Maine vine primavara!

Ne-a promis si maine o sa vina, negresit!

Indian Flavors: Curry Rice, Tandoori Chicken, Chicken with Curry Sauce

Oameni buni, se poate! Daca vrei, reusesti tot ce ti-ai propus si asta e pana la urma valabil nu doar in bucatarie dar si in viata in general. Important este sa iti stabilesti obiectivele si pasii de urmat pentru a le realiza. Restul vine de la sine cu putina determinare.

Astazi mai toata ziua (habar nu am cand a trecut timpul) mi-am petrecut-o in bucatarie dar rezultatul a meritat fiecare clipa dedicata in acest mod.

Nu sunt mare gospodina, am perioade cand trec prin bucatarie doar ca sa beau niste apa, dar sunt o mare gurmanda si cateodata ma apuca un si mai mare chef de bucatareala. Mancarea in general imi iese gustoasa. Nu ma pricep la prajituri in schimb, dar aici compenseaza Alina perfect deci nici nu este nevoie :-) .

Pentru ca anul trecut am descoperit mancarea indiana, pentru ca acum 2 saptamani l-am vazut pe Jamie Oliver cum prepara astfel de bucate "tematice", pentru ca saptamana trecuta am comandat condimentele necesare, astazi mi-am luat inima in dinti si cu riscul ca in final sa pun mana pe telefon si sa comand de la Karishma, m-am pus pe treaba. (Nici nu mai mentionez ca preludiul l-am facut cu niste bruschete, cu supa chinezeasca si cu piure de legume - o saptamana nu mai calc prin bucatarie!)

Nu voi trece cantitatile exacte pentru ca depinde cat "produs" final vrei sa obtii, depinde ce gusturi sau opinii avem fiecare dintre noi si apoi daca dam copy-paste din retele altora se duce toata distractia.

Sa le analizam atunci pe rand, cu caracter general, ca sa va faceti o idee.

Curry Rice

Am calit intr-o lingura de ulei de masline, partea alba de la 4 cepe verzi (restul il folosisem deja la supa chinezeasca) si 2 catei mari de usturoi taiati foarte fin. Am adaugat orez si o lingura de curcuma (turmeric) si am continuat calirea vreme de cateva minute. Pentru un plus de gust, am folosit apa rezultata de la fierberea legumelor pentru supa. Nu pot indica o cantitate exacta pentru ca imi place sa adaptez lucrurile din mers si totul depinde si de orez dar si cum ne place fiecaruia dintre noi sa il pregatim (mancam). Mie una imi place acel orez usor zemos. Evident ca reteta se poate imbunatati adaugand stafide, migdale sau ananas. Eu am vrut sa fie ceva simplu si usor.

Tandoori Chicken

Am folosit ciocanele si bucati de piept de pui (ciocanelele s-au dovedit de departe mai gustoase) pe care le-am crestat si le-am lasat in frigider vreo doua ore cu zeama de lamaie si sare.

Apoi am preparat la blender o marinata din: 1 borcanel de iaurt de baut, 1 ceapa de apa mica, 5 catei de usturoi, 50 g de ghimbir proaspat, 1 lingura de condimente Tandoori masala.

Am "aruncat" apoi puiul in marinata si am pus totul la frigider pentru cateva ore (3 spre 4). Unii zic minim o ora, altii maxim 8, iar altii spun sa lasi totul in marinata peste noapte.

Am rumenit bine puiul la gratar pana a capatat culoarea specifica de "usor ars".

Chicken with curry sauce

Jamie ne-a invatat ca acest curry sauce poate fi baza pentru multe feluri de mancare. Si daca faci o cantitate mai mare pe care nu o folosesti in intregime, atunci restul ramas il poti congela cu succes. Sper ca are dreptate pentru ca asa am si facut ca sa ma bucur si in alte zile de munca de astazi.

Trebuie sa precizez ca toate retetele, desi au fost elaborate dupa o cercetare indelungata pe site-uri si bloguri de specialitate, au o amprenta personala. Pana la urma asta este frumusetea gatitului.

Cum am pregatit curry sauce? Simplu, cu multa rabdare si utilizand urmatoarele ingrediente: morcov (3 buc medii), ardei gras (1 kapia rosu si 1/2 gras, verde), ardei iute (2 buc din pacate iuti doar in teorie), ceapa de apa (2 buc medii), usturoi (6 catei), 100 g ghimbir proaspat.

Toate au fost maruntite bine la blender si amestecate. Le-am pus la calit intr-o lingura de ulei de masline si dupa vreo 10 minute, am adaugat sare, piper, 1 lingura de garam masala si 1 de turmeric. Le-am lasat sa fiarba, in suc propriu inca vreo 5 minute si am adaugat 4 rosii (care au fost coapte pe gratar in prealabil si evident decojite) si apa. Jamie Oliver spunea ceva si de linte dar am preferat sa sar acest ingredient. Totul a fiert bine vreo 20 de minute. Spre final am turnat continutul unei cutii de lapte de cocos (400 ml), am amestecat bine si am lasat totul sa mai dea intr-un clocot.

Atentie, laptele de cocos atenueaza puterea condimentelor deci in functie de cat de aromat doriti sosul mai puteti adauga sau nu turmeric si/sau garam masala.

Amestecul astfel rezultat l-am luat de pe foc, l-am lasat sa se raceasca putin si apoi l-am transformat intr-o pasta foarte fina folosind blenderul.

Am obtinut suficient sos sa fac in el 2 bucati de piept de pui si sa pun la congelator vreo 500 ml.

Puiul cu curry sauce este apoi usor e facut. Acesta a stat impreuna cu carnea pentru Tandoori Chicken in frigider in multa lamaie si un praf de sare.

Am calit in 3 linguri de ulei de masline, pieptul de pui taiat fasii. Dupa ce s-a rumenit, am adaugat sosul de curry si le-am lasat sa se imprieteneasca la foc mic.

Dupa ce carnea s-a facut, am facut o poza in graba tuturor bucatelor si m-am bucurat sa constat ca ce am gatit ar putea concura foarte bine cu orice restaurant indian, cel putin de la noi (promit sa ajung in India sa testez pe viu toate aromele veritabile).

Bottom line, cu putina munca si rabdare poti gati ceva minunat. Satisfactia este enorma.

Va invit sa incercati si voi sa ne povestiti ce si cum!

Paine (neagra) de casa (IV)

Am decis sa postez fiecare paine pe care o voi experimenta. Sper sa nu ma plictisesc nici eu de copt si framantat si nici cei ce ne citesc de atatea retete de paine.

Reteta de baza este mereu aceeasi. Apoi te joci cu tipul de faina, cu cantitatea de drojdie, cu apa versus lapte sau cu adaugarea sau eliminarea de diferite ingrediente.

Alba, neagra, de secara, mai pufoasa ori mai densa, mai dulce sau mai sobra, totul este doar rodul imaginatiei si al dorintei tale.

The sky is the limit!

Nimic nu te impiedica sa improvizezi, sa inventezi, sa iti pui amprenta personala.

Revenind la painea experimentata in acest week-end, fata de reteta de paine neagra de saptamana trecuta [Paine (neagra) de casa (III)], inovatiile au fost dupa cum urmeaza: 1. am inlocuit apa cu lapte si 2. am marit cantitatea de drojdie la 60g.

Painea a crescut mai mult ca data trecuta si a iesit si mai pufoasa. Toata lumea cu care am discutat subiectul paine neagra mi s-a plans ca aceasta nu iese suficient de afanata si ca nu creste la fel ca cea alba. Cred ca desi depinde totul foarte mult de faina folosita, daca nu o poti schimba macar poti sa te joci cu celelalte ingrediente pentru a obtine in final rezultatul dorit!

Enjoy!

Cealalta perspectiva

Cu totii avem zile mai bune si zile mai proaste. E o chestiune de bun simt de care nu ne pasa atunci cand zilele sunt bune si care ne calca ingrozitor pe nervi atunci cand, dupa ce ca luptam din greu sa supravietuim unei zile nefaste, o auzim spusa ca si cum in ea s-ar ascunde intreaga intelepciune a lumii.

Nu e un inceput bun pentru o postare aniversara, stiu. Si nu e corect poate sa aduc in discutie ultimele cateva zile mai putin fructuoase – vocea mea “sparta” si tusea seaca, sicanele gen “mi-au taiat netul, s-a intrerupt curentul si apoi mi-a fugit si cainele unde a vazut cu ochii”, aparatul foto pe care, cumva, nu stiu cum, l-am pierdut… si odata cu el si materialul pentru o postare, un filmulet haios si cateva poze demne de FB (ca doar pentru ce altceva se mai pozeaza lumea in ziua de azi!). Iar prin “pierdut” ar trebui sa se inteleaga ca l-am cautat prin toata casa, pe unde mi-a trecut si nu mi-a trecut prin cap, de-am ajuns sa ma gandesc ca o sa pierd mai degraba si paharul pe care m-a pus mama inca de acum 3 zile sa il tin cu gura-n jos intors pe masa… Superstitii, deh si leacuri babesti pentru scleroza si lipsa de neuroni (ai mei, sa nu ma mai inteleaga cine stie cine gresit!).
Unde mai pui ca m-a apucat azi si excesul de zel si curajul nebun de a face o prajitura cu foi. Maaaare greseala! Cred ca nu am ratat niciodata o reteta, de nici un fel, cu un asemenea succes. La toate astea mai adaug niste vase sparte (din indemanare, din ce altceva?!), 2-3 lucruri stricate (iremediabil si cu simt de raspundere), vreo 2 vanatai, plus lipsa de imaginatie si talentul de a abera in imprejurarea de fata, ca sa dau cel mai bun exemplu.

Unde vreau totusi sa ajung? Sa o completez pe Ellie… sau sa fiu de acord cu ea. Cel mai usor ma exprim in scris… si de bine si de rau. Cel mai mare curaj il am sa spun lucrurilor pe nume pe foaia alba de hartie… sau de word, ca doar Arina mai scrie cu pixul si numai pe "cate". Apoi, ca sa fie treaba treaba, le mai dau si altora sa citeasca si, implicit, dreptul la replica. Unii il accepta, altii il ignora, dar cred ca e corect asa… e dreptul fiecaruia. O fi un stil ciudat, o fi prostesc, dar uneori, intre oameni, pur si simplu observ lucrurile fara cuvinte si apoi le transmit ce am simtit sau nu in scris. Uneori scrierea mea ajunge prea tarziu si se pierde efectul. Alteori bietii oameni sunt loviti cand nici nu se mai asteapta. Ce pot sa spun? Cred ca si de certat ma cert in scris si am adunat in viata mea pagini de pus in 10 carti, daca nu chiar mai bine.

Iar Cafeneaua… e un ajutor pentru mine in sensul asta (nu al certatului, ci al exprimarii!). E refugiu si descarcare, instrument si sprijin, oportunitate, e viata mea si a celor foarte apropiati mie, e ceea ce pot uneori sa fac si ceea ce nu ma lasa timpul si uneori, recunosc, si autocenzura sa fac. Inseamna mult si de tot felul si sper sa continue mult timp de acum incolo, fie ca o citesc multi sau putini, fie ca oamenii raspund sau nu.

3 ani de Cafenea Vieneza!

Acum 3 ani m-am suparat foarte tare pentru ca nu am gasit niciun site si nicio revista care sa doreasca sa publice un articol scris din suflet si care mi-ar fi placut sa il citeasca mai multa lume.

Asa am decis ca am nevoie de un spatiu al meu unde sa sporovaiesc cat imi place si sa transmit trairile mele celor ce ar avea cheful sa citeasca posturile respective. A fost suficienta aceasta idee pentru ca apoi totul sa decurga natural, numele blogului, “asocierea” cu Alina, sporovaiala in voie, fara refuzuri, fara moderator, fara griji.

Si normal ca a fost usor pentru ca noi femeile vorbim acasa, vorbim la serviciu, la coada de la supermarket si avem suficienta energie sa punem in pagina alte vorbe, pentru alt public.

Si atunci, nu era pacat sa irosim acest dar?

Uneori poate aberam, poate ne bucuram sau ne intristam prea mult, poate ne laudam desi ar trebui sa ne laude altii, dar per total este distractiv si apoi fiecare poate decide daca ne citeste sau nu, nu este ca si cum ai da banii pe o revista si te simti cumva nevoit sa o citesti din scoarta in scoarta.

De ce Cafeneaua vieneza? Se vorbeste despre cafeneaua vieneza ca despre o adevarata institutie, un fel de a fi, o stare de spirit. Am simtit toate astea pe propria noastra piele, in toamna lui 2007, cand ne desfatam pe terasa unei cafenele de pe Tuchlauben nr. 8 din Viena. Cea mai buna cafea, cea mai buna ciocolata calda, cele mai calduroase pături care ne acopereau genunchii ferindu-i de racoare, cea mai buna companie. Numele a fost simplu de ales, fiind un fel de cod al Alinei si al meu, nu doar ceva codificat dar si un cod al prieteniei.

Prieteniile iti cer ani de investitii sau sunt acolo dintotdeauna.

La fel sunt si pasiunile, pe unele le cultivi, pe altele le descoperi pline de praf si timide ca o plantuta ce abia astepta sa scoata capul spre soare.

Eu una am scris de cand ma stiu si cand nu stiam sa scriu incercam sa ma exprim desenand (mazgalind, ca sa fim mai precisi). Mereu am avut ceva de spus si intotdeauna am preferat sa scriu decat sa graiesc. Nu poti sa ai mereu cuvintele la tine, nu poti transmite toate trairile tale, nu poti sa te deschizi mereu precum o carte, dar si cand o faci este o bucurie foarte mare mai ales cand descoperi ca sunt multi care simt si gandesc ca tine.

Subiectele fie iti stau pe limba, fie fug de tine zile intregi. Cuvintele iti scapa printre taste sau pur si simplu iti navalesc creierii. Incerci sa le dai o ordine, un sens, o semnificatie personala sau una universal acceptata.

Creezi, relatezi, reproduci. Scrii. Scrisul ca orice altceva, se rafineaza cu timpul si cu exercitiul. Nu poti realiza nimic fara rateuri, fara dezamagiri, fara cazaturi dupa care sa te ridici mai drept.

De multe ori, visez ca ma refugiez pe o insula pustie, inconjurata de o mare turcoaz, unde sa nu fac altceva decat sa scriu. Sau pur si simplu sa am o camera la mansarda unde sa ma las sechestrata doar pentru a scrie. Si asta sa fie job-ul meu de zi cu zi. Mda, wake up Carrie Bradshaw wannabe! Cotidianul te pune cu picioarele pe pamant pentru ca ai nu stiu cate rate, copii de crescut, o cariera palpabila de urmat (una sau mai multe dintre aceste variante)!

Dar, partea cu adevarat frumoasa este ca poti sa ai acest hobby, sa scrii, sa te joci, sa ai un spatiu al tau unde sa indrugi cate in luna si in stele. Si sa nu uitam de oamenii dragi fara de care nu ai continua si care te citesc cu interes si consecventa.

De aceea ma bucur ca exista Cafeneaua vieneza, care poate, la un moment dat se va materializa intr-o cafenea adevarata, dar asta e alt subiect care sta cuminte in wish list (chiar daca unii dintre prietenii nostri de pe Facebook inca mai cred ca activam deja in acest domeniu :-) ).

Ai carte, ai parte ... de lucruri frumoase

Am considerat intotdeauna cartea ca pe o mica avere. Intr-o carte gasesti informatie sau imaginatie. Prin intermediul cartii poti deveni mai intelept, mai bogat, mai umblat sau mai sigur pe tine.

Pretuiesc atat cartea care imi calauzeste pasii in profesie cat si cea care ma poarta pe taramuri umblate doar de pasii creatorului lor. Prin intermediul cartilor ma plimb, visez, sper, invat .. M-am regasit saptamana aceasta intr-un loc unde nu mai fusesem niciodata si totusi unde m-am simtit de parca as fi revenit intr-un spatiu foarte cunoscut care m-a primit cu bratele deschise. Printr-o intamplare am calcat pragul bibliotecii Baroului Bucuresti in noua sa locatie din Palatul de Justitie. A fost un sentiment asemanator acelui cand intri intr-un locas sfant care te copleseste, sentiment care este combinat cu liniste si cu senzatia ca aici poti dobandi si pacea si cunoasterea, ca aici ti se va raspunde la intrebarile care te framanta de atat amar de vreme. Palatul de Justitie in intregul sau este o cladire deosebita, cu multa prestanta si multa istorie, dar acest loc, putin indepartat din calea maselor ce cauta dreptatea sub fel si chip, are un farmec aparte. Mobilierul nou dar care prin stilul adoptat denota un aer de altadata este foarte impunator si toata lumea de acolo te intampina cu voie buna si te ajuta sa gasesti raspunsul cautat. Am intalnit colegi de toate varstele si mi-a crescut inima cand am constatat ca pregatirea profesionala continua nu este doar o expresie frumoasa din statutul profesiei de avocat ci o chestiune reala, prezenta si fara de care un avocat competent nu poate sa profeseze. Cred ca acest locas si-a castigat pe drept merit un nou adept. Stiu sigur ca voi reveni acolo chiar si numai pentru a ma refugia intr-un loc linistit intre doua dosare .. Prin contradictie cu cartile, nu mi-au placut niciodata ziarele pe care le-am considerat un rau necesar, ca o pastila pe care trebuie sa o inghiti repede ca sa poti fi conectat la realitatea prezenta. Nu imi plac ziarele de scandal si care traiesc din vietile altora si simt un soi de raceala fata de cititorii lor care se alimenteaza cu astfel de stiri. Prefer fictiunea din paginile unei carti. De ceva vreme am descoperit ziarele care iti vand alaturi de ele, o carte. Pretul este atat de mic incat probabil atrage pe oricine care desi este pasionat de lectura poate nu isi permite sau nu are ragazul de a se duce intr-o librarie pentru a achizitiona o carte. Tot mai des intalnesc oameni care devoreaza aceste carti cu titluri mai mult sau mai putin cunoscute, in metrou sau in autobuz, la serviciu in pauza sau in parc sub razele soarelui de primavara. Multi se plang ca romanul nu mai citeste, ca fuge de cultura, dar eu cred ca se inseala. In epoca internetului, stapanul suprem al informatiei, exista totusi si oameni care pretuiesc o carte, pe care o vor judeca dupa bunul plac daca este buna sau nu, uitand de orele de limba romana cand trebuia sa disecam intentia autorului si eventual sa acceptam teorii cu care nu eram de acord doar pentru a trece clasa. Ati fi surprinsi dar am observat ca si intre carti exista competitie. Uneori inving cele de care ai cea mai mare nevoie in acel moment desi sufletul tau tanjeste dupa o alta. Nu pot sa uit cat de mult imi doream sa citesc proaspat aparutul Cod al lui Da Vinci si datorita faptului ca trebuia sa ma dedic definitivatului cartile de drept imi acaparasera pana si constiinta care nu ma putea lasa sa ma abat de la scopul meu. Imediat dupa ce am aflat rezultatele am imprumutat cartea si am devorat fiecare pagina. Ulterior am si cumparat-o pentru ca nu putea sa imi lipseasca din colectie. Acea foame de lectura, de altfel de lectura decat cea de specialitate ma macina si acum si gasesc o placere deosebita sa ma refugiez in paginile unei carti, pe care o judec, o pun la zid sau pe un piedestal intr-un coltisor de suflet. Eu cred cu convingere ca lumea de azi are “carte” si are si parte de lucruri frumoase in consecinta, de intelepciune, de vise, de speranta. Va indemn pe toti sa savurati o carte pe care doreati de mult sa o cititi dar tot ati amanat, sa intrati intr-o librarie sau intr-o biblioteca, sau pur si simplu sa descoperiti noi locuri de studiu si de relaxare.

Publicat pe http://www.avocatnet.ro/ la 31.03.2007.

Cel mai dulce te iubesc!

Moaca mea mica, cum imi mai place mie sa o numesc, imi zice "mami, ubec!" E nevoie de traducere? Sa zicem ca a auzit de suficient de multe ori formularea, de la mami, tati sau mamaie (restul isi manifesta dragostea prin fapte, nu prin declaratii directe), ca sa poata spune si ea cele 2 MARI cuvinte. Bine, ei ii iese doar jumatate din unul, dar se intelege perfect ideea. Si chiar are mai mult efect asa!

Nu, nu le repeta ca o maimutzica, asa cum ar fi specific varstei si cum face de fapt cu altele, ci chiar le spune singurica si neintrebata. Si chiar cred ca intelege ce spune pentru ca isi alege de minune momentele - ba seara la culcare cand sta langa mine in pat si vrea sa se mai uite "pic" la "pada" (prescurtare in pasareasca ei pentru Alba ca Zapada), ba dimineata dupa ce o imbrac de plecare (atunci cand nu-mi bate obrazul ca o trezesc desi ei ii e somn). A, si atunci cand vrea ceva de la tati, in general sa ii incalzeasca lapte. Deci, cum ziceam, nu numai ca stie ce vorbeste, dar uneori are si obiective si strategii de a le atinge!

E ceva ce nu se poate descrie... felul in care ma simt cand o aud. Si imi da si ceva incredere si confirmare pentru faptul ca poate totusi fac o treaba buna incercand sa ii fiu pe cat posibil mereu in preajma. Sa vedem mai tarziu cum o sa fie - cat de zgarcita va deveni in exprimare sau cu cine va mai trebui sa impart bucuria unor astfel de cuvinte. Acum, trebuie sa recunosc, trisez si profit pentru ca numai eu inteleg tot ce zice. Daca spune si altora si ei nu inteleg, nu se pune la socoteala, sac!!!

Week-end de "succes"

Dupa o lunga si obositoare saptamana, am hotarat ca nu mai tine treaba si am pus la cale un program de prima jumatate de sambata numai petru mine. Lucruri pe care nu as fi avut timp sa le fac in timpul saptamanii, dar absolut necesare.

N-a fost bine ca m-am trezit tot la 6.30, dar m-am consolat gandindu-ma ca o functiona chestia aia cu sculatul de dimineata. Ma rog, durerea de gat care incepuse sa ma deranjeze ar fi trebuit sa imi dea de gandit, dar m-am incapatanat sa nu ma abat de la plan.

Prima pe lista – programarea de la 8 de la generalist pentru interpretarea analizelor. (Prin urmare plecare de acasa la 7.30. Aveam energie cand m-am gandit ca pot s-o fac!!!) La doctor… potpul!! Nu zic, se putea si mai rau, DAR…

… “nu mancati deloc carne, iar pe-aia pe care o mancati e doar de pui!” Am avut senzatia ca doamna cu pricina se uita pe o radiografie si nu pe o foaie cu cifre. Am recunoscut, ce sa fac?! “Sa mancati curcan!”, zice. As manca, dar de cand cu inzapezeala, sa tot fie o luna, n-am prins neam picior de Penes pe la hypermarket-uri. “Vita, porc slab.”, a adaugat cand a vazut ca ridic din umeri. Coastele de York oare se pun???

In fine. Ce altceva?! Colesterolul bun trebuie crescut – peste facut cu ulei de masline sau nuci si migdale, in nici un caz alune sau seminte de floarea soarelui. Prea multe dulciuri!! Trebuie redus consumul la putina ciocolata neagra! Doamne, cum sa nu mai fac eu briose si prajituri si cornulete si toate cele… sau sa fac, dar sa nu mananc??? Imposibil. Oi fi predispusa la obezitate, dar tare mi-e teama ca dulciurile sunt ultimul lucru la care renunt!

Ha, si nu beau apa!! Ma asteapta nisip si pietre la rinichi, pielea e deja deshidratata, plus la bila am probleme si de-aici arsuri – fara bauturi acidulate (si e una de care abia m-am apucat acum 2 ani si ceva), fara lapte, in schimb am liber la iaurturi… probiotice din alea!

Am plecat bosumflata. Bine, as putea sa nu urmez instructiunile, dar… De la doctor, de exemplu, am mers la cosmetica. “Haaa, ce piele uscata aveti! Nu beti apa!”, “Ceea ce mancati se reflecta in piele.” Parca se vorbisera cele doua doamne intre ele, iar sambata asta trebuia sa fie inceputul reabilitarii. Ca sa nu mai zic ca am inceput sa ma simt ca o persoana plina de vicii care nu are deloc grija de felul in care se intretine.

Ok, cu atatea defecte, m-am gandit sa imi gasesc macar ghete. Cautam negre, inalte, cu siret… prin vreo 4 magazine am tot stat pe ganduri daca sa iau sau nu ceva. La un moment dat am gasit maro. “Le dati de 2 ori cu crema neagra si gata”, imi spune vanzatoarea. Adica la 3 milioane sa le stric asa? Am zis ca mai bine renunt. Din ultimul magazin mi-am luat pana la urma cizme, fara toc, gri.

Si ca sa fie concluzia chiar buna, durerea de gat a fost doar vestitoarea unei raceli cumplite. Nasul ma ustura si curge, mi-e frig in continuu, imi e greata, nu pot sta in picioare. Trebuia sa merg azi la un botez si l-am onorat doar pe jumatate. Si de sambata de la 7.30 am mai ajuns acasa azi la aproape 5 dupa-masa. Multe de facut si nici unele desfasurate conform asteptarilor (ale mele sau ale altora). Ce pot sa mai zic?! Halal week-end, halal timp investit pentru mine!

Paine (neagra) de casa (III)

Pentru ca nu sunt rasista si nici nu fac discriminari, tot astazi am decis sa incerc sa fac si o paine neagra, cu seminte.

Nu pot vorbi dintr-o vasta experienta dar pot compara cu painea alba ce tocmai iesise din cuptor cand m-am apucat sa o fac pe aceasta.

Painea neagra se framanta mai greu si creste mai putin decat cea alba (nu inseamna insa ca nu merita efortul, atentie). Nu stiu daca este chiar o regula dar asa mi-a lasat impresia cea de astazi, daca se va schimba ceva la urmatoarele revin cu o erata.

Asadar:

Ingrediente:
150 g faina alba;
350 g faina neagra;
25 g drojdie;
seminte crude (eu am folosit de floarea soarelui);
un praf de zahar;
sare (o lingura rasa);
apa calduta (400-500 ml);
ulei de masline;
un galbenus de ou.

Mod de preparare:

Am pregatit maiaua ca si la painea alba facuta (si postata) mai devreme. Foarte interesanta reactia amestecului cand am pus faina neagra - au inceput niste bolboroseli si mai seriose decat la combinatia cu faina alba, dar asta s-a dovedit pana la urma un lucru bun.

Am pus semintele in faina si am mai pastrat cateva si pentru final. Am urmat acelasi proces de amestec si framantare a ingredientelor ca si pana acum.

I-am dat aluatului o forma rotunda si turtita. Forma se poate da si dupa dospire cum am facut cu painea de saptamana trecuta.

Painea a stat la dospit (tot in cuptor, la 40 de grade) vreo ora si jumatate pentru ca nu a crescut in acelasi ritm ca si cea alba si vroiam sa vad cum va reactiona.

Am crestat painea, am uns-o cu ulei de masline si cu galbenusul de ou si am presarat restul de seminte de floarea soarelui.

A stat la copt la 200 de grade vreo 45 de minute.

Desi nu a iesit atat de crescuta ca si painea alba, a fost delicioasa si cu un gust cu o personalitate pronuntata, miez pufos si crusta crocanta.

Si nici nu mai trebuie sa amintesc de plusul de sanatate!

Paine de casa (II)

A fost nevoie sa fac o singura data paine si deja mi s-a declansat dorinta de a cerceta, experimenta si a ma bucura tot mai mult de ea.

Deocamdata sunt un Ulise care cauta drumul spre casa si se bucura de reusitele si esecurile de pe parcurs.

Este o calatorie catre reteta perfecta, usoara si care sa iti aduca bucurie prin gustul sau. Nu vreau sa ajung sclava bucatariei dar doresc sa ma bucur de ceva cu adevarat bun.

Painea poate fi ceva foarte simplu sau ceva extrem de sofisticat, depinde cum esti obisnuit sa o privesti.

Painea, in cantitati moderate (evident ca daca nu e ilegala sau imorala trebuia sa ingrase), este o placere. Si cand miezul acela pufos inconjurat de o crusta aurie este produsul sarguintei tale, satisfactia este si mai mare.

Am studiat o saptamana intreaga diverse bloguri si site-uri ale unor oameni care fac din mancare si din paine in special, o arta. Am decis sa mixez, sa compilez si sa nu ma abat de la un drum simplu care sa imi asigure un rezultat yummy. Nu imi plac retetele complicate, cu multe ingrediente si care necesita ore intregi de preparare si pregatire psihologica inainte de a te apuca de ele. Deci tusa personala si-a spus cuvantul si de aceasta data.

Iata cum am preparat painea aceasta si marturisesc ca desi cea de saptamana trecuta mi s-a parut al naibii de buna, cea de astazi mi s-a parut geniala:

Ingrediente:

500 g faina alba;

25 g drojdie;

lapte caldut semidegresat (din ochi, in jur de 400 ml);

un praf de zahar;

sare (cam jumatate de lingura rasa, eu nu sunt fan sare);

ulei de masline;

un galbenus de ou.

Mod de preparare:

Am zdrobit drojdia cu furculita, am pus un praf de zahar peste aceasta pentru a o dizolva, am adaugat putina apa (la temperatura camerei) si am amestecat bine. In plus fata de reteta de saptamana trecuta, am adaugat o lingura cu varf de faina, am amestecat bine si am lasat amestecul sa lucreze vreo 15 minute. A iesit un fel de maia, nu foarte sofisticata, un inceput de maia mai exact dar suficient de "prelucrata" pentru nevoie mea (o maia pentru puturosi sa ii zicem).

Am pus faina cu sarea intr-un castron larg si moderat de inalt (achizitionat astazi special pentru painea ce avea sa urmeze), am adaugat in centru maiaua si am inceput framantarile, de la mijloc spre exterior adaugand din cand in cand laptele caldut si cate putin ulei de masline atunci cand consideram ca aluatul mi se lipea prea tare de maini.

Saptamana trecuta am pus si un ou, astazi am decis sa incerc fara si s-a dovedit ca nu era neaparat necesar, cred ca ramane insa o optiune de luat in seama pentru ca rau nu are ce sa faca.

Totul se face vazand si facand. Repet ca e posibil sa ai impresia ca va iesi un fiasco total dar nu trebuie sa disperi sau sa abandonezi (e ca in viata) ci sa stii cum trebuie sa reactionezi ca sa obtii ce iti doresti.

In functie de cat de tare sau lipicios va fi aluatul se adauga pe parcursul framantarii, lapte sau faina, dupa caz.

Am lasat aluatul la dospit vreo ora in cuptor (al meu are, se pare, o functie speciala Rising la 40 de grade care mi-a permis sa grabesc cumva procedura).

Apoi, am crestat cu un cutit painea ce avea sa fie, am uns-o cu ulei de masline si galbenusul de ou si am lasat-o la copt vreo 45 de minute la 200 grade temperatura.

Apoi ne-am desfatat cu o paine minunata, rotunda si rumena, din care am ciugulit toata ziua.

Eu v-am zis ca vine Primavara!

In jungla zapezii, ratustele si pescarusii se bucura de balaceala in Dambovita, de soarele care anunta primavara si de un mic festin oferit de trecatori.

Deja, este inevitabil, o sa vina Primavara! La un moment dat, mereu primavara, in fiecare an.

Si daca nu afara, macar in sufletele noastre!

Multumesc!

Este atat de simplu sa iei iarna asta ca pe ceva personal dar este si la fel de simplu sa privesti lucrurile degajat, ca si cum tot raul duce cumva, chiar si pe cai ascunse, la un bine (atentie, ma refer strict la iarna experimentata in capitala). Eu am decis sa imi exprim opinia despre iarna, multumind pentru ce am primit :-) Hai sa vedem ce a iesit:

Multumesc tuturor celor care s-au plans ca avem o iarna fara zapada pentru ca uite cineva acolo sus ii iubeste si le-a indeplinit dorinta arzatoare!

Multumesc pentru ca iarna viitoare voi avea cizme noi ca cele de anul acesta au iesit prea vatamate dupa ziua de ieri cand le-am invatat sa inoate prin zapada!

Multumesc ca statia de la Unirii este aproape de casa ca altfel nu stiu cat as mai fi mers pe jos aseara!

Multumesc lui barbata-miu care a insistat acum 2 luni cand era cald si bine sa imi cumpar bocanci!

Multumesc d-lui Hans Christian Andersen care daca nu ar fi dat zapezii o alura de poveste probabil am fi privit iarna cu ochi mai putin ingaduitori!

Multumesc lui Mos Craciun care mi-a adus cadou, anul ce a trecut, un trepied si asa pot iesi mai usor la poze de poveste in acest week-end!

Multumesc primaverii ca s-a gandit sa urmeze imediat iernii!

Multumesc si mie ca am facut bunatati in week-end-ul trecut si ieri cand am ajuns acasa m-am putut desfata cu ele (jumatate de tava de ciocolata = gone in 60 seconds, hai nu chiar, dar pe aproape)!

Multumesc nametilor si autoritatilor si comunitatii ca daca ar fi dat zapada de pe trotuare sau daca ar fi dat in folosinta mai multe mijloace de transport in comun as fi ajuns acasa fresh si ar fi trebuit sa pedalez vreo ora dupa atata ciocolata, pe cand asa, dupa atata sport prin zapada nu a mai fost nevoie de nicio bicicleta!

Multumesc celor de la Zara care ma binedispun cand admir colectia de pantofi si in special cea de sandale!

Multumesc alor mei ca m-au facut optimista!

Aseara, pe Unirii, in drum spre casa

Astazi, pe Goga, in drum spre birou

PS: scuzati calitatea fotografiilor dar atat imi poate telefonul :-)

Blogger's fashion tips: Cu criza'n cap

Cred ca ti s-a intamplat de multe ori sa ai garderoba plina si sa nu stii cum sa te imbraci pentru ca pur si simplu piesele in individualitatea lor nu se potrivesc astfel incat sa formeze un outfit corespunzator, nu-i asa?
Cum trecutul nu il putem remedia, putem cel putin sa avem grija pe viitor sa ne disciplinam putin stilul de a cumpara, nu de alta dar mai e si "criza" si ar fi pacat sa ne consumam resursele cu alegeri gresite!
Nu stiu sincer daca la baieti se aplica aceleasi reguli de aceea ma voi adresa fetelor in special, nu de alta dar stiu prea bine ca pe mine ma ia adesea valul cand vine vorba de shopping!
Am incropit in cele ce urmeaza cateva reguli pe care am promis ca din 2012 le voi urma cu sfintenie, mai ales ca daca vine si apocalipsa trebuie sa ma gaseasca bine imbracata:

1. Nu cumpara niciodata sub impulsul de moment! Aici am avea 3 subcategorii, respectiv:

a) Nu cumpara doar pentru ca iti place o anumita piesa vestimentara. Anul trecut mi-am luat o camasa din denim de la H&M. Frumoasa, croita bine, cambrata. Am ajuns acasa si am constatat ca habar nu am cum sa o port fara a arata ca un cowboy. Mai grav este ca acesta este doar un exemplu de lucruri care atarna pe umerase pentru ca le-am cumparat ca pareau dragute si imi veneau bine dar nu m-am gandit ca acasa nu am alte surate cu care sa le combin sa iasa o tinuta fashionable.

Ti-ai dorit din copilarie o poseta portocalie si acum ai gasit-o? Gandeste-te de doua ori daca ai la ce sa o porti sau cumpara impreuna cu aceasta un accesoriu sau piesa vestimentara care sa intregeasca tinuta.

Sfat: gandeste in ansamblu, fa inventarul garderobei existente atunci cand cumperi doar o piesa vestimentara sau cumpara o tinuta completa inca de la inceput ca sa nu mai ai problema hainelor ce vor muri fete batrane la tine in dulap.

b) Nu cumpara ceva doar pentru ca ai vazut ca pe altcineva acel lucru vine foarte bine.
Cand vezi ceva la altii pare din start mai interesant si de aici tendinta de a copia. Nimeni nu spune sa nu iti cumeri si tu bluza de la Mango pe care o poarta jumate din firma pentru ca iti vine al naibii de bine, dar incearca sa ii dai o nota personala, sa nu para ceva tras la indigo. La fel, daca ceva arata bine pe o alta persoana poate silueta ta nu iti permite sa porti acel outfit, asa ca alege cu cap.

Sfat: Cand admiri o tinuta de pe catwalk sau dintr-o revista sau purtata de tipa misto de la Marketing, nu te grabi sa o cumperi doar pe aceste criterii si incearca sa vezi inainte daca tie ti s-ar potrivi ca silueta sau stil.

c) Nu cumpara doar pentru ca un produs este la reducere.
Toata lumea iubeste reducerile, se stie! Si pe toti ne prostesc la un moment dat si ajungem sa aruncam cu banii doar pentru ca ceva era redus nu pentru ca avem nevoie sau ne place cu adevarat. Daca ai asteptat o iarna intreaga sa se reduca acel minunat cojocel si ai avut norocul sa il gasesti cu o reducere simtitoare si culmea ai gasit si numarul tau, daca esti convinsa ca este "the one" si la anul nu vei afirma ca e out of fashion si il vei pune pe hold pana revine moda, nu ezita sa il achizitionezi. Daca ai dubii insa, mai bine abtine-te.

De multe ori un produs la pret intreg concureaza de minune cu doua sau trei la pret redus.

Sfat: cantareste bine daca nu cumva cumparand un produs, la mega reducere, dar pe care nu il vei purta in veci, nu inseamna de fapt ca ai fi mai castigata daca ai cumpara ceva care sa iti placa sau sa iti trebuiasca desi e la pret intreg.

2. Intotdeauna probeaza sau daca nu ai chef sau esti in graba, cere si pastreaza bonul fiscal.
Acesta este sfatul pe care il dau pentru din graba sau comoditate nu probam sau rupem bonul inainte de a proba tinuta si ramanem stuked cu ea.

3. Invata ca atunci cand primesti un cadou care nu iti place, nu iti vine ca marime sau nu ti se potriveste ca si stil, sa rogi daruitorul fie sa iti dea bonul sa poti schimba produsul, fie sa iti schimbe chiar el ceea ce ti-a cumparat.
Cate cadouri care nu ti-au placut sau nu ti-au venit ai primit de-a lungul vietii? Nu-i asa ca de rusine, nu ai zis nimic si ai preferat sa le depozitezi intr-un colt de dressing sau sa le da faci cadou mai departe?
Stim cu totii ca gusturile nu se discuta si ca fiecare are o apreciere diferita asupra lucrurilor. Apoi de unde sa stie cineva ca tu ai o aversitate ascunsa pentru carouri, de exemplu? De aici si cadourile "ratate" cum le zic eu.

Sfat: nu te sfii sa spui ce gandesti sau macar invata sa te exprimi cu perdea daca nu vrei sa ii spui omului in fata ca acea camasa e de scolarita si ca buletinul tau arata o varsta care sa iti permita sa porti si ceva mai indraznet. Sa nu iti fie rusine sa ceri bonul sau sa il rogi pe cel ce ti-a facut cadoul sa ti-l schimbe cu altceva, eventual indicat de tine (pentru siguranta), gasind un motiv elegant si politicos. Cred ca cel care ti-a facut darul se va bucura mai mult sa il schimbe si sa iti ia ceva ce iti vine bine si iti place decat sa stie ca gestul sau initial nu a fost apreciat.

4. Perioada culoarea "x". Cred ca mai toate am facut o pasiune la un moment dat pentru cate o culoare. Am trecut de la perioada verde, la cea rosie, la turcoaz si tot asa. Si stim ce inseamna asta: adunam ca o furnica haine si accesorii de aceeasi culoare sau nuanta si naiba mai stie apoi cum sa le poarte si sa le asorteze.
Ok si Picasso a avut perioada sa albastra sau roz, dar la el era alta situatie si noi trebuie sa avem grija si masura in tot ce facem. Daca ne luam 10 bluze, 2 perechi de pantofi cu toc si o pereche de balerini, o vesta, o poseta de umar si 2 tascute, 3 fuste si 5 pantaloni toate verde brotacel s-a cam rupt filmul si greu cineva se mai poate incumeta sa faca ordine la tine in dulap si sa vina cu idei inovatoare cu privire la o tinuta corecta si placuta.

Sfat: O pasiune nu trebuie sa te domine ci sa o domini tu pe ea si sa alegi cu masura, cu cap si cu mult gust nu doar piesele vestimentare dar si accesoriile pe care le porti.

Ce pot sa mai spun altceva, decat faceti alegerile corecte si sa aveti spor la shopping!

Ciocolata de casa

Ciocolata de casa a fost intotdeauna desertul pe care le-am considerat deosebit, rafinat si greu de facut :) .

Acum multi ani am gasit reteta intr-o revista si am incercat-o. A fost partial un fiasco pentru ca desi gustul era cel care imi amintea de copilarie, consistenta era cea de Nutella (care oricat ar fi de minunata nu corespundea cu ce trebuia sa iasa ca urmare a punerii in aplicare a retetei respective)

Astazi, la 8 ani distanta, am incercat aceeasi reteta dar am adus ajustari la ingrediente si la capitolul rabdare (care imi lipsise in trecut).

Ingrediente:

380 g lapte praf (la acest gramaj am gasit plicul de lapte praf, nu este nimic ascuns sau fancy in ce priveste aceasta cantitate);

100 g cacao;

1 plic zahar vanilat;

450 g zahar (eu am folosit brun);

200 g unt;

200 ml apa.

Mod de preparare:

Am amestecat bine, intr-un castron, laptele praf, cacaoa si zaharul vanilat.

Am pus apa cu zaharul la fiert si le-am amestecat inca de la inceput cu o lingura de lemn. Am lasat sa fiarba amestecul cam 15 minute pana a devenit un sirop gros (in tot acest timp am avut grija sa dau prin el cu aceeasi lingura de lemn). Daca nu aveti rabdarea necesara la aceasta etapa consistenta ciocolatei este la risc.

Am adaugat apoi untul (lasat anterior la temperatura camerei) taiat cubulete si am continuat sa amestec foarte bine.

Totul s-a petrecut la foc mic.

Cand totul s-a omogenizat, am adaugat amestecul de lapte praf, cacao si zahar vanilat si am amestecat foarte bine, cratita ramanand in tot acest timp pe foc. Operatiunea finala a durat maxim 5 minute dupa care am turnat ciocolata intr-o tava in care am pus hartie de copt si am asteptat cumite sa se raceasca si sa se intareasca. Apoi m-am obraznicit degustand-o la greu!

Rezultatul a fost yummy!

Paine de casa

Nimic nu se compara cu mirosul de paine calda care iti invaluie casa intr-o zi de iarna.

Si pentru ca painea de casa imi lipsea din palmares, astazi am bifat si acest lucru si va povestesc si voua ce si cum.

Ingrediente:

500g faina;

25 g drojdie;

1 ou;

un praf de zahar;

sare;

apa calduta;

ulei de masline.

Mod de preparare:

Am zdrobit drojdia cu furculita, am pus un praf de zahar peste aceasta pentru a o dizolva, am adaugat putina apa calduta si am amestecat bine.

Am pus faina amestecata cu sarea intr-un castron generos si am turnat in mijloc drojdia dizolvata, am adaugat un ou si am inceput sa framant de la mijloc spre exterior adaugand din cand in cand apa calduta. Ca sa nu mi se lipeasca aluatul de maini am folosit putin ulei de masline. Am framantat mult si bine si am adaugat apa din timp in timp pana am obtinut un amestec omogen. Am lasat aluatul la dospit vreme de o ora si jumatate. Apoi am modelat doua painici pe care le-am crestat, le-am dat cu ulei de masline si le-am mai lasat jumatate de ora la odihna pana au mai crescut si le-am dat la cuptorul bine incins in prealabil vreo 45 de minute.

Fiind prima oara cand am facut paine m-am stresat ingrozitor pentru ca nu stiam exact ordinea ingredientelor, nu aveam habar cum sa framant mai bine aluatul si pana nu am vazut painea aurie aburinda care ti se topeste in gura am avut senzatia ca voi rata. Morala este sa incerci, sa ai optimism, sa nu iti fie teama si sa te bucuri de rezultat sau sa inveti din esec!

Blog culinar, indeed. Printre altele. ESCALOP

A gati nu inseamna neaparat o filosofie, nu trebuie sa iti faci curaj o saptamana ca sa fierbi un ou sau sa prajesti niste cartofi si nici nu iti trebuie cine stie ce talent sau certificari in domeniu, dar daca pui putin suflet, daca ai inspiratie si faci totul cu placere, atunci sansele de a gati ceva cu adevarat bun sunt foarte mari.

Toti oftam dupa mancarea de la mama sau de la bunica acasa si parca acesta este reperul major atunci cand criticam sau categorisim un fel de mancare.

Partea frumoasa este ca daca nu reusesti totusi sa le egalezi sau sa le depasesti pe ele atunci poti sa iti insusesti o serie de retete care sa devina specifice tie si pe care le poti pregati in mod unic punandu-ti astfel amprenta personala.

Reteta de escalop mi-a iesit atat de delicioasa incat nu se putea sa nu o fac publica.

Ingredientele folosite de mine: carne de vita, ciuperci (champinioane), ceapa, usturoi, ardei gras, vin alb, sos de rosii si condimente (piper, o frunza de dafin, cimbru si chimen).

Procedura a fost extrem de simpla si m-am adaptat din mers cautand gustul dorit pana ce l-am gasit.

Am taiat carnea de vita cubulete si am fiert-o cu putina sare.

Am calit ceapa taiata marunt in putin ulei de masline, am adaugat apoi usturoiul taiat si el foarte fin si dupa ce au capatat o culoare aurie am adaugat ciupercile si un strop de vin alb. Dupa ce ciupercile s-au inmuiat putin in acest sos am adaugat carnea fiarta si ardeii taiati cubulete. Dupa ce au fiert nu foarte mult in suc propriu am adaugat un sos din suc de rosii, vin si condimente, am potrivit de sare si le-am lasat sa discute unele cu celelalte in tihna la foc mic.

Finalul a fost nu doar glorios dar si delicios, ceea ce conteaza pana la urma cu adevarat.

Inceput de drum

Acum 4 luni am ales sa imi dedic 2 zile pe saptamana unui hobby mai vechi sau mai nou.
Fotografia.
Totul a pornit de la un nou aparat ce mi-a fost daruit cu mare dragoste si care a starnit si dorinta de a face mai mult decat o simpla declansare.
Si uite ca acum, dupa 4 luni, m-am trezit ca am luat si examenul si am o noua ocupatie cu acte in regula, aceea de fotograf.
Cu siguranta nu voi face o profesie din asta si nu ma voi umple de bani (bine, in definitiv cine stie?), cu siguranta trebuie munca multa si dedicatie in continuare dar ma bucur ca am facut acest pas care imi da incredere si curaj sa pornesc pe acest nou drum.
Si daca tot m-am ales cu porecla de "Chinezu", macar sa stim de ce!

Iata si fotografiile prezentate ca portofoliu la examen:

Blog culinar???

In ultimul timp postez numai retete. Si gatesc cam mult! Fata de modul obisnuit, in orice caz! Problema e ca vremea de afara, si implicit statul in casa intr-un fel de sinistrare, dauneaza grav siluetei. Gatit mult de plictiseala, mancat mult de si mai multa plictiseala si miscare mai deloc.

Astea toate sunt doar de sambata: supa de pui, ostropel tot de pui, cartofi la cuptor cu pui, ou si branza, chec cu lamaie si gogosi.





In momentul asta mai avem doar niste ostropel. :)

La Multi Ani!

Astazi este o zi foarte speciala, a unei fiinte tare, tare dragi, care a aparut in viata noastra pe nepusa masa si care ne-a invatat o puternica lectie: dragostea este atat de mare in acest Univers incat este pacat sa nu o daruiesti oricui are nevoie de ea.
Si vorbesc acum de dragostea aceea gingasa, de emotiile si bucuriile pe care le primesti cand un sufletel iti intinde piciorusul sa ti-l dea la pupat, sau de privirea pe care o arunca pe furis unui om mare si aparent dur de il topeste de face ce vrea cu el, de dragostea pe care o degaja prin simpla-i existenta si de legatura puternica pe care o creeaza intre oamenii ce iubesc aceeasi fiinta.
In doi ani poti invata multe si te poti schimba in mai bine, daca vrei. Si eu stiu cui sa ii multumesc pentru asta!

Portia Arinei de aseara

Si a mancat-o toata! Singurica! Ficatei si orez cu legume si stafide. Am gasit reteta intr-o brosurica. Simpla si cat de sanatoasa se poate.

Ficateii i-am pus separat intr-o cratita, mai mult la fiert decat la prajit - am pus un strop de ulei si mai multa apa si i-am acoperit cu un capac. Dupa ce s-au facut (adica sa nu mai aiba strop de sange), am pus sare, am luat portia Arinei si pe ceilalti i-am lasat sa se prajeasca bine pentru ca adultii mai mananca si nedietetic.

Iar treaba cu orezul a stat cam asa: intr-o tigaie de teflon am pus ceapa maruntita, iarasi cu putin ulei si mai multa apa - reteta e cu ceapa calita (incins tigaia, incins uleiul, pus ceapa etc., stiti voi!), doar ca ceapa calita face rau la stomac... asa ca am preferat sa o fierb cam 3 minute. Apoi am pus un morcov si un ardei lung rosu si le-am fiert cu totul cam 5 minute. Am spalat orez (o cana mai mare) si l-am pus si pe el impreuna cu mazarea boabe pe care o am in congelator de asta vara (asta chiar e sanatoasa ca e de gradina!). Cam 2 maini de mazare. Si au fiert cu toate acolo cam jumatate de ora. Cand a scazut apa si toate cele erau moi, adica sa nu simti orezul ca pietricele printre dinti, am pus niste sare, putin piper, apoi o mana serioasa de stafide, patrunjel tocat... si dupa 2 minute am stins focul. Si gata!! Bun-bun!! Sau cum zice Arina, "mun!"