duminică, 3 noiembrie 2013

Aniversare la Conac

De cand ne-am casatorit am stabilit o regula si anume ca fiecare aniversare sa nu treaca nemarcata, indiferent ca suntem aproape sau departe de casa. Asta nu inseamna ca dragostea si bucuria si respectul isi iau vacanta in restul anului, ci doar ca anumite zile, cum este cea de 30 august, capata o conotatie mai pretioasa.
Am petrecut pana acum, singuri sau in compania unor oameni dragi in Cehia, China, Portugalia sau pur si simplu mutandu-ne in casa noua si fiind parte la o sedinta foto care sa marcheze momentul (intr-o locatie insolita - gara din Lehliu Gara).
Anul acesta, am descoperit si ne-am bucurat de o locatie deosebita de pe plaiurile noastre. Pe taramuri valcene, in apropiere de Horezu, se afla localitatea Maldaresti si un loc cu adevarat minunat - Conacul lui Maldar.
Un loc cald, cu oameni frumosi si binevoitori care te fac sa te simti cu adevarat boiereste. O oaza de liniste, o gura de aer proaspat, o escapada ideala din povara oraselor. Primire si gazduire deosebite, mancare delicioasa - servita intr-o maniera ce te teleporteaza undeva in trecutul cu domni si domnite. 
Locatia este ideala pentru orice tip de calator - cel ce doreste un sejur linistit, cu rasfat culinar si baie la piscina (atunci cand vremea permite)  si cel ce doreste sa exploreze vasta oferta din Valcea sau Gorj. 
Noi am optat pentru un week-end activ, cu vizita la Horezu si satul Olari, la manastirea Tismana si in Targul Jiu al dragului meu de Brancusi.
Ne vom intoarce cu siguranta in Maldaresti, cu inima deschisa si cu dorinta de a explora si mai multe dintre frumusetile ce il inconjoara.



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu