Stari de spirit

Ma tot lovesc in ultima vreme de gandiri negative... sau negativiste. Care nu sunt neaparat de condamnat. Nu avem mereu zile bune, nu suntem mereu pe val. Cand o astfel de gandire persista insa, putem spune ca avem o problema. Si nu ma dau rotunda (desi-s pufoasa pe alocuri). Am momente cand mai dau si eu catorva gargauni sansa sa se inlantuiasca. Dar totul pana la un punct. Pentru ca vreau sa spun, si stiu ca am absoluta dreptate, ca nu ne ajuta in nici un fel sa privim drobul de sare, nu ne e de nici un folos sa ne scufundam in deznadejde si nici nu castigam vreun premiu daca persistam intr-o stare de anxietate.

Inteleg oamenii care mai gandesc SI negativ. Nu ii inteleg pe cei care gandesc DOAR negativ. Nu ii ocolesc intentionat, dar probabil se intampla sa ii evit uneori... din pur instinct de autoconservare, de teama sa nu ma molipsesc. Si ma retrag din fata celor care nu isi asuma... Ca tot e asta un concept la moda! Nu pot sa accept ca unii, fiinte rationale de buna seama, nu isi pot duce in spate responsabilitatile. Pentru ca alegerile ni le facem singuri... si atunci normal e sa si traim cu ele, sa le suportam consecintele si sa schimbam daca si ce nu ne convine.

Nu mi s-a intamplat niciodata sa merg la coafor si sa plec suparata. Si merg des.... La fiecare 4-6 saptamani. M-am tuns, m-am decolorat, m-am facut si neagra si rosie, in fel si chip! Uneori capul meu a iesit perfect, alteori mai putin reusit. Dar nu m-am suparat niciodata. Am luat lucrurile ca atare... Si atat. Pentru ca mereu e decizia mea daca ma fac intr-un fel sau altul, e decizia mea sa pastrez coafeza sau sa schimb salonul. Totul se rezuma la ce decid eu pana la urma. A, daca m-ar face cineva intentionat verde in cap.... Poate m-as supara. Dar nici atunci nu prea cred. Pentru ca nu e un capat de lume.

Mi-am dus fetele cred ca la 20 de pediatri... Tot incercand sa gasesc unul ok. Am dat peste toate soiurile. M-am mai enervat, ce-i drept, am fost si nedumerita... Dar mi-am dat seama ca in 90% din situatii instinctul meu ma salveaza, ca pot sa decid in care sa am incredere si in care nu, ca am oricand posibilitatea sa ma informez, sa cer pareri si puncte de vedere din diverse unghiuri si sa aleg ce ni se potriveste noua. Nu ce scrie in carti, nu ce fac supermamele care nu gresesc niciodata pentru ca sunt in trend cu ce s-a mai inventat, nu ce vor unii sau imi cer altii. Ascult, observ, analizez... Si fac ceea ce simt si cred. Si imi asum. Actionez si sunt si pregatita ca ceva sa nu mearga cum trebuie, sa nu fie pe gustul nostru, sa nu fie pur si simplu pentru noi. Si nu dau vina pe doctor ca e slab, nu dau vina pe prietena care mi l-a recomandat, nu pun nimic in carca altora. Ce e bun pentru ei, poate nu e ok pentru mine... pentru noi. Si la fel si eu... daca dau un sfat, nu ma astept sa fie intocmai sau mereu urmat. Daca fac o recomandare, nu ma astept sa fie cea mai potrivita oricui. Incerc sa selectez si sa adaptez, e adevarat... Pentru ca am ajuns la concluzia ca un nemultumit din fire va ramane vesnic nemultumit, indiferent cu cine sau cu ce ar avea de-a face... si ma feresc sa mai formulez pareri in astfel de cazuri. Dar per total nu iau nimic in nume de rau si nu ma incarc negativ bombanind si acuzand la nesfarsit. Prefer sa vorbesc pozitiv si frumos, si chiar nu ma zgarcesc cu laudele, cand vine vorba de ceva ce imi place, de ceva ce are efecte benefice asupra starii mele de spirit in principiu.

Sunt exemple banale, la indemana oricui. Si le-am ales pentru ca nu vreau sa ofer unele concrete din vietile altora. Nu vreau sa vizez pe nimeni in special pentru ca nu sunt eu in masura sa judec si nu e treaba mea cum isi gestioneaza oamenii trairile, evenimentele, faptele etc. Eu spun doar ce observ si subliniez ce mi se pare mie relevant pentru ca mi-am propus o traiectorie si incerc sa ma tin de ea si pentru ca m-as bucura daca as reusi sa le atrag si altora atentia in mod constructiv astfel incat sa nu picam prea des in practici comode, dar daunatoare. Nu exista situatii fara solutii... decat intr-o foarte mica masura. Nu suport nesiguranta sau taraganarile infinite. Lucrurile isi au timpul lor, oamenii in genere mai trebuie sa fie si pregatiti pentru schimbari, dar nu pot sa stau sa astept sa vad doar ce se intampla. Imi plac oamenii hotarati, care risca, de ce nu?!? Imi plac cei care nu au nici o teama in a lua decizii cu capul pe umeri, schimband strategia la 180 de grade daca pe parcurs ceva capata nuante nedorite. Imi plac oamenii carora nu le e fria de esec, care si-l asuma si il intorc in favoarea lor. Imi plac oamenii care stiu ce vor pentru ca, intr-adevar, nu exista nu pot, ci doar nu vreau. Si e bine sa vrem pentru ca astfel facem diferenta.