Inapoi cu gandul

In dimineata asta m-a trezit o alarma de telefon la 6.30 fix. De cand am ramas acasa pentru Arina n-au prea mai existat semnale desteptatoare… ceasul meu desteptator e Gargarita insasi. Dar in dimineata asta am avut o foarte puternica senzatie ca trebuie sa ma trezesc si sa ma pregatesc de serviciu - 6.30 era ora standard de inceput ziua, atat de standard ca rareori o ratam pana si in week-end.
Senzatia asta de care zic a trecut repede pentru ca Arina s-a trezit si ea si a inceput sa se agite – normal ca mi-am adus aminte instant ca ma astepta un alt fel de job decat cel la care ma gandisem initial. Dar, pornind de aici, m-am trezit ca mi-e dor de vremurile bune de acum vreo 3 ani, vremurile in care chiar nu era deloc greu sa merg la serviciu. Si cand vorbesc de greu, nu ma refer la partea cu trezitul. Nu era pur si simplu deloc o corvoada sa stau 8 ore intr-un birou in care se spuneau glume, in care nu simteai ca iti pune cineva pistolul la tampla sa muncesti, in care exista un spirit de echipa... si alte lucruri gen imi permiteam sa pun pe perete poza lui Keanu Reeves sau sa ascultam Queen in timp ce eu una ma taiam la greu la degete in hartiile pe care le dezradacinam din dosare.
Asa era atunci si imi e dor de personajele principale – o zvapaiata despre care, atunci cand am vazut-o prima data, am zis “Doamne, ce gura mare are!”, dar care ulterior mi-a devenit una dintre cele mai bune prietene (si ea stie ca cele mai bune prietene le numar pe degetele de la o mana… si poate imi mai si raman… degete, nu prietene :)))… si despre care nu mai spun mai multe pentru ca restul i le spun in particular (mai ales ca ii dau dreptate acum - de fapt Mihai Viteazu' era un nenorocit!); o blonda mica, mereu saritoare… ca doar are mereu tocurile la ea si reuseste sa sara bine… si ce tocuri! si ce blonda buna! blonda doar la par, sa nu indrazniti sa credeti ceva rau despre ea!!! mai ales ca ea avea mereu o poveste de viata interesanta de relatat (Hobbit, sa stii ca pastrez si acum la loc de cinste soparlita magnet!); o bruneta lunga (care acum e si foarte slaba si o urasc pentru asta :)) si care frecvent ramanea nemancata pentru ca hranea cu tot ce avea la ea mancare (cred ca si guma de mestecat) primul animal de strada pe care il intalnea (sunt convinsa ca face asta si acum) si care nu ne lasa sa omoram nici macar mustele care ne mai bantuiau prin birou (pe-asta cu mustele mi-am adus-o aminte pentru ca ma bantuie una chiar acum – V. ti-am zis la multi ani pentru azi, nu ma mai necaji!)... dar care mi-a dat papusa!!! nu mi-a venit sa cred ca mi-a dat mie papusa la care tinea ca la ochii din cap; IT-istul nostru de serviciu, mereu capabil sa le vina de hac “gherlelor”, mai mereu bine dispus, cu un ras sanatos si molipsitor, deseori cu parul ravasit de la noptile in care nu ii ajungea somnul, si tot timpul cu o piesa rock grea pe “teava”... si care imi dadea musli la pahar cand muream de foame; un pui foarte sensibil si ma refer aici la ochii care i se umezeau aproape din orice… inclusiv de ras… dar care pui ar trebui tras la raspundere pentru pagube aduse telefoanelor din dotare (noroc ca nu au facut aia inventarul inainte sa te lase sa pleci, P.! pardon, acum esti HH!)… a, si pui care nu arata deloc a pui pentru ca mai mereu avea pixuri si creioane infipte in cap si pete rosii pe gat de la gradul profund de implicare in problemele din jur... senzatia din aia pe care o aveam cand radea puiu' si se misca biroul cu totul nu cred sa mai am vreodata! Si ultimul, dar nu cel din urma, baiatul bun la toate, cel care nu s-ar fi certat niciodata cu nimeni, cel care isi facea mereu constiincios treaba si venea cu solutii, sufletul testarilor de DM in Raiff (cel putin din punctul meu de vedere) si partenerul meu de DPD dincoace... un baiat de nota 11 ce sa mai! :))
Astia au fost in imediata vecinatate (adica in aceeasi camera), dar au mai fost si domnul mare jurist pe care eu mereu l-am admirat pentru integritate si spunerea lucrurilor in fata si pentru capacitatea cam greu intalnita de a fi un prieten bun, si un foarte bun tovaras de inotat prin nameti la 7 dimineata prin Drumul Taberei... si mereu langa el doamna V., o doamna in adevaratul sens al cuvantului, mereu calma si la locul ei. Si mai era si doamna, pe-atunci domnisoara, pe care o luam in fiecare dimineata din parcarea de la Billa si cu care am avut foaaaaarte multe de impartit (iarasi o istorie foarte privata) si domnisoara mereu roz care ajungea cam intotdeauna prima la birou si pleca printre ultimii (e, nu chiar si in concediu :)). Iar din categoria “elita” imi lipsesc doamna principal-sefa, foarte bataioasa pentru oamenii ei si mereu pregatita sa ne scoata pe toti din incurcatura, doamna direct-sefa de la care am putut invata o gramada si pe care m-am putut mereu baza, si doamna mini-sefa, mini doar la statura, dar mare la suflet, mereu sincera si mereu cu vorbele la ea cand venea vorba de "binecuvantat" pe cine trebuie :)). Si normal ca nu o uit pe doamna raport-sefa datorita careia am avut multe de castigat inca de la sfarsitul lui 2005 incoace de cand m-am trezit cu ea fata in fata la un interviu.
Sper ca nimeni din cei mai sus mentionati nu are vreo ezitare in a se recunoaste. Un element ajutator ar fi faptul ca lista se refera la o perioada mai indepartata – sfarsit de 2007, inceput de 2008. Daca nu am zis suficient de multe despre fiecare e pentru ca ideea nu era sa fac o caracterizare, ci doar sa spun catorva persoane ca imi lipsesc. Iar daca am zis ceva nepotrivit, exista optiunea de drept la replica. :)) N-ar fi tare sa facem si noi ca in liceu o intalnire dupa 10 ani? Hai dupa 5 ca nu mai am rabdare 10!