Astazi am cunoscut un bobocel de fetita! Un puiut de om care abia a aparut pe lume de cateva zile si deja face furori.
Aproape ca uitasem cat de mic poate fi cineva atat de mic :). Nu ca as avea vreo vasta experienta in domeniu, dar acum trei ani aveam placerea si bucuria sa o cunoastem pe sora ei care acum ne informeaza ca e "male", deci ca isi ia in serios rolul ce ii revine de acum.
Imi este greu sa descriu in cuvinte emotia acestei prime intrevederi. Este evident ca totul l-am trait la modul subiectiv dar cand vezi bucatica aceea care topeste ditamai oamenii ca pe niste caramele, nu poti sa nu o indragesti.
Imi plac copiii, dar nu pot generaliza aceasta dragoste. Iubesc copiii carora le sclipesc ochisorii din care transpare inteligenta si care ma cuceresc printr-un je ne sais quois. O fi chimie, o fi destin, nu stiu sa zic.
Arina si sora ei mai mica au un loc special in inima noastra si vorbesc la plural pentru ca deja tot familionul nostru le iubeste si le indrageste.
Ma mai intreaba lumea daca Arina ne spune "nana"/"nasa", "nanu", etc. Ei bine, nu. Nici nu mi-am pus vreodata problema ca ar trebui sa avem un astfel de apelativ. Esentialul este ca ea sa stie un singur lucru - ca suntem niste oameni care o iubim si care o vom veghea pe tot parcursul existentei noastre. Si acelasi lucru va trebui sa stie si surioara ei, Pufosica mititca, indiferent de relatia pe care am avea-o.
Si uite asa familia creste si se mareste pentru ca aceste micute fac parte integranta din viata noastra.
Mai multe o sa va povesteasca mama minunatelor cand va reveni in blogosfera ;) , dar pana atunci eu una ma declar cucerita si indragostita iremediabil de aceste copile dulci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu