Lumea in care traim

Nu suport rautatea, in special pe cea gratuita. Ma scot din sarite cei care cred ca le stiu pe toate si care se baga in seama sa dea sentinte, de cele mai multe ori fara sa fie complet in cunostinta de cauza. Sunt indignata de numarul mare de specialisti si experti din jur care de fapt nu sunt altceva decat simpli emitatori de aberatii subiective. Ma ingrozeste atitudinea categorica a celor care nu vad decat in alb si negru si mi-e pur si simplu imposibil sa inteleg cum pot unii judeca, cum pot acuza, cand niciodata nu te poti pune in locul altcuiva si cand niciodata nu poti stii cum reactionezi chiar tu in anumite circumstante... sau ce te asteapta chiar pe tine dupa colt. Ma termina nervos cei care vorbesc doar pentru ca le place sa se auda vorbind si pentru ca au o imagine de sine hiperbolizata... si dau in altii pentru ca e simplu si obtin si senzatia de putere. Ii detest pe arogantii care se cred invincibili, pe agresivii care rezolva orice lovind cu fapta sau cuvantul, pe cei care se bucura de raul altora. Ii compatimesc pe cei care nu iarta pentru ca au impresia ca niciodata nu au nevoie de iertare, dar mi-e teama de cei care nu invata din greseli, care nu regreta, nu se caiesc. Mi se pare josnic sa lovesti oamenii cazuti pentru ca nimeni nu e mai presus de nimeni si de nimic si pentru ca, fie ca din soarta, destin, justitie divina sau ce-o fi ea, roata se cam intoarce. Si n-ar trebui sa ne incarcam si sa ne pangarim sufletele cu atata usurinta, ar trebui sa deschidem ochii, sa avem rabdare sa intelegem, sa luam partile bune pe cat posibil, sa salvam ce se poate salva, sa nu dam sanse raului sa ia amploare, sa minimizam suferinta, sa fim umani, sa construim si nu sa distrugem.