Prietenii de cursa scurta

Prima data m-am trezit de dimineata la 5.15. Si ma bazaia o intrebare (sau doua intr-una) – pe cine si de ce am dezamagit eu in ultimul timp? Ce-oi fi visat nu stiu!! Dar zau ca aveam un sentiment de culpa.
De straduit ma straduiesc sa fac lucrurile cu simt de raspundere, sa fiu o prietena buna, sa nu fiu o persoana prea rea etc. Dar de buna seama nu reusesc. De multe ori vad cate o spranceana ridicata la adresa mea sau ma mai lovesc de cate o critica. Si e ok pentru ca in general criticile sunt constructive. Asa se spune, nu? Si oricum cu totii avem si zile mai proaste. Dar ce ma fac atunci cand simt respingerea cuiva si nu inteleg de ce? Multa vreme mi-a placut sa cred ca principiul “direct si la subiect” e sanatos. Dar se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. Nu prea poti sa pui mana pe telefon si pur si simplu sa intrebi “sintem prieteni sau a fost doar impresia mea?” Mai ales ca notiunea de prietenie a devenit din ce in ce mai relativa. Si sint din ce in ce mai confuza – receptionez gresit mesajele celorlalti sau pur si simplu nu le trimit eu pe cele care trebuie? Oricum o dau, e vina mea! :)
Dar serios e deja un deja-vu! Intalnesc oameni care imi pica oarecum cu tronc, incerc sa ma apropii, ba chiar mi se pare ca reusesc si, cand imi e lumea mai draga, dau de o atitudine pe care nu o mai pricep. E adevarat ca nu imi plac dusurile cu apa rece, dar ceea ce urasc cu adevarat e sacaiala de una calda, una rece si asta pe termen lung. Oare e posibil ca unii oameni pur si simplu sa nu se hotarasca daca ma plac sau nu? Habar n-am! Partea neplacuta e ca nici acum, la jumatatea vietii probabil, tot nu m-am prins cum functioneaza treburile astea cu prietenia. Mie nu mi-a placut niciodata sa spun “putini prieteni, dar buni”. Eu am vrut intotdeauna multi prieteni. Si cred ca cine se foloseste de cliché-ul asta o face pentru ca nu are incotro. Nu e vorba ca vrei sa ai putini prieteni si sa iti canalizezi cumva afectiunea si energia si timpul alocat lor. Cred ca pur si simplu nu ai cum sa ai multi pentru ca, oricat te-ai stradui, nu gasesti suficient de multi oameni pe care sa ii consideri prieteni. Din ce in ce mai mult am convingerea ca ne ghidam dupa situatii si conjuncturi, ca probabil e nevoie de prea mult efort sa investim in relatii pe termen lung si atunci migram din anturaj in anturaj, dintr-un cerc de “prieteni” in altul… si sintem nestatornici. Ne convin mai mult prieteniile de cursa scurta. Si ma dezamageste treaba asta… mai ales ca am simtit-o din nou recent. Dar probabil si eu fac acelasi lucru si atunci… daca nu pot sa dau un telefon si sa intreb direct, atunci de buna seama nu era prietenie adevarata.