miercuri, 28 august 2013

O prietena

Sa va zic de Ana! Scriu chestia asta acum pentru ca stiu ca are nevoie. Dar cu amenintarea ca o sterg daca o prind ca plange!!!

Am cunoscut-o pe Ana... acum vreo 7 ani cred! De fapt, nu-mi mai amintesc momentul exact pentru ca la primul nostru job comun am interactionat foarte putin. Era si foarte tanara pe-atunci... Eu, cu 6 ani mai mare ca ea, cred ca o etichetasem "copila". Daca am vorbit, ce-am vorbit... nu-mi mai amintesc. Acum ca ma gandesc, chiar sunt curioasa ce impresii mai are ea din vremea aia. :) Eu mai stiu doar ca era lunga si baietoasa... Halal imagine!

Amintirile mai solide incep de acum vreo 5 ani si ceva... Tot stau si rascolesc prin minte, dar nu am notiuni exacte pentru ca na... uneori intalnesti oameni de la care nu ai asteptari sau pe langa care treci superficial... si abia mai tarziu realizezi ca lucrurile s-au asezat bine, ca au venit de la sine si s-au cimentat. Am inceput sa lucram intr-un birou mult mai mic, cu o mana de oameni si, vrand-nevrand, am petrecut sute de ore impreuna, am impartasit intimitati, povesti, barfe, planuri... detalii. Ana era inocenta si transparenta. Ce gandea, aia spunea. Noi, restul, o mai luam peste picior, o imitam pentru felul in care vorbea la telefon, ii mai faceam farse, ne minunam de cat de visatoare e... o mai injuram ca era mereu vesela si relaxata in timp ce noi munceam... Nimic iesit din comun! :) A fost o perioada frumoasa in care radeam mult... pentru ca ne mergea bine. Si pentru ca ni se parea incredibil ca cineva poate manca paste carbonara la fiecare pranz sau ca un al 2-lea Petru Rares ar mai putea exista, iar acela ar fi copilul Anei.

De cele mai multe ori, amicitiile la locul de munca sunt temporare. Cand drumurile se despart, mai tii o vreme legatura, te mai intalnesti la un eveniment sau doua... si cam atat! Rareori exista un efort din ambele sensuri pentru ca relatia sa reziste. De fapt in astfel de momente sunt testate adevaratele prietenii. Si nu, nu e nevoie sa vorbesti zilnic, nu e nevoie sa stii in fiecare secunda ce face celalalt/cealalta. E nevoie sa fii prezent/a atunci cand conteaza. Si e nevoie de deschidere si sinceritate. Cred ca nu am spus nimanui atatea adevaruri si atatea "verzi in fata" cate i-am zis Anei. Si am apreciat mereu ca le-a luat ca atare, si-a insusit criticile si nu s-a suparat niciodata. De fapt, cred ca exceleaza in auto-critica... si o cert mereu si pentru asta.

Ana e un om frumos pentru ca e un om foarte bun. Nu o sa stau sa trec in revista calitati fizice... desi arata foarte bine si ma enerveaza la culme cat e de slaba!!! Are un suflet in care ar putea incapea o tara intreaga. Ca e constienta sau nu, unii se amuza pe seama ei... ca doar cine mai ia un pisoi schiop la serviciu sa il hraneasca cu laptic cu oua si miere si cine mai da melcii la o parte de pe alee sa nu fie striviti in picioare??? Iar unii profita de lipsa ei de egoism si o folosesc cu maximul lor de narcisism si neobrazare. Dar m-am obisnuit deja ca ea n-o sa se invete in veci minte. Ana e mama ranitilor si atrage imaturii pentru ca e capabila sa ii duca in spate fara sa le ceara nimic in schimb. Nu e corect, dar am ajuns sa cred ca asta o defineste si asta o face fricita... chiar daca tot din cauza asta sufera si nu isi gaseste locul.

Acum face un pas important. Si sunt convinsa ca usor nu o sa ii fie... pentru ca va gasi si acolo unde merge neferictiti pe care o sa ii ajute si o sa ii consilieze. Si Doamne-ajuta sa gaseasca si pisici si caini pe undeva ca altfel e vai si-amar!!! (Sper sa nu ii vina ideea sa imi ceara unul ascuns in valiza cand merg in vizita!) E o schimbare in bine si ea stie asta. Si sper ca macar de data asta sa profite ea si sa fructifice totul la maximum. Pentru ca prietenii apropiati ii vor ramane aproape si de la distanta, pentru ca din experiente noi se invata, iar ea are sansa sa se maturizeze... pentru ca, pana la urma, poate locul in care a fost pana acum nu i-a fost benefic, iar noul oras ii va oferi tot ce nu a gasit pana acum.

Bafta, Ana! ;)

sâmbătă, 24 august 2013

Week-end aparte

La mine week-end-ul asta a fost cu totul si cu totul special. A inceput vineri dimineata... ba chiar de joi seara daca ma gandesc ca atunci am primit primul cadou, si inca nu s-a terminat. E sambata seara, aproape de trecerea spre duminica... si ma simt foarte bine, linistita, multumita... si mai ales foarte iubita!

Nu vreau sa intru in intimitati, nu vreau sa dau prea multe detalii, spun doar cam asa:

- nu conteaza prin cate greutati treci, cat te lupti si cu ce. Daca realizezi macar din cand in cand ca omul de langa tine e chiar langa tine si iti merge alaturi pe drumul pe care l-ai ales, cunoscandu-te si indeplinindu-ti dorintele, atunci te poti declara norocoasa si binecuvantata de Dumnezeu.
- uneori pierzi din vedere cu trecerea timpului lucrurile si oamenii buni cu care ai pornit pe un drum. E o adevarata sansa sa ii poti redescoperi si sa iti dai seama ca tot alaturi de ei te simti in largul tau si in siguranta.
- putin si de calitate, putin si intens, putin si real... si oamenii si faptele si cuvintele... prefer asta! Pentru ca niciodata nu poti da foarte mult in prea multe parti. Si atunci e mai sanatos si mai cinstit sa iti canalizezi energia si sentimentele pe cei pe care ii simti pe aceeasi lungime de unda cu tine.
- fapte, nu vorbe! Mereu incerc sa fac asta, intotdeauna apreciez oamenii pe care ii simt si nu neaparat pe cei pe care doar ii "aud".
- oamenii sunt frumosi, surprizele sunt frumoase si merita sa le acordam atentie pentru ca astfel viata noastra capata culoare si bogatie si sens.
- si pentru ca am promis sa fiu sincera si directa, se poate trai si fara Facebook, desi uneori se poate face mult haz pe seama lui. Pornind de aici, mi-am dat seama ca am etalat prea multe poze, asa ca am sters drastic din ele... si probabil o sa mai sterg. Pentru ca imi dau seama ca mai discret, e mai de ajutor impotriva tentatiei de a judeca si a fi judecat. (Doritorii le pot solicita in particular!) E valabil si in cazul comentariilor. Mai bine comentez in particular sau aici, unde ma simt libera sa bat campii. :)

joi, 22 august 2013

Pentru oameni mari

Dupa atatea postari cu si despre copii, ma apuca-te acum sa imi vars niste frustrari si sa bomban putin. Nu e nimic interesant sau iesit din comun, poate e doar ceva oboseala adunata si depozitata bine. Sau e faptul ca eu nu fac bilanturi la sfarsit de ani neaparat. Trag linie cand ma apuca, analizez ce am in momentul respectiv la indemana, si sar la concluzii... pe care uneori le gresesc, dar de cele mai multe ori nu. Nu le comunic tuturor, le tin pentru mine ca e mai sanatos. Dar acum simt nevoia sa  precizez anumite laturi ale lor. Ca asa mi-a venit mie cheful de transparenta.

