Ieri, dupa ce am fost intr-un minunat hypermarket sa iau una-alta pentru Mariuca si dupa ce am dat din coate la propriu cam o ora si jumatate cand in mod normal ar fi trebuit sa ies de acolo in nici jumatate de ora, ieri, cum zic, eram pornita sa bomban iar pe tema disperarii care ii apuca pe romani inainte de vreo sarbatoare. Toti vor mancare! Nu mai conteaza criza, nu mai conteaza cati poti manca... parca se termina lumea si a doua zi nu mai apuci sa mananci.
Ieri, de exemplu, era bataie pe morcovi. Parca toata natiunea se transformase intr-o armata de rozatoare! Da, stiu!! Nu e Revelion fara salata boeuf!! Pe care eu una nu o mai mananc de ani de zile pentru ca mi se pare cireasa de pe tort la o masa si asa exagerat de grea si grasa. Dar, na!! Daca asa face toata lumea... nu pot fi unii mai prejos!
Deci eram pornita sa bomban! Si am si bombanit un pic, mai ales ca, dupa ce ca m-am luptat cu multimea care, apropos, ieri pe 29 la 11 dimineata parea sa fie toata la cumparaturi si nu la munca, a trebuit sa suport si casiera super toanta care se misca din 2 in 3 si imi facea mie morala ca nu se vedeau codurile de bara cum trebuie! (Noroc ca eram prea atenta la Mariuca care isi tot arunca cizmele pe jos ca altfel cred ca i-as fi urat multe si altele in afara de "la multi ani"!)
Pentru a nu stiu cata oara deci... nu mai bomban! Mai bine incerc sa ma incarc pozitiv asa pe ultimele doua zile din an. Si-asa am citit horoscopul pe 2011 si se pare ca o sa am destul de tras... Noi sa fim sanatosi ca o sa fie bine!! Nu ma mai enervez, treaca de la mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu