mie mi-a ramas imprimat pe creier cu ani in urma... ca o bucatica rupta din numele meu, daca vreti.

Katerina... cu variante (Aikaterini, Katherine, Catherine, Ecaterina) exista si in rusa sau bulgara, dar si pe la englezi. Eu l-am luat si il iau de grec... Cu semnificatia de pur. Ca altfel... cica variante a la Wikipedia:
Katheryn, Kathryn, Katharyn, Katherin, Catharine, Cathryn, Katheryne, Catherine, Katharine, Katharina, Katrin, Kare, Karina. Iar formule de alint: Kate, Kath, Cath, Cate, Cat, Kathy, Kathie, Kathi, Katey, Katy, Kay, Kat, Katya, Katyusha, Katie, Kati, Kaki, Kit, Kitty, Kaity, Kasia, Cathy, Kaká, Kah...
Pffff! Eu ii zic Kitty sau Kate... si da, o serbez de sf. Ecaterina care e pe 25 noiembrie. :) Desi, cum ziceam, noua ne-a placut ca are origini grecesti. Si cum noi avem o slabiciune pentru greci... (Ups! Azi jucam cu Grecia?? :)) Singura problema e ca multa lume scrie "C" in loc de "K"... si va avea ceva de tras pe tema asta... Sper sa nu se supere prea tare cand va creste. 

Cam asta. Am ales bine sau???? :))

vineri, 15 noiembrie 2013

Lectia de Parenting... partea III

Eh, tot la trei postari am ajuns! Dar gata!! Cateva concluzii... si fiecare ia si intelege ce poate sau ii convine.

Am tot zis de fixatii. Prea multe fixatii nu sunt bune. Si nici paranoia. Echilibrul e cuvantul de baza... Si ar mai fi si puterea exemplului. Uneori e bine sa ii arati copilului cum se intampla lucrurile ca el sa inteleaga de ce unele sunt benefice si altele nu. Si intotdeauna e bine sa ii transmiti starea pozitiva, vesela, jucausa, sa nu il incarci cu probleme la care oricum e prea mic sa afle raspunsuri. Fiecare varsta cu ale ei.

Imi plac mamicile care stiu sa analizeze si sa regleze lucrurile din mers, care asculta si adapteaza la nevoile proprii sfaturile celor din jur, fara sa se simta ofensate de parerile lor, fara sa se crizeze ca la o anumita varsta copilul ar fi trebuit sa aiba 5 dinti (ca al vecinei) si nu 4. Imi plac mamicile care gandesc in interesul copilului lor, studiindu-l pe acesta, urmarindu-i reactiile, lucrand asupra lui in modul in care el are nevoie. Imi plac mamicile relaxate, nu cele stresate excesiv. Imi plac mamicile mandre de copilul lor, nu cele care il compara mereu cu altii. Imi plac mamicile curajoase, stapane pe ele, care actioneaza, mamicile care au incredere in ele si in instinctul lor. Si imi plac mamicile care isi asuma faptul ca nu sunt mereu asa... ca nu pot fi mereu asa. Dar care incearca, fac eforturi sa invete alaturi de copilul lor, si se redescopera si se reinventeaza pentru a forma o echipa buna.

Si stiu mamici asa. De fapt cred ca nu stiu una care sa nu isi iubeasca puiul si sa nu il puna pe primul plan. Pentru ca e starea normala a lucrurilor. Doar ca mai stiu cateva care sunt super-mamici, pe care le admir pentru forta si determinare, pe care le aud ca se trezesc inainte sa se lumineze si ca muncesc pana tarziu in noapte, fara sa se planga in stanga si in dreapta ca fac zilnic aceleasi lucruri (de la trezitul piticilor si pregatirea lor pentru gradinita si scoala si pana la cititul povestilor de noapte buna... cu mersul la serviciu inclus). Stiu mamici care uita sa manance sau care dorm doar 4-5 ore pe noapte, unele fara bone si alte ajutoare, altele care sunt in 5 locuri in acelasi timp... cel putin cu mintea si cu directivele. :)) Stiu mamici care si-ar recunoaste copilul dupa respiratie, care ii prevad o stare cu minute bune sau ore inainte, mamici cu intuitii fatastice, cu prezenta de spirit, cu reflexe... nu pentru ca le-ar fi dat Dumnezeu lor mai mult decat altora. Ci pentru ca, indiferent ca au unul sau trei copii, pentru ei si in fata lor uita de egoism, orgolii, comoditate, rautati, superficialitate, prefacatorii si falsitate, razbunari si alte uratenii.

Prietenele mele mame sunt puternice si ambitioase, rezistente si de neoprit... sufletiste, destepte si frumoase. Si in fata lor ma inclin! Pentru ca le apreciez si le iubesc!

PS
In fruntea lor sta, bineinteles mama!

joi, 14 noiembrie 2013

Lectia de Parenting... partea II

Sa continuam! Era vorba sa scriu despre cum ne descurcam noi. Nu ca am fi noi neaparat modele de urmat! Habar n-am daca avem dreptate sau nu in multe privinte. Si in mod cert gresim in destule. Unii parinti probabil fac aceleasi lucruri. Unii fac mult mai multe si mai speciale sau mai haioase sau mai nastrusnice, mai curajoase. Eu zic asa... important e sa nu ne simtim vinovati pentru ceea ce nu suntem, sa nu incetam niciodata sa incercam mai mult si sa cautam mereu sa evoluam, fara a forta insa nota, fara a impune copilului lucruri pentru care nu e pregatit sau vise pe care le avem noi sau teorii pe care le descoperim la moda.

Deci ce facem noi?!? Pai, ne-am transformat in fel si chip si de multiple ori in ultimii aproape 4 ani. Si facem si bune si rele. Sau nu chiar rele, ci lucruri nepotrivite. In anumite privinte am avut fixatii... si avem... mai ales eu. De exemplu dormitul cu vreuna dintre fete in patul mare, cum ii spunem noi, e o exceptie... desi de mai multe ori mi-ar fi fost mult mai comod sa le inghesui langa mine, sa nu mai fac drumuri intre camere si patuturi, sa nu mai dorm in fund pe marginea saltelutei, sa nu mai sar sa merg sa vad care tuseste, care a mai facut febra, care are piciorusele reci... pentru ca nu dorm nici invelite, nici cu sosete, nici cu caciulite. Cred ca am mai spus asta... Am citit, am analizat, m-am tot gandit... Pentru siguranta si independenta lor, fizica si psihica, am decis ca e mai bine asa. Nu ca mi-as alunga fetele de langa mine, nu ca le-as respinge... Deprinderea asta formata de mici, zic eu ca e mai sanatoasa. Zic EU, se aplica la NOI si e principiul pe care NOI mergem.
In schimb, ne manifestam dragostea in multe alte feluri. La noi acasa ne permitem sa fim galagiosi, sa ne tavalim pe parchet sau pe covor, sa ne luam in brate, sa ne gadilam, sa ne "calarim", sa ne ascundem si sa ne gasim cu mult tambalau, sa ne mascarim cu diverse obiecte pe cap, sa ne comportam ca niste copii de trei ani (noi, adultii) si sa lasam copiii sa se amuze pe seama noastra. Noi cantam acasa si in masina... fara sa avem voce sau ureche muzicala. Dar cantam, inventand cuvinte, imitam animale, spunem poezii si citim multe povesti. Aici nu avem limite... ba chiar m-am surprins de cateva ori facandu-ma de ras in fata unor straini... pentru ca mi-a intrat in reflex sa behai sau sa rag... ca mai bine de atat nu ma pricep. Imi place sa o aud pe Arina povestind si imi place sa ii explic lucruri pentru ca ma amuza sa aud ce conexiuni face si ce transmite si ea mai departe din ceea ce a inteles. Improvizam o scena si dansam, facem gimnastica, exersam la engleza si ma amuza teribil cand o aud "te rog please!".
Colorez in perioada asta cum nu am mai colorat de la gradinita, cu piesele a catorva zeci de puzzle-uri am putea acoperi podeaua din toata sufrageria, facem prajituri - imaginare sau reale... Facem cam orice si nu avem secrete. Arina, cel putin, se baga in momentul asta in toate. Si mi se pare normal, in limte sigure, sa incerce si sa descopere. Toate oalele, castroanele, lingurile, tigaile, toate se intind pe parchet, pe gresie, se intorc pe toate partile. E o senzatie de "iar ne mutam??". Dar ma amuza... o pun doar sa le stranga cand termina. Ca nu le aseaza la fel, e alta treaba. Ca uneori caut un lucru care imi trebuie pret de 10 minute, e si asta alta mancare de peste. Dar trag sperante la ziua cand o sa imi pun fetele sa gateasca si sa faca si curat! Hai, macar una dintre ele!!!

Aveam un fix cu ordinea si curatenia. Inca mai tip ca dau peste diverse lucruri unde ma astept mai putin... gen magneti in punga cu faina. Aveam stickere cu flori pe pereti... au ramas urmele din ele. Ne bucuram in schimb de picturi abstracte si autografe. Cariocile scriu peste tot... iar noi fugim de monotonie si previzibil. Avem lucruri re-re-re-relipite si deja e faimos atelierul lui tataie Bortone care repara pe cat posibil orice stricaciune. E simplu, in principiu. Daca tin cu adevarat la un lucru si nu vreau sa sufere calamitati, il pun bine, intr-un loc inaccesibil. In rest... lucrurile oricum sunt perisabile, pot fi inlocuite... Nu mai avem nici un set intreg de farfurii sau pahare, dar nu cert copilu' pentru asta... Si nici nu ma simt jenata ca servesc musafirii din desperecheate. Nenorocire pentru mine inseamna sa ii fie copilului rau... fizic sau psihic. Orice altceva e un nimic. Reparam ce se poate repara, inlocuim ce e necesar, stabilim prioritati si facem ceea ce se poate in timpul disponibil. Mai pierdem si controlul, e adevarat. Oricine are si zile mai proaste. Dar nu le suport!!! Si atunci ne straduim sa dam plansul pe ras, sa facem exces de veselie, sa nu tinem suparare... invatam sa ne cerem iertare... si, guess what??? Adultii sunt mai catari si mai orgoliosi. Eu, cel putin, iau palme dureroase atunci cand o cert pe Arina, ne suparam amandoua, iar ea in 5 minute e senina, imi vorbeste frumos, cald si practic alunga EA orice tensiune.

Am fixatie la a limita accesul la tableta si la televizor... dar asta cred ca e un lucru pe care multe mame il fac. Mai am fixatie cu mancarea... dar aici am mult de furca pentru ca inca aud foarte des:"E copil! Pofteste! Da-i sa guste!" sau "E, ce sa spun?!? Tu nu mai mancai avocado cand erai mica si uite cat te-ai facut!" Daca am posibilitatea, imi place sa ii dau copilului ce e mai bun. Si incerc sa fiu ferma si sa ii interzic lucrurile care ii fac rau. Un NU spus la momentul potrivit e de multe ori mai sanatos decat rasfatul si cantatul copilului in struna doar ca sa nu il suparam. Fara a exagera, fara a frustra copilul aiurea. Dar si fara a ma plictisi sau a renunta cand stiu ca ceea ce incerc sa fac e pentru binele lor. Dar si un NU spus doar pentru ca mi-a intrat mie in cap o idee, fara sa aiba justificare reala, doar ca ceilalti sa faca ce spun eu, poate strica enorm. Ar trebui sa cantarim la fiecare pas cum facem si ce spunem astfel incat sa ii dam copilului incredere, mai ales in propriile forte. Eu o laud pe Kitty pentru orice pas facut, iar pe Arina fie ca a luat locul I la concursul "Vreau sa fiu olimpic!", fie ca se spala singura pe dinti sau ca deseneaza un cerc pe-o foaie. Ce cioara laudaroasa sunt!! :)

Nu am genii, dar am fete istete. In ochii lumii sunt normale, in ochii mei sunt sufletul si viata mea. Si a altor cativa, se stiu ei! :) Imi place sa le rasfat - Arinei ii dau si carnati si ciocolata ocazional, o car si in brate desi ma darama cu cele 17 kg, pe Kitty o las sa ma traga de par sau sa ma bata cu palmutele peste fata.. Nu le subestimez, dar nici nu le presez. Le urmaresc si le las sa ma conduca, avand grija sa le conduc si eu pe ele asa cum mi se pare potrivit. Nu ma supar cand aud ca Arina o iubeste pe mamaie mai mult si nici cand vad lipiciul pe care il are Kitty la Bortone. Eu sunt si o sa fiu aici pentru ele oricum si oricand. Si, daca mai sunt doritori, ii acceptam cu bratele deschise!

Cred ca mai scriu o parte.... Dar nu acum. :)) Devin prea sentimentala!

miercuri, 13 noiembrie 2013

Lectia de Parenting... partea I

Exagerez acum! Nu sunt eu in masura sa dau vreo lectie cuiva. Dimpotriva! Am de ceva vreme in cap sa merg la un curs de "parinteala", sa mai ascult ceva pareri specializate, sa ma mai luminez si eu despre una sau altele, despre ce fac prost... mai ales despre ce fac prost... si despre cum as putea corecta... ceea ce fac prost, logic! Sau nu suficient de bine. Deocamdata nu am gasit timp pentru asta, dar e pe lista de "As vrea, daca o da Domnu' sa se descurce astia trei ai mei fara mine timp de 4-5 ore in cateva seri."

Acum... despre ce intentionam de fapt sa scriu... Si chiar scriu. (Mi se pare, sau chiar astfel sta treaba,... sunt un pic ambigua in exprimare, dar cu rabdare... poate o iesi ceva! Si ma simt si un pic acida si s-ar putea sa transmit si mesaje usor nedrepte la adresa altora sau chiar infumurate si egocentrice... O fi bine sa renunt si sa scriu altcandva?! Hmmm! Ce nu-mi asum eu???) Ideea e urmatoarea: invartesc de ceva vreme in minte vreo trei idei asemanatoare si pana la urma m-am hotarat sa le impletesc cumva sa vad daca iese ceea ce as vrea. Sa nu ma lungesc nici prea mult, sa fie ceva si dragut si emotionant si inspirator... si realist... si obiectiv... si verde-n fata, pana la urma. Pentru ca e ceea ce mi se pare cinstit... daca tot ma apuc de-o treaba. Problema e ca... nu iese scurt... si ma pierd in detalii... si cred ca nimeni nu ar avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit. Si atunci incep... si lansez pe bucati. Ce-o fi, o fi!

Si incep cam in felul asta... Mi-am adus aminte de postarea lui Ellie despre mamicile fantastice. Foarte frumoasa si emotionanta... si extrem de adevarata in multe cazuri. Mi-am adus aminte in contextul in care sunt mama de ceva vreme si tot exersez, si tot experimentez, si ma si lovesc de multiple si diverse situatii. Si mai vad si pe la altii, ma mai inspir, mai ridic din spranceana... mai judec fara sa vreau neaparat asta. E un sentiment fantastic sa simti ca asa te percepe copilul tau - si buna, si dreapta, si inteleapta, mereu tanara, cea mai frumoasa, desteapta, inventiva... si cate si mai cate! Ce n-am da sa fim toate chiar asa! Sau macar sa nu ne pierdem niciodata rabdarea, sa fim mereu odihnite... un fel de perfecte la absolut, daca nu pentru noi, macar pentru copiii nostri. Daaar...

Eh, eu una nu ma simt asa! Ar fi cale lunga de strabatut si incep sa ma resemnez ca n-o sa ajung niciodata la ideal. Nu pot sa alung norii, nu am bagheta magica si simt ca o iau razna atunci cand imi dau seama de pericolele care exista la tot pasul. Daca ar fi ceva ce mi-as dori cu disperare sa fac, ar fi sa imi protejez fetele de oricine si orice, sa nu simta pic de durere sau tristete, sa vada numai partea frumoasa a lucrurilor si sa nu cada nicicand, nici la propriu, nici la figurat, sa nu fie dezamagite sau in vreun fel ranite. Uneori insa imi e greu sa ma obisnuiesc cu rolul asta... si mai ales cu starile asociate lui - si bucuria iesita din comun, si grijile, temerile, dubiile... Toate astea, daca s-ar raporta la mine, ar fi puerile. Pentru ca le raportez insa la copii, capata proportii si conotatii uriase... care imi cam ocupa tot timpul... si pe care simt nevoia sa le descarc, uite de exemplu asa! In scris! In acelasi timp, daca le-as raporta la altii, m-ar lasa rece. Daca le raportez la copiii mei si ai altora, devin destul de dura... Conteaza foarte mult in ce fel ii gresesti copilului tau si cum il cresti si ce il inveti etc., pentru ca totul se poate intoarce impotriva lui, si a ta, si a celor din jur. Si nu, nu imi place sa ii invat eu pe altii cum sa isi creasca puiutii. Dar nici nu pot sa stau mereu nepasatoare... si mai zic, mai dau o parere, mai atrag o atentie ceva... Sau chiar vorbesc de una singura aici poate ajuta pe cineva sa isi puna semne de intrebare, sa realizeze ceva... sa faca sa fie bine.

Nu imi pot proteja mereu fetele la modul asta de mai sus. Dar o sa incerc pe cat posibil sa le pregatesc pentru cat mai multe si mai diferite. O sa incerc sa fiu deschisa si informata, isteata pe cat ma tin balamalele, obiectiva si concentrata pe ceea ce le face lor bine si nu pe ceea ce imi este mie comod. Si nu o sa incerc sa fiu perfecta, ci doar onesta, perseverenta, fidela lor... si sa nu le mint niciodata (un fix de-al meu!), indiferent de situatie. (Nu, nu o sa fac astea singura! Fetele au si tata. :))) Pur si simplu imi e mai usor sa ma exprim la persoana intai singular. Totul pentru fete se face insa in doi si de comun acord... sa nu las loc la interpretari!) Si, concret, o sa va spun ce fac... facem deja!

Doar putintica rabdare... urmeaza... :))

luni, 11 noiembrie 2013

Va era dor de perlutze?

"Si purcelusu' mic si-a facut casa din curumizi."

"Sa citim poezia cu iepurasul mic si visitor."
"Visator?"
"Pai da!"

"Construiesc o pusca... sa pusc..."
"Pe cine?"
"Pe cineva?"
"Pe cine cineva?"
"Pe lupii rai."

"Sa nu o pepesesti pe Kati... Niciodata!"
"De ce?"
"E cuminte!"
"Si daca nu e cuminte o pedepsesc?"
"Nu!"
"Ti-e mila de ea?"
"Ihi!"

"Unu, doi, trei, patru, cinci, sapte, noua..."
"Cinci, sase, sapte..."
"Heeei. Lasa-ma! Eu numar in alta limba!"

"Fato, nu mai baga gegetu' in gura ca se inmoaie! Ai grija tu, mami sa nu il baga!"

"Am tort de sapian."
"De ce??? Ce e "sapian"-ul?"
"E o dulciura... si un fruct... si e rotund."

"Cand ne ducem la Ellie sa ne jucam cu papusile alea de spart? Ca la Ellie n-am spart niciodata nimic!"
"Si e cazul sa spargi?"
"Eu nu sparg niciodata nimic. O sa vezi!"

"Bine gandit, Katerina!"
"Ce-a gandit?"
"E, stie ea!"

"Cu ce pasta ma spal acum? Cu Oacafesh?"

Reclama la tv:"Buna, fetelor!"
Arina:"Exact, doamna! Sintem fete!"

Eu catre tati:"De ce te oftici?"
Arina:"Da, tati! De ce esti pofticos?"

"Mami, sa stii ca s-a bucurit Katerina ca i-am lasat jucaria!"

"Ma dai cu crema?? De care e? De galbenus?"
"De galbenele, mami!"

"Eu vreau sa fiu cantacioasa, mami!"

"N-am auzit ce ai spus. Mai spune-mi o data, te rog!"
"Mami, nu esti deloc atenta!!"

"In poza aia o caraghiozeam pe Kitty."
"Ce faceai?"
"O faceam sa rada!"

"Hai sa descarcam pozele din aparat, vrei?
"Daaa... ca vreau sa le vad si eu. Auzi, dar o descarcam si pe Maria care-a fost la noi?"

vineri, 8 noiembrie 2013

Casa, dulce casa!

Mai stie cineva cum arata curtea noastra acum 5 ani? Eu nu am poze acum la indemana sa fac un "inainte si dupa". Pur si simplu arat ceea ce avem acum. Si nu vreau sa sune a lauda, dar vreau sa il laud pe tati al nostru! :))) Meritele sunt ale lui. Ii spunem "la multi ani" si asa... cu aprecieri adica! Si va invitam pe la noi! :)








joi, 7 noiembrie 2013

INTERVIUL LUNII NOIEMBRIE: Cu Laura Dumbrava - despre frumos, familie, zambet si altele



De la Facebook citire, am descoperit-o pe Laura Dumbrava impreuna cu fabricuta ei de idei si adoratiunea pentru deco. Si pentru ca de obicei ea este cea care ia interviurile, ne-am gandit ca de data aceasta sa o luam noi la intrebari in calitate de Special Guest al Cafenelei in luna noiembrie.


C.V.: Buna, Laura! Si ne permitem sa iti spunem direct pe nume pentru ca deja te simtim apropiata. :) Incepem intr-un mod banal, dar necesar... care ar fi cele cateva cuvinte pe care le-ai spune intr-o introducere despre tine?
L.D.: La fiecare intalnire sau atelier pe care il sustin ma definesc in cu totul alte cuvinte, de fapt, “ma povestesc” despre cum stau in relatiile cu cei din jurul meu. Asadar, incep prin a spune despre mamiceala mea ca sunt vesela si rabdatoare, in relatia cu sotul meu ca sunt ghidusa si spontana, in relatia cu clientii mei ma vad ca un camarad, in cel cu cititorii, ca o “albinuta”, dandu-mi silinta sa ofer informatie de calitate, in relatia cu colaboratorii mei de afaceri sunt exigenta, dar si flexibila in acelasi timp. Ca ‘’job-uri”, in cartea de munca scrie jurnalist la TVR, am redeschis nu de mult o firma cu produsele Ador Deco, pe Facebook administrez grupul “Fabricuta de idei”, sunt si blogerita, mai am si cateva pagini in social media…
C.V.: Am tras cu ochiul si pe lauradumbrava.ro si pe fabricutadeidei.ro, avem deja o prietenie legata de Ador Deco, daca putem sa ii spunem asa... care a fost primul proiect si de ce ai simtit nevoia sa te extinzi?
L.D.: Am si scris un articol pe blogul “Fabricuta de idei” in care povesteam cum am inceput sa decorez. Incepea cu “port in mine toate camerele de camin in care am stat cat am fost studenta…”.
A inceput cumva din necesitate, dar mai port in mine si imaginile cu mine croind rochii la papusi, adunand castane pentru mai stiu eu ce jocuri,  cursurile de pictura, tabere de creatie…toate aceste proiecte, mici, mari, de-a lungul timpului s-au adunat asa, ghemotoc. Am inceput insa sa “tricotez” din ghemul acesta mai cu harnicie si dupa “tipar” in momentul in care am avut mici proiecte: un patut, mai apoi o camera, un apartament, o casa, o Fabricuta…de idei ;), o afacere.
Nevoia a venit in momentul in care am putut/ aflat/ invatat sa extrag din toata experienta mea ceea ce pot eu sa daruiesc la randu-mi. Si lucrurile chiar se leaga nemaipomenit de frumos si de usor!
C.V.: Cum stai cu timpul? Pentru ca esti si sotie si mama... si asaltata din toate partile de iubitorii (sau iubitoarele, mai ales) de lucruri frumoase.
L.D.: Am invatat sa spun NU cand nu mai pot, am invatat sa ii las si pe altii sa faca ce au de facut, predandu-le responsabilitatea - acolo unde, clar, e “job-ul” lor, mi-a angajat/ luat ajutoare-parteneri le-as spune mai degraba. Ma simt vinovata ca nu pot raspunde la toate mesajele pe care le primesc si care sunt majoritatea semne de pretuire, cum si acasa incerc sa ma impart -caci acesta este cuvantul- intre cei 3 copii, pentru fiecare incercand sa imi fac un timp in care sa fiu pret de cateva minute/ jumatati de ora sau ore doar mama Anastasiei, mama lui Edi, mama lui Alex. Fug de acasa la propriu cu sotul meu pentru a fi si sotia lui Adi :). Nu e usor, fac la propriu management de proiect, imi mai lipseste o diagrama Gantt pe perete, ca pe frigider avem tot felul de orare cu activitati scolare, de gradinita, extracuriculare, de administrat medicamente si zile de nastere pe care sa nu le ratam.
Cat despre atelierul Ador Deco, acolo imi incep ziua cu un “to do list” in care notam ce avem de facut fiecare, ce e urgenta, prioritate, ce comenzi sunt la rand, aprovizionare, cine ce face samd.
C.V.: Cartea ta de vizita este impresionanta. Am vizualizat-o pe http://www.lauradumbrava.ro/about/ Life coach suna tare bine. Ce face un life coach mai exact si de ce calitati ai nevoie ca sa fii unul? Cum ai ajuns aici?
L.D.: Am ajuns aici…cautandu-ma. Povestea e una lunga, de cativa ani. Predau coaching (cursuri si sedinte individuale)  mai putin in aceasta perioada, in business si relatiile cu ceilalti-cu copiii mei mai ales- fac insa zilnic, pentru ca este despre “a scoate la lumina ce e mai bun din celalalt”.
Mai este despre a-l ajuta pe celalalt sa isi defineasca nevoile -si asta mi se intampla zilnic cu clientii pe care ii consiliez cand aleg produse Ador Deco. Ma ajuta mult pe partea de marketing, eu promovand un marketing de relatie, in care sunt non-directiva si in care primeaza nevoia sau dorinta clientului si nu nevoia mea de a vinde cu orice pret. Si e mult, mult mai bine asa pentru ambele parti.
Discutiile despre scoala cu baiatul de 11 ani sunt despre cum invatam/ reparam greseli/ facem fata la anumite situatii. Da, stiu, suna ca din carti :), dar are o aplicabilitate extrem de practica si eu insami cand sunt in impas sotul ma intreaba: cum ai face la coaching. Iar self coaching-ul chiar functioneaza!
C.V.: In toate pozele esti numai un zambet. E o filozofie de viata asta?
L.D.: Am si eu tristetile/ supararile/ dezamagirile mele si e ok sa le am, dar in principiu zambesc mult. Nu ca o filozofie, cred ca imi vine pur si simplu :)). Da, m-a ajutat si coachingul de care spun mai sus, nu neaparat sa zambesc, ci sa inteleg muuuuult mai bine oamenii si anumite situtii de viata, si de aici a aparut un fel de “dezamorsare” i-as putea spune. Ma supar poate cateodata, dar nu “mai pun la inima” cum se spune, pentru ca am invatat (acesta e cuvantul -il consider ca un fel de antrenament zilnic) sa il inteleg pe celalalt mult mai bine, am discernamantul si claritatea de a nu mai imi asuma probleme care nu sunt ale mele, de a ajuta acolo unde stiu ca ajutorul meu are sens si poate aduce valoare experientei celuilalt, nu mie personal. In concluzie, ca ma intrebai de coaching si de timp mai sus, glumind, as putea spune ca si coachingul m-a ajutat sa invat sa imi fac mai mult timp sa zambesc. Si zilnic, in multe momente ale zilei, ma opresc pret de o secunda poate, sa imi spun in gand MULTUMESC pentru fiecare experienta care aduce un zambet in mine sau in cel de langa mine.
C.V.: Ca tot am spus mai sus ca esti mama... o intrebare un pic mai personala: 3 copii? E un numar ideal, dar multa lume nu are curajul sa ajunga la el din diverse motive. Ai stiut mereu ca vrei 3?
L.D.: Da, si un da hotarat :), iar daca nu erau 3 cezariene la activ, poate nu as fi avut vreo problema sa am 4 copii. Dar nu se stie, cumva am convingerea ca va mai aparea un copilas-poate infiat, care, cumva, ne va alege el pe noi. Nu stiu cum se vor potrivi “astrele”, dar am aceasta convingere ca in familia nostra mai e loc. Pana atunci mai botez copilasi, asadar, sunt o mama foarte bogata.
C.V.: Cum se impaca femeia de cariera si de business cu ipostaza de mama a 3 nastrusnici? Cum ai reusit sa gasesti echilibrul?
L.D.: Poate raspunsul meu nu e cel asteptat: nu pot spune ca am ajuns la un echilibru. Sunt in cautarea lui :))))))))). In schimb am inceput sa imi tolerez mult mai bine mie insami frustrarile de-a nu fi intotdeauna mama ideala sau cel putin imaginea unei mame ideale. Sunt zile mai putin odihnitoare, de nopti nu mai vorbesc. Uite, si cu interviul acesta am intarziat, ca o saptamana fetita a fost in spital. Dar am aflat ca daca iti trimit un mesaj si spun “nu pot acum”, gasesc intelegere la celalalt. Asadar, as putea spune ca si asta ma ajuta foarte mult: intelegerea din partea adultilor cu care sunt in diverse relatii. Si am oameni extraordinari in jurul meu. Zambim mult, ne imbratisam zilnic, glumim, ne lasam semne de apreciere.
C.V.: Si tot vorbind de copii, pentru ca avem 2 mici Varsatoare si pentru ca dezvoltam o slabiciune fata de Varsatoare in general... :))) Identifici un aspect anume al zodiei tale care te ajuta sa fii ceea ce esti? Exista o trasatura specifica Varsatoarelor pe care ar trebui sa o exploatam in caracterul fetelor noastre?
L.D.: Despre Varsatori se spune ca sunt niste vizionari. Imi place sa cred si despre mine asta. Imi plac oamenii care “gandesc mare”, care sunt cu un pas inaintea “vremurilor”, ii caut, varsatori sau nu, sa ma oglindesc in ei, sa ma vad/ descopar/ redescopar si pe mine.
C.V.: Sincer ne exprimam regretul ca toate minunatiile tale se intampla in Timisoara. Nu ai cumva o sosie pe care sa o stabilesti si in Bucuresti? :)))
L.D.: :))). Primesc la fiecare atelier cel putin o cerere de-a organiza ateliere si in Bucuresti. Poate de la anul, ca nu spun nu. :))
C.V.: Iar la final de interviu, te rugam sa transmiti un mesaj cititorilor Cafenelei noastre.
L.D.: De-al casei sau intamplator (sau neintamplator) ajuns in Cafeneaua vieneza, fa-ti timp sa iesi la o cafea, un ceai si o vorba buna cu cel drag tie!
Si nu inchei fara a va multumi de usa deschisa si invitatia de-a sta si eu la taclale cu voi, aici, in acest spatiu primitor. Si poate, ca tot spuneam ca s-ar putea sa ajung si la Bucuresti, vom ajunge sa savuram si o cafeluta “pe bune”.
C.V.: Cu drag!

duminică, 3 noiembrie 2013

Aniversare la Conac

De cand ne-am casatorit am stabilit o regula si anume ca fiecare aniversare sa nu treaca nemarcata, indiferent ca suntem aproape sau departe de casa. Asta nu inseamna ca dragostea si bucuria si respectul isi iau vacanta in restul anului, ci doar ca anumite zile, cum este cea de 30 august, capata o conotatie mai pretioasa.
Am petrecut pana acum, singuri sau in compania unor oameni dragi in Cehia, China, Portugalia sau pur si simplu mutandu-ne in casa noua si fiind parte la o sedinta foto care sa marcheze momentul (intr-o locatie insolita - gara din Lehliu Gara).
Anul acesta, am descoperit si ne-am bucurat de o locatie deosebita de pe plaiurile noastre. Pe taramuri valcene, in apropiere de Horezu, se afla localitatea Maldaresti si un loc cu adevarat minunat - Conacul lui Maldar.
Un loc cald, cu oameni frumosi si binevoitori care te fac sa te simti cu adevarat boiereste. O oaza de liniste, o gura de aer proaspat, o escapada ideala din povara oraselor. Primire si gazduire deosebite, mancare delicioasa - servita intr-o maniera ce te teleporteaza undeva in trecutul cu domni si domnite. 
Locatia este ideala pentru orice tip de calator - cel ce doreste un sejur linistit, cu rasfat culinar si baie la piscina (atunci cand vremea permite)  si cel ce doreste sa exploreze vasta oferta din Valcea sau Gorj. 
Noi am optat pentru un week-end activ, cu vizita la Horezu si satul Olari, la manastirea Tismana si in Targul Jiu al dragului meu de Brancusi.
Ne vom intoarce cu siguranta in Maldaresti, cu inima deschisa si cu dorinta de a explora si mai multe dintre frumusetile ce il inconjoara.