vineri, 28 decembrie 2012

S1 vs. S2

Asa m-am obisnuit sa le zic mai ales de cand tin anumite evidente pentru ca, deh, cu varsta memoria mai joaca feste.

S1 a fost sarcina cu Arina. Am plecat la drum cu mult entuziasm, pregatita pentru orice, am facut o mie de analize, am fost la tot felul de doctori sa previn orice surpriza, am strans ditamai dosarul, am citit tot felul peste tot, am fost exagerat de atenta si precauta, am mancat in voie si totusi nimic interzis, am facut miscare… si pana la 27 de saptamani am fost super ok. Apoi am schimbat total foaia! Am stat la pat doar citind sau la masuta sa fac puzzle-uri atata vreme cat burta mi-a permis, m-am cam plictisit, am avut dureri daca incercam sa merg, am avut insomnii si am baut zeci de litri de suc de citrice pentru ca mi se parea ca asa imi trec arsurile. Am avut burta destul de mare, desi Arina a iesit mititica (ca si greutate, nu ca si inaltime), iar kilogramele mele (multeeee!!!) au fost repartizate peste tot. Am fost oarecum relaxata pentru ca eram foarte motivata, mai putin in partea de final cand imi era teama sa nu nasc prea devreme. Dar, per total, am fost cuminte si am executat tot ce mi s-a spus ca sa fie bine. Si a trecut sarcina si au trecut aproape 3 ani si Arina e perfecta pentru mine. 

S2 a venit atat de repede ca nici nu ma asteptam. Drept pentru care de la 6 la 16 saptamani m-am trezit luata prin surprindere si coplesita de greturi, arsuri, ameteli, contractii. 90% le-am dus pe picioare insa… deci mai usor cu menajamentele de data asta. Am fost la doctor, dar de mult mai putine ori, am facut mult mai putine analize… in principiu am strans din dinti si mi-am continuat activitatile – munca, si la serviciu si acasa, condus masina si mai ales atentie sporita copilului nr. 1. N-am mai dat fuga panicata chiar din orice si mi-am zis tot timpul ca 9 luni trec si ca important e doar ceea ce primesc la finalul lor. Printre picaturi am strecurat si dureri de masele si gingivita de sarcina, picioare umflate,  plus una bucata genunchi care scartaie rau, anemie, dureri de cap, raceli… tot felul de lucruri care se pot descrie sau nu. Si astea pana la 34 de saptamani. 

Prin urmare mai am o ultima suta de alergat. Si imi e teama de momentul care se apropie pentru ca imi e teama de operatie si de anestezie. Imi e teama ca nu sunt pregatita pentru ca sunt imprastiata si obosita deja si mai ales pentru ca nu stiu cum o sa ma impart intre doua buburuze, una mai mare si una mai mica. Si ma uit in urma si vad ca multe au fost grele, nici nu stiu daca S1 a fost mai grea sau asta de acum mai are putin si ma da gata.

Dar ma uit si inainte… Si nu imi doresc decat ca Pufosenia sa fie la fel ca Arina. Sa fie si cuminte si nazdravana, sa ma iubeasca si sa ma enerveze, sa ma alerge si sa ma oboseasca si apoi sa adoarma in bratele mele, sa imi raspunda obraznic cu zambetul pe buze si eu sa o simt mai inteligenta decat mine, sa fie sanatoasa mai ales si amandoua sa fie unite si sa le am langa mine mereu. Si atunci orice efort va fi meritat. Si o sa fac tot ce imi sta in puteri ca lor sa le fie bine. 

Doamne-ajuta sa faceti multi copii si toti sa fie asa frumosi si creativi si spontani, sa fie tot ce v-ati imaginat si mult mai mult, sa va depaseasca in toate si sa ii vedeti crescand si reusind sa faca diferenta!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu