Dupa aproape 2 luni de mers la cresa, ma simt mai batrana cu 5 ani! Incercam sa ma pregatesc ca va fi greu, dar nu mi-am putut imagina cat.
Prima zi a fost ok. A doua zi relativ ok. A treia zi pitica a plans dimineata si n-a vrut sa manance la pranz. A patra zi eram deja varza de oboseala dupa trezitul la 6.30. Pentru a cincea zi mi s-a sugerat ca e vineri si ca as putea totusi sa o tin acasa… semn ca pentru toata lumea fusese o saptamana grea.
Prima zi din a doua saptamana – la 1 am gasit-o dormind. Am trezit-o si a fost foarte suparata. Urmatoarea zi, iarasi adormise… am lasat-o si am zis ca revin. M-au sunat dupa o ora ca se trezise. Se trezise, dar nu dormise suficient… sau dormise prost… asa ca era tafnoasa si maraita. Apoi am zis ca o las zi intreaga. La 2 m-au sunat ca nu vrea sa doarma si plange… si sa merg sa o iau. Am mai mers o zi si s-a imbolnavit.
A stat acasa doua saptamani si o zi – mai intai cu mine, apoi am rugat-o pe buni sa isi ia liber. In unele zile nu a iesit din casa, in schimb am fost la doctor de 5 sau 6 ori – record pentru 2 saptamani. De fiecare data cu urletele si supararile de rigoare, de fiecare data cu schimbare de tratament. Picaturi, siropuri, crème, spray-uri… aveam de furca si cu raceala si cu aftele si cu o conjunctivita. Pana la urma tot la antibiotic am ajuns si la aerosoli cu diverse substante. Si chin cu luatul lor si scheme ca erau prea multe si munca de convingere pentru ca neam sa ia sau sa faca ceva de buna voie. Mai ales aerosolii – nu cred ca ii mai face cineva si fara masca si de la distanta si cu atatea pauze, ca nici nu mai stiu cat si ce efect au avut. Daca as spune cate dispozitive si cate medicamente de toate felurile am cumparat, ar parea ca ma plang. Si nu vreau asta. Dar ma intreb cum s-o descurca majoritatea oamenilor care isi creste copiii din salariul minim sau din somaj sau chiar din indemnizatia aia de nimic. E frustrant si e nedrept… si tare-tare greu.
Deci am mai mers la copii, cum zicem noi, inca o saptamana si vreo doua zile. Apoi i-ar a inceput sa curga nasul, apoi a reinceput tusea… cu toate astea am mers la cresa cu rucsacul plin de toate cele pentru ca nu aveam cum sa stam acasa… sau mai exact cu cine. A dus mititica raceala pe picioare si, atat timp cat nu facea febra, doamnele ingrijitoare imi ziceau ca au grija de ea. Dupa o saptamana de doftoricit din mers, a trebuit sa mergem din nou la doctor, de data asta pentru o iritatie urata la fundulet. Caldura mare, sensibilitate exagerata si din nou probleme. Am umblat cateva ore si pe la 10 farmacii sa preparam o crema, scutecele de hartie recomandate nu le-am gasit, ba mai mult toata lumea se uita la noi ca la nebuni. In fine, am adaptat si pe-aici cum am putut – am mai stat si fara scutec, am mai folosit si din acelea obisnuite, am dus razboiul datului cu crema, am facut si am dat indicatii pretioase la cresa ca nu cumva sa iesim din tratament… reparam pe de-o parte, apoi iar caldura mare in masina, transpiratie, daca dam drumul la aerul conditionat, imediat curge nasul, daca deschidem geamul, e curent, daca nu facem nimic, stoarcem hainele cand ajungem acasa.
Cand ziceam ca nu mai curge nasul, ca trece iritatia si putem sa mai respiram, incepe febra. Din senin, la cateva ore, ba dispare, ba reapare… o zi, doua, trei… iar nu avem cu cine sa stam si mergem la cresa pe burta, de teama ca nu ne mai primesc - n-a facut febra acolo, in schimb nu ne-am inteles acasa.
Si avem dimineti in care nu vrem sa ne trezim, nu vrem sa ne imbracam si plangem si plangem pana la epuizare si adormim in scaunul de masina cu capul stramb. Si cand merg sa o iau si ma vede, incepe sa planga fara exceptie si ma cearta si mai plange si in masina spre casa uneori de nu stiu cum sa o mai impac. Si ma simt vinovata si uneori imi e ciuda ca parca scap lucrurile de sub control pentru ca nu stiu ce i se intampla toata ziua, pentru ca a inceput sa manance tot felul de prostioare, pentru ca e obosita mai mereu, pentru ca incerc sa ii fac un program stabil cat de cat, dar nu reusesc mereu si asta ii face rau. Si tot asa si multe altele!
Din afara nu cred ca pare complicat. Pentru mine au fost aproape 2 luni de stres continuu, stres datorat si unor alte evenimente si circumstante… Dar sper sa vina momentul sa ne odihnim si sa ne relaxam. Ca de descurcat, o sa ne descurcam pana la urma. Si Doamne fereste de mai rau!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu