Cand nu e soare...

... nu ies afara din casa decat daca nu am incotro. Si nu am spor la si nici chef de nimic. Am in schimb tendinta sa ma iau de oameni ca doar motive pentru asta se gasesc intotdeauna si de ce sa nu profitam daca lipsa soarelui tot strica ziua!

Nu am crezut niciodata in astenia de primavara sau in asa-zisa confuzie provocata de datul orei inapoi sau inainte sau in depresia post-vacanta si alte nascociri din astea psihologice... sau ne-nascociri pentru unii multi care vor sa aiba explicatii la indemana pentru orice. Cred in schimb in lipsa soarelui si a luminii. Pentru ca ziua gandesc intr-un fel, iar noaptea fac tot posibilul sa nu mai gandesc (si nu neaparat din motive de somn!). Si pot intelege si accepta multe intr-o zi cu soare, in schimb nu mai dau nici o sansa unei zile mohorate. Urasc norii si ploaia si pe bune daca gasesc vreo urma de romantism in ele! Cat despre frig – cea mai urata si imposibila stare si cel mai nesuferit lucru de experimentat. Cu creierul prajit la 40 de grade functionez infinit mai bine.

Soarele imi scoate toate petele in evidenta, dar doar cele de pe fata. Ma ajuta in schimb sa le camuflez pe cele de pe creier pentru ca ma imbuneaza si imi ridica sau imi tine sus moralul... dupa caz. Daca ar fi dupa mine ar ploua si ar ninge intotdeauna cu soare, iar noaptea am avea negresit soare. Si, daca soarele s-ar vinde la piata sau la vreun magazin ceva, mi-as face provizii din timp pentru vreo 2-3 vieti asa, ca sa nu il folosesc cu portia, ci sa fac intotdeauna exces.

Asta pentru ca m-am saturat de primavara asta pacalicioasa, pentru ca vreau ca ea sa se tina de contract si sa ne dea soare si caldura si flori si cantece de pasarele si ce naiba mai invatam pe la scoala in poezii... si mai scriam si in compunerile alea prostute pe care le aveam de facut in fiecare an! Deci hai cu soarele ala odata!!!