luni, 6 decembrie 2010

Obiective

"Cafea tare. O cană potrivită de cafea tare cu foarte puţin zahăr. Era un ritual pe care îl păstra cu sfinţenie în fiecare dimineaţă. Nu s-ar fi putut descurca fără el de altfel. De cum se trezea, şi de cele mai multe ori asta se întâmpla foarte devreme, cafeaua era primul lucru pe care ştia să îl facă. Şi prefera să îl facă ea (nici măcar pentru asta nu se putea baza pe alţii). În atâţia ani dozele exacte pe care le îmbina îi intraseră în reflex. Doar un anumit tip de cafea. Din momentul în care îi simţea mirosul, lucrurile începeau să se aranjeze altfel. Avea primul scop pe ziua respectivă. Iar după prima sorbitură, deja ştia că jumătate din părţile mai puţin plăcute ale zilei nu mai reprezentau o provocare. Avea nevoie doar de cafea tare... atât de tare, încât prima senzaţie pe care o simţea era că inima îi stă în loc... şi se intrebase de multe ori dacă la un moment dat nu avea chiar să îi stea în loc cu adevărat.
În dimineaţa asta se trezi stând pe scaunul din colţişorul ei din bucătărie. (Bucătăria fusese mereu cel mai cald loc din casă şi acolo îi plăcea să stea să citească sau să îşi pună dosarele în ordine pentru a doua zi.) Aroma cafelei îi pătrundea în simţuri. Ea o făcuse, n-avea cine altcineva. Doar că nu îşi amintea. Avusese iar un salt în timp? Oare chiar mintea îi juca feste şi îi ştergea părţi de memorie? Simţi din nou panica. Pierduse momente din viaţă şi poate că nu avea să le mai recupereze niciodată."

Am inceput sa scriu chestia asta acum aproape 1 an... si imi propuneam ca anul asta sa o termin... sub forma de carte. Nu s-a intamplat asa si sunt si foarte departe de realizarea acestui obiectiv. Naspa... ca sa zic asa!!! :)) In schimb sunt foaaaaaarte fericita ca e foaaaaaarte aproape de indeplinire promisiunea legata de Viena. De-abia astept!!!! Ce emotii am!!!

Un comentariu: