Prajitura cu morcov si ghimbir

Anul trecut pe vremea asta eram foarte insarcinata… si mai ales pofticioasa la dulciuri. As fi mancat numai dulciuri daca as fi putut. De fapt cred ca asa se explica de ce nu ii place gazei mele sa manance… poate daca i-as da dulciuri, ar manca. Si cum ziceam, insarcinata fiind, aveam scuza (vorba vine!) sa mananc cam ce aveam eu chef fara prea multe mustrari de constiinta. Pai sa pofteasca bebelina mea si eu sa nu ii dau??? Ca trag acum ponoasele, e alta treaba… dar nu si scopul povestii mele!
Deci (fara sa fie neaparat o concluzie) s-a intamplat ca intr-o vizita o prietena sa ma serveasca cu o minunata prajitura cu morcov si ghimbir. Nu mai mancasem asa ceva si, cand am vazut bucatile generoase, am zis ca e putin riscant sa ma apuc de una intreaga. Dar sa va spun ca nu stiu cand am devorat-o??? Sau ca nu eram cu nimic mai prejos decat spiridusa aia mica blonda a prietenei in cauza care nu avea nici doi ani, dar era foarte ferma si convinsa ca vrea “moco”… sau cum zicea ea acolo. :)
A fost momentul in care am devenit fan! (Al prajiturii ca al celei mici eram deja.) Asa ca nu de mult, cam pe la inceputul perioadei mele “prajituroase” m-am gandit, normal!!, ca e cazul sa incerc sa fac si eu minunatia. In prima faza am gasit din intamplare o reteta pe net. Am executat-o, dar… nu zic ca n-a fost buna, pur si simplu ii lipsea ceva. Si atunci am facut ceea ce ar fi trebuit sa fac de la inceput – am apelat la reteta testata si acreditata. Si-a iesit!!! Chiar a iesit buna de sa nu te mai saturi.
Acum, am doua variante. Prima prajitura a fost realizata ca la carte (la propriu pentru ca prietena mea mi-a dat cartea cu reteta). A doua a fost ingrozitor de urias adaptata :) din doua motive in principal – primul a fost ca am vrut sa o fac de post, iar al doilea faptul ca ma grabeam ingrozitor… pitica m-a lasat sa incep executia, dar n-a mai avut rabdare sa o si termin. Prin urmare, ca sa fie treaba bine facuta, o sa ma straduiesc sa scriu aici ambele variante… adica pe cat posibil sa nu le incurc. De la prima nu am poze, de la a 2-a am cateva. Dar tin sa subliniez – nu aspectul face prajitura asta, ci gustul… si mirosul!!! Doamne, cum mirosea in casa cand era in cuptor!!!
Asadar… concret… prajitura propriu-zisa are nevoie de urmatoarele: 275 g de faina, 2 lingurite praf de copt, o lingurita bicarbonat, o jumatate de lingurita sare, 2 lingurite scortisoara macinata, o lingurita ghimbir macinat, 200 g zahar, 100 g zahar fin, 4 oua mari, 250 ml ulei, o lingura esenta vanilie, 4 morcovi mari (450g) dati prin razatoarea mica, 380 g ananas din compot sfaramat si scurs, 125 g nuca prajita si tocata marunt. Repet, asta e varianta oficiala. Varianta experimentata de mine se prezinta cam asa – am amestecat 275 g de faina, cu un pliculet de praf de copt, lingurita de bicarbonat, o lingurita mai rasa de sare si scortisoara ochiometric… mai mult de 2 lingurite, dar nu cu mult mai mult… mor dupa scortisoara, ce sa fac??! Doar ca, din cauza ei, prajitura mea a iesit bronzata bine!! Ghimbir n-am gasit decat din ala brut… crud… radacina, sau cum sa ii zic?? Asa ca am ras din el cat mi s-a parut mie ca ar fi reprezentativ – aici iarasi… cred ca e o problema de gust. Zaharul… n-am prea inteles eu ce e cu zaharul normal si cu ala fin… prima data am pus 200 de grame de zahar normal si 100 de zahar pudra, a 2-a oara am pus numai zahar normal si doar 280 de grame. N-am observat diferenta, ba chiar si a 2-a oara mi s-a parut cam dulce prajitura… pentru gustul meu. Deci am amestecat toate astea bine si am facut o gaura in mijloc… cica asa trebuie. Gaura cu pricina am umplut-o cu ouale batute, uleiul si vanilia… bine, nu si a 2-a oara pentru ca, din motive de post, am scos ouale. Am amestecat cu mixerul bine si dupa am pus si morcovii rasi… doar 3 pentru ca urasc datul pe razatoare… si nici n-aveam timp, dupa cum ziceam… am pus nuca… nu stiu cata pentru ca si la asta am tendinta sa torn fara sa ma pot opri… a, si nu am prajit-o si nici nu am maruntit-o cine stie ce pentru ca mie imi place sa o simt la mestecat. Iar ananasul… la prima varianta l-am zdrobit cu blenderul, la a 2-a l-am pus intreg. In nici una din variante nu l-am scurs pentru ca mi se parea si asa prea fainoasa prajitura. Ba chiar in varianta 2, probabil pentru ca nu am pus oua, am turnat si zeama de compot. Nu mi s-a parut sa fi stricat ceva, dar nici nu zic ca-s ideale alegerile mele lenese.

In rest, la carte mai zice sa preincalziti cuptorul cu 10 minute inainte, sa ungeti cu putin ulei tava de copt, sa puneti o foaie de hartie pe fund, si apoi sa mai ungeti iar cu ulei si sa tapetati cu faina. Iar prajitura trebuie turnata in tava netezind suprafata cu dosul unei linguri si coapta circa 50 de minute. Se lasa sa se raceasca inainte de a o scoate din tava si de a indeparta hartia. Mi-am facut datoria sa scriu si detaliile astea tehnice! :) Si concluzia e ca avem un "inainte" -

si un "dupa" -
Pentru iubitorii de crema mai exista si o optiune de glazura. Din 175 g branza fina de vaci sau mascarpone, 50 g unt frecat, o lingura esenta vanilie, 225 g zahar pudra si 1-2 linguri lapte se face o crema. Dar cu 225 de grame de zahar va spun ca iese diabetic de dulce!! Eu am pus jumatate din cantitate si tot zic ca am pus mult. Indicatiile de preparare sunt urmatoarele: “Pentru glazura bateti impreuna branza, untul si esenta de vanilie pana obtineti o compozitie omogena, spumoasa; adaugati apoi zaharul pudra si cat lapte e necesar pentru a putea intinde crema deasupra prajiturii. Tineti la rece circa o ora.” Nu stiu daca e vorba de crema… sa fie tinuta la rece inainte sa fie intinsa… sau de prajitura cu totul inainte de a fi servita. Din cauza imprejurarilor, eu nu am respectat nici una din cele doua… dar recunosc ca prajitura a fost mai buna a 2-a zi rece. Deci mai trebuie lucrat la stapanit pofte!
Va recomand sa incercati praji asta buna... si va asigur ca nu e deloc dificil de facut, chiar daca m-am alambicat eu aici un pic.