In dimineata asta am fost foarte surprinsa sa constat ca, in orasul asta atat de imbacsit, se mai simte mirosul de tei. Bine, surprinderea ar putea fi ca se mai simte orice altceva in afara de fumul gros si innecacios a zeci de masini sau in afara de tigarile celor care fumeaza pe strada sau de parfumul in exces folosit de unii/unele care au impresia ca, daca folosesti o sticla intreaga dintr-o data, te poti spala mai putin (a se citi “deloc”). Pe strada mai e cum mai e, desi, daca e vara, e zabuseala si simti ca te sufoci, dar in metrou sau intr-un lift, dupa asemenea specimene, nici toti teii din lumea asta nu cred ca ar mai putea face fata.
Imi place mirosul de tei si daca e discret si daca e puternic. Imi place ca nu au disparut cu totul, desi ma scoate din sarite faptul ca toata lumea promoveaza spatiul verde, toti se bat cu pumnii in piept ca iubesc natura si verdeata si fac si dreg pentru protectia mediului, ca la o adica sa taie si sa spanzure fara mila… ca doar nu se pot ridica blocuri si fel de fel de constructii fara "sacrificii". E atata cenusiu peste tot, atat praf si atata aglomeratie, incat bietii copaci nici nu se mai vad. Daca nu miros cat de cat, cu atat mai putin au sanse sa se mai faca observati. De-asta cred ca nici nu mi-a venit sa cred ca e chiar de tei adevarat mireasma aia pe care am identificat-o cu noaptea-n cap… sau poate tocmai asta e explicatia – am reusit sa o identific pentru ca dis de dimineata lucrurile sunt putin mai linistite. Nu, nu mai linistite in adevaratul sens... pentru ca mai gasesti locuri in care inca se lucreaza (de exemplu la maretul pod de la Basarab) si huruie pickhammer-ele la ore dintre cele mai ciudate si mereu se gasesc sa treaca masini super mari pline de pietroaie sau moloz. Dar pe la 7-8 asa inca se mai poate evita agitatia.
In fine… e foarte placut sa mai constati, macar din cand in cand, si arome naturale care nu au nimic de-a face cu covrigariile/gogosariile/patiseriile/fast-food-urile si ce s-o mai gasi.
Recomand o plimbare prin Iasi pe Bulevardul Copou pentru a savura cu adevarat mirosul teilor!
RăspundețiȘtergereSi in Florenta in perioada aceasta teii miros divin!
RăspundețiȘtergere