Ascultam de curand la radio o emisiune despre cum sa ii oferi feed-back copilului sau chiar oamenilor in general. Teoria suna bine. Practica... n-am prea vazut sa o aplice cineva. Pai cine spune in ziua de azi oricui ce simte si concret ce vrea??? Nu avem timp, nu avem rabdare, nu vrem sa agitam ape... si, de cele mai multe ori, cred ca mai degraba renuntam la oameni, decat sa le spunem ce credem, ce ne fac sa simtim, ce asteptari avem de la ei. Si e cu dublu sens - nu facem asta si altii nu fac asta pentru noi. Sau nu facem nimic pentru ca mai nimeni nu o face. Asteptam sa se schimbe lucrurile de la sine... sau ne resemnam sec:"Asa a fost sa fie!"

Nu sunt psiholoaga... si nici experta in ceva. Spun doar versiunea mea, ceea ce am in cap in perioada asta. Ca am dreptate sau nu, habar n-am! Cert e ca incerc sa fiu deschisa, directa, atenta la detalii si spun ce cred... e drept, nu tuturor. Sa zicem ca imi testez sinceritatea pe un numar restrans de persoane, cele mai apropiate mie. Si asta inseamna ca imi asum ceea ce spun, ca nu spun lucruri doar de dragul de a soca, ca incerc sa nu jignesc si doar sa imi spun parerea, ca ma astept sa gresesc si ca sunt pregatita sa spun ca imi pare rau. Spun lucrurile care trebuie spuse si nu pe cele pe care vor oamenii sa le auda. Si observ ca unii sunt pregatiti pentru asa ceva, altii nu.

Eu una sunt omul caruia sa ii spui direct in fata ce crezi, ce simti, ce vrei. Nu-mi plac ocolisurile, prefacatoriile, nu am stiut niciodata sa fac strategii... si nu prea ma descurc nici cu jumatatile de masura. Un adevar spus sincer si direct valoreaza mai mult decat o mie de scuze si pretexte... din punctul meu de vedere. Daca imi spui: "Nu am avut chef sa te iau cu mine!", inteleg si accept. Daca imi spui: "Sa vezi ca..., m-am gandit ca..., as fi vrut, dar... ", deja aud, dar nu mai ascult. Mi se pare pana la urma ca e vorba de respect... Daca respecti omul, nu il aburesti in fata. Si, daca nu ii spui cinstit care iti e pozitia, nu te astepta sa te inteleaga... sau asteapta-te sa inteleaga ce vrea.

In ideea asta m-am decis ca putina curatenie nu strica din cand in cand. Mi-am sters in nici 10 minute 100 de "prieteni" de pe FB. N-am nimic cu lumea... asta insemnand si nimic in comun. Nu am pastrat persoane cu care nu am mai vorbit de ani de zile... nici macar cu interesul de a castiga cititori pentru blog. Nu mor de curiozitate sa stiu ce fac altii si cred ca si altii se plictisesc sa imi tot vada mie odraslele sau sa imi citeasca debitarile. Asa ca, sincer si direct, le multumesc celor care m-au sters ei pentru ca nu prezint interes, celor care m-au sters pentru ca i-am suparat cu ceva le spun ca, daca nu imi spun despre ce e vorba, o sa raman o ignoranta, iar celor pe care i-am sters eu... no offence!! Nu vreau sa am o lista lunga de prieteni doar ca da bine.

Doi la mana... incerc pe cat posibil sa nu ma bag singura in seama. Mi-e teama sa nu pic in penibil. Internetul e plin de sfatuitori, slava Domnului ca exista mame, soacre, matusi, vecine, prietene ale prietenelor... Peste tot experti si experte in expertize. Eu am doar umile experiente si am mai inteles una-alta despre diverse. Daca cineva simte ca as putea sa imi dau cu parerea, cu cea mai mare placere. In rest... nu resping pe nimeni, dar nici nu vreau sa intru asa in sufletul omului... al nimanui, de fapt.

Urmatoarea precizare - aveam obiceiul sa mai trimit mail-uri reminder. Adica mai intrebam de sanatate foste colege, cunostinte... diverse persoane din diverse epoci. Le reaminteam ca exist nu din singuratate sau plictiseala, ci pur si simplu! Cred ca e o gena sau un obicei al locului, ca pe-aia din strainatate n-o sa ii auzi cu asa ceva! Ei, acum m-am hotarat sa imi reprim pornirile astea socializatoare. Nu ca m-as fi ofticat pe cineva! Dar nu le vad rostul in clipa de fata. Si ar fi si culmea! Ma acuza prietenele ca le scriu rar si putin, si eu bat la usi inchise? E o forma de penibil si in "Mama, de cand n-am mai vorbit!!!", ca si cum vorbitul asta trebuia initiat doar dintr-o directie, sau in "Poate ne vedem la o cafea!", dar cafeaua aia nu se mai bea si mai trec inca cateva luni pana la urmatorul "poate".  Ba mai mult, sub o forma sau alta, am renuntat la prietenii in care nu mai cred si, desi ma acuz ca probabil nu am spus tot ce era de spus la momentul oportun, iau lucrurile ca atare si merg mai departe. Mie imi place limpezimea si, cu riscul de a pica in monotonie, resping nuantele si intrebarile gen "ce-o fi vrut sa spuna??" sau "de ce o fi facut asta si n-o fi facut ailalta??" Cu rabdarea undeva spre epuizare, tind sa iau sensul cuvintelor si al faptelor mot a mot, sa zic asa. Si cred ca asa e si cinstit pana la urma!

Si as mai avea de zis. Dar mi-e ca intru in prea multe amanunte si contrariez lumea. Vreau doar sa fie clar ca nu acuz pe nimeni de nimic, nu fac reprosuri directe, deci nu e nevoie ca cineva sa se simta in mod special, imi iau propriile decizii in raport cu diverse relatii si incerc sa actionez consecvent... Si va incurajez sa faceti acelasi lucru! Fac tot posibilul sa ma fac limpede inteleasa in fata oamenilor... Si astept din partea lor abordari directe. Chiar suport critici!

miercuri, 21 august 2013

Un altfel de noapte

Au trecut de mult vremurile in care ma astept seara la culcare sa dorm lemn 8 ore si sa ma trezesc dimineata odihnita. De fapt, daca dorm 6 ore si ma trezesc peste noapte doar o data, ma consider in grafic. Azi-noapte s-au aliniat planetele sa ne ofere putina diversitate.

K. s-a culcat pe la 10.30. Arinei i-am citit 2 pseudo-povesti (de fapt carti cu joculete si activitati pe baza carora mai mult discutam gen "Hello Kitty merge la scoala, dar eu n-o sa merg niciodata" sau "Mickey si Donald se duc cu masina la non-stop") si a adormit pe la 11.30. Eu am aruncat ultima privire la ceas la 00.28. Inainte insa, m-am uitat pe geam si am vazut luna plina. Mi-am zis: "Clar! Ori in noaptea asta prietena mea cucuvea care salasuieste intr-un pom de pe strada o sa ma cante de o sa ma termine de tot cu nervii, ori... Hm!! Orice e posibil."

A fost liniste pana la 4. :) Cand au inceput huhurezii sa se agite. Una bucata copil, mare evident, s-a trezit ca vrea apa. Plina de entuziasm si spirit de independenta, s-a dat jos din pat si a hotarat ca se duce sa isi ia singura. Eu am sarit ca am simtit-o, dar nedumerita in prima faza daca e sau nu caz de panica! Oricum, imi era clar ca un copil de 3 ani si jumatate somnoros + noapte + scara = risc crescut de dezastru. Ca ce altceva poti sa presimti intr-o noapte cu luna plina?? I-am explicat telegrafic ca ne exersam emanciparea pe timp de zi, am trimis-o in pat si am coborat dupa apa. Am venit cu un litru... sa fiu sigura ca nu mai cobor si a 2-a oara. Hm! Nu asta ar fi fost surpriza! In camera ma asteptau 2 bucati copii "treziti". Lighioana mica avea ochii maaaari si cu chef de joaca. M-am facut ca nu o vad, i-am dat lui A. apa, am impins-o usor cu capul pe perna si am fugit ca din pusca. Nici nu m-am asezat bine in pat ca...
"Beeeeeei!!!!"
Liniste!!!
"Beeeeeeei!!!!"
"Kati, culca-te!!!", ii zice sor-sa.
"Baaaaaaaa!!!"
"Kaaaaati!!! Culca-teeee!"... in soapta, dar clar.
Eh, si de aici... Ia-o pe-a mare si trimite-o in dormitor in locul tau... cu patura, papusa si sticla cu apa. Stai langa a mica cu "Shhhh!", mangaiat pe spate si "Hai, Kitty! Dormi!" A mare se intoarce dupa 5 minute... cu patura, papusa, sticla de apa: "nu dorm bine acolo! Da' sa stii ca eu am trezit-o cu scartaitu' meu de apa!". Urc-o in pat, spune-i sa doarma, ia-o pe ailalta si du-o in patul mare. Da-i o patura, o arunca. Pune-o pe burta (cum doarme ea cel mai bine), isi ridica dovleacu'! Dupa nici 5 minute vine si ailalta... cu patura, papusa si sticla cu apa. Se urca in pat... si amandoua il imping pe domnu' tati jos. Asta isi ia perna si pleaca... la un etaj diferenta spera sa fie suficient. A mare incepe ca vrea o lumina, a mica se enerveaza si incepe sa se miortaie, a mare si-a uitat perna in pat, eu ma duc sa i-o aduc, usa de la balcon e deschisa si vine curent, ma duc sa o inchid, a mica mai trage doua tipete, a mare ma trimite sa dorm pe "cealalta margine", a mica imi da un picior in fata... Si sunt calma, cuvant de cercetas!!! Dupa alte 10 minute de: " Mami, spune-i sa doarma!" "Ueaaaaahhhh!" "Incerc, mami!" "Mami, nu tace!" "UEEEEEEE!!" "Aud, mami!", a mare pleaca infranta in patul ei... cu patura, papusa si sticla cu apa... Iar eu ma duc sa ii duc perna pe care si-o pune pe burta ca cica a apucat-o durerea!

Si dupa a nu stiu cata debarcare, a mai durat o gramada ca nervoasa mica sa iasa din sevraj si sa se culce! Ne-a prins 5.30 dimineata. A dormit pana la 7 si s-a sculat iar ca ii era foame. Acum marturisesc motivul balamucului. I-am pus o manusa la mana sa nu isi mai suga degetul! N-am crezut ca poate reactiona atat de urat!! Degetul prin carpa nu i-a placut, iar cele 5 degete de la mana cealalta... nici nu i-a trecut prin cap sa aleaga vreunul. Drept pentru care s-a batut cu mine cum a stiut mai bine. Si eu cu ea! Ca si eu capoasa!!! Daca am luat-o pe drumul asta, pai nu i-am dat neam manusa jos!! Acum... om vedea... Lucreaza sa invete sa o scoata, sora-sa ma pandeste sa nu fiu atenta sa i-o scoata (cred ca, saraca are nervii zdruncinati ca si acum se resimte cu oboseala desi s-a trezit la 11!)... Iar capul de familie nu cred ca va fi de acord cu inca o noapte zbuciumata, mai ales ca maine e zi de munca. Ei 3, eu una! Oare cine-o castiga???

Asta ca tot mi se atarage mereu atentia ca sperii lumea!!! :)))

luni, 19 august 2013

Experienta culinara olandeza

Cine ne cunoaste, stie prea bine ca in vacante ne place sa ne rasfatam. Vizitam si alergam ca la maraton, dar nimic nu ne rapeste placerea de a savura o mancare delicioasa si o bautura relaxanta. Suntem gurmanzi dar si curiosi sa exploram o tara din toate punctele de vedere, iar domeniul culinar nu putea lipseasca din periplul nostru. 
Anul acesta ne-am petrecut concediul de vara, de o saptamana, in Olanda. O incantare pentru ochi si pentru papile. Iata cateva exemple din bunatatile pe care le-am testat:
























vineri, 16 august 2013

Sfanta Mariuca

Ieri nu am avut timp sa intru pe net... decat foarte putin. Mare pierdere spre deloc! Am prins niste urari din zbor, am vazut niste comment-uri... Nu mi-am batut capul! De dimineata am "studiat" un pic mai in amanunt. Si am tras din nou o concluzie - unii oameni nu au ce face si isi dau asa cu parerea... ca si cum, daca e parerea lor, pai aia e cea corecta si gata!! Ca sa nu spun mai multe... ca nu asta imi e scopul!

Eh, spuneau multi experti:"Nu se serbeaza nimeni azi! E Adormirea Maicii Domnului! Vai, cum sa faceti asa ceva???" Pai uite ca eu asa am pomenit!! Cum se zice pe la mamaie pe la tara. Noi am serbat-o mereu pe mama. Si nu ne-a fost rau deloc. Cu atat mai mult serbam acum, cu cat Arina abia asteapta sa vina ziua ei. Si o serbam si pe 15 august, si pe 8 septembrie... si de Florii. Ca asa vrem si asa ne face placere. Si am putea sa le serbam in fiecare zi pe amandoua. Nu stiu cine ce problema ar avea!

Nu, nu o facem pentru cadouri. :)) E adevarat ca Arina e rasfatata din punctul asta de vedere... sau SI din punctul asta de vedere. Dar nu invitam pe nimeni tocmai pentru ca nu vrem sa obligam pe nimeni, nici sa ne ureze, nici sa ne faca vreun cadou. Mergem pe principiul unui om intelept:"De zi de nume nu se fac invitatii. Cine vine, e binevenit, cine nu... data viitoare!". La fel de bine, cine ne ureaza acum, ii multumim, cine pe 8 septembrie, la fel... cine deloc, nu e cu suparare. :))) Mie mi se pare ok oricum. Pentru ca mie imi e drag sa le spun "la multi ani" oamenilor apropiati si daca au o zi de sfant mai mica, fara cruce in calendar, mai nestiuta de nimeni etc. Caut prilej de sarbatoare si bucurie in orice. De-asta nu inteleg carcotasii care strica cheful omului doar asa, ca le stiu ei pe toate!

N-am avut petrecere ieri, dar am fost acasa si am petrecut timp cu fetele. Ne-am jucat, ne-am relaxat... Si nu se compara cu nimic bucuria care se simtea in vocea Arinei cand spunea ca e ziua ei. Si da, ii plac si cadourile. Dar a fost super fericita ca a venit Sara la ea, a asteptat-o pe Vali toata ziua pentru ca i-am spus ca si-a anuntat vizita, pe Andrei mic nu prea l-a bagat inseama, dar i-a stat foarte bine cu coafura de la Janina. Si oricat ar necaji-o Ionut si Catalin, tot ii place la nebunie sa ii provoace.


Si cam asta! Ne-am spus punctul de vedere. Mai bine sarbatorim orice in legea noastra decat sa ne bagam in treburile altora.

marți, 13 august 2013

Despre istorie intr-o maniera personala - interviu cu Adina Croitoru

Luna asta avem ca Special Guest o prietena care a mai fost prezenta la noi in Cafenea sub o alta forma. De data aceasta ne vorbeste in stilul caracteristic despre un hobby mai rar intalnit in ziua de azi. Noi il consideram un interviu intersant si amuzant. Si nu, nu suntem subiective in alegerea invitatilor pe care vi-i prezentam. Suntem doar foarte norocoase sa avem prieteni deosebiti, talentati, oameni de calitate, pasionati si sufletisti. Nu facem reclama, doar impartasim. 

C.V.: De ce istorie? De unde asa o pasiune incat sa urmezi si facultatea de profil?
A.C.: Buna intrebare! Si pe care o aud foarte des. Pur si simplu imi place istoria. Ca orice fata am fost atrasa de povesti cu printi si printese, balauri si zmei... Apoi au aparut povestile nemuritoare. Pentru unii sunt suficiente. Altii cresc si vor mai mult. Si aici apare istoria pentru mine. Este ca si cum ai lua o poveste sa incerci sa ii dezbati sfarsitul. Nu dai 2 bani pe povestitor si incerci mereu sa il contrazici.

C.V.: E o facultate accesibila? Ai recomanda-o? Cum inclini balanta, spre hobby sau profesie?
A.C.: Este o facultate al dracului de grea! Trebuie sa ai un ficat de otel pentru ca sunt multi profesori plictisitori si... mai petreci mult timp si prin carciumi. :)) Dar sunt si profesori ok si cativa cu adevarat grozavi. Imi permit pe aceasta cale sa nominalizez oameni de la care a fost o placere sa invat - Bogdan Murgescu, Lucian Boia, Cati Lung, Lucia Popa. Dar nu va lasati pacaliti: istoria este si va fi o poveste, asa ca, daca o iei prea in serios si nu o iei ca pe un hobby, ai doar de pierdut. Plus ca in Romania nu se poate trai din ea ca profesie... asa cum bine zice si melodia: “Doctor in istorie zace fara glorie ca un cersetor”.

C.V.: Ce este mit si ce este adevar in istoria care ni se preda in scoli? Povesteste-ne cateva astfel de exemple... incepand cu mitul pe care mi l-ai rasturnat mie! :)
A.C.: Istoria se schimba la 50 de ani. Nu exista istorie reala, fiecare societate isi transforma propria istorie in mit. In scolile noastre se sufera de prea mult patriotism - suntem cei mai viteji, cei mai buni si ospitalieri ca, deh... "raul, ramul mi-e prieten numai mie". Cand veneau turcii, noi ne luptam vitejeste cu ei, otraveam fantanile, ardeam campiile si fugeam in padure. Erou' national Mihai Viteazu', zis si Misu Tupeistul, ni se prezinta ca eroul unificator. De fapt el, saracu' a castigat o singura batalie. A fost un aventurier care a luptat fie pe banii turcilor, fie pe cei ai austriecilor. Acum, are si omul meritele lui... Pina la urma, ca a vrut sau nu, tot unire a iesit.

C.V.: Studiind diverse etape de existenta ale umanitatii, ai fost tentata sa judeci oamenii acelor vremuri, sa iti spui ca ai fi facut lucrurile cu totul altfel?
A.C.: Este tentat sa judeci mai ales cand stii cum s-a terminat si cand s-a terminat. Si intodeauna exista o alta cale. Dar nu poti calcula niciodata rezultatul final. Pentru ca, schimband ceva, se schimba totul. Eu personal as vrea sa pot schimba Cruciada a IV-a din 1204, o Campanie mult prea sangeroasa, inutila, soldata cu caderea temporara a Constantinopolului.
C.V.: Tot cu gandul la Istanbul esti! :))

C.V: Care e personalitatea ta preferata din istoria tuturor timpurilor... si din ce motive, bineinteles?
A.C.: Cred ca aici m-am gandit mult…Carol cel Mare al Frantei?? Elisabeta a Angliei?? Hanibal?? Mehmed al II- lea?? Si castigator a fost... Carol I, domnitor si apoi primul nostru rege. Avem si noi eroii nostri.
Un rege care a fost nevoit sa vina incognito in noua lui tara la numai 27 de ani si care a murit roman si mindru de acest lucru. A fost un suveran serios şi protocolar, care nu a avut favoriţi, fiind meticulos şi exact în tot ce făcea, căutând să impună şi colaboratorilor săi acelaşi stil de activitate. Totodată, era un militar desăvârşit şi un politician abil, cu vederi liberale. Sotia sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care îsi poartă coroana si în somn”. A domnit 48 de ani si visul lui a fost independenta noii lui tari pe care a obtinut-o prin Razboiul de Independenta, cand a castigat si Dobrogea de fapt. Dupa victorie, Carol s-a incoronat rege (in 1881), punandu-si pe frunte coroana de otel turnata din metalul unuia dintre tunurile turcesti capturate la Grivita la 30 august 1877. A intemeiat prima constitutie din istoria tarii noastre, care la acel moment era printre cele mai liberale constitutii ale vremii. Regele Carol a fost mai roman ca multi romani si a dovedit ca nu a accepat tronul unei tari mici, necunoscute din capriciu.
Concluzia: daca romanii nu pot fi nemti, nemtii pot fi romani.

C.V.: Pentru ca noua ne place mult sa calatorim, hai sa facem un top al oraselor incarcate de istorie. Care ar fi obiectivele de prim interes pe care ar trebui sa le avem in vedere in ele?
A.C.: As incepe cu Istanbul/ Constantinopol - orasul meu de suflet. Poate si pentru ca am specializarea in Istoria Bizantului. Acest oras ma farmeca de fiecare data cand il vad si intodeauna gasesc in el ceva nou. Primul lucru care imi vine pe buze fara exceptie este Hagia Sofia - biserica moschee care este un „must” de vazut. O capodopera a arhitecturii bizantine, a fost catedrala Patriarhiei Constantinopulului. Forma finala a bisericii a fost obtinuta in anul 527 sub imparatul Iustinian I. Una dintre cele mai mari biserici din lume, prin maretia ei, cupolele si mozaicurile ei, a reusit sa arate lumii maretia Imperiului Bizantin. Se spune că, în momentul în care Mehmet Cuceritorul intră pentru prima dată în Sfânta Sofia, si-a turnat un pumn de țărână pe cap, în semn de umilință.
Moscheea Albastra - nu poate fi ratata. Una dintre cele mai frumoase moschei din lumea islamica, are cele mai multe minarete – 6 și e Moscheea Națională a Turciei. Cele 6 minarete au creat un scandal in lumea islamica deoarece doar moscheea sfanta de la Mecca trebuia sa aiba 6. Se spune că sultanul Mehmet ar fi poruncit ca moscheea să aibă minarete din aur (altin) însă arhitectul a înţeles alti – adică şase minarete. Criza a fost depasita prin construirea unui minaret in plus la cea din Mecca.
De vizitat... recomand si Palatul Topkapi - palatul sultanilor, Fortareata Rumeli Hisari, Palatul Dolmabahçe Saray, Turnul Galata, Moscheea Suleymaniye - cea mai mare moschee. Suleyman Magnificul a fost al zecelea sultan otoman şi acest lucru se vede dacă numeri balcoanele minaretelor - sunt 10. Mausoleele sultanului şi ale iubitei sale, Roxelane le găseşti aici, în cimitir.
Moscheea Sultanului Mehmet Fatih - prima moschee imperială construită în Istanbul. Este prima pentru că Sultanul Mehmet e cel care cucerește orașul în anul 1453 și ridică moscheea pe locul fostei biserici a Sfinţilor Apostoli (ridicată de Constantin cel Mare). Se povestește că, atunci când Sultanul își dă seama că domul moscheii sale nu e la fel de mare precum cel al Sfintei Sofia, îi taie mâinile arhitectului și apoi îl execută.
Moscheea Sehzade - Mehmet era fiul preferat al lui Suleyman Magnificul, aşa că sultanul îi construieşte acestuia o moschee, operă remarcabilă a arhitectului Sinan, în 1543. Pentru că la vremea aceea Hagia Sofia era cea mai impunătoare clădire din vechiul Constantinopol, arhitectul se inspiră din arhitectura bisericii bizantine când creează prima sa mare operă.
Despre Istanbul as putea scrie inca 4 pagini lejer. Sunt prea multe de scris si acum, cand scriu, am o fata melancolica... si de abia astept sa revin. Si, desigur, sa nu uit Muzeul de Arheologie!! Cand am ajuns aici mi s-a parut ca sunt Ali Baba cand a descoperit comoara. :)) Istanbulul, cum ziceam, este un oras pe care il recomand din toata inima.

Urmatorul oras pe care il recomand ar fi Roma. Ca doar toate drumurile duc la Roma!! Si aici as putea scrie multe pagini, dar cred ca ce ar trebui vizitat puteti gasi pe orice site de turism. Data de inceput a acestui oras, la care ar trebui sa ne raportam, este 21 aprilie 753 î.Hr., dată legendară a întemeierii oraşului. A fost cel mai mare oraş al Antichităţii, în perioada Renaşterii, anexă a imperiului napoleonian, apoi centru al reunificării italiene şi, în centrul „imperiului mediteraneean”. Este leaganul civilizatiei europene, un oras ce trebuie vizitat ca si centru lumii in antichitate, centrul occidental in ev mediu si nu ultimul rand ca centru religios prin institutia papalitatii. Stiu ca probabil toata lumea zice:"Roma!! Toata lumea merge la Roma!!". Dar sfatul meu este sa fiti deschisi la minte, sa vedeti cladirile atent in detaliu si sa cititi o mica istorie inainte de a vizita orice cladire. Trebuie sa va ganditi cum puteau construi, picta, sculpta oamenii acum sute de ani, chiar mii de ani, cand nu existau atatea inventii... si mai ales internetul, Wikipedia si Facebook. :))

Si o ultima recomndare ar fi Grecia ca tara.. Tara Zeilor. Cand spun Grecia, ma gandesc la o civilizatie si o cultura milenara - ambele si-au pus amprenta asupra intregii lumi. Stiu ca toata lumea, cand spui Grecia, se gandeste la soare, plaja, marea de o culoare incredibila, maslini. Dar exista si o Grecie istorica. Eu ma gandesc la legende minunate cu zei si nimfe, la patria filozofiei,a medicinei, poeziei, geometriei... si as mai enumera minimum 10 stiinte. Primele atestari despre stramosii greci le avem din 2500–2000 î.Hr. - cultura minoica si in 1800–1200 î.Hr. avem primele palate si fortificatii construite. "Cand noi costruiam Partenonul, voi (europenii - de fapt era indreptat mai mult catre nemti :))) pictati inca pe peretii pesterilor." - este o vorba spusa de un grec cu care sunt total de acord. Multa lume acum probabil o sa ma intrebe:"Si la ce i-a ajutat ca uite acum ce au ajuns?!?!" Pe acest subiect in interviul urmator. :)) Sa nu uitam ca grecii sunt inventatorii politicii!!
Ca sa termin cu raspunsul la aceata intrebare, sunt foate multe locuri de vizitat. Si recomandarea mea: in orice concediu sa vizitati macar un monument istoric, macar o piatra, asa cum spune BFP-ul meu si/sau sa cititi inainte de orice concediu istoria acelui loc. Sigur o sa il vedeti cu alti ochi.

C.V.:Care este in opinia ta momentul decisiv din istoria romanilor si cel din istoria umanitatii?
A.C.: Ca moment negativ pentru noi aleg venirea comunismului, cel mai recent si tragic pentru ca ne-a transformat in ceva ce nu suntem, dintr-o tara ce tindea spre normaltate intr-o tara comunista, intr-un sistem care, dupa 50 de ani, s-a dovedit falimentar. Si trebuie sa o luam si de la capat.
Pozitiv ar fi invazia mongola care a oprit expansiunea regatului ungar si astfel au putut Negru Voda si Dragos sa descalece in liniste in Tara Romaneasca si Moldova. Astfel am avut primele voievodate romanesti, primele incercari de organizari politice romanesti. Asta asa, ca sa va trec prin toata istoria. :)
Ca moment din istoria universala - convertirea la crestism si raspindirea ca religie universala. Acesta ne-a schimbat mentalitatea, ne-a transformat din romanii antichitatii infumurati si plin de sine in fiintele curioase si umile dornice de mai mult. Crestinimul a fost spiritul din spatele istoriei europene, principii/regii europeni au purtat razboie in numele crestinismului, s-au descoperit noi continente in numele crestinismul. Si parca si dragostea era mai frumoasa cand insusi Papa iti binecuvanta relatia/casatoria.

C.V.: Ce crezi, cunoasterea trecutului ne ajuta sa infruntam prezentul mai usor, sa fim mai pregatiti?
A.C.: Cu siguranta nu! De fapt cred ca este tocmai invers. Prezentul defineste trecutul, incercam sa ne explicam ceea ce este acum prin ceea ce a fost, ceea ce inseamna ca mereu deformam trecutul. Nu conteaza ceea ce s-a intamplat, cu adevarat important este sa demonstreze ceea ce suntem.

C.V.: Istoria in general mi se pare un subiect serios, mai scortos. Tu nu esti deloc asa. Cum v-ati impacat?
A.C.: Nu consider istoria ceva serios, o consider o poveste. Politica si unii profesori o fac sa para scortoasa si serioasa. Pentru fiecare perioda a istoriei studiata imi apareau uimiri de genul: "Uite, ma ce i-a dus capul sa faca!!" sau "Cum de nu a facut asta ca era la mintea cocosului??" sau "Ce smecher este tipul!!" (logic despre un strateg militar sau rege) sau "Cat o fi fost Cezar de Cezar, tot statea drept in fata soacra-sii!" Intodeauna descoperi lucruri noi, desi s-au intamplat acum sute sau mii de ani. Si te uimesc mereu!

C.V.: 2-3 cuvinte pentru cititorii Cafenelei... orice, oricum! :)
A.C.: Istoria nu este o stiinta, ci o poveste care se bazeaza pe fapte reale. Sper ca am castigat interesul macar unei persoane pentru istorie si stau la dispozitie pentru orice fel de intrebari si chiar sfaturi de a vizita monumente istorice. Astept invitatii pentru doritorii care vor sa dezbatem idei/teorii la o bere rece.
Nu in ultimul rand, cititi in continuare acest blog ca este al lu’ BFP-ul meu si este cel mai tare BFP din lume! Acest mini interviu nu a fost obtinut pe pile!!!!!!!!!!!!!!!!

vineri, 9 august 2013

Perlutze IV... si nazdravanii nu mai stiu cate...

"Cine a muscat din scaunul asta?"
"Cred ca Sebi... dar nu mai stiu daca Sebi mic sau Sebi mare." :))
"E, eu ched ca Sebi mic... ca el e bebelus!"
"Serios? Si Sebi mare ce e?
"Oameni mare!"

"Si apoi Pintzu’ si frumoasa s-au sacorit."
"Ce-au facut???"
"S-au sa-co-rit!"
"S-au casatorit?"
"Asta, da!"

"Vezi ca tebuie sa te duci la shopping sa iei mancare pentru puiutzii mei!"
"Cine sunt puiutzii tai?"
"Miru, Mali, Katerina si Sebi."
"Toti?"
"Da. Am un fatzior si 3 fatzioare."

"Mami, m-a balacit Katerina!"
"Poate te-a balosit!"
"Da, asa m-a facut!"

"Te mai uiti la desenele astea si apoi oprim televizorul, da?"
"Da!"
Si eu uit... si mai trec vreo 2 filmulete. Si apoi inchid televizorul si nu zic nimic... poate n-a observat! A doua zi:
"Te mai uiti la desenele astea si apoi oprim televizorul, da?"
"Da!"
Dupa cateva secunde:
"Mami, veau sa uiti ca maine sa inchizi televizoru'!"

"Cu ce te imbraci?"
"Cu o pereche de bluza."

La telefon: "Alo, lupu' cel rau? Vino aici sa (n.r. pe "vezi" l-a inghitit din cauza vitezei cu care vorbea) ce balamuc e! Mami nu ma lasa sa dooorm. Nu vii??? Esti un lup rau. Il chem pe bau-bau! Pa, pa-pa!"

"Te bucuri?"
"Da."
"Cum?"
"Hip-ship-guraaaaa!"

"Imi vine sa ma culc, mami!"
"Acum?? De ce??"
"Ca asa vea stomacu' meu!"

"Ce canta fata aia??"
"Oaie verde si-o laleaaaaa!"

"Mama ursoaica, tata ursoicu' si ursuletu' lor."

Da... Ea e!!! Arina Pufarina, Bubulina, Coscodina:


Aici zicea ca sta la panda sa prinda o furnica:



Si aici nu stiu ce prindea!! Dar s-a vazut singura in camera si-a zis ca e cazul sa mai faca ceva interzis.


Daca, din intamplare, ma suspecteaza cineva ca as fi regizat ceva din toate astea... sau din cele trecute, declar cu mana pe inima ca ma supraestimeaza. Mie nu mi-ar fi trecut prin cap lucruri de genul sau vorbe de duh cu asa greutate. Eu tot ce am putut sa scot in copilaria mea linistita si cuminte (declara martorii!) au fost: "De ce nu exista paine verde?" si "Elefantul da cu tronca!" Boring!!! :))

joi, 8 august 2013

Simfonia belgiana (III) - Anvers & Gent

Anvers - o zi aparent ploioasa si insipida, s-a transformat intr-o plimbare extrem de placuta.









Gent - un altfel de Bruges







miercuri, 7 august 2013

Perlutze III

"Mami, cine se aude?"
"Tu!"
"Io s-aude???"

"Cum il cheama pe tatal lui Miru?"
"Andei."
"Si pe al lui Mali?"
"Bogdan."
"Deci stii! Si de ce nu ai vorbit cu ei?"
"Imi era mila de ei!"
"Poate rusine!"
"Rusine, da!"
"Si pe mama ta cum o cheama?"
"Mami meu!"
"Si mai cum?"
"Alina."
"Si pe tati?"
"Tac-tu!"

"I-am spus lu' tati sa-mi ia inghetata!"
"Si ti-a luat?"
"Daaa. Sa nu-mi ceri dup-aia sa n-o mananc!!"

"Mami, bursuchii au bube?"
"Nu. De ce?"
"Al meu are o buba la un picior si un plastur la mana."

"Mai asteapta putin cu pepenele! E rece si faci rosu in gat."
"De la ala galben fac galben in gat?"

"Hai sa stringam tare sa auda tati:"vrem tort""
"Vrem tort! Vrem tort!"
"Mai tare!"
"Mai tare!"
"Nu, maa! Striga tu mai tare!"
"Eu veau tort!"

"Tu vrei ca toata lumea sa te ia doar pe tine in brate???"
"....."
"Nu raspunzi?"
"Nu pot ca mananc! La masa nu se vorbeste!!!"

"Unde ai gasit noroiul asta?"
"La nea Mircea."
"Pai nea Mircea sta in noroi?"
"Da! Ca sa ii creste si lui fori!"

"Mami, vino sa vezi ce-a patit parchetu'!"
"Ce-a patit?"
"O mizerie."

"N-ai mai ajuns, mai mami afara?"
"Nu. Mai am un papuc!"
"Sa il incalti? Pai cat iti ia?"
"Doi."
"Doi ce?"
"Doi papuci... Ca am doua picioare!"

"Sa stii ca ma speriu!"
"De ce?"
"De vijelie!"
"De ce?"
"De vijelie!"
"De ce???"
"De vi-je-li-e!!!"

"Vezi ca am mangait-o!"
"Unde?"
"Pe manutza."
"De ce?"
"Ca am putut."

luni, 5 august 2013

Povestea zilei

"Ce poveste e asta?"
"Zice tu!"
"Pai despre ce e vorba"
"Mama, puisorii si lupu'."
"Care mama?"
"Mama capa!"
"Capra cu trei iezi?"
"Da, asta e."
"Si cum incepe?"
"Pai pe pagina asta capa pleaca."
"Unde?"
"Sa ia mancare. Zice tu cantecu'!"
"Trei iezi cucuieti..."
"Mamii usa descuieti/ ca mama v-aduce voua/ lapte-n satze/ dob de sare in spinare/ malaiesti in calcaiesti/ smoc da flori/ la subsuori."
"Si mai departe?"
"Acum a venit lupu' si vea sa cante."
"Si dupa ce canta?"
"Aici am ramas? Stiu, stiu! Asta galben si asta mov i-au spus lu' asta abastu' sa nu deschida usa. A deschis usa si a venit lupu' si l-a mancat si p-ala si p-ala si ala a lamas... Ala ascunsu'."
"Si apoi a plecat lupul?"
"Daaa."
"Unde?"
"In padure sa doarma!"
"Si apoi?"
"A venit mama si i-a spus puisoru' ei ca lupu' a mancat pusisorii ei ceilalti. Si a pans, si a pans. Aaaaa, nu m-am ocupat de Bestie!"
"Care Baestie?"
"Si Fumoasa."
"Cu ce sa te ocupi?"
"Pai ca s-o zic si p-asta."
"Capra ai termina-o?"
"Da, l-a chemat la masa si i-a dat biose si rosii... Si l-a umplut cu piete si a cazut in foc!"
"Dar care iti place mai mult, Capra sau Bestia?"
"Ursuletii. Cine o cheama pe-asta?"
"Bucle Aurii."
"Bluche Aurii. Da, asta!"
"Te culci acum?"
"Nu. Mai am una, doua."
"Si apoi te culci?"
"Ched ca da!"

duminică, 4 august 2013

Juma' de an!

Daca Ari a facut 3 ani si jumatate, inseamna ca eu am facut doar jumatate din unul. Pare putin... dar e asa mult!!! Pai am invatat o gramada!

Cel mai bine le stiu pe mami si pe Ari. Ca stau cu ele acasa toata ziua. Ari ma cam sufoca. Vine mereu in pat peste mine, ma trage de manute si de picioruse. Iar eu clipesc des si incerc sa rezist... ca stiu ca nu am scapare. Mami incearca sa ma mai apere de ea. Dar o vad ca se amuza... pentru ca Ari nu e fata rea. Si atunci ma amuz si eu. Nu imi place de Ari ca nu prea ma lasa sa dorm ziua. In rest... imi da jucarii de la ea, imi canta... ba chiar incearca sa imi dea ea sa mananc. Noroc ca mami nu o lasa! Apropos, pe mancare nu ne certam. Mie imi spun Mancacila... ce-o fi insemnand si asta! Iar lui Ari Fitzoasa. Or fi amandoua de bine??? Oricum, n-am inteles cum de ei nu ii plac dovleceii si fasolica verde si morcoveii (asta imi zice mami ca imi da). Eu mananc cam tot ce mi se intinde... De fapt bag tot ce prind in guritza. Nu asa se face??? Laptele e cel mai bun, e adevarat. Si am auzit ca si Ari cere de multe ori. O fi mai bun ca berea?? De-aia mai bea tati... dar nu mi-a dat sa gust. I-am cerut intr-o zi... dar cred ca s-a facut ca nu ma aude... s-o bea el pe toata. Asta inseamna ca e buna cred!

Am doua distractii mari. Una e la baie in caditza. Imi place balaceala si nu imi e frica nici de dus. A doua... Hi-hi!! Ma uit la Ari cand sta pe olita. E asa caraghioasa! As sta si eu... dar mami imi pune tot chilotei din aia de hartie. Am vazut eu cum si am inceput sa ii cam desfac. Pai ce, sint cam scortosi. Eu vreau sa fac tot ca Ari. Ari poate multe... si-a promis ca ma invata si pe mine. Zau!

Sunt inca stirba. Dar sunt simpatica. Si imi place sa rad. Da, da... chiar rad, nu doar zambesc. Si rad pentru ca la mine acasa e veselie... Pai Ari face prostioare si eu ma amuz... si ea si-o ia!! :)) Si facem o echipa buna, nu?


vineri, 2 august 2013

La 3 ani si jumatate...

... trecute fix!! Sunt o mica terorista! Nu ca pana acum n-as fi fost!! Datorita mie mami are impresia ca e super cuminte Kate. Nu-i motiv de ingrijorare. Acum am state vechi! Avansez cu fierce zi... Iar Kate va avea ce sa invete de la mine.

Da, sunt obraznicutza si rasfatzica. Mai ales acasa sau cu cei pe care ii stiu bine. Cu strainii e mai complicat. Fie ca vin la noi, fie ca mergem noi la ei... ca prin parcuri sau pe la terase nu prea am mai fost, ii trec prin niste teste mai intai. Primul pas - tac malc si analizez. Nu spun ce... ca nu vreau sa pun pe nimeni in garda. Dureaza cam 15-20 de minute... In functie si de subiect. Pasul doi - aleg o tinta (in 99% din cazuri vin minimum 2) de care ma apropii usor... Si incep sa vorbesc in soapta. Si pasul trei - monopolizez respectiva tinta. Trebuie sa imi acorde atentie doar mie si sa se puna la mintea mea. Imi reuseste de fiecare data si mami deja ma lasa in ritmul meu si in legea mea... ca stie ca n-are sorti de izbanda altfel. Si stie ca asa o mai las pe Katerina in pace... si pe ea s-o rasfete pe Katerina. Ce, crede ca nu vad?? Vad... si am eu ac de cojocul lor!

Nu v-am zis ca sunt in vacanta!! E foaaarte bine! Atat de bine ca degeaba zice mami ca o sa merg la gradi peste cateva saptamani. Eu nu sunt pagatita si gata!! Pai acasa ma trezesc doar cand vreau eu si, cu forte proaspete, o innebunesc pe mami toata ziua. Daca imi spune ceva ce nu-mi convine, n-o aud si nu raspund! Daca vreau eu ceva... pot sa spun si de 100 de ori ca vreau... pana se plictiseste mami si zice ca imi da sa tac. Nu prea tine, e adevarat. Dar eu tot incerc! De exemplu intreb de doua - sase - noua ori pe zi:"Am voie pentu tlabeta?"Mami zice ca nu, ca nu e vineri. Da' ce stiu eu cand e vineri??? Mai face si exceptii mami... ca eu sunt irezistibila. Iar pe tati il pacalesc si mai usor... desi dup-aia, dupa ce iese cum vreau eu, tot il parasc la mami. Dar amandoi ma mai lasa si sa ma culc tarziu seara si in patul lor mare, ma lasa si la mai multe desene, imi dau si multa inghetata... De ce sa nu profit si sa nu ii fac sa se simta vinovati ca trebuie sa ii impart cu Katerina???

Aseara am cazut si mi-am facut 2 julituri - una bucata pe genunchi. Si am plans... si daca tot am plans, azi mai profit si eu de ele. Pai stiti cat costa o julitura??? Hm! Cam cat o inghetata sau un desen in plus sau caratul in brate din patul meu pana la parter sau o jucarie noua. Si, daca tot am 2 julituri serioase, poate le obtin pe toate. Pai cantariti si voi:


Asta e fata mea de inger si cu ea pot sa fac multe. Chiar daca am doar 3 ani si jumatate... credeti ca imi rezista mie cineva???



Va pup, pa-pa! De-abia de acum inainte incepeti sa auziti de mine!!!

joi, 1 august 2013

Meseria de a fi parinte

I-a zis cineva asa la un moment dat si vorba s-a raspandit. Si au mai zis multi si ca e grea... Cea mai grea! O, da! E si grea si usoara si frumoasa si plina de satisfactii. E sfanta si incomparabila. Prin ea traiesti cat in 2-3 vieti ale unor oameni fara copii. Cu bune si cu rele, cu incercari si sacrificii, cu suisuri si coborasuri, cu multe-multe pe care nu le poti anticipa.

Si, lasand faptele la o parte, simti o gramada. Sunt tornade si uragane de sentimente care te cuprind din prima zi de job si te poarta cu ele dintr-una intr-altul si te duc in locuri la care nici cu gandul n-ai fi putut gandi si nici cu imaginatia nu ai fi putut razbi. E totul intens si de multe ori coplesitor. E multa straduinta, fara a reusi vreodata sa ai siguranta de a fi perfect/a, e multa munca, iar pauzele sunt putine, e alerta 24 de ore din 24 pentru ca esti parinte si cand copilul se joaca, si cand mananca si cand vorbeste si cand doarme.

E greu pentru ca nimeni nu le stie pe toate. E greu pentru ca nu exista retete. E greu pentru ca poti citi pareri, dar nu ai garantia ca ceea ce se aplica in 90% din cazuri se aplica si in cazul copilului tau. Eu una mai citesc articole si bloguri, chiar si carti. N-o mai fac asa mult ca acum 3 ani. Pentru ca am simtit ca o iau razna. Am dat peste scrieri dragutze, haioase, realiste... Am dat peste oameni care isi spun povestile si isi asuma unicitatea lor. Si e ok. Astea imi plac. Pentru ca, daca ceea ce descriu se aseamana cu lucruri pe care le traiesc si eu... sau altii, e una. Se intampla! In rest, simt ca nu mai pot inghiti preconceptii si prejudecati, sfaturi si rigiditati, grafice si tipare... Si moda care se lanseaza si se re-lanseaza parca la anumite intervale. Mai ales asta!!!

Sezonul asta, de exemplu, se poarta nasterea naturala. Perfect!! Sunt total de acord. As fi vrut nastere naturala. Am fost dispusa sa incerc. Nu s-a putut. Si e ok. Am 2 cezariene la activ. Sunt bine, sanatoasa... Fetele nu au avut de suferit. Nu fac o drama din asta. Nu mi se pare sfarsitul lumii. Nu ma simt nici mai mult sau mai putin eroina sau mai putin mama. Sunt o mama care a ales ceea ce a considerat ca e mai bine pentru fetele ei. Si asa mi se pare normal pana la urma. Am auzit de foarte multe nasteri in ultima vreme, povesti mai frumoase sau mai putin norocoase. Mi-am format o parere si o tin pentru mine. Si asa ar trebui sa faca toata lumea. Singurul care ar trebui sa te sfauiasca e doctorul pe care ar trebui sa il alegi pe baza de maxima incredere. Si in rest, nici macar el nu are dreptul sa te judece. Si nu are dreptul sa te influenteze intr-un sens sau altul, decat sa iti expuna realitatea medicala pe care se presupune ca o stapaneste. Instinctul de mama e sfant pentru mine... Si in fata lui dispar teama, rusinea, specialistii care indruga verzi si uscate. Pentru ca nu vad sensul, sa zicem, de a naste normal, daca alegem sa chinuim copilul, si implicit mama, ore intregi, daca insistam chiar si in situatii cu complicatii, daca ne incapatanam pe o cale pentru ca am pornit pe ea, si, mai ales, daca lasam sechele pentru o viata intreaga. Spune-mi care sunt faptele, spune-mi argumente si consecinte, spune-mi optiunile... Si lasa-ma sa aleg. Nici o mama in deplinatatea facultatilor mentale nu va alege ceea ce e mai rau pentru copilul ei. Refuz sa cred ca ar face-o... sau nu e mama!

Se mai bate iarasi moneda pe alaptare. Exista campanii, exista ziua mondiala a alaptarii, exista specialiste in alaptare care consiliaza proaspetele mamici. Exista si e foarte bine. Intr-o lume in care exista orice... daca ai nevoie, sa dai fuga. Recunosc ca e bine sa intrebi pe cineva atunci cand ai o problema si nu stii cum sa procedezi. Dar serios acum... ce faceau bunicile noastre cand nasteau??? Strabunicile mele au facut intre 7 si 10 copii. La ce specialista credeti ca au apelat?? Si de ce trebuie atata valva pentru un lucru care ar trebui sa vina de la sine?? De cand e lumea si pamantul, peste tot in lumea asta, copilul nou-nascut e pus la san. Si de-acolo se descurca ei amandoi, mama si bebe - se cunosc, se adapteaza... Ce e asa iesit din comun? Din cealalta perspectiva... dintr-un motiv sau altul mama nu poate alapta. Care e drama? Exista variante. Atata vreme cat copilul e sanatos, totul merge mai departe. Sunt pro-alaptare. Am facut-o prima data 8 luni, a doua 4. Si stiti ceva?? Am urat actul in sine. Nu am simtit ca ma leg asa de fetele mele. As fi facut dus la 5 minute, mi-as fi aruncat hainele... nu ma suportam. Dar am facut-o pentru ele, am facut-o pentru ca asa mi s-a parut firesc... Si pentru ca asa am ales. Nu pentru ca asa mi s-a spus in spital, nu pentru ca as fi fost aratata cu degetul daca nu as fi facut-o. Din pacate am ales sa ma simt si vinovata cand am intrerupt. Pentru ca, daca toata lumea iti arunca o parere, chiar ajungi sa te simti anapoda ca tu nu o mai faci. Si nu e corect! Nu trebuie sa dai explicatii in fond. Fiecare situatie e aparte si pentru fiecare exista alegeri si consecinte. 

Cum se cresc copiii... Ma bufneste si rasul! Se cresc dupa posibilitati - intelectuale, emotionale, financiare. Dupa cum te duce capul si cat te tine punga cu alte cuvinte. N-ati tipat la copilul vostru niciodata?? Felicitari!! Inseamna ca aveti nervi de otel! Nu i-ati dat niciodata o palma la fund? Super! Inseamna ca fie el e copilul cel mai cuminte, fie are niste parinti exemplu care au descoperit modalitatea de a fi zen tot timpul. Nu i-ati dat niciodata o porcarie sa manance? Pffff!! Eu asa ziceam... Ca nu va pune gura! Si ce sa vezi??? Il scapi din ochi si ii da un strain bine intentionat o acadea. Faci de toate in meseria asta. Iti iubesti copilul mai mult decat pe tine... Dar il si certi, il si superi, il judeci, il chinui, ii gresesti, il ranesti, il cicalesti, il enervezi. Si asta e. Din fericire exista si iertarea, bunavointa, iubirea, interesul pentru binele lui... Si din fericire aproape orice lucru facut mai poate fi indreptat daca avem capacitatea sa recunoastem la timp ca am gresit. 

Si ca sa spun si gandul de la care am pornit... Sunt atat de fragile mamele dupa ce nasc!!! Iar cei din jur subestimeaza acest lucru. N-au nevoie sa fie judecate, n-au nevoie sa fie stresate tot timpul ca fac un lucru altfel de cum spun specialistii astia prezenti peste tot. E ok sa nasca normal, e ok sa faca cezariene, e ok sa alaptaze, e ok sa ii dea copilului biberon, e ok sa nu urmeze sfaturile pediatrului intocmai... E ok tot ce i se potriveste unei mame anume si copilului ei. E ok ce functioneaza pentru ei si nu ce functioneaza pentru altii. E ok sa fim flexibili si intelegatori si deschisi la minte... si sa nu ne amestecam in vietile altora mai mult decat e cazul.

Simfonia belgiana (II) - Bruges

Bruges este un oras de poveste, romantic, primitor, poetic, altfel.
Va invit sa il descoperim impreuna!

Michelangelo

La plimbare

La Bruges este Craciun tot anul!

Usa. Verde.

Sa mai spuna cineva ca nu exista spiridusi!

Prince Charming - la oferta!

Tic-tac

Simply beer

Pe canale

La terasa

Calm

Vedere