Ceva bun!

Nu stiu cum se face ca in ultima vreme, prin diverse episoade de seriale, am tot dat peste americani innebuniti dupa waffles. Nu-mi vine sa le zic vafe pentru ca vafele pentru mine nu sunt decat cornetele alea de inghetata de pe vremuri (si de acum, numai ca acum nu mai sunt deloc bune!). Wafe belgiene sau nu, gofre sau cum le-o mai fi zicand, mi s-a facut pofta si-am zis sa incerc si eu una-doua sa vad ce-o fi asa de minunat la ele. Am mai tot vazut tarabe din astea ambulante care vand asa ceva, da’ m-am gandit ca, daca tot sunt la capitolul experimentat, macar sa le fac cu mana mea sa stiu din prima incercare daca ma declar fan sau mai zic si altora “mai bine lasa!”.
Probabil nu e nimic neobisnuit in faptul ca primul pas a fost sa caut un aparat special pentru asa ceva. Adica aluatul ca aluatul, dar daca nu le si coacem, n-am facut nici o scofala. Am citit eu pe forumuri (deci cercetare in toata regula!!!) cum ca s-ar gasi o asa masinarie prin supermarketuri. Si m-am pus pe cautat. E, sa nu exageram! M-am uitat prin vreo trei si am lasat-o balta. Doar nu era sa fac din asta un scop in viata. Si oricum aveam si o idée rezonabila de back-up. Pai faceam faguri cand eram mica!!! Avea mama o minunata forma din fonta sau ce-o fi aia, facuta pe sub mana pe la nu stiu ce turnatorie si eu si cu frate-miu mesteream de zor la ea oricand aveam chef… de joaca mai mult. Ce vremuri! Ce devastam bucataria! Si ce mai spala, saraca mama la vase!!!
Deci am barait-o pe mama bine la cap sa-mi gaseasca si sa-mi dea forma cu pricina. Si cum am zis ca reteta de faguri e banala, m-am pus pe facut chestii belgiene in forma romaneasca. Daca nu se cheama ca-s autentice, asta e! Pana la urma nu cred ca gustul poate sa difere asa mult.
Am luat o reteta de pe net si m-am straduit s-o respect. Am inceput cu 250 de grame de faina… masurate la sange, pe care le-am amestecat cu 3 linguri nici rase, nici cu varf de zahar, cu un pliculet praf de copt si o jumatate, tot potrivita, de lingurita de sare.


Separat am topit 100 de grame de unt si apoi am pus in el 3 galbenusuri, 500 ml de lapte si esenta de vanilie… jumatate de sticluta ca atat am avut. Aici se poate pune, normal, dupa gust… si rom sau altceva, mai mult sau mai putin.

Maglavaisul asta l-am turnat peste cel cu faina… si le-am mixat ca sa nu am vreo surpriza de cocoloase. Si la final, varful de pe varf, am pus cele 3 albusuri corespondente batute spuma.Iar am mixat bine… si mi s-a parut moale compozitia. Asa ca am mai turnat ochiometric faina cat sa imi stea niste chestie din aia in lingura, dar sa fie si curgatoare… cam ca la clatite asa.


Am incins bine forma aia… si nu mai stiu daca puneam unt sau ulei pe ea cand eram bucatari – junior, dar acum n-am pus nimic. Si nu mi s-au lipit si nici n-am avut alte reclamatii.

Normal ca, dupa ce am luat-o de pe foc, pe prima am mancat-o. Pai cum altfel??? Si taman bine ca am descoperit ca varful ala de lingurita de sare nu era suficient. Am mai pus inca unul.
Acum… nu stiu cum e aparatul ala special, dar la forma asta a mea dezavantajul e ca intra cam o lingura de compozitie. Si cum castronul meu era plin, am obosit tot facand o fagurica din asta dupa alta. Plus ca n-am avut nici un spor parca pentru ca dispareau pe masura ce le faceam… inmuiate bine in dulceata de visine. Asa ca pe la jumatate am luat o pauza si am continuat a 2-a zi. Compozitia se mai ingrosase in frigider si atunci mi-a venit mie ideea creata sa pun niste smantana din aia dulce peste. Ha! Si au iesit si mai bune! Chiar bune! Dar pontul cel mai pont ar fi urmatorul - sa le faca altcineva pentru ca se munceste mult si se mananca in 5 minute.