A mai trecut un week-end! In care nu m-am odihnit. Ba chiar am muncit zdravan si ma simt de parca as fi alergat la maraton… si as fi si pierdut. N-am alergat niciodata la maraton, dar cred ca asa trebuie sa te simti… cu senzatia aia ca iti vine sa te intinzi pe jos si sa nu te mai ridici orice s-ar intampla.
Intre venitul la serviciu sambata, stat cu copilul in brate aproape non-stop pentru ca ii ies caninii si plange la greu, sters balutze si nasul care curge, pregatit nu stiu cate feluri de mancare si prajiturele si toate cele, doar-doar o manca si ea ceva in afara de lapte si “cese” (adica cirese), intre trezitul de vreo 5 ori sambata noapte pentru ca pitica a vomitat de tot atatea ori, si facut curatenie printre picaturi, din aia serioasa cu spalat pe jos prin toata casa si frecat la geamuri (desi recunosc ca nu eu am frecat cel mai mult la astea din urma!), nici nu stiu ce as putea alege! Toate au fost reconfortante si binevenite. Ma simt in forma maxima si abia astept sa vad ce mai aduce si saptamana asta!
Apropos de maraton, dupa vreun an si ceva de munca de lamurire, ieri am iesit sa alerg! A fost o lupta cu mine insami, cu lenea, cu duminica seara, cu scutirea pe care am avut-o mereu la sport. Ma bucur insa ca am facut acest prim pas si vreau sa continuu!
RăspundețiȘtergere