luni, 31 decembrie 2012

Cand tragi linie si ... concluzionezi

La final de an am fost obisnuiti sa tragem linie si sa cantarim ce am realizat si din ce esecuri am invatat o lectie noua. 
Probabil corporatiile s-au inspirat initial din acest obicei atunci cand au inventat target-uri, rapoarte si (auto)evaluari.
Pana la urma nu este rau deloc sa pui in balanta bunele si mai putin bunele petrecute in interval de 12 luni. In felul acesta poti afla, constientiza sau reireta ideea de recunostinta a ceea ce ai agonisit, primit sau invatat in toata aceasta vreme. Partea pozitiva a unui lucru negativ [ca doar nu se asteapta nimeni ca in 365 (366) de zile totul sa fie numai lapte si miere pentru simplul fapt ca ne-am plictisi ingrozitor] este formata din invatamintele pe care le tragi dintr-o experienta dureroasa, neplacuta sau care a iesit nu tocmai cum planuisesi.
Atunci cand tragi linia si concluziile de rigoare nu mai conteaza cat de bogat ai devenit in acest an, in cate proprietati ai investit sau cu ce procent ti-a crescut salariul. Conteaza bogatia sufleteasca, caramizile puse pentru a sedimenta fundatia prieteniei, dragostea si intelegerea celor ce te inconjoara, familia ce iti e mereu aproape indiferent de distanta, dovezile ca binele invinge in orice situatie. Lucrurile simple fac ca balanta sa incline favorabil in ecomonia statutului nostru de individ implinit.
Si daca la sfarsit de an constatam ca pe parcursul acestuia am iubit mai mult, am ascultat mai mult, ne-am deschis sufletul mai mult, am zambit, glumit si imbratisat mai des, am invatat si incercat lucruri noi, am gasit calea de mijloc atunci cand se impunea, ne-am invins temerile sau am invatat sa traim cu ele si sa le acceptam ca atare, am fost mai aproape de natura, am cantat, am zburdat si ne-am facut auziti, atunci inseamna ca si 2012 a fost un an bun!
La multi ani, dragilor!
@ Internet source


vineri, 28 decembrie 2012

S1 vs. S2

Asa m-am obisnuit sa le zic mai ales de cand tin anumite evidente pentru ca, deh, cu varsta memoria mai joaca feste.

S1 a fost sarcina cu Arina. Am plecat la drum cu mult entuziasm, pregatita pentru orice, am facut o mie de analize, am fost la tot felul de doctori sa previn orice surpriza, am strans ditamai dosarul, am citit tot felul peste tot, am fost exagerat de atenta si precauta, am mancat in voie si totusi nimic interzis, am facut miscare… si pana la 27 de saptamani am fost super ok. Apoi am schimbat total foaia! Am stat la pat doar citind sau la masuta sa fac puzzle-uri atata vreme cat burta mi-a permis, m-am cam plictisit, am avut dureri daca incercam sa merg, am avut insomnii si am baut zeci de litri de suc de citrice pentru ca mi se parea ca asa imi trec arsurile. Am avut burta destul de mare, desi Arina a iesit mititica (ca si greutate, nu ca si inaltime), iar kilogramele mele (multeeee!!!) au fost repartizate peste tot. Am fost oarecum relaxata pentru ca eram foarte motivata, mai putin in partea de final cand imi era teama sa nu nasc prea devreme. Dar, per total, am fost cuminte si am executat tot ce mi s-a spus ca sa fie bine. Si a trecut sarcina si au trecut aproape 3 ani si Arina e perfecta pentru mine. 

S2 a venit atat de repede ca nici nu ma asteptam. Drept pentru care de la 6 la 16 saptamani m-am trezit luata prin surprindere si coplesita de greturi, arsuri, ameteli, contractii. 90% le-am dus pe picioare insa… deci mai usor cu menajamentele de data asta. Am fost la doctor, dar de mult mai putine ori, am facut mult mai putine analize… in principiu am strans din dinti si mi-am continuat activitatile – munca, si la serviciu si acasa, condus masina si mai ales atentie sporita copilului nr. 1. N-am mai dat fuga panicata chiar din orice si mi-am zis tot timpul ca 9 luni trec si ca important e doar ceea ce primesc la finalul lor. Printre picaturi am strecurat si dureri de masele si gingivita de sarcina, picioare umflate,  plus una bucata genunchi care scartaie rau, anemie, dureri de cap, raceli… tot felul de lucruri care se pot descrie sau nu. Si astea pana la 34 de saptamani. 

Prin urmare mai am o ultima suta de alergat. Si imi e teama de momentul care se apropie pentru ca imi e teama de operatie si de anestezie. Imi e teama ca nu sunt pregatita pentru ca sunt imprastiata si obosita deja si mai ales pentru ca nu stiu cum o sa ma impart intre doua buburuze, una mai mare si una mai mica. Si ma uit in urma si vad ca multe au fost grele, nici nu stiu daca S1 a fost mai grea sau asta de acum mai are putin si ma da gata.

Dar ma uit si inainte… Si nu imi doresc decat ca Pufosenia sa fie la fel ca Arina. Sa fie si cuminte si nazdravana, sa ma iubeasca si sa ma enerveze, sa ma alerge si sa ma oboseasca si apoi sa adoarma in bratele mele, sa imi raspunda obraznic cu zambetul pe buze si eu sa o simt mai inteligenta decat mine, sa fie sanatoasa mai ales si amandoua sa fie unite si sa le am langa mine mereu. Si atunci orice efort va fi meritat. Si o sa fac tot ce imi sta in puteri ca lor sa le fie bine. 

Doamne-ajuta sa faceti multi copii si toti sa fie asa frumosi si creativi si spontani, sa fie tot ce v-ati imaginat si mult mai mult, sa va depaseasca in toate si sa ii vedeti crescand si reusind sa faca diferenta!  

joi, 27 decembrie 2012

Despre Spirit putin in contra-Spirit...

Zilele astea am tot vazut o gramada de lume – rude, prieteni, colegi, cunostinte… Am primit mesaje, am vorbit la telefon. Mai mult decat de obicei, cred ca asta se intampla de Sarbatori. Si e o senzatie placuta, normal, daca stai sa faci un calcul ceva, sa iti dai seama ca sunt multi cei care se gandesc la tine si tin sa-ti transmita ca, intr-un fel sau altul, contezi pentru ei. Si nu pun la socoteala aici zecile de mesaje postate pe Facebook, de exemplu.

Cred ca mi-am mai spus parerea despre acest lucru. Nu imi plac mesajele trimise la gramada si nu trimit texte preluate doar pentru ca asta e trend-ul. Pe cat posibil, sunt adepta personalizarilor. Imi place sa “simt” omul si sa imi dau seama de conexiunea care (mai) exista intr-o relatie de orice natura ar fi ea. Din motivul asta tin sa le multumesc tuturor celor care au avut interesul sa imi/ne ureze ceva, multumesc pentru cadouri, pentru invitatiile pe care le-am primit si le multumesc celor care ne-au trecut pragul. Chiar suntem norocosi sa avem multe si multi oameni dragi in jur si suntem recunoscatori.

Si le multumesc si celor care au decis sa ne ignore. Recunosc si accept si sunt de acord cu lipsa de chef sau cu alte prioritati care nu iti mai lasa timpul necesar sa bagi in seama pe toata lumea. Pana la urma e o socoteala justa si cea conform careia, daca nu mai ai ceva in comun cu o anumita persoana, nu mai are sens sa pierzi 5 minute din viata cu un apel sau scriind caracterele unui mesaj. Votez pentru sinceritate si transparenta.

In acelasi timp sunt destul de mult impotriva obligatiilor. Spun “destul de mult” pentru ca uneori si eu mai cedez in fata lor. Deh, asta ne face societatea! Dar nu sunt de acord cu a face lucruri din obligatie, nu cele care ar trebui sa vina din suflet cel putin!  Pe mine una nu un cadou ma face fericita, ci dragostea cu care mi-a fost ales si daruit. Nu faptul ca am fost “bifata” pentru ca e Craciun ma multumeste, ci timpul care imi e dedicat periodic pentru ca intrebarea “ce faci?” chiar e reala si nu doar o formula de salut. Iar atunci cand invit pe cineva, o fac pentru ca asa simt, prin urmare un simplu “nu” ar fi suficient sau un motiv de refuz sincer, fara ocolisuri. Nu-mi place sa insist, nu agreez vizitele de curtoazie si ma agita tensiunea celor care sunt mereu pe picior de plecare. Nu ma astept ca, daca invit sau sun pe cineva, sa-mi fie intors “favorul”, dar nici nu o sa invit si nu o sa sun la nesfarsit daca de partea cealalta nu sunt initiative pentru ca, oricata treaba am avea si oricate problem ne-ar coplesi, in comunicare e nevoie de cel putin doua parti iar pe un pod de legatura trebuie sa te intalnesti totusi undeva pe parcurs macar daca nu e posibil mereu la jumatate.

Asa ca imi exprim public dorinta de a fi mai degraba ignorata, decat sa fiu inclusa intr-o lista pentru ca asa trebuie. Daca s-au intamplat cele de mai sus sau altele de genul, acum sau pana acum, va rog cu tot respectul si toata intelegerea sa evitati sa le mai faceti pe viitor. Ma simt stanjenita si cred ca reactionez aiurea, “ne-in largul meu”… si nu serveste la nimic pana la urma.

Poate sunt transanta, dar nu o fac din rautate sau pentru ca as avea vreun resentiment sau vreo frustrare. Dimpotriva! Vreau sa ii apreciez pe cei cu care am compatibilitati si sa le las celorlalti timpul si energia de a si le gasi pe ale lor. Vreau sa fiu deschisa si directa pentru ca nu vad de ce m-as ascunde dupa formalitati si pretentia de a fi ceea ce nu sunt sau de a simti ceea ce nu simt. Inteleg problemele si faptul ca in diverse momente oamenii trec prin situatii si crize si tensiuni si nu ma grabesc sa judec sau sa tai legaturi fara drept de apel. Prin urmare am usa deschisa pentru oricine oricand, atata vreme cat exista dorinta si suflet si implicare, atata timp cat exista nevoia de a fi impreuna. Nu vreau cadouri, vreau zambete si voie buna. Si, acolo unde nu e posibil, vreau sa mi se dea sansa sa aduc eu o vorba buna, vreau sa ascult, sa dau un sfat, sa ajut. Nu cred ca e o optiune aceea de a ne incarca cu lucruri pe care credem noi ca se asteapta altii sa le facem, ci mai bine am cauta sa ne simtim bine, sa ne relaxam, sa ne bucuram de ceea ce avem sau ni se ofera, sa ne alegem oamenii cu care chiar vrem sa fim. Parerea mea!      

marți, 25 decembrie 2012

Berlin intr-o farfurie

Selectand fotografiile facute in calatoria la Berlin, am constatat ca am facut foarte multe din domeniul culinar.
Adevarul este ca e foarte dificil sa rezisti tentatiei cu atatea bunatati in jur. De la traditionalul Brezel, la o larga varietate de carnati, la ciolan cu varza sau traditionalul snitel si pana la strudel cu mere sau Kaiserschmarrn. 
Am apreciat in mod deosebit faptul ca in fiecare meniu al restaurantelor unde am mancat se regaseau pe langa salate, si preparate vegeteriene, catalogate astfel la o sectiune de sine statatoare.
Cu toate astea probabil cel mai placut mod de a savura preparatele traditionale nemtesti este fie in mers, fie la o masuta inalta intr-un cort incalzit la un targ de Craciun. Un wurst sanatos sau un sandvis cu somon afumat, acompaniat de o cana de vin fiert si incununat de o punga de castane coapte si turta dulce ca si desert pot insemna un adevarat festin, mai ales cand temperatura coboara sub 0 grade.
Una peste alta, experienta culinara berlineza este deosebita si trebuie incercata!













