Frumos, dom'le!

De cate ori intr-o saptamana, intr-o luna chiar vi se intampla sa intalniti pe strada un om frumos? Adica asa… sa intoarceti capul si sa ziceti “Uau, lu’ asta chiar i-a dat Dumnezeu!” Dupa standardele voastre, normal, ca o stiu si eu pe-aia cu frumusetea care e in ochii celui care priveste. Eu zic ca nu prea des… si asta fara sa fiu rea. Lasand la o parte faptul ca azi un om iti poate parea urat, iar maine frumusetea intruchipata… pentru ca tu esti intr-un fel intr-o zi si mai altfel a doua, probabil ca e foarte adevarat ca fericirea sau tristetea fiecaruia se reflecta cel mai bine pe chip.
Dar eu nu vorbesc acum doar de chipuri frumoase. Vorbesc de o frumusete din aia de revista… din cap pana-n picioare… din aia pe care o vezi pe net si despre care iti spui fara ezitare: “e trucata!”… ca doar, na… te face sa te simti mai bine. Ne-am cam obisnuit ca oamenii sa ni se para urati… asta in cazul in care ii bagam in seama. De fapt cred ca ne convine sa ii vedem urati pentru ca ne ajuta sa acceptam mai usor propriile imagini pe care le vedem in oglinda.
Ei bine, eu recunosc ca stiu astfel de oameni. Si va atasez aici un exemplu. O sa ziceti ca e cea mai fericita zi a vietii ei si e normal sa straluceasca. De acord! O sa ziceti ceva si de fotografie retusata sau de machiaj. Or fi si astea. Adica nu pot sa bag mana-n foc ca arata asa in fiecare dimineata cand se da jos din pat… si a mai avut si un cosmar poate. :)) Dar am vazut-o timp de cateva luni dimineata la ora 8 si va spun ca arata foarte bine. E frumoasa ce sa mai! Parerea mea! :)) Si ma bucur ca e asa. Si o spun fara sa ii datorez ceva. Pur si simplu am vazut poza si mi-a placut si mi-am adus aminte ca mi se parea ca are o frumusete de invidiat si pe vremea cand ne intalneam foarte des… sau cand ne mai intalneam punct! :)) Si ma bucur ca am avut pornirea sa scriu din tot sufletul despre cineva ca e frumos pentru ca mi se pare mai energizant sa scriu asta decat sa descriu neplacerile de zi cu zi sau sa-mi exprim dezamagiri si frustrari. Nu e greu deloc sa recunosti ca iti place ceva si sa scrii sau sa spui ceva de bine. Ma gandesc ca daca am face asta cu totii mai des, poate am reusi sa schimbam ceva din fata asta cam mohorata a lumii. Pentru ca imi dau seama scriind randurile astea… tare greu si rar iti spun oamenii ceva de bine si daca o fac, incepi sa te intrebi daca nu cumva vor ceva de la tine. Dar eu nu vreau nimic acum… n-am ce sa vreau. :)) Pur si simplu rasuflu usurata ca mai exista totusi si oameni frumosi!