Sunt ani buni de cand m-am declarat fan briose. Atat de fan incat si masina mi-am botezat-o “Mufina”… ca e micutza si albastra ca afinele care imi plac mie cel mai mult in tipul asta de cozonacel pufos.
E, in toti anii astia am facut cateva zeci de mufine… daca nu chiar peste suta. Am testat tot felul de retete, mai mult sau mai putin gustoase… rareori de doua ori aceeasi. Am descoperit insa acum una de compozitie cu portocala. Suuuper bun! Hai sa si explic putin cum am pus-o eu in aplicare!
Primul pas a fost sa topesc niste unt… 125 de grame scria in reteta model, eu am pus cred vreo 115 (aveam un pachet President de exact 125 de grame, dar il initiasem deja de cateva zile pentru mancarea copilului). Cred ca a fost ok si cu 115 grame. Prin urmare – unt topit si lasat la racit.
Pasul doi – am separat 3 albusuri de galbenusuri. Albusurile le-am batut putin, apoi am pus si o lingurita rasa de sare si 200 de grame de zahar treptat si am tot batut pana s-au intepenit – cu mixerul, normal ca face treaba rapid. Dupa intepeneale, le-am redat galbenusurile. Nu erau de tara, asa ca a iesit o compozitie cam palida… dar asta nu are efect asupra gustului.
Si-apoi a fost si mai simplu. N-am pus sucul de la jumatate de portocala, ci de la una intreaga… pentru ca nu am pus coaja de portocala… cam ramane in urma in gura. :) Am lasat sa cada in schimb putina pulpita… pe care nu am mai regasit-o insa in produsul finit, probabil s-a identificat bine de tot cu aluatul. La gramada au mers si 100 ml de lapte, untul acela topit si 180 de grame de faina amestecate in prealabil cu un pliculet de praf de copt.
Am uns tava teflonata de briose cu putin unt. Cuptor preincalzit la 180 de grade, in 20 de minute au crescut si s-au rumenit. Simt si acum mirosul!! Le-am scos din cuptor si am si atacat una… adica am vrut sa o scot si am cam mutilat-o, deci sfatul ar fi sa aveti rabdare sa se raceasca ori riscati sa nu se desprinda frumos. Foaaaarte pufoase fetele si delicioase!! Ma gandesc ca pitica mea o sa fie mare iubitoare avand in vedere ca ii plac foarte tare chestiile painoase! :)
Mai bine sa scriu aici retetele astea decat sa le tin pe tot felul de foite pe care in mod clar le ratacesc, nu? Unde mai pui ca ma mai pomenesc si pe mine de bine oamenii care le incearca la randul lor!
A, era sa uit poza!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu