33

Ascultam acum vreo 2 luni o emisiune la radio despre cum e sa ai 33 de ani si mai ales despre cum ti se poate schimba viata la varsta asta. Erau tot felul de povesti de viata care mai de care mai iesite din comun, care mai de care mai moralizatoare si mai plina de invataminte… genul ala care sa te inspire sa scrii o carte. “Am plecat de-acasa”, “am plecat din tara”, “am intalnit o persoana”… de aici porneau multe si ajungeau la deznodaminte incredibile. Iar concluzia, dupa vreo ora si ceva, a fost ca 33 e de bine daca stii cum sa il iei.

Eu mai am cam 2 zile de 33. Nu stiu daca mi s-a schimbat sau nu viata, nu stiu daca mi s-a intamplat ceva iesit din comun si in mod sigur nu mi-am terminat cartea (nici pe cea inceputa prin 2009, nici o alta). Dar in mod cert la 33 am trecut prin multe, si usoare si grele, si bune si mai putin bune, si frumoase si uracioase, si vesele si triste… ca la mai toate varstele de altfel. Si imi pare rau ca se termina. Pentru ca, spectaculoasa sau nu, a fost o varsta de trairi, iar din trairi e compusa pana la urma viata. Plus ca si pentru mine, ca pentru fiecare, cea mai buna poveste e cea pe care reusesc sa o scriu eu insami. Si am scris ceva file la 33!