CHINA - Jurnal de calatorie (III)

Lhasa, Tibet
Tibetul este o lume aparte. Este un taram in mijlocul altui imens taram iar tibetanii sunt foarte mandri de originea lor.
Obiceiurile, cultura, religia ne-au fascinat. Probabil este locul pe care l-am apreciat cel mai mult in aceasta calatorie, in special pentru autenticitate.
Am fost intampinati, ca semn de bun venit, cu esarfe albe pe care tibetanii le ofera si ca ofranda la manastiri.
Politica este un subiect tabu aici si trebuie evitat de discutat cu orice pret. Militarii patruleaza zi si noapte in toate zonele orasului.
Cu toate acestea orasul Lhasa, “acoperisul lumii” cum i se mai spune (pentru ca este aflat la altitudinea de 3650 m), ramane fascinant.
Orasul nou este populat in special de chinezi, in ultima vreme aparand si casatoriile mixte, chinezi – tibetani, copilul rezultat purtand intotdeauna cetatenia mamei. Mall-uri si cladiri noi se construiesc la tot pasul.
Orasul vechi insa este incarcat de istorie si de traditii. Oamenii se imbraca in continuare in port popular si sunt foarte religiosi. Religia este pentru ei foarte importanta pentru ca inseamna si istorie si traditie. Palatul Potala, care strajuieste Lhasa, a fost construit de cel de al cincilea Dalai Lama. Palatul de vara insa are o constructie ridicata chiar de actualul Dalai Lama (cel de al paisprezecelea) inainte ca acesta sa plece in exil in India.
Zilnic, langa statuile lui Budha se pun ca ofranda recipiente cu apa proaspata pentru doua motive foarte simple: apa este accesibila si bogatului si saracului (spre deosebire de lapte sau vin) si pentru ca apa este pura, nefiind rezultatul niciunui amestec.
La fel, in fiecare dimineata, in piata centrala a orasului vechi in doua mari incineratoare se arde lemn aromat, un fel de wake-up call pentru zei, carora li se aminteste ca nu au fost uitati de catre muritori.
Am fost invitati la un spectacol traditional: am ascultat arii din opera tibetana, am vazut obiceiuri foarte similare cu ale noastre (dansuri cu masti, un fel de dans al calusarilor sau al fetelor de la Capalna in varianta tibetana) si am admirat costumele specifice fiecarei zone din Tibet, pline de culoare si puternic accesorizate (de la palarii sau caciuli, la cercei si margele enorme purtate chiar si de barbati).
Aici toata lumea are obrajii imbujorati si pielea bronzata. Figurile tibetailor ne amintesc in general de locuitorii din Peru sau Bolivia.
Si ei intorc capul uimiti dupa noi, dar parca mai discret, poate si pentru ca aici am intalnit mai multi turisti straini chiar si fata de Beijing.
Aici mai toata lumea vorbeste limba engleza spre deosebire de restul Chinei.
Negocierea este foarte dura si aici, comerciantii nu reduc prea usor pretul si trebuie sa fii foarte ferm in atitudine mai ales daca vrei sa obtii ceva mai ieftin – intr-un final vor ceda dupa multe oftaturi sau dupa ce ti-au oferit alternative mai ieftine produselor dorite intr-adevar de tine. Alti comercianti, dupa ce vor vedea ca ai facut ceva achizitii de la colegii lor de breasla vor face tot posibilul sa te ademeneasca si ei, uneori chiar intr-o maniera destul de violenta, desi binevoitoare.
La capitolul culinar, preparatele specifice zonei sunt cele din iac (friptura, tocana, unt, iaurt, branza sau butter milk tea). Aici se mananca mult mai putin picant decat in alte zone ale Chinei.
Carnea de iac se gaseste la fiecare colt de strada si este expusa intr-un mod in care DSV-ul nostru ar avea clar de obiectat.
Traficul este si aici infernal, se circula pe contrasens, pietonii nu au niciun drept si toti se concentreaza doar la drumul lor.
Magazinele tip supermarket sunt si aici pline atat de poduse traditionale cat si de cele internationale iar preturile sunt extrem de rezonabile pentru noi.
Oamenii nu se tem de munca. Am fost socati cand la hotel ne-au fost carate bagajele (in jur de 20 kg fiecare) in spate, de niste doamne localnice care erau socate la randul lor daca refuzam sa le lasam pentru ca pentru ele era ceva absolut firesc pentru ca era job-ul lor.
La fel, zeci de oameni netezeau cu mana podeaua din camera principala a manastirii Sera, aflata in renovare din banii primiti din donatii.
Una peste alta, in opinia mea de calator impatimit, Tibetul este un must pentru ca savoarea locala este cu adevarat inedita si nu trebuie ratata.
Mi-am promis ca ma voi documenta mai mult despre aceste locuri odata ajunsa acasa pentru a fi mai aproape de tot ce inseamna Tibet.

Trenul transhimalayan
Am parasit Lhasa pentru a ajunge la Xian cu trenul transhimalayan. Probabil toti visam un fel de Orient Express, dar realitatea ne-a dovedit ca faimosul tren nu este altceva decat un mijloc de transport extrem de lent care tranziteaza insa niste zone superbe, ajungand si pana la 5070 m altitudine. Perioada de dinanintea datei de 1 septembrie cand incep scolile in China nu este propice unei astfel de calatorii daca iti doresti liniste si certitudinea biletelor.
Cu toate acestea, pe langa peisajele frumoase pe care le-am vazut cu aceasta ocazie am asistat la un fenomen neobisnuit pentru noi: ninsoare in luna august!