Update

De vreo saptamana asa functionez pe avarie! S-au adunat mai multe, de tot felul, lasand urme de oboseala, iritare, depreciere fizica si imbatranire prematura. Nu o sa intru in detalii... Nu asta imi e scopul. Oricum, povestite, faptele n-ar avea efectul pe care l-au avut asupra mea. Nu sint intr-atat de talentata!!! Dar ma descarc aici intr-o oarecare masura in ideea ca poate, paradoxal, pot incuraja, indemna, sustine macar o persoana care trece prin situatii similare.

Ziceam saptamana trecuta ca prevad o criza pe marti (adica ieri) din punct de vedere cresa. Si a fost criza!!! Doar ca a fost din alt motiv. Bubulina mea n-a plans deloc pana acum, dar azi stam impreuna acasa sa ne tratam de raceala. Nu-mi mai amintesc de Arina... cat de repede a resimtit ea efectul colectivitatii. Parca a durat totusi mai mult. Dar clar, si de-as avea 10 copii, nu as fi niciodata pregatita sau imunizata la suferinta pe care o vad pe chipsorul care inca miroase a lapte atunci cand starea fizica nu e tocmai buna.

E foarte greu! Febra si nasucul curgator si ochisorii mici si plangaciosi, tusea pe care o resimt eu ca lovituri in stomac, somnul agitat sau lipsa lui. Suge degetul sa se linisteasca si de fapt se enerveaza si mai rau pentru ca, in felul asta, nu mai poate respira nici pe guritza. Mananca sau nu... e la noroc. Pentru ca oricum nu ii convine nimic, trece de la o stare la alta, incepe sa tipe din senin... si ma enervez si eu din cauza neputintei, a impasului de a nu mai sti cum sa procedez. Ne blocam, ne mai revenim, o luam de la capat... Si ma trezesc gandid ca o sa creasca... dandu-mi seama in felul asta cat de multe ii pretind Arinei, cum ma astept si ii si cer ca ea sa stie, sa faca, sa se decurce.

Si am mai gandit uneori ca mi-ar fi prins bine sa arunc din responsabilitati asupra altcuiva. Pentru ca uneori ma termina grijile, uneori as vrea doar sa dorm si atat, uneori simt ca se invarte camera cu mine sau ca imi fuge pamantul de sub picioare. Dar despre ce vorbim?? Ce mama poate sta linistita cand bebe are nevoie de ea?!? Nu exista alte prioritati! Nu exista ceva sau cineva mai important! Si, pana la urma, calculand plusurile si minusurile, eu una nu vreau sa pierd nimic. Pentru ca, si cu ochisorii mici de chinezoaica, racita de nu poate sta in picioruse, se chinuie sa se catere pe mine sa o tin doar in brate. Daca ies din camera, ma striga si ma cauta... si "mami" devine "babi" la cat de fonfaita e. Si ii transpira perisorul si e mereu ciufulita... Dar zambeste cand se ascunde dupa usa si imi spune "bau!". Si e "chiaraghioasa", cum zice sora-sa. E maraita, dar intinde manutele pentru protectie. Si e exclus sa o ignori! Pentru ca te sensibilizeaza.

E important sa fim langa ei... ele... cati.... cate om avea, cat de mult se poate. Pentru ca sint bucati rupte din noi, pentru ca ne imbogatesc si ne completeaza, pentru ca ne dau lectii zilnic, pentru ca exprima inocenta, sinceritate si bucurie, pentru ca ne iubesc neconditionat. Si, oricat ar fi de greu, merita totul.