Paine de casa (II)

A fost nevoie sa fac o singura data paine si deja mi s-a declansat dorinta de a cerceta, experimenta si a ma bucura tot mai mult de ea.

Deocamdata sunt un Ulise care cauta drumul spre casa si se bucura de reusitele si esecurile de pe parcurs.

Este o calatorie catre reteta perfecta, usoara si care sa iti aduca bucurie prin gustul sau. Nu vreau sa ajung sclava bucatariei dar doresc sa ma bucur de ceva cu adevarat bun.

Painea poate fi ceva foarte simplu sau ceva extrem de sofisticat, depinde cum esti obisnuit sa o privesti.

Painea, in cantitati moderate (evident ca daca nu e ilegala sau imorala trebuia sa ingrase), este o placere. Si cand miezul acela pufos inconjurat de o crusta aurie este produsul sarguintei tale, satisfactia este si mai mare.

Am studiat o saptamana intreaga diverse bloguri si site-uri ale unor oameni care fac din mancare si din paine in special, o arta. Am decis sa mixez, sa compilez si sa nu ma abat de la un drum simplu care sa imi asigure un rezultat yummy. Nu imi plac retetele complicate, cu multe ingrediente si care necesita ore intregi de preparare si pregatire psihologica inainte de a te apuca de ele. Deci tusa personala si-a spus cuvantul si de aceasta data.

Iata cum am preparat painea aceasta si marturisesc ca desi cea de saptamana trecuta mi s-a parut al naibii de buna, cea de astazi mi s-a parut geniala:

Ingrediente:

500 g faina alba;

25 g drojdie;

lapte caldut semidegresat (din ochi, in jur de 400 ml);

un praf de zahar;

sare (cam jumatate de lingura rasa, eu nu sunt fan sare);

ulei de masline;

un galbenus de ou.

Mod de preparare:

Am zdrobit drojdia cu furculita, am pus un praf de zahar peste aceasta pentru a o dizolva, am adaugat putina apa (la temperatura camerei) si am amestecat bine. In plus fata de reteta de saptamana trecuta, am adaugat o lingura cu varf de faina, am amestecat bine si am lasat amestecul sa lucreze vreo 15 minute. A iesit un fel de maia, nu foarte sofisticata, un inceput de maia mai exact dar suficient de "prelucrata" pentru nevoie mea (o maia pentru puturosi sa ii zicem).

Am pus faina cu sarea intr-un castron larg si moderat de inalt (achizitionat astazi special pentru painea ce avea sa urmeze), am adaugat in centru maiaua si am inceput framantarile, de la mijloc spre exterior adaugand din cand in cand laptele caldut si cate putin ulei de masline atunci cand consideram ca aluatul mi se lipea prea tare de maini.

Saptamana trecuta am pus si un ou, astazi am decis sa incerc fara si s-a dovedit ca nu era neaparat necesar, cred ca ramane insa o optiune de luat in seama pentru ca rau nu are ce sa faca.

Totul se face vazand si facand. Repet ca e posibil sa ai impresia ca va iesi un fiasco total dar nu trebuie sa disperi sau sa abandonezi (e ca in viata) ci sa stii cum trebuie sa reactionezi ca sa obtii ce iti doresti.

In functie de cat de tare sau lipicios va fi aluatul se adauga pe parcursul framantarii, lapte sau faina, dupa caz.

Am lasat aluatul la dospit vreo ora in cuptor (al meu are, se pare, o functie speciala Rising la 40 de grade care mi-a permis sa grabesc cumva procedura).

Apoi, am crestat cu un cutit painea ce avea sa fie, am uns-o cu ulei de masline si galbenusul de ou si am lasat-o la copt vreo 45 de minute la 200 grade temperatura.

Apoi ne-am desfatat cu o paine minunata, rotunda si rumena, din care am ciugulit toata ziua.