Merry X-mas everyone!


vineri, 21 decembrie 2012

Sfarsitul lumii...

... zic unii ca ar fi azi. De fapt s-a facut atata valva pe tema asta, incat eu sa fi fost in locul lui, al Sfarsitului, m-as fi ambitionat sa apar in alta zi. Asa, sa fac multora in ciuda! Au imaginatie oamenii, nu gluma! Asta ca sa nu spun ca s-a aberat si se abereaza la greu. (Na, ca taman am spus-o!)

Mie una nu mi se pare ziua asta in mod deosebit aparte. Si stiu ca nu sunt singura. Ceea ce simt eu, poate, diferit e ca sfarsitul asta al lumii a venit deja de o buna bucata de vreme. A venit incet, cumva pe nesimtite si il traim si il lasam sa puna stapanire pe noi cu fiecare zi tot mai mult. Cred ca niciodata nu m-am lovit de rautate mai mult ca anul asta si mai mult ca in ultima luna si niciodata nu am avut de-a face cu atata lacomie, cu egoism, orgolii, interes doar pentru propria persoana, sete de putere, prefacatorie, minciuni. Devine din ce in ce mai greu sa te agati de putinii oameni care mai au valori si care incearca sa mai faca un bine pentru ca pot si pentru ca vor sa isi pastreze aproape familia, prietenii si nu numai.

Si in saptamana asta de dinaintea Craciunului... am vazut oameni si oameni in toata "splendoarea" lor. Parca nu reusesc sa mai emane decat frustrari, isterie, parca sunt fiare care scot coltii si pentru un fir de ata. Nu prea mai crede nimeni in respect, nu mai exista drepturi, doar cel mai tare castiga, ne inconjoara violenta fizica, dar si cea verbala, credeam ca nu ne mai poate mira nimic... si totusi sunt fapte care ne lasa masca in fiecare zi.

Si atunci ce sfarsit de lume ar putea sa ne mai sperie?! E rau sa dispara totul dintr-o data din moment ce nu am mai sti nimic sau e ingrozitor sa ne dezumanizam si sa ne invatam copiii ca trebuie sa se apere prin orice mijloace si sa ii doboare pe ceilalti ca sa poata supravietui?! E asa cumplita secunda de la a fi la a nu fi sau e mai dureroasa degradarea zilnica si rasturnarea oricaror reguli de bun simt, daramarea unor ierarhii care au functionat si ne-au trasat traiectorii pe care acum, haotic, le ignoram si le incalcam ca sa ajungem nici noi nu mai stim unde?!

Nu Sfarsitul Lumii ma sperie pe mine, nu Universul, nu Natura. Ma sperie oamenii si "minunatiile" de care sunt ei in stare.

joi, 20 decembrie 2012

Serbare de Mos Craciun

Exista cate una in fiecare clasa, si la scoala, si la gradinita si la cresa. Se dau peste cap educatoarele cu poezii si cantecele, parintii se emotioneaza si tin sa fie prezenti sa faca poze, vine Mosu' si aduce cadouri, toata lumea se agita si se entuziazmeaza... Mai putin pustii cred!

De la Mos Nicolae ii tot spun Arinei ca o sa vina si Mos Craciun, ca vine la gradinita cu sacul si aduce cadouri, ca trebuie sa fie cuminte si sa invete o poezie. Ea "da, da", eu fericita ca am gasit motiv de santaj... Ca n-a vrut sa invete poezia am mai zis deja. N-am zis insa ca pe final incepuse sa se cam plictiseasca de ideea asta de Mos neserios care tot vine, dar nu mai ajunge, ca mintea ei il cam baga in aceeasi categorie cu vrajitoarea sau lupul cel rau, adica o fiinta care da, exista dar nu e niciodata vizibila si prin urmare nu merita sa fie luata in considerare daca nu ne convine.

Serbarea asta de marti dimineata cred ca a fost facuta mai degraba pentru parinti. Bietii copii se bucurau doar ca mami si tati mai stau cu ei. Nu pricepeau neam de ce sunt impopotonati cu rochite si fundite sau transformati in costume de pitici si mini-Mosi in care se sufocau. S-au speriat de Mos de cand l-au vazut si l-au urat pentru ca toata lumea ii impingea sa mearga la el si s-ar fi lipsit de toate cadourile din lume numai sa fie lasati in pace.

Logic, s-a lasat cu tipete si urlete, fiecare se ascundea pe unde putea, 2 fetite mai curajoase au mormait vreo 2 versuri pe care nu le-a inteles nimeni, un fotograf sresant tot urla "Ia, ia!" si prin asta copilul trebuia sa stea frumos si sa se uite la aparat sa iasa poza bine. Eu una nu-mi doream decat sa se termine pentru ca ma simteam bulversata. Bietii copii cu atat mai mult n-au inteles care e partea amuzanta si de ce toata lumea l-a tot laudat pe Mosul asta care nici sa vorbeasca nu prea stia.

Dupa serbare Arina a vrut sa mearga acasa. Iar a 2-a zi mi-a zis ca ea nu vrea sa mearga la gradinita si ca nu vrea sa mai vina nici un Mos. I-am dat dreptate... Cred ca in mare trebuie sa le expunem copiiilor lucrurile, sa le povestim despre una-alta, sa le explicam pe cat posibil ca ei sa inteleaga... si sa ii lasam sa aleaga. Altfel nu reusim decat sa ii timoram si sa ii lasam cu sechele mai mult sau mai putin adanci care sa ii afecteze cum nici nu ne putem inchipui.

Mici bucurii

Am invatat multe de o vreme incoace si am tot crescut. Si nu spun asta ca sa ma auda Mosul ca el stie mai bine ce si cum. Poate cateodata o mai dau in bara, imi incalc propriile reguli, ma botosesc fara motiv, dar macar imi dau seama repede, ma corectez din mers si data viitoare nu mai repet, pentru ca am stabilit deja ca perfectiune nu exista.
Dintre lectiile invatate pana acum, una se refera la micile bucurii care ne fac viata mai frumoasa si care contribuie la statutul nostru de indivizi impliniti.
Sunt lucruri (gesturi, obiecte, orice-uri) marunte si care poate in mod normal nu le ridicam la rang de bucurie, pe care le tratam blazat si le luam ca atare. Sunt mici si lipsite de glamour, dar stralucesc de o mie de ori mai mult in ochii celor care stiu sa le aprecieze decat cel mai aurit dar.
Deci totul depinde de perspectiva noastra asupra lucrurilor. Noi decidem daca dam insemnatate acelui ceva, care altfel ar trece neobservat si nu ar mai concura la bunastarea noastra sufleteasca. 
O melodie care ne place si pe care nu am auzit-o de multa vreme si pe care postul de radio pe care il ascultam tocmai s-a decis sa o difuzeze, un mesaj de la o prietena draga care iti spune ca a devorat cu placere cartea primita in dar de la tine, bucuria lucrului bine facut si aprecierea celor care conteaza, un dar din dar, mirosul de scortisoara sau cel de chimen care invaluie o incapere, prajitura preferata, zapada care cade lin si acopera orasul, o imbratisare calda, nimicuri si totusi lucruri care conteaza enorm.
Pana la urma frumusetea sta in simplitate.
Si asa au trait fericiti pana la adanci batranete :)

@ Internet source

luni, 17 decembrie 2012

Crestem!

Cucu!!!


Bau!

 
Si nu vrem sa invatam poezia pentru serbarea de la cresa. (Fie vorba intre noi, si mie mi se pare plictisitoare!) Si de fapt nu vrem sa mai mergem deloc la "gaganitza" zilele astea decat daca ni se garanteaza ca vine Mosu' si e rost de cadou.
In plus, nu ni se pare nimic tragic ca nea Mircea taie purcelul... pentru ca pomana lui Ghita, saracu' e "delicioaaaasa!". Poate si pentru ca uneori mai confundam mancarea lui cu a noastra!
 
 
Oricum!!! Important e ca avem o parere tare buna despre noi! Si sa indrazneasca cineva sa sustina contrariul!
 



 


joi, 13 decembrie 2012

Decembrie...

... si incepem din nou!

Zapada si, intotdeauna impreuna cu ea, trotuare cu gheata, locuri de parcare acoperite, un haos si mai mare in trafic, oameni blocati pe cine stie ce campuri sau sinistrati in localitati mai ferite de lume si stiri doar despre asa ceva la televizor. Autoritati care nu isi fac treaba si nu dezapezesc, nervi si injuraturi, o adevarata nebunie!

Petreceri corporatiste care se lasa cu barfe picante, scaderi de buget pentru anul urmator si prime din ce in ce mai mici, planuri de reorganizare si schimbari de strategii.

Goana dupa cadouri, mall-uri arhipline, disperare dupa cosuri pline cu alimente, mancare multa si bautura pana la internari in spitale, urari formale, agitatie si oboseala de final de an... de parca nu s-ar fi acumulat deja destula.

Promisiuni si hotarari pe care nu prea le respectam pentru ca la fiecare 1 ianuarie ne apucam de regimul de slabit sau ne lasam de fumat sau devenim oameni mai buni... cam pana pe 2-3 ianuarie.

Acelasi model, punctul la care ne intoarcem sa o luam mereu de la capat si totusi sa continuam. Sperante pe care ni le facem sa schimbam ceea ce nu am apucat sau nu ne-a fost dat sa schimbam in zile, luni, ani.

Dar per total e ok. Unii prefera zapada si frigul si agitatia si cumparaturile si petrecerile si... tot restul. Sa ne bucuram dara de ele!   

joi, 29 noiembrie 2012

Pe acelasi principiu...

Cum ziceam mai acum 2 zile, ne apuca generozitatea de Sarbatori... si patriotismul de ziua nationala! Declaratiile despre mandria de a fi roman se aud in 99% din cazuri de 1 decembrie, poate si cu o zi - doua inainte. Apoi uitam, ne enervam pe guvernanti si sistem, injuram, ne plangem, si, daca mergem pe undeva pe-afara si auzim vorba romaneasca, preferam sa nu mai deschidem gura ca nu cumva sa fim luati la ochi.

Nu stiu de ce scriu la plural. Nu facem asta cu totii pentru ca nu cred ca toti romanii sunt mandri de nationalitatea lor. Ba chiar multi cred ca ar prefera sa fie altceva... si nu neaparat de rusine ci pentru ca, la o prima impresie, e mult mai simplu si mai profitabil sa fii altceva. In fine... ascultam azi o emisiune la radio pe tema "De ce iubesc Romania". Si, culmea, mai toata lumea spunea ca o iubeste! Dar pentru ce motive!!! Pentru peisaje, pentru muzica, pentru mancare... Pai cine ar fi putut sa spuna "pentru ca aici oamenii sunt civilizati si cinstiti si de incredere etc."?! O iubim pentru ca aici ne-am obisnuit cu greutatile si provocarile, cu deviza "las' ca merge si asa" sau cu credinta ca orice e posibil sub o forma sau alta, mai devreme sau mai tarziu. O iubim ca n-avem incotro pentru ca aici ne-a fost dat sa ne nastem, pentru ca aici am dobandit limba si mentalitatea si multe din punctele de vedere, pentru ca ne-am obisnuit si, pana la urma, pentru ca nu putem sa plecam cu totii si sa o lasam balta.

Si in fond, nici nu e tara de vina. Oamenii sunt cei care o strica. Asa ca, sa fim sinceri! Iubim Romania pe naiba!!! Avem doar simtul proprietatii, ne iubim familia si prietenii si lucrurile pe care am reusit sa le strangem, iubim obiectele si locurile care ne sunt familiare si, de cele mai multe ori, preferam siguranta si comoditatea. Si avem si curajul sa deschidem gura sau sa ridicam pumnul, pe cand in strainatate multi platim pretul de a fi umiliti.

Nu cred ca mai exista patriotii despre care citeam in cartile de istorie. Romanii iubesc Romania atunci cand primesc o zi libera in plus sau o portie de ciolan cu fasole gratis, atunci cand se inghesuie in hypermarket-uri sa faca provizii de carne de gratar si bere sau cand au la televizor emisiuni cu pitzipoance si scandaluri si manelisti... si Dumnezeu mai stie ce!

Nu suntem toti la fel, dar parca mult prea multi au cazut deja in ridicol, penibil, jenant... Nu urasc Romania, nu sunt anti-sarbatoare nationala, dar ma si enerveaza atata ipocrizie. Si o sa am 3 zile in care n-o sa ma uit la televizor pentru ca nu vreau sa vad cum se sarbatoreste pana la come alcoolice sau cum se minte fara rusinere cu norocul de a fi si in plina campanie electorala. Cred ca meritam mai mult... sau cel putin unii dintre noi ne apreciem la cu o totul alta valoare!

marți, 27 noiembrie 2012

Zi de marti

Intamplator sau nu, n-a fost una usoara. M-a cam coplesit. Se pare ca oboseala si raceala nu sunt compatibile. Sau poate ca, tocmai, se unesc prea bine si fac o treaba buna din a dobori pe cineva. Nu vreau sa bat moneda pe tema asta. Doar ca s-a nimerit sa-mi strice o zi perfect frumoasa si destul de calduroasa pentru sfarsit de noiembrie. S-au mai adaugat o veste tulburatoare, niste fete ingrijorate din motive oarecum neclare si tocmai de-asta mai periculoase, mai un comentariu nepotrivit, mai o atitudine obraznica... si a iesit ce-a iesit - o varza amara si gretoasa.

Si totusi, se simte ca se apropie decembrie. Au inceput sa iasa la iveala sensibilii, emotivii, caritabilii. Ne pregatim sa ne fortam sa fim mai altfel decat suntem in celelalte ale anului. Habar nu am de ce. Pentru ca imi pun si eu intrebarea, ca si altii, de ce ne apuca acum?! De ce nu avem astfel de porniri in orice zi a anului?! De ce trebuie sa ne vedem la sfarsit de an cu oameni pe care nu ne stresam prea tare sa ii vedem in rest?! De ce trebuie sa facem cadouri, sau chiar sa le primim, cand nu meritam cu totii sau, cel putin, nu in raport cu toti cei din jurul nostru, mai dragi sau mai putin dragi?! De ce facem liste si luam hotarari sau promitem lucruri pe care le uitam dupa prima saptamana din ianuarie?! De ce innebunim telefoanele cu urari copiate trimise la gramada?! De ce pastram relatii pana la urma, daca nu mai credem in autenticitatea sau valabilitatea lor?!

Eu una incep sa ma simt relativ ipocrita. Si eu primesc orice cadou in loc sa spun sincer "nu il pot accepta pentru ca stiu ca e o formalitate." Nu spun niciodata "Nu vreau sa ne vedem pentru ca nu am chef." Nu pun mereu intrebari pentru ca, probabil, imi e teama de raspunsuri. Nu cred ca trebuie sa impartim rautati gratuite sau cuvinte jignitoare fara a ne gandi la consecinte. Dar si prea multa falsitate ne transforma si ne fura din identitate.

Asa ca anul asta, inainte sa inceapa luna decembrie, va propun sa va ganditi bine si sa investiti in voi si in ceea ce merita. Incercati sa nu irositi resurse (matriale sau sufletesti sau chiar de timp) decat acolo unde va indeamna inima.Nu calculati, ci oferiti sentimente sincere celor care sunt alaturi de voi in orice imprejurare. Nu copiati, nu imitati, nu faceti lucruri de rusine sau pentru ca asa s-ar cuveni. Poate ceva mai multa sinceritate ar oferi oportunitati de a incheia povesti de prea multa vreme neterminate si sanse de noi inceputuri.   

duminică, 25 noiembrie 2012

Ce poti face acasa sambata seara?



 Curat pe masa?!
 
 
Curat sub masa?! 
 
 
Curat peste tot?!
 
 
 
Si nu, nu e vorba de re-organizat sau re-asezat. E vorba ca noi nu putem sta degeaba! Si e pericol sa stam acasa. Asa ca e dovedit - cel mai safe e sa mergem pe capul altora... pentru noi, nu pentru ei! 

duminică, 18 noiembrie 2012

V for Vintage - Escapade à Paris

Dupa ce in luna octombrie am fost noi la Paris, in acest week-end a venit Parisul la noi, la V for Vintage, et moi nu as fi putut lipsi.
Eveniment monden, classy si cool, Escapade à Paris a reprezentat o bucurie pentru ochi, garderoba sau papilele noastre. 
Ne-a placut si mai vrem si impartasim cu voi cateva imagini surprinse cu aceasta ocazie. Enjoy!















joi, 15 noiembrie 2012

Toamna pe ulita


Porumb copt, galusti cu prune, prajitura "Televizor"

Toporasi de octombrie

Craite

Toamna in parc

De pe garduri adunate

duminică, 11 noiembrie 2012

Top 3 targuri de Craciun aproape de casa

Nu stiu altii cum sunt dar eu incerc sa gasesc bucurie in orice. Am un exemplu foarte simplu: nu imi place iarna - frigul, poleiul, hainele groase sunt cateva din minusurile acestui anotimp, in viziunea mea.
Cu toate astea, iarna imi ofera prilejul de ma bucura de o sarbatoare speciala, Craciunul. Trecand peste semnificatiile religioase, imi place sa ma bucur an de an de obiceiurile laice care dau pana la urma un farmec aparte intregului anotimp. De la goana dupa cadouri, la colinde, mirosul de cozonaci, scortisoara sau vin fiert, impodobitul bradului sau bunatatile traditionale, toate conspira ca sa imi ofere momente speciale si cum altfel, decat alaturi de cei dragi.
De ceva vreme, am descoperit si bucuria de a colinda targurile de Craciun. Ar putea deveni, chiar si intermitent, o traditie de familie. 
Si pentru ca iarna uneori nu suntem dispusi sa ne deplasam prea mult, va propun un top 3 al targurilor de Craciun pe care le recomand cu caldura si care sunt destul de aproape de noi.

1. Sibiu: Pentru atmosfera vestica si pentru faptul ca avem si noi cu ce ne mandri, targul de Craciun de la Sibiu merita vizitat. Vin fiert, castane coapte, colinde, obiecte artizanale, sigur vei gasi ceva interesant aici.





2. Budapesta: Am fost de 2 ori, in 2 ani consecutivi si m-as mai duce fara ezitare. Punctul principal de atractie este targul din Piata Vorosmarty care iti va rapi privirile si iti va incanta papilele.



  
3. Viena: Un clasic, raspandit in intreaga capitala austriaca. Amplasat strategic in tot orasul, poti bifa 2 lucruri intr-unul singur: sa vizitezi Viena si sa te bucuri de minunatiile oferite de aceste piete de Craciun, chiar si la minus 10 grade sau mai "rau" de atat.




Voi ce targ de Craciun planuiti sa vizitati anul acesta?