marți, 31 ianuarie 2012

Astazi

Astazi am primit o lectie de la un bunicut cam despre cum se merge prin zapada, in pas zglobiu si cu zambetul pe buze!
Astazi am admirat o domnisoara, cocotata pe niste platforme cat ea de mari si cu tocuri cui pe masura, cum a infruntat gheata si nu s-a dezechilibrat nicio clipa desi caciula ruseasca ii cam cadea pe ochii si ii obstructiona vizibilitatea! Toata stima!
Astazi m-am dus la serviciu in bocanci, cu caciula si bundita!
Astazi mi-a placut sa aud zapada cum imi scartaia sub talpi!
Astazi am mers pe mijlocul strazii pentru ca trotuarul era plin de nameti si nici ca mi-a pasat!
Astazi am admirat pescarusii adunati la o sueta pe Dambovita cea inghetata.
Astazi am zambit de la prima ora!
Astazi portocaliul (codul meteo) nu mi s-a mai parut asa de infricosator.
Astazi am concluzionat ca iarna nu este un anotimp chiar atat de urat pe cat il credeam.
Astazi si in fiecare zi imi place sa ma bucur de orice, chiar si de cele -12 grade de afara!

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Briose siliconate


Ok, nu briosele sunt siliconate, doar formele in care se coc. Dar sunt extraordinare... si briosele, dar mai ales formele! Sunt super practice adica. Nu le ungi cu nimic inainte sa torni compozitia, copturile se desprind imediat, fara sa lase cine stie ce urme, si chiar si urmele care raman se curata foarte usor. Unde mai pui ca se pot folosi pe termen lung!

Compozitia de azi: 250 de grame faina cernuta si amestecata cu un pliculet praf de copt, 150 g zahar, 1 pliculet zahar vanilat si o ciocolata neagra - una de 80 de grame cu cranberries am avut eu. Separat se bat 1 ou, 250 ml lapte, 90 ml ulei. Apoi se impreuneaza cele doua, se mai bat putin si zdrang in forme! Vreo 25 de minute in cuptorul bine incins. Optional - 2 linguri de cacao, alune, stafide, nuci etc.

Copilul, ca de obicei, nu mananca. Mananca in schimb mami sa se faca mare! :)

Iarna



Am sperat ca scap iarna asta de nameti. Dupa parerea mea, pentru Bucuresti, 2-3 fulguieli/sezon sunt suficiente. Apoi, cand am vazut ca ninge, m-am gandit “cat de rau poate sa fie?!”.

Hm! Sa zicem ca n-am trait niciodata senzatii tari cu zapada si viscol intr-o asemenea actiune. Bine, e vorba si de faptul ca drumul spre casa e cam dependent de masina si nu de transport in comun. Dar chiar se intampla, dintr-un motiv sau altul, sa te trezesti cu masina pe un drum in camp deschis si sa simti cum ti-o muta vantul spre o parte sau alta a soselei. Mai ales daca e noapte… nu mai vezi nimic. Simti zapada sub roti, vezi fulgii mari venind de peste tot si te intrebi cat mai poti inainta. Daca ai inspiratie sau teama de neprevazut, faci cale intoarsa si, cum mi s-a intamplat mie, poate ai si noroc ca portiunea pe care ai venit sa nu fi devenit si ea la fel de groaznica intre timp. Daca nu… stai si astepti sa se formeze mormanul de zapada peste tine si speri la greu sa nu fii scos de acolo prea tarziu.

Nu pun la socoteala ca dansezi fara aderenta si inaintezi ca melcul! E foarte greu insa sa dai de intepeniti in fata ta si sa ii depasesti cu greu. Nu intri pe strazi mici, o iei doar pe urme deja facute si te rogi sa dai peste un plug care sa-ti deschida calea. Asta in oras. Cand iesi si treci si prin portiuni fara case, treaba e si mai complicata. Sa zicem ca intr-o conjunctura potrivita consumi dublu de timp. Si, cand dupa zeci de minute de luptat cu greu, ajungi acasa, tot ce iti mai trebuie e sa nu ai curent. Nu stiu care e recordul, dar se poate ajunge cu usurinta la 36 de ore.



Cand am plecat dimineata din nou la drum, m-am simtit ca intr-un film din ala apocaliptic in care vezi masini abandonate peste tot pe marginea drumului si uneori chiar in drum. Si senzatia e cu atat mai incredibila cu cat o traiesti si la 6 km de capitala si in buricul targului.

In fine. A trecut viscolul, s-a oprit ninsoarea, a venit gerul... stam bine. Ma intreb insa dupa cate zile o sa reusesc sa gasesc un loc bun de parcare in oras.

duminică, 22 ianuarie 2012

Briose cu ciocolata

Am zis sa postez si reteta asta dintr-un simplu motiv - sa ma laud cu noua mea tava de briose, si fancy pe deasupra, primita cadou de la un Mos foarte bun.



In primul si in primul rand se rup/zdrobesc 100 de grame ciocolata, cu sau fara chestii prin ea (eu am folosit una usor picanta!). Se cern deasupra 280 de grame faina, 1 pliculet praf de copt si o lingura cu cacao. Separat, 1 ou se bate bine, i se adauga 100 g zahar, 125 g unt mai moale (lasat cu ceva timp inainte la temperatura camerei) si 250 ml lapte batut. Dupa ce fiecare compozitie e considerata bine amestecata si omogenizata, se impreuneaza... si se omogenizeaza din nou. Iar aluatul rezultat se toarna in forme si se lasa 20-25 de minute in cuptorul, bineinteles, bine incins. Spor la briose ca pe vremea asta e chiar mai bine cu un cuptor bine incins!

Fursecuri

N-am de gand sa ma las nici anul asta de dulciuri. Drept pentru care numai saptamana asta am facut de 2 ori fursecuri si o data briose.
Fursecurile de miercuri s-au dus rapid - deci nu pozat, nu scris despre ele, doar mancat! Cele de ieri arata asa:



Iar reteta e adaptata... asa am eu talentul sa nu respect instructiuni 100%.

Am amestecat 230 de grame unt lasat la temperatura camerei cu 300 de grame zahar brun (reteta originala cere 160 grame zahar brun si 150 zahar normal). Amestecat inseamna de fapt frecat bine pana nu se mai simte zaharul... sau pana te lasa rabdarea! Apoi se adauga 2 oua batute si, optional, o lingura esenta de vanilie. (Optional e ceea ce eu nu pun, in cazul asta pentru ca nu-mi place ce scrie pe eticheta... cred ca am mai zis asta si altadata). 480 de grame faina se cern si se amesteca cu 4 lingurite praf de copt si una bicarbonat. Asa am facut si mi-a parut putin rau. Adica 1 pliculet de praf de copt mi se pare suficient si as exclude bicarbonatul pentru ca mi se pare ca afecteaza gustul si lasa o senzatie ciudata dupa ce mananci fursecul. Crema de faina se amesteca cu cea de zahar si, daca vreti fursecuri energizante, puneti si vreo 2 linguri de cacao. Noi avem suficienta actiune in casa, asa ca ne-am multumit cu fursecuri albe si puin maronii pentru ca le-am lasat un pic cam mult in cuptor.

Aluatul se intinde pe masa/planseta/ce-o mai fi, suprafata unsa in prealabil cu putin ulei, si se decupeaza in forme sau cercuri. Rezultatele se pun in tava cu ceva distanta intre ele si se presara cu bucatele de ciocolata, alune, stafide, nuci... orice. Sunt gata in 10 minute daca e cuptorul bine incins. Si se mananca dimineata cu lapte ca sa nu ingrase prea mult.

joi, 12 ianuarie 2012

A venit Primavara!

Astazi am avut senzatia ca trebuie sa ma duc sa cumpar martisoare!
Atata soare, atata verde sub frunzele toamnei, atat am mers la pas si am savurat aceasta superba vreme ca nu imi venea sa cred ca nu este de fapt luna martie.
Deja imi miroase a cozonac si oua rosii, imi suna a zumzet de albine vorbarete si mi se umple retina de imaginea copacilor infloriti. Si sa nu uit de frumoasele si dragele mele lalele de a caror companie abia astept sa ma bucur.
Vremea ma cam ajuta la aceasta reverie si e tare bine.
In definitiv nu este nimic rau sa iti doresti sa fie vesnic primavara. Si daca maine vine vreun vajgalau care va incerca sa imi destrame visurile, voi ramane pana in martie - aprilie, cel putin cu primavara ce-o port mereu in suflet!

miercuri, 11 ianuarie 2012

33

Ascultam acum vreo 2 luni o emisiune la radio despre cum e sa ai 33 de ani si mai ales despre cum ti se poate schimba viata la varsta asta. Erau tot felul de povesti de viata care mai de care mai iesite din comun, care mai de care mai moralizatoare si mai plina de invataminte… genul ala care sa te inspire sa scrii o carte. “Am plecat de-acasa”, “am plecat din tara”, “am intalnit o persoana”… de aici porneau multe si ajungeau la deznodaminte incredibile. Iar concluzia, dupa vreo ora si ceva, a fost ca 33 e de bine daca stii cum sa il iei.

Eu mai am cam 2 zile de 33. Nu stiu daca mi s-a schimbat sau nu viata, nu stiu daca mi s-a intamplat ceva iesit din comun si in mod sigur nu mi-am terminat cartea (nici pe cea inceputa prin 2009, nici o alta). Dar in mod cert la 33 am trecut prin multe, si usoare si grele, si bune si mai putin bune, si frumoase si uracioase, si vesele si triste… ca la mai toate varstele de altfel. Si imi pare rau ca se termina. Pentru ca, spectaculoasa sau nu, a fost o varsta de trairi, iar din trairi e compusa pana la urma viata. Plus ca si pentru mine, ca pentru fiecare, cea mai buna poveste e cea pe care reusesc sa o scriu eu insami. Si am scris ceva file la 33!

Respect

Respect pe cei care dimineata cand eu abia mijesc ochii fac jogging in parc sau pe bulevard.
Respect pe cei care in general au inteles ca sportul si miscarea sunt motorul vietii, al sanatatii si al echilibrului.
Respect pe cei care oricat de grabiti ar fi, se opresc un moment sa pregateasca sau sa se bucure de micul dejun.
Respect pe cei care zambesc de la prima ora chiar si in zilele de luni.
Respect pe cei care au neconditionat grija de altii.
Respect pe cei care nu uita de traditii.
Respect pe toti acei care iubesc si respecta la randul lor natura.
Respect pe cei care viziteaza muzee chiar si in orasul pe care il locuiesc.
Respect localurile unde fumul de tigara nu iti invadeaza placerea de a te bucura de o masa sau de o cafea.
Respect experienta si anii si parul alb.
Respect pe cei care isi impart putinul cu altii.
Respect pe cei au invatat sa se bucure de fiecare clipa traita.
Respect pe cei cu spiritul mereu tanar.
Respect pe cei care stiu sa ofere fara sa astepte sa primeasca ceva in schimb.
Respect pe toti cei care stiu sa zboare chiar si fara aripi.
Respect iubirea neconditionata.
Respect viata si alegerile celor din jur.
Respect.

marți, 10 ianuarie 2012

Optimistul & pesimistul

In linie cu ce am scris mai devreme, un banc pe care il stiu de o vecie dar de fiecare data cand il aud ma face sa rad si ma binedispune:

"Un copil optimist si unul pesimist il asteapta pe Mos Craciun.
Pesimistul e sigur ca nu o sa primeasca mare lucru. Optimistul nu mai poate de incantare si abia asteapta sa vada darurile.
Vine Mosul, iar copilul pesimist primeste super-cadouri: trenulet, masinuta, ciocolata, tot ce i-ar fi putut trece prin cap.
Copilul optimist primeste ... o balega.
Se intalnesc cei doi copii si schimba impresii.

Pesimistul:
- Eu am primit un trenulet, da' nu e prea mare, o masinuta, da' nu e culoarea pe care o vroiam si ciocolata, da' e cu lapte si fara alune...

Optimistul rade incantat:
- Hehe, eu am primit un calut! Dar nu-l gasesc!"

Get REAL!

Oameni buni, La multi ani!
Urarea mea pentru anul acesta si pentru anii ce vor veni este sa ne trezim la realitate si sa ne dam seama cat de norocosi suntem!
Vorba ceea cum ca Dumnezeu iti da, dar nu iti pune si in traista este cat se poate de adevarata. Daca am casca bine de tot ochii si am privi putin in urma spre ultimii ani, ultimele luni sau ultimele zile si am cantari lucrurile bune si frumoase fata de cele rele si urate, ne-am da seama cat de al naibii de castigati suntem.
Stiu ca toti ne plangem ca stam prea mult la job, ca salariile nu mai cresc si preturile dimpotriva o iau razna, ca nici anul care a trecut nu am reusit sa schimbam masina, ca nu ne vine sa credem cand calculam varsta din buletin, ca nu mai apar copiii sau dimpotriva dupa ce au aparut, cate griji iti fac, ca n-ai mai fost la un film sau in oras de o vecie, ca reducerile nu sunt atat de tari pe cat par la televizor si alte asemenea noduri in papura care nu te lasa sa vezi esentialul sau padurea de uscaturi, pentru ca pana la urma tot ce conteaza este ca: traiesti, iubesti, ai un job, o masina, poate o casa, copii sau planuri de copii, o preocupare, un hobby, o lene pe care sa o cultivi, un scop in viata caruia sa i te dedici. Iar altii, altii se multumesc cu mult mai putin si se bucura si de nimicul pe care il au. Tocmai de la ei avem ceva de invatat.
Come on, depinde pana la urma doar de tine cum privesti lucrurile, cum vrei sa vezi partea plina a paharului si mai ales ce faci cu darurile primite odata ce ai ajuns sa le constientizezi - le pui sau nu le pui in traista?
Si daca anul acesta tot vine Apocalipsa (who buys that anymore??) de ce sa nu tragem linie si sa realizam cat de norocosi suntem, cat de bogati si de castigati, in ciuda vremurilor in care traim, in ciuda faptului ca prietenii se gasesc tot mai greu si ca am invatat sa ne dam batuti prea usor.
Sa uitam de drobul de sare, sa uitam de emisiunile proaste de la televizor, sa uitam de politica si cursul Euro, sa incepem sa fim deschisi catre lucruri importante si durabile precum familie, prietenii pe care ii avem, o carte, loisir, arta, cultura, natura, traditii si in general tot ce ne ofera echilibru.
Important este pana la urma sa invatam si lectia aceasta si cu o mare doza de optimism sa incepem sa privim lucrurile altfel decat pana acum!
Sa vedeti voi cum viata devine mai blanda, mai calda si mai roz, ca printr-un miracol, daca vrei si daca deschizi ochii si ii indrepti catre ceea ce merita cu adevarat atentia ta!
PS: astazi m-am destrabalat si nu am mai alineat textul stanga-dreapta :)

luni, 2 ianuarie 2012

La Multi Ani 2012!

Daca v-ati trezit deja din mahmureala generata de Revelion, nu putem decat sa va intampinam cu urari de bine si prosperitate pentru anul ce tocmai s-a decis sa ne insoteasca!

Fiecare nou an aduce cu el in primul rand speranta, de mai bine, mai frumos, mai altfel. Urmeaza apoi la scurta distanta dorinta de a duce la indeplinire tot ce anul ce a trecut nu te-a lasat, in graba sa nebuna, sa realizezi.

Eu una am inceput 2012 cu bucuria de a avea o mare si frumoasa familie alaturi, cu membrii sai mai mici sau mai maricei. Mi-am pus o dorinta la cumpana dintre ani, mi-am facut lista cu ce vreau sa realizez in noul an si m-am bucurat si ma bucur de fiecare clipa ce mi-a fost si imi este daruita! Si apoi ideea de a te intoarce la traditii si natura a fost o surpriza tare placuta, priviti: